Art. 2501 Noul cod civil Prescriptibilitatea dreptului la acţiune Dispoziţii generale

1. Domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive îl formează drepturile patrimoniale. Stabilind regula generală, potrivit căreia prescripţia extinctivă se aplică drepturilor patrimoniale, legea a avut în vedere concordanţa ce există între caracterul şi finalitatea diferitelor drepturi patrimoniale şi scopurile social-economice pe care această instituţie are menirea să le satisfacă. Chiar în sfera drepturilor patrimoniale, prescripţia extinctivă nu se aplică, indiferent de curgerea timpului, când interesele social-economice nu îi reclamă intervenţia (;. Mateiaş, P. Cosmovici, op. cit., p.

Citește mai mult

30-31).

2. în determinarea domeniului prescripţiei extinctive se folosesc, uneori, expresiile: „drepturi prescriptibile" şi „drepturi imprescriptibile". Asemenea formulări reprezintă exprimarea prescurtată, din motive de rapiditate de expunere - deci, brevitotis causa - a faptului că se au în vedere „drepturile la acţiune supuse prescripţiei extinctive" (acţiuni prescriptibile extinctiv), respectiv „drepturile la acţiune nesupuse prescripţiei extinctive" (acţiuni imprescriptibile extinctiv).

3. Prin urmare, chiar dacă se utilizează formularea „dreptul x este prescriptibil" nu se pierde în vedere soluţia pe care am dat-o problemei efectului prescripţiei extinctive; se stinge doar dreptul material la acţiune, iar nu însuşi dreptul subiectiv civil (Gh. Beleiu, op. cit., p. 248).

4. Prescripţia stinge dreptul la acţiune având un obiect patrimonial. Este principiul care îşi găseşte aplicarea ori de câte ori legea nu prevede altfel. Căci, (...), există şi drepturi la acţiune având un obiect patrimonial care nu intră sub efectul prescripţiei extinctive, după cum există şi drepturi la acţiune care, deşi nu au un asemenea obiect, sunt supuse prescripţiei (7! lonaşcu, E.A. Barasch ş.a., op. cit., p. 443).

5. în categoria drepturilor la acţiune, având un obiect patrimonial, se încadrează mai întâi acele drepturi în temeiul cărora o persoană poate pretinde ca o altă persoană să dea, să facă sau să se abţină de la o anumită acţiune. Drepturile de creanţă reprezintă domeniul principal de acţiune al prescripţiei extinctive (a se vedea, pentru amănunte, J. Mateiaş, op. cit., p. 31-32; M. Nicolae, op. cit., p. 364-369; E. Lupan, I. Sabău-Pop, Tratat de drept civil român. Partea generală, voi. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 225-226). Aceste drepturi sunt nelimitate datorită faptului că părţile pot stabili, prin acordul lor de voinţă, o multitudine de raporturi juridice. Asemenea raporturi se pot stabili nu numai între persoanele fizice, ci şi între diferitele persoane juridice (/. Leş, op. cit., p. 265).

6. Sfera drepturilor subiective supuse prescripţiei extinctive se determină prin utilizarea combinată a următoarelor criterii: a) natura drepturilor subiective civile, în funcţie de care distingem, pe de o parte, domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale (deosebindu-se, apoi, domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor de creanţă, domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor reale accesorii, precum şi domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor reale principale), iar, pe de altă parte, domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale; b) actul normativ care reglementează prescripţia extinctivă (G. Boroi, op. cit., p. 290).

7. Domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive îl formează drepturile patrimoniale. Drepturile personale nepatrimoniale nu intră în domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive, cu excepţia cazului în care legea prevede expres altfel (Şt. Răuschi, T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, ed. a 2-a, Ed. Fundaţiei „Chemarea", laşi, 1997, p. 145).

