Art. 1842 Noul cod civil Excepţii Reguli particulare în materia arendării Contractul de locaţiune

Legea de aplicare: Art. 135. (1) în cazurile prevăzute la art. 1841-1843 din Codul civil, dacă încheierea contractului de asigurare pentru riscul pieirii fortuite a recoltei era obligatorie potrivit legii sau contractului de arendare, indemnizaţia de asigurare se împarte între arendator şi arendaş, proporţional cu suportarea de către aceştia a riscului pieirii fortuite a recoltei. (2) în cazul necontractării asigurării potrivit legii sau contractului de arendare, partea obligată să contracteze asigurarea răspunde faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul astfel cauzat.

Reglementarea

Citește mai mult

anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1459. Nu se va face scăzământ, când pierderea fructelor se va fi întâmplat după culegerea lor".

1. Pentru ca arendaşul să beneficieze de dreptul la reducerea arendei, în cazul pieirii fortuite a recoltelor, se deduce din interpretarea sistematică a art. 1841 NCC că pieirea acestora trebuie să fi intervenit înainte de culegerea lor. Dacă însă distrugerea fortuită a recoltelor s-a produs după separarea lor de sol, arendaşul nu mai poate susţine că nu a avut întreaga folosinţă a bunului arendat, al cărei echivalent este plata arendei, astfel că nu mai are niciun motiv să ceară scăderea arendei, întrucât, odată cu recolta adunată, arendaşul dispune de ea în calitate de proprietar al acesteia, suportă riscul pieirii fortuite a acesteia, în timp ce arendatorul şi-a îndeplinit integral obligaţia procurării folosinţei bunului arendat şi nu mai poate fi răspunzător de ceea ce se întâmplă cu recolta adunată.

2. Atunci când arendaşul şi-a asumat în contract cazul fortuit, clauza trebuie interpretată restrictiv, în favoarea celui ce se obligă, în sensul că arendaşul a înţeles să suporte numai pagubele cauzate fortuit privitoare la distrugerea recoltei, nu şi cazurile cu caracter de permanenţă.

3. Reducerea arendei nu va putea fi cerută atunci când cauza pagubei era cunoscută la data încheierii contractului.

4. Cunoaşterea cauzei pagubei la încheierea contractului exclude cazul fortuit şi cu atât mai mult al forţei majore, deoarece caracterul imprevizibil şi de neînlăturat al acestora împiedică în mod obiectiv şi fără nicio culpă din partea debitorului executarea obligaţiei sale contractuale (Dicţionar de drept privat, Ed. Mondon, 1994, p. 171-172, p. 511-512). Prin cunoaşterea cauzei pagubei, de fapt, arendaşul a înţeles să suporte prejudiciul previzibil sau convenţional, să ia asupra sa pagubele generate de acesta. Firesc însă că efectele unei atari asumări a pagubei trebuie interpretate restrictiv, raportate numai la cauzele cunoscute la data încheierii contractului.