Art. 1270 Noul cod civil Forţa obligatorie Efectele contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 6-a
Efectele contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 6-a
Efectele contractului
Art. 1270
Forţa obligatorie
(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.
(2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.
| ← Art. 1269 Noul cod civil Regulile subsidiare de interpretare... | Art. 1271 Noul cod civil Impreviziunea Efectele contractului... → |
|---|
1. Contractul este legea părţilor, care au obligaţia să-l respecte potrivit adagiului pacta sunt servanda. El are forţă obligatorie şi în raport cu instanţa de judecată, care nu este în drept să-i modifice conţinutul. De aceea, instanţa învestită cu soluţionarea unui litigiu referitor la executarea contractului este obligată să dispună executarea obligaţiilor în limitele stabilite în contract (C.A. laşi, dec. nr. 892/2000, în M. Gaiţă, M.M. Pivniceru, Jurisprudenţa 2000, p. 54).
2. în sistemul legii române, darea de arvună are înţelesul că fiecare dintre părţile contractante şi-a
Citește mai mult
rezervat facultatea de a renunţa la contract pierzând arvuna cel care a dat-o, sau înapoind îndoit cel care a primit-o. Din contră, din moment ce părţile au convenit asupra obiectului şi preţului, convenţia este obligatorie, cel care nu este în culpă putând constrânge pe cel vinovat la executarea convenţiunii, fără ca cel dintâi să fie obligat a se mulţumi cu pierderea arvunei sau plata ei îndoită. Aceste reguli se aplică la orice convenţiune însoţită de o dare de arvună (Cas. I, dec. din 15.02.1929, în V. Terzea, op. cit., voi II, 2009, p. 453).3. Efectul relativ a forţei obligatorii a actelor juridice îşi află explicaţia şi fundamentul în natura actului juridic. Fiind esenţialmente voluntar, este firesc ca actul juridic să fie obligatoriu numai pentru acei ce şi-au dat consimţământul la încheierea lui (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 1904/2000, în Practico judiciară a Curţii de Apel Cluj pe anul 2000, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 177).
4. Odată ce un contract de vânzare de producte a fost regulat încheiat între părţi, el nu mai poate fi în urmă reziliat prin voinţa unilaterală a uneia din părţile contractante şi punerea la dispoziţia cumpărătorului în termen de 24 de ore de la încasare a arvunei primite, nu are deci niciun efect asupra contractului încheiat (Cas. III, 83 din 5 Mart. 1914. Jur. Rom. 18/914, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., 1925, voi II, p. 410).
5. Persoana care garantează restituirea împrumutului nu este parte în raportul juridic dintre creditor şi debitor şi, ca atare, nu are calitatea să modifice clauzele contractului de împrumut, acest drept aparţinând numai părţilor contractante (C.S.J., s. corn., dec. nr. 1026/1995, în F. Ciutacu, Drept civil român, p. 67).
6. Executarea contractului este guvernată de principiul stabilităţii în muncă, ceea ce presupune că modificarea lui nu poate interveni decât în condiţiile prevăzute de lege. Angajatorul nu poate modifica definitiv funcţia şi salariul contestatorului pe motivul îmbunătăţirii activităţii financiar-contabile a unităţii. Principiul simetriei actelor juridice impune acordul mutual al părţilor în ceea ce priveşte modul de executare a contractului de muncă şi obligaţiile părţilor (C.A. Alba-lulia, s. confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 357/2006, în C.P.J. 2006, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 146).
7. Potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ. 1864, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. în lipsa unui pact comisoriu expres, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract sinalagmatic nu poate interveni prin voinţa unilaterală a uneia dintre părţi sau prin decizia unei autorităţi, ci se dispune doar de către instanţa de judecată (C.A. Alba lulia, s. corn., cont. adm. şi fisc., dec. nr. 14/2006, în L.C. Stoica, Locaţiunea, p. 126).
8. Potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ. 1864, contractele „se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege". întrucât contractul este rezultatul unui acord de voinţă care dă naştere la drepturi şi obligaţii, principiul este că numai o parte nu poate determina prin simpla ei voinţă încetarea efectelor contractului. Contractul fiind rezultatul unui mutuus consensus, revocarea lui trebuie să fie doar rezultatul voinţei părţilor. Părţile nu şi-au exprimat în mod indubitabil şi necondiţionat voinţa de a pune capăt contractului încheiat între acestea. Pe de o parte, reclamantul-pârât invocă rezilierea contractului „din culpa evidentă" a societăţii-executant, convocând-o pe aceasta la o dată ulterioară pentru conciliere, în timp ce executantul comunică împrejurarea că este de acord cu rezilierea, „urmând ca instanţa competentă să se pronunţe cui aparţine culpa", iar înainte de expirarea termenului prevăzut pentru conciliere, reclamantul-pârât comunică executantului că nu poate accepta rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Din corespondenţa părţilor nu se poate deduce, aşadar, voinţa expresă şi necondiţionată a acestora de a pune capăt contractului încheiat. Cu atât mai mult nu se poate accepta că a intervenit „rezilierea contractului" care reprezintă o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu executare succesivă, cu consecinţa încetării efectelor contractului pentru viitor (Trib. Bucureşti, s. a Vl-a corn., sent. nr. 9412/2006, în L.C. Stoica, Locaţiunea, p. 331).
2. Alineatul al doilea recunoaşte şi principiul irevocabilităţii, conform căruia contractele pot fi modificate ori desfăcute fie prin acordul părţilor care le-au încheiat, fie din alte cauze autorizate de lege.
