Art. 1373 Noul cod civil Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi Răspunderea pentru fapta altuia Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 4-a
Răspunderea pentru fapta altuia
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 4-a
Răspunderea pentru fapta altuia
Art. 1373
Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi
(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
(2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
(3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
| ← Art. 1372 Noul cod civil Răspunderea pentru fapta minorului sau... | Art. 1374 Noul cod civil Corelaţia formelor de răspundere... → |
|---|
1. Raportul de prepuşenie se naşte pe baza unui acord de voinţă, comitentul încredinţând prepusului o anumită funcţie ori însărcinare şi având dreptul de a direcţiona activitatea prepusului, de a-l îndemna şi controla în activitatea încredinţată (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1236/2001, în P.J.C. 2001-2002, p. 275).
2. Nu există raport de prepuşenie între locator şi locatar. Locatorul nu poate fi chemat să răspundă pentru prejudiciile cauzate de chiriaş unei terţe persoane, datorită faptului că chiriaşul nu a executat la timp reparaţiile locative care îi incumbau.
Citește mai mult
Răspunderea locatarului faţă de proprietarul imobilului nu va fi angajată pe temeiurile răspunderii civile delictuale indirecte, ci pe temeiuri contractuale (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 8S3/1973, în C.D. 1973, p. 463).3. Pentru stabilirea raportului de prepuşenie, importantă este identificarea persoanei în interesul căreia se desfăşoară activitatea şi care, la momentul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, avea autoritatea de a da instrucţiuni şi directive celui care îndeplinea atribuţiile încredinţate, de a-i supraveghea, îndruma şi controla activitatea desfăşurată în exercitarea acestor atribuţii (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 4029/1973, în R.R.D. nr. 7/1974).
4. Pentru a fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, trebuie să se dovedească existenţa unui raport de prepuşenie, precum şi a culpei prepusului. Comitentul poate fi acţionat direct de cei care au suferit o pagubă prin fapta prepusului, fără să fie chemaţi în judecată şi prepuşii (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 7466/2007, în Legalis).
5. Pentru angajarea răspunderii comitentului, este necesar ca în persoana prepusului să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, precum şi condiţiile speciale privind existenţa raportului de prepuşenie şi cea a săvârşirii faptei în funcţiile încredinţate (C.A. Bucureşti, s. o lll-a civ., dec. nr. 201/2003, în Lex Expert).
6. Răspunderea comitentului este angajată şi în caz de exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, atât timp cât fapta a fost săvârşită cu ocazia îndeplinirii sarcinilor de serviciu derivând din funcţia încredinţată (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 1555/1987, în R.R.D. nr. 3/1988, p. 68).
7. Răspunderea persoanei juridice - comitent este actuală chiar dacă autorul faptei cauzatoare de prejudicii nu mai are calitatea de prepus ulterior producerii pagubei, obligaţia de reparare a prejudiciului născându-se la data săvârşirii faptei (C.A. Bucureşti, s. o lll-a civ., dec. nr. 2589/2001, în P.J.C. 2001-2002, nr. 107, p. 277).
8. Pentru a se putea determina răspunderea spitalului pentru infestarea cu virusul HIV a minorului internat, trebuie să se stabilească în mod cert că aceasta s-a produs în timpul spitalizării datorită unui act de neglijenţă ori săvârşit cu rea-credinţă de un prepus al spitalului (C.S.J., s. civ., dec. nr. 59/2001, în Legalis).
9. Pentru existenţa responsabilităţii comitentului, se cere ca alegerea prepusului de către comitent să fi fost liberă şi voluntară şi comitentul să aibă dreptul şi posibilitatea de a supraveghea, de a da instrucţiuni şi chiar ordine în ceea ce priveşte modul în care prepusul urmează a-şi îndeplini atribuţiunile ce i s-au încredinţat; din moment ce una dintre aceste condiţiuni lipseşte, nu mai poate fi vorba de responsabilitatea comitentului. Astfel, dacă un prepus a fost chemat ca martor şi a făcut sub prestare de jurământ oarecari declaraţiuni, acele declaraţiuni nu pot angaja responsabilitatea societăţii, căci în acel moment, prepusul nu mai era în exerciţiul sau cu ocazia exerciţiului său de prepus, căci chiar dacă prin declaraţiunile făcute ar fi cauzat cuiva vreun prejudiciu, un atare prejudiciu a fost cauzat în afară de funcţiunile ce i se încredinţase, aşa că, neexistând prezumţie de culpă asupra comitentului, responsabilitatea prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ. 1864 nu mai are raţiune de a fi (Trib. Bacău, 27 febr. 1913, C.jud. 1913, p. 595, în S. lonescu, L. Preutescu, op. cit., p. 357).
