Art. 1228 Noul cod civil Bunurile viitoare Încheierea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1228
Bunurile viitoare
În lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare.
| ← Art. 1227 Noul cod civil Imposibilitatea iniţială a obiectului... | Art. 1229 Noul cod civil Bunurile care nu sunt în circuitul... → |
|---|
1. Vânzarea unui bun viitor nu este perfectă decât din momentul în care acel bun a fost efectiv în măsură să fie livrat şi de când a fost primit de cumpărător (Trib. Rennes, dec. din 25 iun. 1969, în Code civil 2008, p. 1181).
2. Orice stipulaţie ce are ca obiect un drept asupra unei succesiuni nedeschise, chiar cu acordul celui despre a cărui moştenire este vorba, constituie un pact asupra unei succesiuni viitoare, prohibită de lege, fiind contrară ordinii publice (Cass., s. civ., dec. din 11 ian. 1933, în Code civil 2008, p. 1181).
3. în cazul declarării morţii prin hotărâre
Citește mai mult
judecătorească, succesiunea celui declarat mort se deschide la data stabilită în hotărâre ca fiind cea a morţii. Donaţia, făcută de moştenitorii celui declarat mort prin hotărâre judecătorească, înainte de data rămânerii definitive a hotărârii, dar după data stabilită ca fiind aceea a morţii, nu este un pact asupra unei succesiuni viitoare şi nici o donaţie de bunuri viitoare (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 273/1958, în V. Terzea, op. cit., 2009, voi. II, p. 435).4. Orice creanţe, fie pure şi simple, fie condiţionale, cu termen, şi chiar eventuale, pot în principiu, face obiectul unei cesiuni, chiar şi acele viitoare, dacă au fiinţă în germen, cu toate că ele nu există încă în forma lor definitivă (Apel loşi II, 1914, Dreptul 1915, în C. Hamongiu, N. Georgean, op. cit., 1925, voi. II, p. 399-400).
5. Obligaţia asumată este condiţionată de producerea unui eveniment viitor şi incert, respectiv de îndeplinirea condiţiei ce ţine de clarificarea situaţiei juridice a terenului, condiţie pozitivă în sensul confirmării dreptului de proprietate al promitentului asupra terenului. Vânzarea bunurilor viitoare este permisă sub condiţia ca aceste bunuri să intre în viitor în patrimoniul vânzătorului şi, din această perspectivă, până la îndeplinirea condiţiei suspensive, creditorul nu poate cere executarea obligaţiei de la debitor, deoarece condiţia suspensivă presupune că obligaţia nu există, nu este perfectată. Cum, în cauză, condiţia suspensivă de a cărei îndeplinire depinde naşterea obligaţiei nu s-a realizat (în sensul confirmării dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul promitentului-vânzător), s-a considerat că obligaţia nu a existat, iar părţile se găsesc în situaţia în care nu ar fi încheiat raportul juridic obligaţional şi, în acest context juridic, nu se poate imputa promitentului-vânzător încălcarea convenţiei (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 900/2010, în D. Anghel, L. Harobagiu, op. cit., p. 134).
2. Nu trebuie să confundăm bunurile care n-au fiinţă cu acele viitoare, adică care nu există încă actualmente, căci aceste din urmă pot face obiectul unei convenţiuni (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 111).
3. Un lucru inexistent atrage inexistenţa obligaţiei, dacă părţile credeau că el există în momentul contractării, când în realitate el pierise sau nu existase niciodată. Când însă părţile dau
Citește mai mult
drept obiect obligaţiei lor un lucru viitor, adică un lucru care trebuie să ia fiinţă după încheierea contractului, obligaţia este perfect valabilă (C. Hamangiu, 1. Rosetti-Bâlânescu, Al. Baicoianu, op. cit., voi. II, p. 509).4. în ce priveşte dobândirea lor, bunurile viitoare se particularizează pentru simplul motiv că ele nu pot fi apropriate în momentul încheierii actului, ele neexistând încă; pentru a se atribui proprietatea asupra lor, va trebui deci să se aştepte momentul la care ele vor fi terminate; dobândirea este în acest caz originara. Desigur, nimic nu se opune să se convină de către părţi că autorul va fi cel care va deveni proprietar la timpul la care bunul va fi creat şi ca numai apoi el să fie transmis dobânditorului, de regulă în momentul livrării; va exista în acest caz o dobândire derivatâ (prin translaţie) (O. Ungureanu, C. Munteanu, Eseu asupra clasificării bunurilor în dreptul civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 216).
5. Vânzarea este valabilă chiar dacă existenţa viitoare a lucrului nu este certă, situaţie în care poate fi vorba despre o vânzare aleatorie, dacă, de pildă, se vinde o recoltă viitoare pe un preţ forfetar (întreaga recoltă de struguri a vânzătorului pe un preţ forfetar de 100.000 lei). Dacă bunul nu ia fiinţă sau nu intră în patrimoniul vânzătorului, contractul format valabil va fi caduc, ceea ce înseamnă că nu poate produce efecte, întrucât un element esenţial al său nu se poate realiza (D. Chirică, Tratat, voi. I, p. 55).
6. Nerealizarea lucrului viitor nu conduce la nevalabilitatea contractului, ci poate atrage doar obligarea vânzătorului la daune-interese, pe lângă pierderea preţului, pe care o va suporta ca debitor al obligaţiei imposibil de executat (C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, ed. o 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 47).
7. Este imoral şi contrar ordinii publice să se discute despre bunurile ce vor fi lăsate moştenire de o persoană care este încă în viaţă, deoarece discuţia are în subînţeles dorinţa de a vedea moartă persoana în cauză, moartea fiind cea care deschide succesiunea, iar nu altcineva. Lugubrul situaţiei este înlăturat, juridic, prin interdicţia de a încheia pacte asupra succesiunilor viitoare, care au ca obiect prestaţii relativ la bunurile viitorului defunct (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 232).