3. Consideraţii morale - respectarea cuvântului dat tehnice - previziunile contractuale nu trebuie dejucate - şi istorice - victoria progresivă a voinţei asupra formei
Citește mai mult
- impun acest principiu: convenţiile trebuie să fie executate. Ele sunt, pentru părţi şi pentru judecător, ca o lege (ele „ţin loc de lege"), cu condiţia ca o lege imperativă să nu le neutralizeze (P. Malaurie)4. Părţile pot chiar să reguleze relaţiile dintre ele altfel de cât le regulează legea, destul este ca să nu se atingă bunele moravuri şi ordinea publică (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 157).
5. Rod al consensului juridic, contractul nu poate fi desfiinţat sau revocat doar printr-o manifestare de voinţă unilaterală, care să emane de la o singură parte contractantă, când şi cum doreşte aceasta. Contractul poate fi însă modificat sau revocat prin consimţământ mutual al părţilor sale (distractus), care reprezintă, în fond, un nou contract, prin care se modifică sau se pune capăt efectelor contractului iniţial, după cum denunţarea unilaterală a contractului mai poate fi autorizată şi prin lege. în fine, când această posibilitate a fost concedată unei părţi, prin chiar convenţia care urmează să-şi epuizeze astfel efectele, avem de-a face cu o clauză convenţională, care îşi va putea produce efectele în temeiul actului juridic, iar nu în sfidarea forţei sale obligatorii (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 356).
6. în orice contract, fie oneros, fie gratuit, fie aşa şi unilateral sau sinalagmatic, voinţa uneia din părţi este neputincioasă pentru a se sustrage la obligativitatea prestaţiei ce-i este impusă (M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 445).
7. Legislaţia noastră civilă cunoaşte unele cazuri în care este permisă denunţarea unilaterală a contractului (...). Nimic nu se opune însă ca părţile înseşi să prevadă în contractul ce încheie posibilitatea de denunţare unilaterală a acestuia. O astfel de clauză de denunţare va putea fi introdusă în contracte cu respectarea anumitor reguli, cum sunt: a) clauza de denunţare unilaterală nu ar putea fi înscrisă într-un contract declarat de lege ca fiind irevocabil - cum este cazul, de exemplu, al contractului de donaţie; b) clauza de denunţare unilaterală să nu reprezinte, în realitate, o condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă, deoarece obligaţia însăşi, asumată sub o astfel de condiţie, este nulă (C. Stdtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 60).
8. Forţa obligatorie a contractului se impune şi în relaţia cu instanţa şi cu legiuitorul, dar acesta din urmă poate interveni în contracte, prin norme imperative, folosind procedeul prorogării legale sau moratoriului (P. Perju, Contractul, p. 66-67).
9. Actele juridice au forţă obligatorie numai dacă nu contravin legii. Trebuie precizat însă că actele juridice sunt nule numai dacă nesocotesc normele imperative sau prohibitive ale legii. Sunt, dimpotrivă, legal făcute şi deci produc efecte actele care se abat de la dispoziţiile legale, dacă aceste dispoziţii au caracter supletiv ori interpretativ, adică sunt norme ce se aplică numai atunci când părţile nu au hotărât altfel (D. Cosma, op. cit., p. 377).
10. Fără îndoială că părţile pot conveni să modifice contractul. în funcţie de efectul asupra operaţiunii iniţiale, ne vom afla fie în prezenţa unui nou contract, care îi va lua locul celui dintâi, fie în prezenţa aceluiaşi contract, dar amendat. în orice caz, este nevoie de acordul ambelor părţi; dacă una dintre ele refuză orice modificare, cealaltă parte, cu excepţia cazului de forţă majoră, este la „mila” acesteia (F. Terre, P. Simler..)
11. Pentru înţelegerea fundamentului principiului irevocabilităţii, trebuie să plecăm de la prezumţia următoare: irevocabilitatea este o consecinţă şi, în acelaşi timp, o garanţie a principiului forţei obligatorii a actului juridic civil (Gh. Beleiu, op. cit., 1998, p. 183).
12. Analiza textelor în vigoare, precum şi a fundamentelor teoretice ale contractelor şi ale forţei sale obligatorii permite decelarea componentelor sau consecinţelor juridice ale principiului în discuţie (...). Aceste componente sunt următoarele: a) părţile contractante sunt ţinute să execute întocmai, una faţă de cealaltă, toate prestaţiile la care s-au angajat şi să respecte clauzele contractului în integralitatea lor, pentru ca fiecare parte să-şi realizeze interesul sau interesele urmărite prin încheierea lor (...); b) executarea cu bună-credinţă a contractului de către părţile contractante (...); c) contractele pot fi modificate şi revocate sau desfăcute, de regulă, numai prin acordul de voinţă al părţilor; este ceea ce se poate numi regula simetriei în contracte, de la care însă se admit şi unele excepţii, care constituie tot atâtea asimetrii (L Pop, Tratat, voi. II, p. 505-506).
– La alin. (1), principiul forţei obligatorii a contractului: contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante;
– La alin. (2), modalităţile prin care se modifică sau încetează contractul: numai prin acordul de voinţă al părţilor ori din cauze autorizate de lege (de coroborat cu prevederile art. 1.321 noul cod civil).
De principiu, modificarea şi încetarea contractului prin acordul părţilor produc efecte ex nunc.
Unii autori s-au exprimat în sensul că revocarea contractului este un act simetric cu
Citește mai mult
încheierea, iar întinderea revocării este determinată prin acordul părţilor şi în acest caz ea poate fi şi cu efecte retroactive.