Art. 2432 Noul cod civil Alte căi de realizare a creanţei Dispoziţii generale Executarea ipotecii

1. Codul civil reglementează o procedură specifică de executare a garanţiilor reale, alternativă la procedura execuţională de drept comun instituită de Codul de procedură civilă, precum şi la acţiunile personale derivate din contract. Astfel, creditorul garantat are posibilitatea de a opta în ceea ce priveşte procedura de satisfacere a creanţei între executarea silită de drept comun, executarea silită specială reglementată de Codul civil şi apelul la acţiunile personale (în acelaşi sens, A. Ilie, op. cit., p. 175-176; L. Mocanu, Garanţiile reale mobiliare. Rolul lor în executarea obligaţiilor

Citește mai mult

comerciale, Ed. AII Beck Bucureşti, 2004, p. 134; despre compatibilitatea executării private cu sistemul de drept, a se vedea R. Rizoiu, op. cit., p. 580-584).

2. Creditorul are dreptul, iar nu obligaţia, de a apela la procedura specială de executare reglementată de Codul civil.

3. Dreptul de opţiune al creditorului este unul potestativ, care nu poate fi cenzurat de către debitor sau de către un terţ. Nici instanţa de judecată nu poate stabili o altă metodă de executare decât cea aleasă de creditor (V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, voi. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 133-137).

4. Dreptul de opţiune prevăzut de lege nu este unul care să se stingă la prima utilizare. Fiind vorba de materia executării silite, aceasta se traduce prin inaplicabilitatea principiului electa una via non datur recursum ad alteram. Altfel spus, creditorul poate la orice moment să oprească executarea pornită pe o anumită procedură şi să înceapă o altă procedură. Aceste modificări trebuie însă notificate de fiecare dată debitorului şi ele trebuie să se subsumeze principiului general al bunei-credinţe în exercitarea drepturilor creditorului (A. Ilie, op. cit., p. 58).

5. Dreptul de opţiune aparţine numai creditorului, debitorul neavând dreptul de a alege modalitatea în care să fie executat.

6. Se observă că actualul Cod civil introduce instituţia executării private a obligaţiilor contractuale, excepţie de la principiul potrivit cu care înfăptuirea actului de justiţie, inclusiv sub aspectul fazei de urmărire silită, reprezintă un monopol al statului.

7. Executarea specifică reglementată în materia garanţiilor reale mobiliare reprezintă o reacţie a organismului social la ineficienţa economică dovedită de mecanismele execuţionale de drept comun; în această materie, procedurile judiciare se dovedesc de multe ori lungi, greoaie şi cu rezultate financiare sub aşteptări. Fiind o reacţie generată de considerente de ordin economic, ea nu se doreşte impusă părţilor prin norme imperative, ci trebuie lăsată la latitudinea acestora, singurele în măsură să decidă care este calea de urmat care va da cele mai eficiente rezultate (A. Ilie, op. cit., p. 13).

8. Noua procedură execuţională îi conferă creditorului o mai mare libertate în gestionarea executării, precum şi dreptul de a face oricând apel la procedura executării silite de drept comun (P.J. Ory, Nonjudicial Disposition under Louisiana Commercial Law Chapter Nine, în „Louisiana Law Review" nr. 51/1991, p. 1253, apud A. Ilie, op. cit., p. 15).

9. De fapt, dreptul de opţiune acordat de lege creditorului priveşte alegerea între o procedură de executare etatică şi una privată. Prima, reglementată de Codul de procedură civilă, reprezintă un tip de executare extrem de formalist, subsumat unor reguli procedurale stricte, dar care are avantajul sancţionării sale de către forţa coercitivă a statului, creditorul neasumându-şi riscul unei acţiuni în daune din partea debitorului. Procedura de executare (silită) reglementată de Codul de procedură civilă este în mod evident o procedură jurisdic-ţională. Cea de-a doua prezintă avantajul supleţei, creditorul putând să îşi amenajeze contractual modul de executare, dar şi dezavantajul unui risc sporit din partea creditorului de a răspunde pentru daunele cauzate (A. Ilie, op. cit., p. 58).

10. Atâta vreme cât contractul de ipotecă valabil încheiat constituie titlu executoriu, este de preferat ca creditorul să apeleze direct la procedura de executare silită, fie cea de drept comun, fie cea specială prevăzută de Codul civil, în loc să promoveze o acţiune personală derivată din contract, ce se va finaliza prin obţinerea unui alt titlu executoriu. Astfel, la finele procedurii judiciare, creditorul s-ar afla în aceeaşi situaţie cu cea în care se găsea anterior iniţierii judecăţii, cu consecinţa unui consum inutil de timp şi resurse materiale.

11. Apreciem criticabilă sintagma folosită de legiuitor „măsuri necesare pentru executarea ipotecii", întrucât dispoziţiile Codului de procedură civilă nu cuprind niciun fel de măsuri pe care creditorul garantat le-ar putea solicita fără a cere în prealabil declanşarea procedurii de executare propriu-zisă. Sub acest aspect, nu împărtăşim opinia exprimată în doctrină (A. Ilie, op. cit., p. 175-176), în sensul că textul de lege s-ar referi la măsura asigu-rătorie a sechestrului judiciar, întrucât, în această ipoteză, singura condiţie impusă de lege în sarcina creditorului este justificarea interesului în promovarea cererii.

12. în ceea ce ne priveşte, apreciem că expresia utilizată de legiuitor nu poate viza niciuna dintre măsurile asigurătorii, întrucât acestea sunt mijloace procesuale care au drept scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului sau a bunurilor care formează obiect al procesului, pentru a se evita dispariţia sau degradarea lor ori diminuarea activului patrimonial al debitorului, care, astfel, nu mai poate dispune de aceste bunuri (M. Tâbârcâ, Gh. Buta, op. cit., p. 1534, comentariul nr. 2). La măsurile asigurătorii nu poate apela decât creditorul care nu are încă un titlu executoriu pe care să-l pună în executare silită. în momentul în care obţine titlul executoriu, creditorul poate să treacă la valorificarea bunurilor indisponibilizate sau poate să intre în posesia lor.

13. Prin urmare, chiar dacă în privinţa sechestrului judiciar legiuitorul nu a prevăzut în mod expres cerinţa inexistenţei unui titlu executoriu pentru înfiinţarea sa, considerăm că, dată fiind aşezarea topografică a reglementării în capitolul intitulat „Măsuri asigurătorii" se poate afirma fără putinţă de tăgadă că sechestrul judiciar este un mijloc procedural de asigurare a executării hotărârii viitoare.

14. JURISPRUDENŢĂ. în cazul valorificării bunurilor grevate de un drept de gaj ori ipotecă sau alte drepturi reale dobândite după înscrierea vreunei garanţii reale asupra acestor bunuri, executorul este obligat să încunoştinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost constituite aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului. După distribuirea sumei rezultate din executare, cel nemulţumit de modul stabilit pentru aceasta, poate cere executorului să consemneze obiecţiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile. Contestaţia suspendă de drept eliberarea sau, după caz, distribuirea. Judecata ei se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 491/2007)