Art. 1221 Noul cod civil Leziunea Încheierea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1221
Leziunea
(1) Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii.
(2) Existenţa leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.
(3) Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor.
| ← Art. 1220 Noul cod civil Violenţa săvârşită de un terţ... | Art. 1222 Noul cod civil Sancţiune Încheierea contractului... → |
|---|
1. Perceperea unui onorariu excesiv de către un avocat poate face obiectul unei cereri de reparaţii, acesta profitând de ignoranţa clientului său care credea, în mod greşit, că, raportat la complexitatea cauzei, astfel de onorarii sunt normale (Cass., s. civ., dec. din 3 nov. 1976, in Code civil 2008, p. 1156).
2. Leziunea presupune două elemente, unul obiectiv constând în disproporţia de valoare între contraprestaţii şi unul subiectiv, constând în starea de nevoie în care se găseşte cealaltă parte. Solicitând anularea actului civil pentru leziune, este necesar să se îndeplinească
Citește mai mult
mai multe condiţii cumulativ, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă, întrucât preţul inclus în contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat lezionar, în condiţiile în care li s-a acordat un drept de folosinţă pe o durată de trei ani. Pe de altă parte, rapoartele de expertiză întocmite în cauză privind valoarea de circulaţie a imobilului la data când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nu au relevanţă, pentru că, în cazul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, nu totdeauna preţul de circulaţie coincide cu preţul vânzării, acesta putând fi mai mic sau mai mare, în funcţie de elementele subiective ale părţilor la data încheierii actului (C.A. Braşov, dec. civ. nr. 81/R/2002, în Legis).3. Prin preţ sincer se înţelege un preţ real pe care părţile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci cu scopul de a fi cerut şi plătit în realitate. Preţul este considerat fictiv, când din intenţia părţilor rezultă că nu este datorat. în cazul în care preţul este fictiv, contractul este nul ca vânzare-cumpărare, întrucât îi lipseşte preţul. Preţul trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu, atât de disproporţionat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preţ, să nu poată constitui obiectul obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate. în condiţiile în care preţul nu a fost plătit, suma fiind acordată cu câteva luni înainte cu alt titlu - împrumut, şi nu ca preţ al unei locuinţe, este vorba de un preţ fictiv. Prin raport de expertiză s-a stabilit că la data încheierii contractului valoarea de circulaţie a construcţiei era de aproximativ 10 ori mai mare, astfel că nu se poate vorbi de seriozitate a preţului. Lipsa preţului sincer şi serios atrage nulitatea absolută a contractului. Preţul este lezionar, în condiţiile în care pârâtul a profitat de starea de constrângere morală (scadenţa împrumutului trecuse) în care se aflau reclamanţii, pentru a obţine avantaje disproporţionate (un imobil pentru un preţ derizoriu). Scopul urmărit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost obţinerea titlului de proprietate, ci obligarea vânzătorilor să încheie acest contract, profitând de situaţia în care se găseau aceştia, de a nu putea restitui împrumutul la termenul stabilit, fără a avea intenţia de a vinde imobilul; fără manoperele dolosive ale cumpărătorului, vânzătorii nu ar fi încheiat contractul. Contractul de vânzare-cumpărare întemeiat pe o cauză ilicită este nul absolut (C.A. Alba lulia, s. civ., dec. nr. 28/2010, în D. Anghel, L. Harabagiu, op. cit., p. 190).
4. Inutilitatea contractului pentru minor poate constitui un factor de apreciere a caracterului excesiv al obligaţiei (Curtea de Apel Quebec, dec. din 23/12/1941, în J.L. Boudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 1713).
Citește mai mult
prezumaţi a fi în această situaţie, prezumţie care este relativă, după redactarea textului („Leziunea poate exista (...)").2. Leziunea continuă a fi aplicabilă în actele cu titlu oneros, sinalagmatice şi comutative, iar în cazul minorilor doar în acele acte pe care ei le pot încheia singuri, în caz contrar intervenind sancţiunea nulităţii relative, dar nu pentru leziune, ci pentru incapacitate.
3. în cazul majorilor (cu capacitate deplină de exerciţiu) care pot invoca leziunea, disproporţia între prestaţii se apreciază exclusiv în comparaţie cu obligaţiile născute din contractul a cărui anulare se cere, în timp ce în cazul minorilor excesivitatea obligaţiei lor se raportează la starea patrimonială, în general, şi la situaţia sau situaţiile nou-create în urma încheierii contractului lezionar. Deci, în cazul lor, se vor avea în vedere atât consecinţele directe, imediate, cât şi cele indirecte, mediate, apărute în urma încheierii actului.
4. în această abordare, leziunea are două elemente: unul subiectiv, şi anume starea în care se găseşte victima leziunii şi de care profită cealaltă parte (sau minoritatea), şi unul obiectiv, constând în disproporţia dintre prestaţii. în cazul persoanelor majore, legea stabileşte, în articolul următor, în ce trebuie să constea disproporţia pentru a putea fi cerută şi admisă acţiunea în anulare pentru leziune.
5. Disproporţia trebuie să existe în momentul încheierii contractului şi, pentru a putea fi anulat contractul, trebuie să subziste până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată; în caz contrar, adică în situaţia în care disproporţia apare ulterior, nu mai putem vorbi de leziune, ci, eventual, de impreviziune.
6. în privinţa minorilor, se extinde sfera actelor ce pot fi anulate pentru leziune, de la cele de administrare, la orice act ce poate fi încheiat de minor singur, având în vedere şi dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) NCC.
