Art. 1385 Noul cod civil Întinderea reparaţiei Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 6-a
Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 6-a
Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
Art. 1385
Întinderea reparaţiei
(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.
(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(4) Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.
| ← Art. 1384 Noul cod civil Dreptul de regres Repararea... | Art. 1386 Noul cod civil Formele reparaţiei Repararea... → |
|---|
1. Despăgubirile acordate pentru prejudiciile izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală a pagubei suferite, pentru ca victima faptei prejudiciabile să fie repusă, pe cât posibil, în situaţia anterioară. în acest sens, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit în funcţie de întinderea prejudiciului, nu raportat la posibilităţile materiale ale autorului faptei ilicite sau cu cele ale victimei (C.S.J., s. civ., dec. nr. 59/2001, în B.J. 1990-2003, p. 300).
2. Despăgubirile acordate pentru prejudiciul acuzat prin infracţiune trebuie să constituie
Citește mai mult
o justă şi integrală reparare a pagubei produse, cât şi a beneficiului nerealizat (C.S.J., s. pen., dec. nr. 417/1990, în Dreptul nr. 9-12/1990, p. 243).3. Repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite, restabilindu-se astfel situaţia anterioară faptei prejudiciabile. în cazul în care cel vătămat corporal trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort suplimentar, deoarece numai astfel se restabileşte situaţia existentă înainte de săvârşirea faptei şi nu i se impune celui vătămat să suporte, indiferent sub ce formă, consecinţele unei activităţi ilicite a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi în situaţia în care, ulterior producerii accidentului, realizează la locul de muncă aceeaşi retribuţie sau chiar una mai mare, dacă se dovedeşte că, datorită invalidităţii, a fost nevoit să facă un efort în plus care a necesitat cheltuieli suplimentare pentru o alimentaţie mai bogată şi medicamentaţie adecvată invalidităţii dobândite (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2545/1991, în Dreptul nr. 8/1992, p. 84).
2. Ideea centrală a răspunderii civile delictuale o constituie repararea integrală a prejudiciului, fiind lăsată în plan secund
Citește mai mult
sancţionarea făptuitorului. Condamnarea faptei preju-diciabile, legată indisolubil de culpabilitatea autorului sau a persoanei responsabile civil-mente, a devenit o idee neadecvată condiţiilor societăţii moderne (L.R. Boilâ, Răspunderea civilă delictuală obiectivă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 513).3. Pornind de la caracterul cert al prejudiciului viitor, se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciile rezultate din scăderea ori pierderea capacităţii de muncă a unei persoane, astfel încât să se acopere nu numai prejudiciul actual - constând, de exemplu, în efectuarea unor cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii -, dar şi prejudiciul viitor constând, de exemplu, în diminuarea veniturilor, drept consecinţă a scăderii ori pierderii capacităţii de muncă (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 155).
4. Reparaţia posedă două calităţi: este compensatorie şi integrală. Calitatea de a fi compensatorie tinde la restabilirea situaţiei anterioare a victimei, însă nu este realizabilă în cazul morţii victimei. De aceea, reparaţia nu întotdeauna se realizează prin refacerea stării anterioare, ci, de cele mai multe ori, prin compensarea pagubei. Această compensare poate avea loc în natură sau prin echivalent. De câte ori se oferă victimei reparaţia în natură şi instanţa o consideră adecvată, victima nu o poate refuza (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 508).
5. Dacă finalitatea primordială a răspunderii civile este repararea integrală a prejudiciului şi repunerea victimei in stătu quo ante, în materia pierderii de şansă, asemenea exprimări devin improprii, în condiţiile în care tot ce poate spera victima a cărei şansă a fost irosită este doar o compensare parţială a prejudiciului final cauzat prin nerealizarea evenimentului favorabil, care nu poate fi nimic altceva decât o indemnizare parţială.
6. Prin urmare, în cazul pierderii şansei, nu se poate vorbi de o reparare a prejudiciului suferit ca urmare a nerealizării, ci doar de o indemnizare a victimei într-un cuantum proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului de care a fost lipsită şi ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă în care se află aceasta (S. Neculaescu, loc. cit., p. 188).
7. în cazul daunei corporale şi al altora asemănătoare, în despăgubire se regăsesc trei componente: a) pierderea faţă de situaţia anterioară; b) câştigul neobţinut din cauza faptei păgubitoare; c) cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Uneori, paguba constă în pierderea unei şanse de a obţine un avantaj. Fiind o şansă, ea nu este certă, ci probabilă. în acest caz, despăgubirea va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii acelui avantaj în împrejurările respective şi în situaţia concretă a victimei (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 509).