Art. 1609 Noul cod civil Noţiune şi feluri Novaţia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Novaţia
Novaţia
Art. 1609
Noţiune şi feluri
(1) Novaţia are loc atunci când debitorul contractează faţă de creditor o obligaţie nouă, care înlocuieşte şi stinge obligaţia iniţială.
(2) De asemenea, novaţia se produce atunci când un debitor nou îl înlocuieşte pe cel iniţial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligaţia iniţială. În acest caz, novaţia poate opera fără consimţământul debitorului iniţial.
(3) Novaţia are loc şi atunci când, ca efect al unui contract nou, un alt creditor este substituit celui iniţial, faţă de care debitorul este liberat, stingându-se astfel obligaţia veche.
| ← Art. 1608 Noul cod civil Obligaţiile terţului Preluarea... | Art. 1610 Noul cod civil Proba novaţiei Novaţia → |
|---|
1. Când acţiunea dolosivă priveşte un element determinant al contractului de novaţie cu schimbare de debitor, consimţământul, aceasta atrage sancţiunea nulităţii relative a contractului (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1264/2006).
2. învoiala prin care un creditor ipotecar oferă creanţa sa adjudecatarului pentru a o depune drept preţ, nu constituie o substituţiune a acestuia în datoriile debitorului dacă acesta nu este liberat prin acea învoială, şi nici un act de cesiune, dacă proprietatea creanţei nu trece asupra adjudecatarului (C.A. laşi, s. I, dec. nr. 154/1887, apud C. Hamangiu,
Citește mai mult
N. Georgean, op. cit., voi. II, p. 692, nr. 2).3. Odată ce instanţa de fond constată în fapt că vânzarea făcută prin cel de al doilea act cuprinde în sine şi lucrurile vândute prin actul primitiv, apoi rămâne evident că acest fapt însuşeşte caracterul unei novaţii obiective în condiţiunile art. 1128 alin. (1) (art. 1609 alin. (1) - s.n.J, deoarece debitorul a contractat către creditorul său o nouă obligaţie care e substituită celei vechi (Cas., s. I, dec. nr. 362/1891, idem, p. 692-693, nr. 3).
4. Adjudecatarul poate depune drept preţ al adjudecării creanţa unei terţe persoane, creanţă ce s-ar găsi în rang util şi necontestat, substituindu-se, în asemenea caz, adjudecatarul în locul debitorului primitiv faţă cu creditorul ce a depus creanţa sa drept preţ. Aceasta constituie o convenţie licită, având de obiect o novaţie prin schimbare de debitor, pentru care legiuitorul nu cere nici o altă formalitate decât concursul voinţelor creditorului şi a debitorului substituit (Cas., s. II, dec. nr. 304/1901, idem, p. 697, nr. 1).
5. Convenţia prin care un creditor ipotecar oferă creanţa sa adjudecatarului să o depună drept preţ, păstrându-şi situaţia de mai înainte, constituie o novaţie prin substituirea unui alt debitor, şi această novaţie se operează conform art. 1131 C. civ. 1864 (art. 1609 alin. (2) teza II NCC -s.n.) fără concursul primului debitor. Existenţa unei asemenea convenţii fiind dovedită, partea care nu s-a ţinut de dânsa este obligată a repara paguba ce s-a adus celeilalte părţi contractante (Cas., s. I, dec. nr. 207/1902, idem, p. 697, nr. 2).
6. Pentru ca să existe novaţie, în ipoteza alin. (2) de sub art. 1128 C. civ. 1864 (art. 1609 alin. (1) NCC - s.n.], trebuie ca debitorul să contracteze, în privinţa creditorului său, o datorie nouă care să se substituie celei vechi. Astfel, o modificare a creanţei prin acordarea unui nou termen de plată, prin remiterea unei părţi din datorie sau prin luare de noi garanţii pentru plata creanţei primordiale, nu constituie o novaţie, căci, pentru ca să existe o novaţie, trebuie ca cea de a doua obligaţie să difere de cea dintâi printr-un element nou, suficient pentru a o distinge de aceasta (Trib. corn. Ilfov, dec. nr. 865/1912, Idem, p. 693, nr. 9).
