Art. 1384 Noul cod civil Dreptul de regres Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 6-a
Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
Art. 1384
Dreptul de regres
(1) Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.
(2) Când cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, Ministerul Finanţelor Publice se va întoarce în mod obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta din urmă este răspunzător, potrivit legii speciale, pentru producerea acelui prejudiciu.
(3) Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul.
(4) În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului.
| ← Art. 1383 Noul cod civil Raporturile dintre debitori Repararea... | Art. 1385 Noul cod civil Întinderea reparaţiei Repararea... → |
|---|
1. Răspunderea comitentului faţă de partea păgubită îşi are temeiul în dispoziţiile Codului civil, iar prepusul vinovat de săvârşirea faptei păgubitoare rămâne obligat faţă de comitent, la fel cum era obligat faţă de partea păgubită, în drepturile căreia comitentul se subrogă după ce a plătit despăgubirile. într-o atare situaţie, dat fiind faptul că paguba a fost cauzată printr-o faptă ilicită, comitentul care a plătit despăgubirea nu-şi va putea recupera paguba pe calea prevăzută de Codul muncii, prin decizie de imputare, ci numai pe calea acţiunii civile în regres, pentru a
Citește mai mult
obţine restituirea a tot ceea ce a plătit (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 901/1984, în C.D. 1984, p. 120).2. Unitatea comitentă nu are, în raporturile cu prepusul, poziţia unui codebitor solidar. Dispoziţiile potrivit cărora obligaţia solidară se împarte de drept între debitori, astfel încât codebitorul solidar care a plătit debitul nu poate pretinde de la fiecare dintre codebitori decât partea acestuia, nu sunt aplicabile în raporturile dintre unitatea comitentă şi prepusul ei care a cauzat paguba. Aşa fiind, calitatea unităţii de garant îi dă dreptul ca după despăgubirea victimei să se întoarcă împotriva prepusului ei pentru întreg debitul, întrucât comitentul nu este decât o cauţiune în interesul terţului păgubit, astfel ca, în final, sarcina reparaţiei integrale a pagubei să revină, pe calea acţiunii în regres, în întregime prepusului care, prin fapta sa ilicită şi culpabilă, a cauzat prejudiciul (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 392/1981, în C.D. 1981, p. 113).
3. împrejurarea că, faţă de victimă, comitentul răspunde solidar cu prepusul său nu este de natură să conducă la divizarea acţiunii de regres a comitentului în raporturile cu prepusul său, nefiind aplicabile regulile din materia solidarităţii între debitori, deoarece poziţia comitentului de răspunzător solidar apare numai în raporturile cu victima şi decurge nu dintr-o răspundere împreună cu prepuşii săi, ci dintr-o răspundere pentru prepuşi (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 2663/2001, în P.J.C. 2001-2001, p. 269).
4. Comitentul este ţinut să răspundă pentru fapta păgubitoare a prepusului, săvârşită în exercitarea sarcinilor încredinţate. Această răspundere faţă de cel păgubit îi revine comitentului pentru prepus, şi nu alături de el, aşa că este obligat să plătească întreaga despăgubire. După efectuarea plăţii, comitentul se subrogă însă în drepturile celui păgubit şi, pe calea acţiunii în regres, se poate îndrepta împotriva prepusului pentru a obţine restituirea sumei, în măsura în care nu s-a dovedit şi o culpă a sa proprie (Trib. Bucureşti, dec. nr. 1209/1990, în C.P.J. 1990, p. 99).
2. Acţiunea în regres este
Citește mai mult
facultativă, cel care a plătit având la latitudinea sa decizia de a recupera sau nu ceea ce a plătit pentru repararea prejudiciului cauzat de altul. Dar, în ipoteza în care cel care a răspunde pentru fapta altuia este statul, dreptul de regres trebuie exercitat obligatoriu, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia cazului în care autorul faptei prejudiciabile nu este răspunzător.3. în legătură cu alin. (2) al acestui articol, menţionăm, cu titlu de exemplu, situaţia în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. în această situaţie, noul Cod civil impune obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de a se întoarce împotriva celui care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta din urmă este răspunzător, potrivit legii speciale, pentru producerea acelui prejudiciu. Legea specială - art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (republicată în M. Of. nr. 826/2005) prevede că, „după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate (s.n.) îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii". Observăm că legea specială lasă la aprecierea statului exercitarea dreptului de regres şi că principala condiţie pentru tragerea la răspundere a judecătorului sau procurorului este ca acesta să fi săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Aceste două noţiuni au fost definite recent prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (M. Of. nr. 51/2012). Potrivit art. 991 din Legea nr. 303/2004, articol introdus prin Legea nr. 24/2012, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane (alin. (1)) şi există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual [alin. (2)]. Exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă constituie, totodată, şi abatere disciplinară, potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 507 CPP prevăd că, „în cazul in care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506, cât şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională, acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea*credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune, este obligatorie". Observăm că instituirea obligativităţii acţiunii în regres a statului era reglementată doar în cazul erorilor săvârşite în procese penale, în celelalte cazuri ce intrau sub incidenţa art. 96 din Legea nr. 303/2004 oferindu-se statului posibilitatea de a formula acţiune în despăgubiri. Dispoziţia aceluiaşi alin. (2) referitoare la calitatea Ministerului Finanţelor Publice de a se întoarce, pe cale judiciară, împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul este în acord cu cea de la art. 223 alin. (1) NCC.
4. în ipoteza în care fapta ilicită a fost săvârşită de mai mulţi autori, iar prejudiciul a fost reparat în totalitate numai de către una dintre persoanele civilmente responsabile (a oricăruia dintre autori), cel care a plătit are drept de regres nu numai împotriva celui pentru a cărui faptă răspunde, ci şi împotriva celorlalţi autori sau împotriva celor chemaţi să răspundă pentru fapta acestora, dar numai în limita a ceea ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită acţiunea în regres şi fără a putea pretinde partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului.