Art. 2396 Noul cod civil Exigibilitatea anticipată Ipoteca mobiliară Ipoteca
| Comentarii |
|
Ipoteca
SECŢIUNEA a 3-a
Ipoteca mobiliară
Art. 2396
Exigibilitatea anticipată
(1) Creditorul ipotecar are dreptul să considere exigibilă creanţa garantată şi să execute ipoteca în cazul în care constată lipsa unei întreţineri corespunzătoare a bunului ipotecat sau alte fapte, imputabile debitorului, de natură să facă dificilă sau imposibilă executarea ipotecii, astfel cum aceste fapte sunt determinate prin contractul de ipotecă.
(2) Creditorul poate să exercite dreptul prevăzut la alin. (1) numai dacă are temeiuri rezonabile să creadă că bunul ipotecat este pe cale de a fi pus în pericol sau că există posibilitatea ca executarea obligaţiei să fie împiedicată.
(3) Clauzele care impun debitorului plata anticipată şi imediată la cerere a obligaţiei garantate sau plata vreunei alte obligaţii prin faptul constituirii unei alte garanţii asupra aceluiaşi bun se consideră nescrise.
| ← Art. 2395 Noul cod civil Dreptul de a culege fructele bunului... | Art. 2397 Noul cod civil Declaraţiile privitoare la ipotecă... → |
|---|
Reglementarea anterioară: Legea nr. 99/1999, Titlul VI:
► „Art. 11 (2) Garanţia reală acordă creditorului garantat şi următoarele drepturi: (...) b) dreptul de a considera că obligaţia garantată a devenit exigibilă şi de a trece la urmărirea silită, în condiţiile prezentului titlu, în cazul în care constată lipsa unei întreţineri
Citește mai mult
corespunzătoare a bunului afectat garanţiei sau alte fapte de natură să îngreuneze sau să facă imposibilă urmărirea silită, astfel cum sunt determinate prin contractul de garanţie. Creditorul îşi poate exercita acest drept numai dacă are temeiuri comercial rezonabile de a crede că bunul afectat garanţiei a fost sau este pe cale de a fi pus în pericol sau există posibilitatea ca plata să fie pe cale de a fi împiedicată";► „Art. 22. (1) Clauzele unei garanţii reale nu pot impune obligaţii de plată anticipată şi imediată la cerere, parţială sau totală, a acelei obligaţii principale garantate, nici să reclame prin acestea orice altfel de plată sau datorie debitorului, în cazul în care debitorul constituie o a doua garanţie reală pe acelaşi bun; astfel de clauze vor fi nule de drept, în afara cazului în care creditorul are motive obiective să creadă că bunul afectat garanţiei a fost sau este pe cale de a fi pus în pericol ori perspectiva plăţii a fost sau este pe cale de a fi împiedicată. (2) Orice înţelegere care interzice cesiunea de creanţe sau o condiţionează numai de acordul debitorului cedat ori o consideră ca neîndeplinire a obligaţiei este lovită de nulitate".
1. Pe toată durata ipotecii, constituitorul ipotecii are obligaţia de a întreţine şi conserva bunul în scopul păstrării valorii sale economice, pentru a asigura creditorului o garanţie efectivă şi reală, în cazul neplăţii creanţei garantate. Se cere astfel implicit constituitorului ipotecii sau celor care ulterior deţin bunul, cu orice titlu, să adopte faţă de acesta o atitudine de prudenţă şi diligenţă avizată, întocmai ca un bonus pater familias.
2. Această obligaţie, derivată din contractul de garanţie, însoţeşte bunul, ca şi garanţia, în mâinile oricui ar trece şi cu orice titlu, de aceea, unele studii o califică drept o veritabilă obligaţie propter rem (a se vedea A. Ilie, op. cit., p. 133 şi R. Rizoiu, op. cit., 2006, p. 145). Tocmai în acest sens îi este recunoscut creditorului ipotecar dreptul de inspecţie a bunului care constituie obiect al ipotecii şi, în general, acţiunile cu caracter general preventiv sau reparator prevăzute în art. 2375 NCC şi art. 166 alin. (2) şi art. 167 din Legea nr. 71/2011.
3. Dacă se constată lipsa întreţinerii, care afectează în sens negativ valoarea economică a bunului şi care ar duce la scadenţă la valorificarea unui bun cu o valoare mai mică decât cea considerată de părţi prin încheierea contractului de garanţie sau dacă deţinătorul bunului săvârşeşte anumite fapte pe care părţile le anticipează convenţional ca echivalente lipsei de întreţinere, legea prevede în favoarea creditorului dreptul declarării scadenţei anticipate. Aceasta semnifică pierderea de către debitorul din raportul juridic de creanţă garantat a beneficiului termenului suspensiv al plăţii creanţei garantate şi, simultan, dreptul creditorului de a cere plata garantată cu ipotecă, urmată de executarea ipotecii (o se vedea A. Ilie, op. cit., p. 145).
