Art. 1557 Noul cod civil Imposibilitatea de executare Cauze justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale Executarea silită a obligaţiilor
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 6-a
Cauze justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 6-a
Cauze justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale
Art. 1557
Imposibilitatea de executare
(1) Atunci când imposibilitatea de executare este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfiinţat de plin drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispoziţiile Art. 1274 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2) Dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător.
| ← Art. 1556 Noul cod civil Excepţia de neexecutare Cauze... | Art. 1558 Noul cod civil Măsurile conservatorii Măsurile... → |
|---|
2. Aplicarea textului art. 1557 presupune
Citește mai mult
întrunirea a cel puţin două condiţii: a) neexecutarea obligaţiei uneia dintre părţi are caracter absolut (se sugerează astfel natura obiectivă a impedimentului) şi permanent (nefiind previzibilă o perspectivă de încetare a împiedicării); b) obligaţia contractuală la care se referă imposibilitatea de executare trebuie să fie importantă (importanţa decurgând atât din criterii obiective, cât şi din criterii subiective, din importanţa pe care o acordă părţile executării acestei obligaţii). Trimiterea la dispoziţiile art. 1274 alin. (2), care conţine reglementarea pieirii fortuite a bunului, sugerează că „evenimentul fortuit" este pieirea fortuită şi imposibilitatea de executare a prestaţiei ca efect al evenimentului fortuit (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 653).3. Conform art. 1351 alin. (1) NCC, „dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit". Alin. (2) al aceluiaşi articol defineşte forţa majoră ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, iar alin. (3) defineşte cazul fortuit ca fiind un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră (art. 1351 alin. (4) NCC).
4. Cazul fortuit şi cazul de forţă majoră sunt exoneratorii de răspundere numai dacă nu a existat o acţiune sau inacţiune anterioară a debitorului care să îi fie imputabilă, fără de care nu s-ar fi produs aceste evenimente. Forţa majoră sau cazul fortuit poate fie să facă imposibilă executarea (ipoteză în care, în contractele unilaterale, obligaţia se va stinge fără ca debitorul să fie obligat la plata despăgubirilor, iar în contractele sinalagmatice se va pune problema suportării riscului contractului); fie să suspende temporar executarea obligaţiei (ipoteză în care debitorul va executa cu întârziere, fără însă a plăti despăgubiri moratorii) (G. Boroi, L. Stonciulescu, Instituţii, p. 191).
5. în actele juridice translative de proprietate, potrivit art. 1274 NCC, riscul pieirii fortuite a bunului individual determinat înainte de predarea acestuia va fi suportat de către înstrăinător, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului; astfel, în cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie (fiind astfel aplicabilă regula res perit debitori), spre deosebire de reglementarea anterioară, în care se aplica regula res perit domino, deci riscul pieirii fortuite a bunului era suportat de dobânditor. Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului, el neputându-se libera, chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de predare ar fi fost executată la timp (Idem, p. 134).
6. Nu întotdeauna împiedicarea executării este insurmontabilă şi permanentă şi, de aceea, în celelalte ipoteze decât situaţia reglementată de alin. (1), se poate recurge la alte măsuri pentru a preveni păgubirea creditorului. Textul alin. (2) indică alternativa suspendării executării propriilor obligaţii ale creditorului şi alternativa rezoluţiunii. în concluzie, creditorul care nu obţine prestaţia celeilalte părţi, pentru că a intervenit forţa majoră sau cazul fortuit, poate să nu-şi execute propria obligaţie, dar, totodată, poate să ceară şi rezo-luţiunea contractului (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 653).
7. Prin obligaţie contractuală importantă din textul alin. (1) se înţelege obligaţia pe care părţile au avut-o în vedere ca pe o obligaţie esenţială a executării. Caracterul esenţial nu trebuie să fie înţeles numai în sens obiectiv, ci şi în sens subiectiv, adică în concepţia părţilor. Neexecutarea esenţială a unei obligaţii contractuale există atunci când: a) stricta observare a acestei obligaţii este de esenţa contractului; b) neexecutarea îl privează de o manieră substanţială pe creditor de ceea ce el era îndreptăţit să aştepte prin încheierea contractului, cu excepţia cazului în care debitorul nu a prevăzut sau nu a putut să prevadă în mod rezonabil acest rezultat; c) neexecutarea este intenţionată şi îl face pe creditor să creadă că nu poate să mai conteze pe o executare din partea celuilalt partener, în viitor (Idem, p. 653-654).
8. Imposibilitatea de executare poate să fie temporară, iar în această situaţie executarea contractului se suspendă pe perioada imposibilităţii executării. Pe această perioadă, creditorul nu pune în întârziere debitorul, nu îi solicită dobânzi sau penalităţi.
9. Dacă împiedicarea este vremelnică, exonerarea durează tot atât cât împiedicarea, dar dacă întârzierea poate fi calificată ca neexecutare esenţială, creditorul o poate trata ca atare (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 654).
10. Problema suspendării executării, din motive de forţă majoră, pe toată durata imposibilităţii de executare, se pune numai în cazul actelor juridice cu executare succesivă (G. Boroi, L Stănciulescu, Instituţii, p. 90).
11. Dacă debitorul beneficiază de exonerare, ca rezultat al unei împiedicări insurmontabile, creditorul este îndreptăţit să recurgă la unul dintre mijloacele legale, exceptând executarea în natură şi daunele-interese (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 654).
12. Este de datoria debitorului să îl notifice pe creditor de survenirea împiedicării şi de consecinţele acesteia cu privire la executarea propriei obligaţii. Dacă notificarea nu este primită în termen rezonabil de creditor, acesta are dreptul la despăgubiri pentru paguba cauzată de neprimirea notificării (Ibidem).
13. în cazul în care obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare.