Art. 1208 Noul cod civil Eroarea nescuzabilă Încheierea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1208
Eroarea nescuzabilă
(1) Contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligente rezonabile.
(2) Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispoziţiilor legale accesibile şi previzibile.
| ← Art. 1207 Noul cod civil Eroarea Încheierea contractului... | Art. 1209 Noul cod civil Eroarea asumată Încheierea... → |
|---|
1. în timp ce se poate întâmpla ca, în ciuda termenilor clari şi precişi dintr-o ofertă de publicitate, să se nască totuşi confuzii în mintea consumatorului, va constitui o eroare nescuzabilă cea invocată de un comerciant, care are obligaţia de a citi toate înscrisurile sau imprimatele pe care le semnează (Trib. Paris, dec. din 24 apr. 1984, în Code civil 2008, p. 1155).
2. Eroarea provocată printr-o reticenţă dolosivă este întotdeauna scuzabilă (Cass., s. civ., dec. din 21 feb. 2001, în Code civil 2008, p. 1156).
3. Eroarea comună trebuie să fie împărtăşită public - echivalent cu
Citește mai mult
aşa-numita „bună-credinţă colectivă"-şi să fie invincibilă, greu de descoperit şi de evitat, urmând a fi apreciată in abstracto, adică în raport cu orice persoană rezonabilă care s-ar fi putut afla în situaţia celui care a contractat cu proprietarul aparent. Pentru a se putea prevala de efectele erorii comune şi invincibile, dobânditorul trebuie să dovedească faptul că a îndeplinit toate formalităţile şi verificările apte a confirma existenţa dreptului autorului, în lipsa acestor demersuri el nedatorând situaţia sa erorii, ci neglijenţei sale. Cumpărând imobilul în timpul procesului de revendicare promovat de moştenitorii fostului proprietar în contradictoriu cu statul, fără a efectua minime verificări cu privire la situaţia juridică a imobilului, dobânditorul nu se poate prevala de principiul error communis facit ius (C.A. Bucureşti, s. civ., dec. nr. 522/2006, în C.P.J.C. 2006, p. 385).4. într-o altă speţă s-a decis că judecătorii fondului nu-l pot condamna pe un transportator la plata valorii mărfurilor furate din antrepozitele sale fără să stabilească dacă angajamentul luat de transportator de a indemniza pe reclamant nu era cumva nul datorită erorii de drept comise de acesta, care ar consta în credinţa că circumstanţele furtului nu antrenează o exonerare de răspundere, întrucât el era garantat de asigurătorul său pentru astfel de situaţii (Cas., s. civ., dec. din 20 nov. 1990, în V. Pâtulea, loc. cit., p. 271).
5. Obligaţia de informare nu este nici generală şi nici universală. Ea trebuie interpretată în raport cu obligaţia corelativă de a se informa. Ea nu priveşte deci informaţiile pe care cocontractantul le posedă deja sau pe care le-ar putea dobândi dând dovadă de prudenţă şi diligenţă rezonabile. Dreptul protejează cocontractantul numai împotriva unei inegalităţi situaţionale, iar nu împotriva propriei sale ignoranţe ori neglijenţe (Curtea de Apel, dec. din 16/12/2004, în J.L. Boudouin, Y. Renoud, op. cit., p. 1631).
6. Comite o eroare nescuzabilă întreprinderea specializată în vânzarea de autoturisme de ocazie care achiziţionează un autovehicul de la un profan în materie şi care, în lipsa unor manopere din partea celui din urmă, nu detectează modificările aduse odometrului maşinii (Trib. Quebec, dec. din 04/04/2005, în J.L. Boudouin, Y. Renoud, op. cit., p. 1694).
7. Omisiunea uneia dintre părţi de a citi contractul constituie o eroare nescuzabilă, în lipsa dolului sau a falselor prezentări ale realităţii din partea cocontractantului (Trib. Quebec, dec. din 29/02/2000, în J.L. Boudouin, Y. Renoud, op. cit., p. 1695).
