Art. 1105 Noul cod civil Retransmiterea dreptului de opţiune Dispoziţii generale Transmisiunea moştenirii

1. în cazul succesibilului decedat înainte de stingerea dreptului de opţiune prin prescripţie fără să-şi fi exercitat dreptul, indiferent că era unic moştenitor sau comoştenitor alături de alţii, moştenitor universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, dreptul de opţiune se transmite prin succesiune la propriul său moştenitor, care va avea de exercitat două drepturi de opţiune: propriul drept de opţiune născut în persoana sa la deschiderea moştenirii succesibilului decedat şi, dacă acceptă această moştenire, dreptul de opţiune retransmis în cadrul patrimoniului succesoral şi care

Citește mai mult

vizează moştenirea anterior deschisă (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 411).

2. Noul Cod civil a modificat regula din reglementarea anterioară, instituind că, atunci când moştenitorii primesc o succesiune prin retransmitere, dreptul de opţiune se împarte între ei, fiecare putându-l exercita separat (dar în termenul aplicabil autorului lor). Tot astfel, dacă mai multe persoane vin la moştenire prin reprezentare succesorală, fiecare are dreptul să se pronunţe asupra acceptării sau renunţării la moştenire, întrucât reprezentanţii moştenesc personal (6. Boroi, L Stânciulescu, Instituţii, p. 625).

3. Potrivit alin. (2) al normei analizate, dispoziţie nouă faţă de reglementarea anterioară (îndrumar notarial, voi. I, p. 417), dacă succesorii titularului nu se înţeleg între ei asupra modului de exercitare a dreptului de opţiune succesorală (unii dorind să accepte moştenirea, alţii renunţând la ea), atunci, de partea succesibilului care renunţă vor profita ceilalţi moştenitori ai autorului său.

4. în cazul retransmiterii dreptului de opţiune se recomandă ca succesiunile celor doi sau mai mulţi decedaţi să se dezbată succesiv prin conexarea cauzelor succesorale (situaţie în care sunt prezenţi toţi succesibilii celor decedaţi). în situaţia în care nu sunt posibile conexarea şi soluţionarea succesivă a cauzelor (într-o singură procedură), succesiunile se vor dezbate în următoarea ordine: întâi se va dezbate succesiunea ultimului decedat şi ulterior se va dezbate succesiunea primului decedat (pentru ca moştenitorii să îşi exercite dreptul de opţiune) (îndrumar notarial, voi. I, p. 417-418).

5. Competenţa de soluţionare a cauzelor succesorale succesive revine notarului public de la ultimul domiciliu al persoanei care a decedat ultima (îndrumar notarial, voi. I, p. 418).

Codul civil de la 1864 soluţionase problema într-o manieră simplă şi conformă situaţiei generate: „moştenitorii celuia care transmite o moştenire altora formează o singură persoană; de unde rezultă că ei nu pot lua decât o singură hotărâre în privinţa întregii moşteniri transmise. Unii n-ar putea să primească moştenirea, iar alţii să o lepede, pentru că nici autorul lor n-ar fi putut să o primească numai pro parte". Ca urmare, opţiunea succesibilului decedat înainte de a o exercita se transmitea erezilor săi, care puteau accepta sau renunţa în intervalul rămas din termenul legal de deliberare

Citește mai mult

al autorului lor. Dezacordul erezilor asupra variantei de opţiune era soluţionat forţat de legiuitor: acceptare sub beneficiu de inventar. Criticile unanime au vizat contrazicerea libertăţii de opţiune instituită de art. 686 C. civ. şi obligarea erezilor - prin soluţia forţată a art. 693 C. civ. - la raportul unei eventuale donaţii consimţite de defunct succesibilului decedat.

Legiuitorul din 2009 a preluat una dintre soluţiile propuse de lege ferenda de către profesorul Deak şi a divizat opţiunea retransmisă erezilor, de porţiunea virtual cuvenită unui erede renunţător urmând a beneficia ceilalţi coerezi acceptanţi. Câteva observaţii decurg din această decizie legislativă:

a. Soluţia propusă este o revenire la rezolvarea dată de către lustinian în consultaţia adresată unui oarecare Demosthenes în sec. VI, apreciată şi de către Alexandresco ca fiind mai justă. în Franţa, reforma succesorală din 2006 a înlocuit art. 782 CN (după care a fost tradus la noi art. 693 C. civ.) cu alineatul secund al art. 775 fr.: „Les heritiers de celui qui decede sans avoir opte exercent l'option separement, chacun pour sa part”.

b. în practică, notarul public va conexa cele două moşteniri pentru a le dezbate succesiv. Dacă nu este posibilă conexarea şi soluţionarea succesivă a cauzelor, întâi se va dezbate succesiunea ultimului decedat, apoi cea a primului. Exercitarea opţiunii faţă de moştenirea acestuia în condiţiile art. 1105 noul Cod Civil este concomitent un act de acceptare tacită a moştenirii succesibilului care a decedat fară a fi optat; dar pentru a beneficia de retransmitere este nevoie în prealabil ca eredele respectiv să aibă vocaţie concretă la averea succesibilului prematur dispărut. Terminologia primului alineat este clară, când vorbeşte de „moştenitorii celui decedat", nu de succesibilii acestuia.

c. Textul de lege indică la alineatul întâi că titularii retransmiterii ar trebui să exercite opţiunea autorului lor la moştenirea primului decedat în termenul care le este afectat pentru a opta cu privire la moştenirea acestui autor. De exemplu: dacă bunicul D decedase pe 1 ianuarie 2012 şi fiul său A încetează din viaţă pe 1 martie 2012 fară a-şi fi exercitat opţiunea, nepoţii de fiu A1 şi A2 vor putea opta pentru tatăl lor A în moştenirea lui D până la data de 28 februarie 2013, nu până la cea de 31 decembrie 2012.