2. Alin. (1) al art. 1373 reglementează, ca formă a răspunderii indirecte, pentru fapta altei persoane, răspunderea
Citește mai mult
comitenţilor pentru prepuşi în ipoteza în care aceştia săvârşesc o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.3. Pentru definirea noţiunilor de comitent şi de prepus trebuie avute în vedere raporturile dintre aceştia, raporturi de subordonare stabilite în baza legii sau a unui contract şi care permit comitentului să direcţioneze, să supravegheze şi să controleze activitatea prepusului în exercitarea funcţiilor sau însărcinărilor conferite pentru realizarea interesului comitentului ori al unui terţ.
4. în ipoteza în care fapta prejudiciabilă a prepusului are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate de comitent, acesta din urmă are obligaţia de a repara prejudiciul. Singura situaţie în care poate fi exonerat de răspundere este aceea în care comitentul dovedeşte că victima cunoştea sau putea să cunoască împrejurarea că prepusul acţionează fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiei încredinţate de comitent în momentul săvârşirii faptei ilicite prejudiciabile. Considerăm injustă această soluţie aleasă de legiuitor, care îl pune pe comitent în situaţia dificilă, dacă nu chiar imposibilă, de a face dovada că victima a cunoscut sau putea să cunoască împrejurarea că prepusul acţionează fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiei încredinţate. Credem că nu are importanţă ceea ce cunoştea victima despre activitatea prepusului la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile; relevanţă are faptul dacă prepusul, la momentul săvârşirii actului prejudiciabil, acţiona sau nu în exercitarea atribuţiilor sau cu scopul îndeplinirii funcţiei încredinţate de comitent, aspect care trebuie dovedit de comitent în încercarea de a se exonera de răspundere.
5. Ceea ce este definitoriu pentru calităţile de comitent şi prepus este existenţa unui raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredinţat unei persoane fizice o anumită funcţie, o anumită însărcinare. Din această încredinţare decurge posibilitatea pentru prima persoană -denumită comitent - de a da instrucţiuni, de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane - denumită prepus -, aceasta din urmă având obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite (C. Stătescu, op. cit., p. 174).
6. Cel mai adesea, temeiul de naştere a raportului de prepuşenieîl constituie contractul de muncă, din care se nasc raporturi juridice cărora le este specifică subordonarea, în procesul desfăşurării activităţii, a persoanei încadrate în muncă faţă de unitatea la care este încadrată. Existenţa contractului de muncă face numai să se prezume, până la proba contrarie, existenţa raportului de prepuşenie. Intră în această categorie de comitenţi: regiile autonome, societăţile comerciale, societăţile agricole, autorităţile şi instituţiile publice, organizaţiile şi instituţiile private etc.
7. Raportul de prepuşenie poate să se întemeieze şi pe calitatea de membru al organizaţiei cooperatiste (meşteşugăreşti, de consum), deoarece în procesul muncii se instituie un raport de subordonare între membrii organizaţiei cooperatiste şi cooperativa din care fac parte.
8. în mod excepţional, un asemenea raport poate fi grefat pe un contract de mandat. Astfel, din mandat se poate naşte un raport de prepuşenie, în măsura în care prin contract se stabileşte o deplină subordonare a mandatarului faţă de mandant, dacă, deci, mandatarul nu se bucură de iniţiativă şi autonomie în exercitarea însărcinării primite şi acceptă să-şi desfăşoare activitatea sub directa autoritate, îndrumare, control şi supraveghere din partea mandantului.
9. Tot în mod excepţional raportul de prepuşenie poate să se grefeze pe un contract de antrepriză, în măsura în care antreprenorul, renunţând la autonomia sa, se subordonează efectiv autorităţii beneficiarului lucrării (C. Stătescu, op. cit., p. 245-251; M. Eliescu, op. cit., p. 290).
10. Cu privire la fundamentul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, în decursul timpului au fost exprimate mai multe concepţii: a) fundamentarea axată pe culpa comitentului în alegerea prepusului (culpa in eligendo) sau în modul greşit de supraveghere (culpa in vigilando); b) fundamentarea bazată pe ideea de risc pe care trebuie să şi-l asume comitentul; c) fundamentarea susţinută de ideea de garanţie pe care trebuie să o ofere comitentul victimelor prejudiciate prin faptele prepuşilor săi (M. Eliescu, op. cit., p. 284-285; I.M. Anghel, Fr. Deak, M.F. Popa, Răspunderea civilă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 183; R. Sonilevici, op. cit., p. 167; C. Stătescu, op. cit., p. 202-210).