8. Persoana analfabetă care nu adresează nicio întrebare şi ascultă distrat explicaţiile furnizate înainte de încheierea contractului dă dovadă de o gravă neglijenţă, echivalentă unei erori nescuzabile (Trib. Quebec, dec. din 03/04/1995, în J.L. Boudouin, Y. Renoud, op. cit., p. 1696).
9. Accesibilitatea este condiţia care temperează indiferenţa Curţii (Europene o Drepturilor Omului - n.n. T.V.R.) faţă de forma legii. Aceasta, pentru că, potrivit instanţei europene, orice persoană trebuie să dispună de informaţii suficiente cu privire la normele juridice aplicabile unei situaţii date. Cu alte cuvinte, orice persoană trebuie să poată avea acces la textul legii aplicabile pentru ca norma juridică să poată produce efecte faţă de aceasta. Accesibilitatea se realizează prin publicarea normelor juridice în jurnalul oficial al statului sau în alte publicaţii accesibile oricui. în consecinţă, normele juridice care sunt publicate în anumite circumstanţe speciale, astfel încât ele sunt disponibile doar pentru administraţie - directive cu caracter administrativ etc. - nu pot fi socotite legi, întrucât nu realizează condiţia accesibilităţii (R. Chiriţâ, Convenţia europeana a drepturilor omului. Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 395).
10. Previzibilitatea legii implică, în termeni generali, formularea acesteia în termeni şi condiţii încât orice persoană să îi poată anticipa efectele. Cu alte cuvinte, pentru ca o normă juridică să poată fi considerată „lege" în sensul Convenţiei, este necesar ca legea să fie elaborată în termeni suficient de clari şi de precişi pentru ca situaţiile în care se va aplica şi consecinţele pe care le va produce aplicarea sa să fie previzibile (Idem, p. 396).
11. în legătură cu noţiunea de „previzibilitate a legii". Curtea (Europeană o Drepturilor Omului - n.n. T.V.R.) a arătat că aceasta depinde, în mare măsură, de conţinutul textului în discuţie, de domeniul în care se aplică şi de destinatarii ei. Previzibilitatea legii nu împiedică persoana în cauză să recurgă la „sfaturi lămuritoare", pentru a evalua, în mod rezonabil, după circumstanţele cauzei, consecinţele ce pot rezulta dintr-un act determinat, cu atât mai mult cu cât este vorba, spre exemplu, de profesionişti, obişnuiţi a face dovadă de o mare prudenţă în exerciţiul profesiei lor, astfel că este normal a se aştepta ca ei să dovedească o grijă deosebită în a evalua riscurile pe care le comportă o anumită activitate (C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Voi I. Drepturi şi liberalitdţi, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 580).
Citește mai mult
mijloace de probă pentru a se stabili caracterul scuzabil al erorii.2. Toţi cei care se hotărăsc să se lege contractual, au obligaţia de autoinformare; intensitatea, profunzimea şi sfera acestei obligaţii diferă de la persoană la persoană, în funcţie de diferite criterii subiective (L Pop, Tratat, voi. II, p. 248-249).
3. Pentru ca titlul putativ să poată fi considerat ca un titlu real, este neapărat ca eroarea posesorului să fie scuzabilă; şi ea este scuzabilă de câte ori cade asupra faptului altuia, iar nu asupra faptului său personal. Astfel, eroarea posesorului nu ar fi scuzabilă dacă el ar pretinde că a crezut a fi cumpărat lucrul posedat, pe care nu l-ar fi posedat în realitate; pe când, din contră, eroarea sa ar fi scuzabilă, dacă a crezut că mandatarul său a cumpărat lucrul ce era însărcinat de a cumpăra (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. III, p. 313).
