Art. 2298 Noul cod civil Beneficiul de diviziune Efectele fideiusiunii Fideiusiunea

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1667. (1) Cu toate acestea, fiecare din persoanele arătate în articolul precedent, întrucât n-a renunţat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul să dividă mai întâi acţiunea sa şi să o reducă la proporţia fiecăruia. (2) Dacă unii din garanţi erau nesolvabili în timpul în care unul din ei obţinuse diviziunea, acesta rămâne obligat în proporţia unei asemenea nesolvabilităţi; dacă însă nesolvabilitatea a supravenit după diviziune, atunci nu mai poate fi răspunzător pentru aceasta (C. civ. 1042,1049,1057,1060,1668)".

1. Beneficiul de

Citește mai mult

diviziune vizează ipoteza în care există mai mulţi fideiusori ce garantează faţă de unul şi acelaşi debitor, pentru una şi aceeaşi datorie, iar creditorul şi-a îndreptat urmărirea împotriva unuia dintre fideiusori. Acesta are posibilitatea de a cere ca urmărirea să se dividă pe fiecare fideiusor. Pentru ca fideiusorii să poată invoca beneficiul diviziunii, trebuie ca ei să „fi garantat nu numai aceeaşi datorie, ci şi acelaşi debitor" (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311).

2. Cu toate acestea, beneficiul de diviziune nu poate fi invocat dacă: fideiusorul a renunţat în mod expres la el ori dacă s-a prevăzut, prin convenţie, solidaritatea între fideiusori.

3. Fideiusorii pot renunţa la beneficiul de diviziune. Renunţarea poate fi expresă sau tacită şi nu e supusă vreunei forme sacramentale. Trebuie subliniat însă, pentru a nu se crea confuzii, că renunţarea unui fideiusor la beneficiul de discuţiune nu înseamnă şi renunţarea la beneficiul de diviziune (nici viceversa/ Este vorba despre două excepţii substanţiale distincte, cu regim juridic propriu, ceea ce implică şi acte de dispoziţie distincte pentru fiecare dintre aceste beneficii legale.

4. Aşa cum arătam mai sus, clauza solidarităţii între fideiusori reprezintă tot o renunţare la diviziune, chiar dacă este vorba de o renunţare implicită, tacită. Şi literatura de specialitate a arătat că există renunţare tacită la beneficiul de diviziune în acele cazuri în care fideiusorii au declarat că „se obligă solidar şi ca debitori principali" (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 312). Există renunţare tacită chiar dacă fideiusorii declară în act numai că se obligă în mod solidar (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 312).

5. Beneficiul de diviziune se aplică atât fideiusorilor convenţionali, cât şi celor judiciari (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 310).

6. Diviziunea datoriei între cofidejusori nu se produce de drept, ci trebuie să fie cerută de către ei, de principiu, pe cale de excepţie substanţială (de drept material) sau chiar pe cale de acţiune principală

7. Atunci când se invocă ca excepţie substanţială (deci, ca apărare de fond), beneficiul de diviziune poate fi solicitat în orice stare a cauzei înainte de pronunţarea hotărârii (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311). însă, diviziunea se va face numai după ce are loc urmărirea, aşa încât unul dintre fideiusori nu poate obliga pe creditor să primească partea sa din datorie mai înainte de efectuarea urmăririi debitorului (Pont, II, No. 195; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 214; Laurent, XXVIII, No. 222; Huc XII, No. 206; Baudry et Wahl, No. 1063; Guillouord, No. 149; Planiol, II, No. 2347; Contra: Demante et Colinet de Sanierre, VIII, No. 257 bis X, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311).

8. Cu toate acestea, după ce datoria a devenit scadentă, suntem de părere că fideiusorul poate executa el plata în locul debitorului principal, pentru a-l descărca pe acesta şi pentru a evita creşterea datoriei, prin adăugarea de dobânzi şi/sau penalităţi, după caz (cu rezervele de la art. 2310 NCC).

9. Doctrina clasică a arătat că unul dintre fideiusori ar putea invoca beneficiul de diviziune, chiar după ce bunurile sale au fost vândute, însă numai dacă nu s-a făcut încă distribuţia preţului (Pont, II, No. 201; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 206; Suppl., Cautionnement, No. 51: Huc, XII, No. 206; Guillouord, No. 151; Contra: Duranton, XVIII, No. 348, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311).