8. în principiu, prescripţia extinctivă se aplică tuturor drepturilor la acţiune având un caracter patrimonial (...). Nu cad sub incidenţa prescripţiei extinctive: dreptul la acţiune în sens procesual, dreptul la acţiune având caracter personal nepatrimonial şi apărările care se realizează în cadrul procesului pe calea excepţiei (P. Truşcă, op. cit., p. 216).

9. Una dintre categoriile principale ale drepturilor patrimoniale este aceea a drepturilor de creanţă ale căror acţiuni sunt prescriptibile extinctiv, deoarece legea consideră că, în principiu, nimeni nu poate fi ţinut ad perpetuum să răspundă pentru obligaţiile sale patrimoniale.

10. Desigur, aşa cum prevede chiar art. 2501, prescriptibilitateo drepturilor de creanţă nu este absolută, de la această regulă de principiu putând exista şi excepţii în care acţiunile personale să fie declarate imprescriptibile extinctiv (conform art. 2237: „Drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viaţă pentru obligaţii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei").

11. în materia drepturilor reale, regula este imprescriptibilitatea, iar excepţia prescripti-bilitatea. într-adevăr, drepturile reale de folosinţă care nu se sting prin neuz pot fi exercitate oricând, iar în cazul în care ar fi încălcate, pot fi apărate oricând în justiţie. într-adevăr, având în vedere dispoziţiile noului Cod civil, sunt imprescriptibile extinctiv următoarele acţiuni reale: 1) acţiunea în revendicare - imobiliară sau mobiliară - întemeiată pe dreptul de proprietate privată (art. 563 alin. (2)] ori publică (art. 861); deşi imprescriptibilă extinctiv- pe motivul că dreptul de proprietate fiind perpetuu nu se stinge prin neuz şi că, în caz contrar, prin împlinirea termenului de prescripţie, uzurpatorul ar continua să posede bunul în chip nestingherit în detrimentul adevăratului proprietar-, această acţiune poate fi paralizată prin

invocarea cu succes a uzucapiunii; 2) acţiunea negatorie (art. 564); 3) acţiunea confesorie de superficie (art. 696); 4) petiţia de ereditate (art. 1130); 5) acţiunea ipotecară (art. 2504).

12. Prin excepţie, sunt prescriptibile extinctiv, inter alia: 1) acţiunea posesorie (art. 951); 2) acţiunea confesorie de uzufruct (art. 705), uz şi abitaţie (art. 754) şi servitute (art. 757); 3) acţiunea în protecţia drepturilor reale de tip nou, precum dreptul de administrare (art. 870), concesiunea (art. 873) şi folosinţa cu titlu gratuit (art. 875) (M. Nicolae, op. cit., p. 1162-1163).

13. în principiu, drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice licite, fapte juridice ilicite), sunt supuse prescripţiei extinctive. Această regulă rezultă din art. 2501 alin. (1) NCC, potrivit căruia drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

14. De la principiul potrivit căruia acţiunile personale (acţiunile în justiţie prin care se solicită protecţia judiciară a drepturilor de creanţă) sunt supuse prescripţiei extinctive, pot exista şi excepţii. De exemplu, potrivit art. 2237 NCC, drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viaţă pentru obligaţii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei (6. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, 2011, p. 156).

15. în aplicarea art. 2501 alin. (1) NCC, ar rezulta că şi drepturile reale principale sunt supuse prescripţiei extinctive, dacă legea nu dispune altfel. Cu toate acestea, în această materie există prevederi legale care declară anumite drepturi reale ca fiind imprescriptibile extinctiv, astfel încât majoritare sunt acţiunile reale imprescriptibile extinctiv.

