Art. 1649 Noul cod civil Situaţia altor acte juridice Efectele restituirii faţă de terţi

CAPITOLUL III
Efectele restituirii faţă de terţi

Art. 1649

Situaţia altor acte juridice

În afara actelor de dispoziţie prevăzute la Art. 1648, toate celelalte acte juridice făcute în favoarea unui terţ de bună-credinţă sunt opozabile adevăratului proprietar sau celui care are dreptul la restituire. Contractele cu executare succesivă, sub condiţia respectării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, vor continua să producă efecte pe durata stipulată de părţi, dar nu mai mult de un an de la data desfiinţării titlului constituitorului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1649 Noul cod civil Situaţia altor acte juridice Efectele restituirii faţă de terţi




Ion Filimon 13.08.2015
1. Textul este aplicabil actelor juridice de administrare şi de conservare a bunului supus restituirii.

2. Menţinerea acestor acte de conservare sau de administrare a bunului, ca o excepţie de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), era recunoscută şi anterior Noului Cod civil şi justificată de interesul economic ori social sau de ocrotirea bunei-credinţe.

3. Contractul încheiat de cumpărătorul unei case cu un antreprenor şi care priveşte efectuarea unor reparaţii curente la acea casă, pentru că
Citește mai mult reprezintă un act de administrare, se va menţine şi în situaţia în care se va anula actul juridic prin care cumpărătorul (clientul din contractul de antrepriză) a dobândit respectiva casă (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 272, nota de subsol nr. 2).

4. Contractul de locaţiune încheiat pe o durată de cel mult 5 ani, fiind un act juridic de administrare, îşi va produce efectele, chiar dacă s-ar desfiinţa cu efect retroactiv titlul locatorului, însă numai dacă locatarul a fost de bună-credinţă (Ibidem). Notă. potrivit art. 19, lit. C, pct. a) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, toate loca-ţiunile de imobile sunt supuse înscrierii în cartea funciară pentru a fi opozabile terţilor, deci soluţia arătată nu mai este aplicabilă în lipsa acestei înscrieri. Mai mult, chiar şi dacă este înscrisă în cartea funciară, locaţiunea nu poate continua mai mult de 1 an de la data desfiinţării titlului constituitorului, indiferent de termenul stabilit prin convenţia părţilor. Menţinerea actelor juridice de administrare se va face numai în cazul în care acestea au fost încheiate cu bună-credinţă; în caz contrar, deci pentru actele făcute în frauda drepturilor înstrăinătorului din actul primar şi care este creditorul obligaţiei de restituire, ele nu îi vor putea fi opuse acestuia, potrivit principiului fraus omnia corrumpit.
Răspunde