10. Beneficiul de diviziune este admis numai între fideiusori, care trebuie să fie solvabili în momentul când diviziunea este pronunţată de instanţa judecătorească, iar nu doar în momentul când este cerută, aşa încât insolvabilitatea unora dintre fideiusori care a avut loc înainte de pronunţarea diviziunii, va cădea în sarcina fideiusorilor solvabili (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311).

11. Dacă se descoperă că unul dintre fideiusori era sau devenise insolvabil în intervalul de timp în care unul dintre ei obţinuse diviziunea, creditorul va avea deschisă acţiunea în regres contra celorlalţi fideiusori solvabili, chiar dacă aceştia şi-ar fi achitat deja partea lor (Pont, II, No. 213; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 226; Alexandresco, X, p. 150 apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311). Oricum, creditorul va fi obligat să facă dovada că unul sau mai mulţi din fideiusori sunt insolvabili (Demante et Colmet de Santerre, VIII, No. 257 bis, XI, XII; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 223; Alexandresco, X, p. 150, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311).

12. în ipoteza în care ar apărea contestaţii cu privire la solvabilitatea celorlalţi fideiusori, fideiusorul care cere diviziunea poate solicita să se discute averea fideiusorilor care se pretind insolvabili, însă pe riscul său (Pont, II, No. 216; Dalloz, Rep. Cautionnement, No. 224; Huc, XII, No. 211, opud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311). De asemenea, atunci când starea de insolvabilitate a fideiusorului intervine după pronunţarea diviziunii, aceasta va cădea în sarcina creditorului.

13. Atunci când se apreciază dacă un fideiusor este sau nu solvabil, în vederea valorificării beneficiului de diviziune, trebuie luat în considerare întregul său patrimoniu, cu bunuri mobile şi imobile. în opinia noastră, nu ar trebui să prezinte relevanţă în aprecierea solvabilităţii dacă bunurile fideiusorului se găsesc sau nu în ţară, ori dacă se găsesc în afara graniţelor ţării (în sens contrar: Duranton. XVIII, No. 342 bis; Troplong, No. 312; Dalloz, Rep., Cautionnement, No. 219, 223, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 311). Şi un astfel de fideiusor poate fi solvabil, chiar dacă modalitatea de recunoaştere şi punere în executare în străinătate a unei hotărâri pronunţate în România este cu mult mai complexă, în plus, nici legea nu distinge, astfel că nu putem limita solvabilitatea la teritoriul unei ţări, cât timp este vorba despre patrimoniul unei persoane, care este unic şi indivizibil, oriunde s-ar afla bunurile din componenţa sa (a se vedea şi art. 31 NCC).

14. în timp ce prezumţia de solidaritate din art. 2297 NCC constituie o „aplicare a naturii contractului de fideiusiune: dacă creditorul a înţeles a fi garantat prin mai multe cauţiuni, interesul său cere ca să poată cere totalul datoriei de la fiecare cauţiune în parte" (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâldnescu, Al. Bâicoianu, Tratat de drept civil român, voi. II, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002, p. 644), norma art. 2298 NCC, reglementând beneficiul diviziunii, atenuează acest principiu al obligării la plata integrală a datoriei de către oricare dintre fideiusori.

15. Dacă unul dintre fideiusori este chemat singur în judecată şi nu renunţase la beneficiul de diviziune, atunci, prin întâmpinare (pe cale de excepţie substanţială) sau, după caz, pe cale de cerere reconvenţională, va invoca în favoarea sa beneficiul art. 2298 NCC şi va formula şi cerere de introducere în cauză a tuturor fideiusorilor (în temeiul art. 57 CPC, de exemplu), urmărind ca admiterea cererii reclamantului să producă efecte faţă de toţi ceilalţi fideiusori, să se răsfrângă în parte, asupra fiecăruia.

16. în ipoteza în care se constată că unul dintre aceşti fideiusori era insolvabil, pentru a se asigura plata integrală a datoriei către creditor, cota parte ce i-ar fi revenit fideiusorului insolvabil se va divide între ceilalţi fideiusori solvabili. însă, când starea de insolvabilitate survine ulterior cererii de diviziune, atunci aceasta va cădea în sarcina creditorului, care este culpabil că a acţionat cu întârziere, astfel că trebuie să-şi asume riscul propriei sale neglijenţe.