7. Ca să se opereze o novaţie subiectivă prin schimbarea de creditor sau debitor, trebuie să preexiste o obligaţie unilaterală, în care se poate schimba pe rând creditorul sau debitorul; aşadar în obligaţiile sinalagmatice cum sunt acelea rezultând dintr-un contract de închiriere, fiecare parte jucând un dublu rol de creditor şi debitor în acelaşi timp, novaţia subiectivă nu poate opera stingerea obligaţiei (Trib. laşi, s. I, dec. nr. 100/1922, ibidem, nr. 13).
2. Noul Cod civil cuprinde novaţia în rândul modurilor de transformare a obligaţiilor, alături de preluarea de datorie, şi o reglementează împreună cu cesiunea de creanţă şi cu subrogaţia în categoria largă a modalităţilor prin care raportul juridic obligaţional se transmite ori se transformă.
3. în acest fel, legea nouă este în acord cu doctrina, care sublinia şi anterior că novaţia transformă raportul juridic obligaţional într-unul
Citește mai mult
nou şi care definea instituţia ca „o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie" (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 478, nr. 273). Se sublinia faptul că efectele obligaţiei iniţiale se transformă (se convertesc) în efectele obligaţiei care se naşte prin novaţie.4. în ambele reglementări, novaţia este un contract, deci se supune regulilor generale ale acestuia, iar caracterele sale juridice depind de cele ale contractului pe care îl transformă.
5. Se poate afirma că obiectul reglementării este caracterizat de continuitate în raport cu vechiul Cod civil. Totuşi, spre deosebire de Codul civil anterior. Noul Cod civil face o separaţie netă între delegaţie (instituţie în prezent extinsă sub forma preluării de datorie) şi novaţie, conferindu-le reglementări separate.
6. De asemenea, legea nouă renunţă la unele reglementări inutile, cum ar fi cea prin care se stabilea că părţile contractului de novaţie trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu (art. 1129 C. civ. 1864), deşi contractul iniţial nu era astfel condiţionat. Rezultă de aici, de exemplu, că dacă prima obligaţie a fost consimţită de minorul incapabil prin reprezentantul său legal, atunci şi cea de a doua (rezultând din novaţie) va putea fi consimţită de aceleaşi persoane.
7. în rest. Noul Cod civil preia reglementarea novaţiei ca atare, păstrând chiar şi topografia textelor.
8. Noul Cod civil nu oferă o definiţie a novaţiei, ci doar enumeră în art. 1609 NCC cele trei cazuri în care aceasta se produce: a) când debitorul contractează faţă de creditor o obligaţie nouă, care înlocuieşte şi stinge obligaţia iniţială; b) când un debitor nou îl înlocuieşte pe cel iniţial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligaţia iniţială; sau c) când, ca efect al unui contract nou, un alt creditor este substituit celui iniţial, faţă de care debitorul este liberat, stingându-se astfel obligaţia veche.
9. După cum se observă, legea subliniază elementul fundamental al novaţiei, care este stingerea vechii obligaţii. în acest fel, novaţia se deosebeşte de cesiunea de creanţă şi de subrogaţia în drepturile creditorului care, chiar dacă presupun schimbarea persoanei creditorului, păstrează obligaţia iniţială (a se vedea, totuşi, controversa privind subrogaţia, la comentariile nr. 1 şi 2 de la art. 1593) şi o transmit noului creditor.
10. Novaţia, ca mod de transformare a obligaţiei, poate să opereze în trei feluri: a) prin schimbarea doar a obligaţiei, în sens de obiect sau cauză, însă păstrând aceleaşi părţi (debitor şi creditor); de exemplu, părţile convin ca, în loc să plătească 20.000 lei, debitorul să dea un automobil; b) prin schimbarea debitorului, cum ar fi în situaţia în care creditorul renunţă la creanţa sa contra lui A pentru că B s-a obligat să o plătească; c) prin schimbarea creditorului, ca în situaţia în care părţile convin înlocuirea obligaţiei de plată a sumei de 20.000 lei către creditor cu cea de plată a unei rente viagere de 200 lei pe lună către părintele acestuia din urmă.
11. Legea nu se ocupă de clasificarea novaţiilor, dar doctrina, pornind de la cazurile în care aceasta intervine, a stabilit că, după elementul raportului obligaţional care este schimbat, novaţia poate fi obiectivă ori subiectivă (C. Stotescu, C. Bîrson, TGO, p. 478-479, nr. 274).
