Art. 1226 Noul cod civil Obiectul obligaţiei Încheierea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1226
Obiectul obligaţiei
(1) Obiectul obligaţiei este prestaţia la care se angajează debitorul.
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil şi licit.
| ← Art. 1225 Noul cod civil Obiectul contractului Încheierea... | Art. 1227 Noul cod civil Imposibilitatea iniţială a obiectului... → |
|---|
1. Nu este nul contractul de locaţiune având ca obiect videocasete, în care nu se menţionează decât genul filmelor, nu şi titlul lor, din moment ce în convenţie se stipulează, în profitul locatarului, posibilitatea de schimbare a filmelor; astfel, determinarea obiectului este destul de precisă, nefiind lăsată la exclusiva apreciere a locatorului (Cass., s. civ., dec. din 23 mai 1995, în Code civil 2008, p. 1180).
2. Terenul trebuia determinat şi individualizat în mod expres, în cuprinsul actului, atât ca întindere, cât şi ca amplasament cu vecinătăţi, specificându-se inclusiv
Citește mai mult
preţul cu care terenul s-ar fi adjudecat. Cum valoarea terenului nu a fost convenită de părţi şi nu a fost achitată vreodată de adjudecatara construcţiilor, nu este legală transmiterea dreptului de proprietate (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 784/2010, în D. Anghel, L. Harabagiu, op. cit., p. 128).3. Una dintre condiţiile esenţiale pentru valabilitatea oricărei convenţii este aceea de a avea un obiect determinat sau determinabil. în speţă, apare cu evidenţă faptul că problema terenului nu poate fi abordată prin prisma unor subînţelesuri ori a unor simple presupuneri, potrivit cărora construcţiile nu ar fi licitate fără terenul aferent. Terenul trebuia determinat şi individualizat în mod expres, în cuprinsul actului, atât ca întindere, cât şi ca amplasament cu vecinătăţi, specificându-se inclusiv preţul cu care terenul s-ar fi adjudecat. Cum valoarea terenului nu a fost convenită de părţi şi nu a fost achitată vreodată de adjudecatara construcţiilor, nu este legală transmiterea dreptului de proprietate (I.C.CJ., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 784/2010, în D. Anghel, L. Harabagiu, op. cit., p. 128).
4. Sunt nule clauzele contractuale ce prevăd prestaţii insuficient determinate sau determinabile ori în care una dintre părţi îşi conservă puterea discreţionară de a decide conţinutul obligaţiei, în absenţa oricărui alt criteriu (Curtea Supremă a Canadei, dec. din 22.09.2010, în J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 1619).
5. Prestaţia constituind obiectul unei obligaţii trebuie să fie determinată ori determinabilă. Este nulă clauza penală a cărei imprecizie nu permite să i se stabilească întinderea (Curtea Supremă a Canadei, dec. din 04.01.2008, în J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 1620).
6. Chiar dacă nu indică o sumă exactă sau un mod detaliat de calcul, clauza prin care se prevede în mod clar obligaţia părţii de a plăti onorariile şi cheltuielile extrajudiciare are un obiect determinat şi comportă o prestaţie determinabilă (Curtea de Apel, dec. din 02/11/2010, în J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 1621).
7. în fapt, s-a reţinut că din contractul de închiriere nr. 16587/1988, încheiat între fosta întreprindere „6 M." Timişoara şi pârâtul C.I., rezultă că acestuia i s-a închiriat locuinţa situată în Timişoara, fără menţiunea numărului apartamentului. în ce priveşte termenul de închiriere, s-a prevăzut un termen de 5 ani, începând cu 1 decembrie 1988, iar la rubrica „chiria lunară" nu s-a făcut nicio menţiune. S-a apreciat că de esenţa unui contract de închiriere este obiectul asupra căruia poartă închirierea, care trebuie să fie determinat sau determinabil. Cum contractul sus-menţionat nu priveşte o locuinţă determinată, la rubrica numărul apartamentului neexistând nicio menţiune, la fel în ce priveşte chiria, un asemenea contract nu îşi poate produce consecinţele juridice şi, ca atare, este lovit de nulitate (C.A. Timişoara, dec. nr. 973/1995, în M.M. Pivniceru, G. Protea, Nulităţile, p. 17).
8. Pentru ca o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a unui imobil să-şi producă efectele juridice specifice, este necesar ca preţul să fie stabilit în bani, determinat ori cel puţin determinabil, precum şi serios. Pe cale de consecinţă, actul în litigiu, denumit de părţi „chitanţă", încheiat la 23 martie 1991, nu poate fi legal considerat drept un antecontract (o promisiune) de vânzare-cumpărare imobiliară, care să aibă efectele specifice prevăzute în legislaţia civilă română (Trib. Sibiu, dec. nr. 504/1992, Idem, p. 19).
2. Obligaţia generată de actul juridic are un obiect propriu, distinct de obiectul actului juridic. El rezidă în prestaţia - a da, a face sau a nu face - la care este îndatorat subiectul pasiv al raportului juridic (debitorul) şi pe care este îndreptăţit s-o pretindă subiectul activ al acestui raport (creditorul) (D. Cosma, op.
Citește mai mult
cit., p. 213).3. Prestaţia care formează obiectul obligaţiei contractuale poate fi realizată în cele două forme ale sale: transmiterea unui drept către creditor sau un fapt al debitorului. Când prestaţia are ca obiect transmiterea unui drept, se spune în mod obişnuit că ea are ca obiect un lucru, în realitate, obiectul prestaţiei poate fi şi un drept care nu poartă asupra lucrurilor. Dar chiar atunci când dreptul respectiv se referă la un lucru, ceea ce se transmite prin contract nu este lucrul, ci dreptul real purtând asupra lui (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 64).