4. Condiţiile exercitării dreptului sunt stabilite prin alineatul al doilea al articolului analizat, fiind necesar să existe pentru creditor un „temei rezonabil" să creadă că bunul ipotecat este pe cale de a fi pus în pericol sau că există posibilitatea ca executarea obligaţiei (n.n.: esfe vorba despre executarea obligaţiei debitorului derivând din ipotecă, iar nu despre obligaţia garantată) să fie împiedicată. însă, această considerare a creditorului nu credem că semnifică automat accelerarea scadenţei în sensul dorit de acesta. Indiferent ce consideră creditorul just în acest sens, simpla sa declaraţie nu produce efectul scadenţei anticipate însoţit de executorialitatea ipotecii.
5. Mai exact, executarea ipotecii, indiferent de formula de executare aleasă de creditor, va trebui să fie autorizată sau încuviinţată de către instanţa de executare. în cadrul acestei proceduri, judecătorul va verifica exigibilitatea scadenţei creanţei garantate, deci, temeinicia susţinerii creditorului asupra considerărilor sale privind accelerarea scadenţei. Aceasta presupune fie proba actelor culpabile ale deţinătorului bunului de natură să justifice convingerea că bunul ipotecat este pe cale de a fi pus în pericol sau că există posibilitatea ca executarea obligaţiei să fie împiedicată, fie proba săvârşirii de către deţinător a faptelor cărora, prin convenţie, părţile le-au dat această semnificaţie.
6. încheierea unei noi garanţii asupra aceluiaşi bun nu are semnificaţia faptului punerii în pericol a bunului ipotecat, nefiind evidentă posibilitatea ca executarea garanţiei să fie împiedicată. în acest sens, creditorul nu are dreptul de a pretinde accelerarea scadenţei în condiţiile alin. (1) şi nici nu poate stabili convenţional acest fapt, aşa cum nu poate cere debitorului plata vreunei alte obligaţii prin faptul constituirii unei alte garanţii.
7.0 altă problemă incidenţă în cazul accelerării scadenţei a fost, pe bună dreptate, anticipată în situaţia în care termenul contractual al obligaţiei garantate a fost conceput atât în favoarea debitorului, cât şi a creditorului, astfel încât se poate pune problema întinderii obligaţiei garantate. Cu alte cuvinte, în cazul împrumutului cu dobândă, scadenţa determină valoarea dobânzii, de aceea, în acest caz, termenul profită şi împrumutătorului garantat cu ipotecă.
8. în acest sens, în doctrină s-a susţinut atât ideea că pot fi cerute numai dobânzile scadente până la data declarării anticipate, după cum s-a considerat şi că răspunsul trebuie nuanţat, în sensul în care decăderea din beneficiul termenului trebuie să fie bilaterală astfel încât, în plus faţă de prima teorie, mai trebuie plătite creditorului daunele-interese generate de plata anticipată a creanţei (a se vedea R. Rizoiu, op. cit., 2011, p. 564 şi urm.).
9. După părerea noastră, accelerarea scadenţei, în acest caz, este inserată cu titlu de sancţiune. Or, sancţiunea civilă trebuie să aibă efect punitiv doar pentru persoana sancţionată şi nu poate privi persoane colaterale, neresponsabile pentru actul sancţionabil. Ar fi descurajantă pentru creditor exercitarea dreptului stabilit prin acest articol, dacă ar trebui să pună în balanţă pierderea proprie datorată accelerării scadenţei comparativ cu pierderea garanţiei, ceea ce ar face dreptul lipsit de substanţă. De aceea, credem că, în acest context, dreptul de accelerare a scadenţei aparţinând creditorului nu trebuie să influenţeze drepturile sale născute prin contract, chiar dacă acestea sunt legate de termen.
10. în aplicarea prevederilor art. 2396 alin. (3) NCC, art. 173 din Legea nr. 71/2011 stipulează că, dacă prin constituirea noii garanţii este afectat rangul ipotecii existente, creditorul ipotecar trebuie să îşi exprime acordul cu privire la constituirea noii garanţii.
11. în fine, legat de dreptul creditorului de a declara scadenţa anticipată a creanţei, acesta cunoaşte o atenuare în cazul ipotecii asupra universalităţii bunurilor debitorului.
12. în exercitarea dreptului său de supraveghere, creditorul ipotecar nu poate interveni să conteste transferul bunurilor care compun universalitatea ipotecată, deoarece debitorul păstrează dreptul deplin de a tranzacţiona asupra fiecărui bun liber de orice sarcină ipotecară. întrucât aceste fluctuaţii au caracter normal într-o asemenea ipoteză, ele nu pot fi considerate de către creditor ca reprezentând o întreţinere necorespunzătoare a „bunului", de natură să facă dificilă sau imposibilă executarea ipotecii.