12. în cazul novaţiei obiective, elementul care se schimbă este obiectul sau cauza obligaţiei, în timp ce creditorul şi debitorul rămân cei primordiali. De exemplu, părţile convin ca, în locul sumei de bani stabilite iniţial, debitorul că dea un lucru corporal (schimbare de obiect); sau cumpărătorul unui bun care este debitor al preţului bunului convine cu vânzătorul să păstreze suma respectivă cu titlu de împrumut (schimbare de cauză).
13. Novaţia subiectivă are la rândul său două forme: schimbarea creditorului sau schimbarea debitorului raportului juridic. Novaţia cu schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se angajează faţă de creditor să plătească datoria şi astfel îl înlocuieşte pe debitorul iniţial. Această înlocuire poate avea loc şi fără concursul primului debitor. După cum se observă, acest caz, stabilit de art. 1609 alin. (2) („novaţia se produce atunci când un debitor nou îl înlocuieşte pe cel iniţial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligaţia iniţială. în acest caz, novaţia poate opera fără consimţământul debitorului iniţial") se suprapune peste cazul preluării de datorie stabilit de art. 1599 lit. b) NCC („obligaţia de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie poate fi transmisă de debitor unei alte persoane printr-un contract încheiat între creditor şi noul debitor, prin care acesta din urmă îşi asumă obligaţia"); se păstrează astfel confuzia dintre novaţia cu schimbare de debitor şi delegaţia perfectă, remarcată sub imperiul vechiului Cod civil (art. 1132).
14. Părţile contractului de novaţie diferă după tipul de novaţie avut în vedere; astfel, acestea pot fi: a) debitorul şi creditorul iniţiali, în cazul novaţiei obiective; b) creditorul şi noul debitor, atunci când are loc o novaţie subiectivă cu schimbare de debitor, fără a se cere concursul primului debitor; şi c) vechiul debitor, vechiul şi noul creditor şi, respectiv, vechiul creditor şi vechiul şi noul debitor, în celelalte cazuri de novaţie subiectivă.
15. în cazul schimbării obiectului sau cauzei obligaţiei iniţiale (alin. (1)), părţile pot conveni, de exemplu, înlocuirea sumei de bani cu un lucru determinat sau invers. Dacă debitorul plăteşte imediat altceva decât datorează, atunci avem de a face cu o dare în plată (art. 1492 NCC), în caz contrar, este o novaţie (D. Alexandresco, Explicaţiunea, p. 665).
16. Schimbarea de cauză are loc atunci când, de exemplu, cumpărătorul unui bun păstrează suma datorată ca preţ cu titlul de împrumut, când depozitul se schimbă într-o datorie în bani sau când obligaţia întemeiată pe o gestiune de afaceri se schimbă în obligaţie din mandat, prin ratificare (Idem, p. 669-670).
17.0 simplă schimbare adusă datoriei primitive nu este suficientă pentru a o transforma în datorie nouă şi a opera novaţia. în această categorie de schimbări intră cele privitoare la modalităţi şi garanţii (stipularea unei noi garanţii reale sau personale, acordarea unui termen debitorului etc.). Rezultă că, în aceste cazuri, părţile trebuie să prevadă expres novaţia, intenţia de a nova nefiind evidentă (Idem, p. 665-666, nota 2 de subsol).
18. Schimbarea de debitor (alin. (2)) poate avea loc pe două căi: a) pe cale de expro-misiune, atunci când al doilea debitor intervine din proprie iniţiativă; b) prin delegaţie, atunci când debitorul iniţial mandatează pe cel de al doilea să preia obligaţia (D. Alexandresco, Explicaţiunea, p. 667-668).
