Art. 1779 Noul cod civil Bunurile ce pot face obiectul locaţiunii Dispoziţii generale Contractul de locaţiune

Legislaţie conexă: art. 14-16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448/1998).

1. Bunul închiriat poate fi mobil sau imobil, corporal sau necorporal, prezent sau viitor, dacă dintr-o prevedere legală sau din natura lor nu rezultă contrariul.

2. Lucrul închiriat trebuie să se afle în circuitul civil, să fie neconsumptibil prin natura sa sau convenţia părţilor, deoarece la încetarea locaţiunii trebuie restituit în starea în care s-a aflat la momentul predării şi individual determinat.

3. Lucrurile viitoare pot forma obiectul locaţiunii (cu excepţia succesiunilor

Citește mai mult

viitoare), iar în cazul nerealizării acestora la termen, locatorul va răspunde pentru nerespectarea obligaţiilor asumate, potrivit regulilor generale.

4. Cu toate acestea, fondul de comerţ, deşi vizează o universalitate de bunuri având o anumită afectaţiune, poate face obiectul locaţiunii, deoarece are natura juridică a unui bun mobil incorporai.

5. Bunurile proprietate forţată pot fi date în locaţiune odată cu bunurile principale.

6. Obiectul material al contractului trebuie să fie licit, moral şi posibil. Imposibilitatea materială sau morală a obiectului echivalează cu lipsa acestuia, sub sancţiunea nulităţii. Sancţiunea operează şi atunci când obiectul material al contractului este ilicit.

7. Bunul aflat în coproprietate poate fi şi el închiriat numai cu acordul coproprietarilor care deţin majoritatea cotelor părţi (art. 641 NCC), dacă închirierea reprezintă un act de administrare, ori cu acordul tuturor coproprietarilor, dacă închirierea este un act de dispoziţie, sub sancţiunea inopozabilităţii contractului (art. 642 NCC).

8. Ca urmare, coindivizarii care nu au consimţit la închiriere sunt legitimaţi să ceară anularea contractului. în doctrina mai veche (D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practica a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine, voi. V, Tipografia Naţională, laşi, 1898, voi. IX, p. 54-55) se precizează că „... în timpul indiviziunii, fiecare coproprietar are dreptul la lucrul întreg şi unul din ei nu poate exercita dreptul tuturor".

9. Contractul de locaţiune, ca act de dispoziţie, poate fi consolidat prin efectul declarativ al partajului, ori prin ratificarea acestuia de către ceilalţi coproprietari, care nu au consimţit la încheierea contractului.

10. Ca act de administrare, închirierea poate fi făcută, după o opinie doctrinară mai veche, care considerăm că îşi păstrează actualitate şi de către unul dintre coindivizari, dacă nu-i prejudiciază pe ceilalţi, în temeiul mandatului tacit sau al gestiunii de a face, deoarece prin actul de administrare se pune în valoare un bun (Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, Contracte civile şi comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 91).

11. 8unurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pot fi închiriate sau concesionate în temeiul hotărârii guvernului, respectiv a consiliilor locale şi a licitaţiei organizată în condiţiile legii.

12. în cazul închirierii lucrului cu personalul de deservire, doctrina mai veche (C. Ho-mangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Ed. AII, p. 586) şi cea recentă (St.D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeş, op. cit., p. 104) a concluzionat că, întrucât locaţiunea nu poate avea ca obiect o persoană, contractul are un caracter mixt, de locaţiune în privinţa bunului şi de prestări servicii în privinţa operatorului.

13. Raporturile juridice dintre locator şi chiriaş, reglementate de regulile particulare în materia închirierii locuinţelor din codul civil şi Legea nr. 114/1996, vizează clădirile în care persoana şi familia acesteia îşi are locuinţa permanentă şi care este de natură să satisfacă cerinţele de locuit ale acesteia.

14. Raportat la conceptul de locuinţă, în accepţiunea art. 2 lit. h) din Legea nr. 114/1996, casele de vacanţă reprezintă locuinţe temporare, care ies de sub incidenţa de reglementare a Legii nr. 114/1996. Totuşi, casa de vacanţă îşi poate schimba destinaţia, după aprecierea noastră, devenind locuinţă, în accepţiunea art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996, dacă persoana sau familia sa locuieşte în permanenţă, iar clădirea este de natură să satisfacă cerinţele de locuit ale acesteia, deoarece calificarea de „casă de vacanţă" se raportează la modalitatea de folosire „temporară".

15. Legea nr. 114/1996 este incidenţă, pe cale de accesorialitate, şi curţilor sau grădinilor aferente locuinţelor închiriate, fiind nefiresc ca în privinţa acestora să se aplice un regim juridic diferit de acela al locuinţei. Când însă curtea şi grădina nu sunt accesorii ale locuinţei închiriate, acestea cad sub incidenţa dreptului comun privind locaţiunea.

16. în viziunea Legii nr. 114/1996, noţiunea de „locuinţă convenabilă" este asociată cu gradul de satisfacere a cerinţelor utilizatorului, corelativ caracteristicilor locuinţei, care trebuie să acopere necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie, igienă şi care trebuie să se înscrie în criteriile minimale de aplicare a Legii nr. 114/1996.