7.0 altă observaţie merită a fi făcută: în timp ce în cazul majorilor trebuie făcută dovada că cealaltă parte a profitat de starea de nevoie în care s-a aflat victima leziunii, în situaţia minorilor, tot ce trebuie dovedit este disproporţia dintre contraprestaţii, deci legiuitorul a consacrat în această materie concepţia obiectivă asupra acestui viciu de consimţământ.
8. în fine, nu trebuie confundată noţiunea de „stare de necesitate" cu cea de „stare de nevoie", prima având ca izvor un element extrinsec, exterior, putând, în condiţiile legii, duce la anularea actului pentru violenţă, în timp ce starea de nevoie presupune un element intrinsec, o necesitate care nu are un izvor extern.
9. Sancţiunea leziunii este, în principiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege, nulitatea relativă, care va putea fi invocată prin intermediul acţiunii în anulare, denumirea de acţiune în resciziune nemaigăsindu-şi rostul, din moment ce legiuitorul vorbeşte expres doar de acţiunea în anulare.
10. în acelaşi timp, dacă se va dovedi reaua-credinţă a cocontractantului la momentul încheierii contractului, în sensul că a profitat de situaţia celeilalte părţi, considerăm că ar putea fi atrasă şi răspunderea sa delictuală, născându-se obligaţia în sarcina sa de a plăti daune-interese.
11. în timp ce viciile de consimţământ au un caracter psihologic, leziunea este, în general, un viciu economic (F. Terrd, P. Simler, Y. Lequette, op. cit., p. 218).
12. Dacă echilibrul prestaţiilor este rupt încă de la începutul încheierii contractului, această situaţie se datorează unui viciu de consimţământ, care are ca etiologie vârsta ori, după caz, alterarea procesului de formare a hotărârii de a încheia contractul din partea unuia dintre cocontractanţi (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 311).
13. Leziunea presupune două elemente: un element obiectiv, ce constă în disproporţia de valoare între contraprestaţii; un element subiectiv, constând în profitarea de starea de nevoie în care se găseşte cocontractantul (G. Boroi, Drept civil, 2008, p. 230).
14. Actele în privinţa cărora se poate pune problema leziunii nu pot fi decât contractele comutative, deoarece numai acestea se încheie în vederea unor prestaţii a căror întindere este certă şi cunoscută din momentul încheierii contractului. Nu poate fi vorba de leziune în actul cu titlu gratuit, deoarece este de esenţa acestuia ca numai o parte să primească, de la cealaltă, o prestaţie, fără echivalent (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 63).
15. în cazul contractului de vânzare, preţul derizoriu, adică acel preţ care „este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare", atrage nulitatea relativă, conform art. 1665 alin. (2) NCC, fără a mai fi necesar ca partea să fi profitat de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a vânzătorului (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 113).
16. Actul juridic de dispoziţie încheiat de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, singur (fără dubla încuviinţare prealabilă: a ocrotitorului legal şi a instanţei de tutelă), este lovit de nulitate relativă, indiferent dacă ar fi sau nu lezionar pentru minor. Art. 41 alin. (3) NCC recunoaşte minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă (ca, de altfel, şi art. 43 alin. (3), pentru persoana lipsită de capacitate de exerciţiu] dreptul de a încheia singur anumite acte juridice de dispoziţie, însă acestea trebuie să fie de mică valoare, aşa încât nu se pune problema leziunii. De asemenea, nu este susceptibil de anulare pentru leziune nici actul juridic de conservare încheiat de către minor, deoarece un asemenea act este întotdeauna util (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 151).
17. Dacă consimţământul uneia dintre părţile contractante este viciat, la încheierea unui act juridic, de starea de nevoie în care se află, stare de care cealaltă parte contractantă profită pentru a obţine foloase disproporţionate, actul respectiv este sancţionat cu nulitatea relativă. în condiţiile în care partea este conştientă de prejudiciul pe care îl suferă şi totuşi încheie actul, putem considera că ne aflăm în prezenţa unei liberalităţi indirecte, pe deplin valabilă (A. Hurbean, op. cit., p. 240).
18. Este necesar ca leziunea, respectiv dezechilibrul contractual care dă naştere unui prejudiciu, să fie injustă. Cu alte cuvinte, dezechilibrul valoric dintre prestaţii este invocat de partea lezată care a încheiat actul juridic în stare de nevoie extremă, stare de care cealaltă parte contractantă are cunoştinţă şi profită. în acelaşi timp, starea de nevoie trebuie să aibă un caracter determinant pentru încheierea actului juridic, însă acest caracter, spre deosebire de alte vicii de consimţământ, este apreciat numai în funcţie de persoanele care, conform legii, pot invoca leziunea (Idem, p. 243-244).
în doctrina naţională leziunea a fost definită drept “disproporţia vădită de valoare între contraprestaţii” şi a fost calificată, de regulă, ca fiind viciu de consimţământ, în special pe considerentul că privea numai pe minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă. în condiţiile noilor reglementări, neconvingătoare sub acest aspect (art. 1221-1224 C. civ.), apartenenţa instituţiei leziunii rămâne subiect de discuţie între domeniul
Citește mai mult
consimţământului părţilor şi cel al obiectului contractului.În cazul leziunii minorului, cel ce invocă leziunea trebuie să dovedească numai paguba suferită de minor.
În cazul leziunei majorului, nu este suficientă constatarea văditei disproporţii de valoare între prestaţii şi este necesar ca una dintre părţi să profite la încheierea contractului de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de cunoştinţe a
Citește mai mult
celeilalte părţi. Potrivit art. 1222 alin. (2) C. civ., acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată, iar disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.De asemenea, atât pentru leziunea în cazul majorului, cât şi a minorului, conform art. 1224 C.civ., nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia şi alte contracte anume prevăzute de lege.