19. După cum se observă, există suprapunere între cazul de preluare de datorie stabilit de art. 1599 lit. b) şi cel de novaţie de la art. 1609 alin. (2), în sensul că: a) la preluarea de datorie, legea vorbeşte despre contract între creditor şi noul debitor, dar nimic nu se opune ca primul debitor să fie parte la convenţie ori ca, dimpotrivă, să se opună preluării; b) la novaţie, legea nu stabileşte părţile, astfel că este posibil cazul în care doar creditorul şi noul debitor se înţeleg, însă în practică este utilă prezenţa şi a debitorului iniţial; c) la oricare dintre cele două instituţii, dacă debitorul primordial nu este parte în convenţie, poziţia sa este similară cu a terţului beneficiar de la stipulaţia pentru altul, deci este necesar acordul său pentru a se produce efectele juridice faţă de el (art. 1286 alin. (1)). Având însă în vedere că debitorului iniţial nu i se cere decât să se abţină de la ceva (de la a executa obligaţia iniţială, care va fi suportată de al doilea debitor), ceea ce este un beneficiu evident pentru el, celelalte efecte juridice (faţă de părţile contractului şi faţă de ceilalţi terţi) se vor produce în practică indiferent de atitudinea primului debitor. în fiecare dintre situaţii, debitorul iniţial este liberat.
20. Schimbarea de creditor (alin. (3)) nu are loc atunci când creditorul doar indică o altă persoană care să primească plata în locul său, întrucât această persoană nu va primi plata în numele ei personal, ci în numele şi pe seama creditorului, al cărui mandatar este (D. Alexandresco, Explicaţiunea, p. 668-669).
21. Deşi legea nu arată expres, părţile pot combina cele trei moduri, care vor concura spre a produce o singură novaţie (V. Marcade, op. cit., voi. IV, p. 603, nr. 748). Astfel, părţile pot conveni ca debitorul iniţial A să fie liberat de plata sumei de 2.000 lei, pentru că noul debitor B s-a obligat să-i dea creditorului un cal, caz în care novaţia este atât cu schimbare de obiect, cât şi de debitor.
22. De asemenea, părţile pot stinge mai multe obligaţii iniţiale, în schimbul uneia singure finale, cum ar fi situaţia în care se sting obligaţiile debitorului de a plăti o rentă viageră creditorului şi de a-i da acestuia un lucru în schimbul obligaţiei de plată imediată a unei sume fixe.
23. Nu în ultimul rând, o singură obligaţie iniţială se poate transforma în mai multe obligaţii noi. De exemplu, obligaţia debitorului iniţial de a plăti o sumă creditorului poate fi înlocuită cu obligaţiile celor doi copii ai debitorului de a plăti câte o rentă pentru un anumit termen.
în cazul în care terţul se angajează faţă de creditor să plătească datoria fără consimţământul debitorului [art. 1609 alin. (2) teza a ll-a C.civ.], se spune că novaţia se realizează pe cale de expromisiune. Este însă posibil ca părţi în convenţia de novaţie să fie nu numai creditorul şi noul debitor, ci şi vechiul debitor.
Noul Cod civil nu a mai reglementat şi delegaţia, probabil şi datorită
Citește mai mult
împrejurării că una din formele acesteia, anume delegaţia perfectă nu însemna altceva decât novaţie prin schimbare de debitor făcută cu consimţământul debitorului. Exista însă şi delegaţia imperfectă, adică acea convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor, alături de el, deci creditorul nu consimte la liberarea debitorului iniţial, astfel încât el va avea, pe lângă vechiul debitor, un nou debitor. Pe temeiul principiului libertăţii de voinţă, apreciem că nimic nu împiedică părţile (creditorul, debitorul iniţial şi cel ce se obligă alături de acesta) să încheie o asemenea convenţie şi sub imperiul noii reglementări, fiind însă vorba de o convenţie nenumită.Novaţia prin schimbare de creditor constă în substituirea unui nou creditor celui vechi, debitorul devenind obligat
Citește mai mult
faţă de noul creditor şi fiind liberat faţă de vechiul creditor.Trebuie subliniat că, spre deosebire de cesiunea de creanţă şi de subrogaţia personală, când are loc tot o schimbare a creditorului, fără însă a se transforma creanţa iniţială (aceasta este doar transmisă), în cazul novaţiei, inclusiv al novaţiei prin schimbare de creditor, creanţa veche se stinge şi se transformă într-o nouă creanţă, având ca titular pe noul creditor (deşi obligaţia veche se stinge, efectele obligaţiei vechi nu încetează, ci se transformă în efectele obligaţiei născute prin novaţie).111
Subiectul activ al raportului juridic obligaţional mai poate fi schimbat prin moştenire (în cazul persoanelor fizice), prin fuziune, divizare şi transformare (în cazul persoanelor juridice), prin poprire, prin cesiunea contractului sau chiar prin intermediul stipulaţiei pentru altul.