11. Suntem de părere că teoria potrivit căreia răspunderea comitentului sefundamentează pe ideea de garanţie este aplicabilă, luând în considerare că garanţia comitentului pentru fapta proprie o prepusului derivă din împrejurarea că, în virtutea raportului de prepuşenie, comitentul exercită supravegherea, îndrumarea şi controlul activităţii prepusului. Această fundamentare justifică răspunderea comitentului pentru fapta prepusului pornind de la premisa că se instituie o garanţie a comitentului, în solidar cu prepusul, faţă de victima prejudiciului, garanţie care este menită să ofere victimei asigurarea de a fi despăgubită (C. Stâtescu, C. Bîrson, TGO, p. 253).
12. Pentru a fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, se cer a fi întrunite, cumulativ, condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (a prepusului): existenţa prejudiciului; existenţa faptei ilicite a prepusului; existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi culpa prepusului în săvârşirea faptei ilicite, condiţii pe care trebuie să le probeze victima. Este exprimată şi opinia potrivit căreia existenţa vinovăţiei prepusului în săvârşirea faptei ilicite nu se mai impune ca o condiţie pentru a putea fi angajată această formă de răspundere civilă (în acest sens, a se vedea L. Stânciulescu, G. Boroi, Instituţii, p. 263). Este util să se stabilească dacă trebuie sau nu făcută dovada că prepusul a acţionat cu vinovăţie, pentru că, în funcţie şi de această condiţie, victima îşi va exercita dreptul de opţiune reglementat la art. 1374 alin. (2) NCC.
13. Textul art. 1373 nu prevede expres, printre condiţiile răspunderii comitentului, şi dovada vinovăţiei prepusului. în această ordine de idei, este suficient să arătăm că în proiectul noului Cod civil, versiunea adoptată de Senatul României în 2004, exista o formulare clară: comitentul este ţinut sa repare prejudiciul cauzat din culpa prepuşilor săi în exercitarea funcţiilor încredinţate. Or, în versiunea actuală nu se mai prevede condiţia culpei. Concluzia este, credem noi, una singură: vinovăţia sau culpa prepusului nu mai este o condiţie a angajării răspunderii comitentului (L. Pop, Tabloul general al răspunderii civile în noul Cod civil, în Contribuţii la studiul obligaţiilor civile. Culegere de studii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 453).
14. Pe lângă condiţiile generale, cumulativ cu acestea, pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului se cer a fi întrunite şi două condiţii speciale: existenţa raportului de prepuşenie; prepusul să fi săvârşit fapta în exercitarea atribuţiilor ce i-au fost încredinţate sau cu scopul îndeplinirii funcţiilor acordate.
15. Prin formularea „fapta săvârşită (...) are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate" s-a dorit să se acopere inclusiv ipotezele în care se poate stabili o conexiune suficientă între conţinutul şi scopul funcţiei încredinţate de comitent, astfel încât angajarea răspunderii să nu se dovedească o soluţie nici excesivă, nici inaccesibilă victimei.
16. Expresia „fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate" de la alin. (3) al art. 1373 acoperă şi situaţia în care prepusul acţionează sub controlul comitentului, dar (şi) în interesul altuia.
Din capul locului este necesar să se reţină că răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusul sau prepuşii săi, reglementată de art. 1373 C. civ., intervine
Citește mai mult
numai atunci când prepusul cauzează un prejudiciu unei terţe persoane printr-o faptă ilicită extracontractuală, adică delictuală. Această precizare este utilă pentru cazul în care fapta ilicită şi prejudiciabilă este săvârşită de prepus în executarea unui contract încheiat de comitentul său cu o terţă persoană şi, prin aceasta, celeilalte părţi contractante care este, de regulă, creditorul contractual al comitentului, i se cauzează un prejudiciu prin neexecutarea lato sensu a obligaţiilor contractuale, suntem în prezenţa unei răspunderi civile contractuale pentru fapta altuia; această răspundere este reglementată expres, distinct şi separat, cu valoare de principiu, în art. 1519 C. civ., în titlul consacrat executării obligaţiilor în general. Acest text prevede explicit: „Dacă părţile nu convin altfel, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se foloseşte pentru executarea obligaţiilor contractuale”. Evident că răspunderea contractuală pentru fapta altuia are coordonate diferite şi un regim juridic propriu, distinct de regimul juridic al răspunderii delictuale a comitentului pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin fapta ilicită săvârşită de prepuşii săi.