4. Obligaţiile asumate prin contract pot fi obligaţii monetare sau obligaţii de prestare în natură. Sunt obligaţii monetare cele care se exprimă în transferul proprietăţii unei anumite cantităţi de bani, de exemplu, obligaţia de a plăti un anumit preţ. Obligaţiile în natură sunt toate celelalte care nu se referă la o sumă de bani (I. Turca, Noul Cod civil, p. 26S).
5. Pentru ca obiectul să fie valabil, nu este absolut necesar ca el să fie perfect determinat în contract, în momentul încheierii sale; este destul să fie determinabil, adică este destul ca contractul să conţină elementele necesare pentru ca obiectul să poată fi determinat cu precizie în mod ulterior (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, op. cit., voi. II, p. 508).
6. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor, adică după conduita concretă pe care debitorul trebuie să o aibă faţă de creditorul său, este tradiţională şi considerată exhaustivă.
Prin obligaţia de a da trebuie înţeles că debitorul este ţinut să constituie sau să transmită un drept real pe capul şi în patrimoniul creditorului său. Obligaţia de a face se concretizează în orice acţiune pozitivă a debitorului în beneficiul creditorului. Iar obligaţia de a nu face e, logic, inversul celei de a face, concretizându-se într-o abstenţiune concretă a debitorului (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 228).
7. Se cere, în al treilea loc, ca prestaţia sau prestaţiile reciproce să fie suficient determinate, atât cu privire la natura lor, cât şi cu privire la lucrurile exterioare la care se referă, pentru ca să corespundă unui interes apreciabil pentru părţile contractante. Când lucrul e corp cert, el trebuie să fie suficient individualizat; când e un genus (lucru fongibil, adică o categorie), trebuie ca cantitatea (adică volumul, măsura, greutatea) să fie dacă nu determinată, cel puţin determinabilă, după indicaţiile contractului (M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 404).
8. Pentru ca un lucru să poată face obiectul unui contract, se cere ca acel lucru să fie cu putinţă, să existe, sau cel puţin să poată exista fisicamente sau legalmente. Astfel, n-aş putea să mă oblig să îţi dau luna. Imposibilium nulla est obligatio (D. Alexandresco, Explicoţiunea, voi. V, p. 110).
9. Prestaţia este determinată când, în momentul naşterii raportului de obligaţii, conduita la care debitorul s-a îndatorat este individualizată cantitativ şi chiar calitativ, cum ar fi: prestaţia de a preda un bun individual determinat; prestaţia de a construi un garaj; prestaţia de a nu deschide un birou de avocatură într-o anumită localitate; prestaţia de a constitui dreptul de uzufruct asupra unei parcele de teren, individualizată topografic etc. (L. Pop, Tratat, voi I, p. 39).
10. Contractul nu este valabil decât dacă lucrul care este obiectul obligaţiei este determinat (art. 1129 C. civ. fr. - n.n.). Dacă este vorba de lucruri de gen (grâu, o marfă de serie...) este suficient ca specia sa (cutare cantitate, cutare provenienţă, cutare marcă ...) să fie determinată (alin. (1)); cantitatea lucrurilor datorate poate fi nedeterminată, cu condiţia să fie determinabilă (alin. (2)) (P. Malaurie, L. Aynăs, P. Stoffel-Munck, op. cit., p. 317).
11. Vânzarea care are un obiect nedeterminat sau imprecis (de exemplu, se specifică numai că se vând maşini, fără arătarea felului, numărului sau a mărcii) nu este valabilă, fiind nulă absolut pentru lipsa obiectului său (/?./. Motica, F. Moţiu, Contractul de vânzare-cumpârare. Teorie şi practică judiciară, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 77).
12. Pentru a fi valabilă, prestaţia trebuie să fie licită şi morală. Prestaţiile care constau în conduite pozitive sau negative prin care se încalcă ordinea publică sau bunele moravuri sunt ilicite ori, după caz, imorale. (...) sunt ilicite, fiind contra ordinii publice: prestarea muncii de către un salariat peste durata legală a timpului de muncă, în afară de excepţiile legale; (...) traficul de carne vie; prestaţia de a nu face rezultată dintr-un angajament al unei persoane în sensul că nu îşi va cerceta sau căuta niciodată filiaţia faţă de tatăl său (...). Sunt imorale prestaţiile prin care se încalcă regulile de convieţuire socială ce poartă denumirea de „bunele moravuri", cum sunt: prestaţia constând în plata unei sume de bani ca preţ pentru serviciile unui proxenet; consilierea unei persoane căsătorite pentru a o determina să intre într-o relaţie de adulter; întreţinerea de relaţii sexuale în schimbul unor avantaje economice etc. (L. Pop, Tratat, voi I, p. 40).
13. Tot aici poate fi încadrată şi situaţia în care actul juridic ar avea un obiect contrar regulilor de convieţuire socială sau un obiect imoral sau ilicit şi cauza actului va fi imorală sau ilicită. Dar reciproca nu este valabilă, deoarece cauza poate fi ilicită şi imorală, dar obiectul său să nu fie ilicit şi imoral (6. Florescu, Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 116).
14. Fapta promisă trebuie să prezinte interes pentru creditor. Dacă fapta promisă nu prezintă pentru creditor niciun interes, acesta nu va putea cere executarea prestaţiunii prin acţiune în justiţie (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 67).