4. Dacă este nescuzabilă, adică uşor de evitat, eroarea încetează de a mai fi o cauză de anulare, chiar dacă ea priveşte calităţi substanţiale: de non vigilantibus non curat praetor (într-o traducere familiară: legea nu protejează imbecilii). Totuşi, o eroare asupra cauzei, chiar nescuzabilă, atrage nulitatea contractului. în acelaşi sens, existenţa manoperelor dolosive face scuzabilă eroarea: în oarecare măsură, ele explică şi justifică nulitatea contractului (P. Malaurie)
5. Instanţele califică mult mai uşor ca nescuzabilă eroarea comisă de o persoană cu privire la propriile prestaţii (F. Terre, P. Simler, Y. Lequette, op. cit., p. 236).
6. Accesibilitatea legii priveşte, în principal, aducerea la cunoştinţă publică a acesteia, care se realizează prin publicarea actelor normative. (...) Există însă şi o altă semnificaţie a noţiunii de accesibilitate, asociată exigenţei previzibilităţii legii, şi anume aceea care priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înţelegere a acestora. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora. în caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii în general (I. Predescu, M. Safta, Principiul securităţii juridice, fundament al statului de drept.
7. Accesibilitatea şi previzibilitatea constituie aşadar - dacă nu este prea pretenţios spus - o unitate dialectică sui generis. Nu poate fi „previzibil" ceea ce nu este „accesibil": subiectul nu-şi poate reprezenta consecinţele conduitei sale în raport cu o normă prin care se preconstituie un comportament social-tip înainte de a cunoaşte existenţa, conţinutul şi sensul acelei norme. Lipsa de „previzibilitate" a normei ori insuficienţa „previzibilităţii" infirmă sau, oricum, pune în discuţie şi „accesibilitatea" ei; „accesibilitatea" normei nu implică însă, eo ipso, şi „previzibilitatea" ei. Este ceea ce rezultă şi din considerentele uneia dintre hotărârile instanţei europene (este vorba despre Kaya c. României, Hotărârea din 12 octombrie 2006, parag. 38 - n.n.) (/. Deleanu, „Accesibilitatea" şi „previzibilitatea" legii în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale române, în Dreptul nr. 8/2011, p. 53).
8. Caracterul nescuzabil al erorii se apreciază in concreto, în funcţie de circumstanţele cauzei, de vârsta, de experienţa şi profesia celui care solicită anularea (F. Terre, P. Simler)
9. Totuşi, ar trebui să avem în vedere o diligenţă medie, cu care se poate îngriji de propriile interese. Dacă cel în discuţie nu poate să-şi formeze o imagine clară şi suficient de precisă asupra caracteristicilor prestaţiilor asumate sau obţinute în schimb, cât şi asupra efectelor actului juridic încheiat, el va trebui să ceară sfatul unui specialist. Lipsa consultării unui specialist, când cunoştinţele de specialitate sunt necesare pentru o corectă informare, constituie tot o neglijenţă, care duce către o eroare nescuzabilă, care nu poate fi admisă ca viciu de consimţământ (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 203).
10. „Omul mediu", omul „îndeobşte diligent" este un standard. Dar el este un standard cât se poate de vag. Mai întâi, pentru că, de principiu, această categorie referenţială nu este - ea însăşi - un „dat" juridic, ci o categorie susceptibilă de determinare într-un context istoric, caracterizat printr-un anume stadiu de dezvoltare economico-socială, culturală, juridică, ştiinţifică; apoi, pentru că însuşi „omul mediu" se află într-o continuă evoluţie; în fine, de fiecare dată, în circumstanţele fiecărei cauze, reperele în contextul cărora are a se valida categoria de om mediu sunt sensibil altele, în orice caz niciodată aceleaşi, în toate detaliile lor, iar în cele din urmă, paradoxal sau surprinzător, interpretul valorii „omului mediu" se constituie el însuşi ca model (I. Deleanu, loc. cit., p. 54-55).
În doctrină s-a exprimat opinia că pot fi considerate accesibile acele norme juridice care ţin de cultura generală juridică a oricărui cetăţean şi cărora li se face o publicitate pe înţelesul tuturor şi previzibile acele norme juridice concordante cu normele moralei care pot fi intuite prin bunul-simţ al oricărui cetăţean.