Soluţia pare să fie una de drept nou, justificată probabil pe următorul raţionament: dreptul de opţiune al celui de-al doilea decedat (tatăl A) este unul patrimonial ce se transmite prin moştenirea sa în patrimoniul nepoţilor62. Ca urmare, A1 şi A2 vor trebui să opteze cu privire la drepturile tatălui lor A în succesiunea bunicului D în termenul de opţiune ce guvernează propria lor vocaţie la moştenirea celui de-al doilea decedat.

Nu ni se pare adecvată această rezolvare. Alineatul întâi al art. 1105 noul Cod Civil prevede expres că moştenitorii (nepoţii A1 şi A2) exercită dreptul autorului lor (tatăl A); ei nu au niciun fel de vocaţie în succesiunea primului decedat. Acceptând soluţia pe care codul pare să o reglementeze, se ajunge la exercitarea opţiunii aparţinând autorului şi pentru acesta în afara termenului pe care legea i-l repartizase; aşa cum s-a arătat pe vechiul cod, o atare soluţie contravine „atât principiului că moartea celui împotriva căruia curge prescripţia nu poate constitui cauză de întrerupere sau de suspendare a acesteia, cât şi principiului conform căruia moştenitorul poate dobândi pe calea succesiunii numai drepturile pe care le avea defunctul”. Soluţia mai contravine şi intenţiei profesorului Deak, receptată aşa cum am văzut în art 1105 noul Cod Civil.

în sprijinul părerii noastre vine şi un argument de drept comparat. Codul civil al Republicii Moldova (2003) reglementează problema în discuţie la primul alineat al art. 1523:

Art. 1523. Transmisia succesorală

„(1) Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi până la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cota succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de trei luni, el se prelungeşte până la trei luni”.

Vedem pe de o parte cum legiuitorul de peste Prut a folosit mai corect termenul de transmitere, nu cel de retransmitere, păstrat la noi prin forţa tradiţiei (mai avusese loc înainte vreo altă transmitere? evident că nu). Pe de altă parte, textul moldovenesc merge pe aceeaşi soluţie ca şi art. 1105 noul Cod Civil, arătând însă expres că dreptul de opţiune al autorului secund decedat trece prin moştenire la moştenitorii săi. Dar aceştia îl vor exercita în intervalul de timp rămas, ce poate fi prelungit la nevoie: nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse haberet.

Apreciem în consecinţă că textul ar trebui interpretat în practică în sensul normal, al opţiunii în termenul ce a mai rămas de la decesul autorului şi până la împlinirea unui an de zile de la deschiderea moştenirii primului decedat.

d. Care este consecinţa retransmiterii? Dacă toţi cei îndreptăţiţi renunţă sau dacă toţi acceptă în locul autorului lor, nu vor fi probleme deosebite: partea cuvenită acestuia va fi împărţită între ei sau va reveni coerezilor autorului lor. Noutatea apare în ipoteza alineatului secund, când - de exemplu - un succesibil renunţă şi un altul acceptă moştenirea primului decedat pentru autorul lor dispărut intempestiv. Textul a receptat una dintre cele două variante propuse de către Deak: partea pentru care s-a pronunţat renunţătorul va reveni coeredelui său care a acceptat prin retransmitere.

S-a susţinut în literatura noastră că textul art. 1005 noul Cod Civil ar fi contradictoriu în acest punct: „cum poate profita partea renunţătorului celorlalţi moştenitori ai autorului, dacă aceştia au o vocaţie limitată, numai la partea lor din moştenire? Pentru a profita celorlalţi moştenitori ai defunctului partea renunţătorului, ar fi trebuit ca cei dintâi să aibă vocaţie la universalitatea moştenirii, adică să opteze (accepte) cu privire la întreaga moştenire retransmisă, şi nu numai cu privire la o parte a acesteia".

Părerea noastră este că doar în aparenţă ar fi aici o contradicţie, în realitate fiind o chestiune de opţiune legislativă. Să presupunem că nepotul A1 din exemplul de mai sus exercită opţiunea tatălui său A în moştenirea bunicului D în sensul renunţării, în timp ce nepotul A2 acceptă. Opţiunea a fost divizată de legiuitorul din 2009 numai pentru a garanta celor doi libertatea de alegere, evitând soluţia forţată de compromis a art. 693 C. civ. De partea din averea lui D care ar fi ajuns la A1 va beneficia nepotul acceptant A2 pentru simplul motiv că legiuitorul nu a dorit să sacrifice integral indivizibilitatea dreptului de opţiune retransmis de la A.

e. în practică, se va putea întâmpla ca moştenirea celui de-al doilea decedat să fi fost dezbătută înainte de cea a primului. După ce se va dezbate şi moştenirea acestuia, consecinţa va fi că - în ultimul exemplu - moştenitorul care a exercitat acceptarea pentru retransmitere se va trezi cu o masă suplimentară de bunuri, intrate în patrimoniul autorului comun, dar la care coeredele care a exercitat renunţarea pentru retransmitere nu are dreptul. Va fi prin urmare necesară suplimentarea certificatului de moştenitor al autorului lor, cu apariţia unei mase de bunuri ce contrazice principiul indivizibilităţii. Soluţia este însă acceptabilă, pentru că reformarea retransmiterii în noul Cod civil tocmai asta a făcut.

În concluzie, legiuitorul a avut de decis între a încălca libertatea opţiunii (cum o făcea soluţia vechiului Cod) şi a-i încălca indivizibilitatea. A ales ultima variantă, totul fiind la urma urmei o chestiune de opţiune legislativă.