16. Astfel, următoarele acţiuni reale sunt imprescriptibile extinctiv: 1) acţiunea în revendicare (imobiliară sau mobiliară) întemeiată pe dreptul de proprietate privată, afară de cazul în care prin lege se dispune în mod expres altfel (art. 563 alin. (2) NCC); 2) acţiunea în revendicare imobiliară sau mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică, indiferent că titularul dreptului de proprietate publică este statul sau o unitate administrativ-teritorială (art. 136 alin. (2) din Constituţie şi art. 865 alin. (3) NCC); 3) acţiunea care are ca obiect stabilirea dreptului de trecere pe fondul vecinului în favoarea proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică (art. 617 alin. (3) NCC); 4) acţiunea de partaj, adică acţiunea prin care se cere împărţirea bunurilor aflate în proprietate comună (art. 669 NCC); 5) acţiunea negatorie (art. 564 NCC); 6) acţiunea confesorie prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie (art. 696 NCC); 7) acţiunea în grăniţuire; 8) petiţia de ereditate (art. 1130 NCC).

17. în schimb, următoarele acţiuni reale sunt supuse prescripţiei extinctive: 1) acţiunea în revendicare imobiliară în cazurile prevăzute de art. 572 NCC (avulsiunea) şi de art. 520 CPC (revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară), în ambele situaţii cu excepţia cazului când imobilul revendicat este proprietate publică; 2) acţiunea în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia (art. 576 alin. (1) NCC); 3) acţiunea confesorie prin care se urmăreşte apărarea dreptului de uzufruct (art. 746 alin. (1) lit. e) NCC], a dreptului de uz sau de abitaţie (art. 754 NCC) şi a dreptului de servitute (art. 770 alin. (1) lit. f) NCCj; 4) acţiunea în apărarea dreptului de administrare, a dreptului de concesiune şi a dreptului de folosinţă cu titlu gratuit (art. 870, art. 873 şi art. 875, raportate la art. 2501 alin. (1) NCC) (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 156).

18. JURISPRUDENŢĂ. Obiectul acţiunii în revendicare nu poate fi decât un bun corporal. Doctrina şi jurisprudenţă au decis în mod unanim şi constant că una dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în revendicare, sub acest raport, este ca bunul revendicat să aibă o individualitate distinctă şi independentă. Această condiţie este impusă de faptul că însuşi dreptul de proprietate, pe care îl sancţionează revendicarea, şi, în general, orice drept real, constând în puteri anume exercitate asupra unui bun, nu pot purta în mod normal decât asupra unor lucruri determinate. De aceea, revendicarea nu mai poate fi exercitată când lucrul a cărui proprietate a fost uzurpată nu mai există în materialitatea sa, ori a fost transformat, încorporat sau asimilat în aşa măsură încât şi-a pierdut individualitatea. Prin dispariţia fizică a bunului, revendicarea devine imposibil de exercitat, aşa încât pretenţia privind plata contravalorii lucrului reprezintă recunoaşterea unui drept de creanţă, prescriptibil extinctiv, iar acţiunea prin care se tinde la obţinerea acestui drept este una personală, iar nu reală (I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 602/2004, în M.M. Pivniceru, C. Moldovan, Prescripţia extinctivă şi principalele acţiuni în justiţie. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2007, p. 32).

19. JURISPRUDENŢĂ. Cererile privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie atât în situaţiile în care sunt formulate în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, cât şi atunci când sunt formulate pe cale separată (I.C.C.J., S.U., dec. nr. 6/2009, M. Of. nr. 321/2009).

20. JURISPRUDENŢĂ. Acţiunea pentru reducţiunea liberalităţilor este o acţiune personală patrimonială, care se îndreaptă împotriva legatarilor sau donatarilor. Ca orice acţiune personală patrimonială, această acţiune este supusă dispoziţiilor referitoare la prescripţia extinctivă de 3 ani, termen de prescripţie ce curge, de regulă, de la data deschiderii succesiunii. De la această regulă face însă excepţie cazul în care titularul dreptului la acţiune nu a avut cunoştinţă, din motive ce nu-i sunt imputabile, de existenţa testamentului prin care i-a fost lezată rezerva succesorală. în asemenea situaţie, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a luat cunoştinţă de conţinutul testamentului. Stabilirea momentului când partea a luat cunoştinţă de conţinutul testamentului poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (C.A. laşi, dec. civ. nr. 835/1997, C.P.J. 1997, laşi, 1998, p. 22-23).