Art. 2502 Noul cod civil Imprescriptibilitatea dreptului la acţiune. Cazuri Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 2502
Imprescriptibilitatea dreptului la acţiune. Cazuri
(1) Dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp.
(2) În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:
1. acţiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepţia cazului în care prin lege se dispune altfel;
2. acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept;
3. acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic;
4. acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării moştenirii în termenul prevăzut de lege.
| ← Art. 2501 Noul cod civil Prescriptibilitatea dreptului la... | Art. 2503 Noul cod civil Prescripţia dreptului la acţiune... → |
|---|
tel.0724 090 561---0733 950 125-
[...]
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 din Codul de procedură civilă, art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 2.502 din Codul civil, respectiv art. 268 alin. (2) din Codul muncii, republicat, acţiunile în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă conform dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990 intră în categoria acţiunilor în constatare de drept comun şi sunt imprescriptibile.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-862-2016/decizie-iccj-13-2016-actiuni-constatare-drept-incadrare-grupe-munca-imprescriptible
Citește mai mult
in ciuda faptului ca am venit cu inscrisuri, inregistrari ambientale (ce nu ne-au fost acceptate fiindca nu erau autorizate de procuror!!!!).Am pierdut actiunile atat in prima instanta , cat si in recurs.Consideram ca am pierdut aceast proces datorita lipsei de experienta pe care avocatul nostru a avut-o si vrem sa stim daca in cazul acesta putem sa apelam la forurile europene, mai exact daca nu a trecut prea mult timp de la pronuntarea hotararii(anul 2013).Multumesc1. Cererea de stabilire şi împărţeală a fructelor bunurilor succesorale trebuia să fie soluţionată ţinându-se seama de următoarele: 1) fructele ce există în materialitatea lor (nefiind consumate) se împart în totalitate, moştenitorul deţinător fiind obligat a le aduce la masa de împărţit, acţiunea, referitor la aceste fructe, nefiind prescriptibilă; 2) fructele consumate se aduc la masa de împărţit în limita în care dreptul la acţiune nu este prescris, acţiunea având un caracter personal, patrimonial, trebuie exercitată în termenul de 3 ani (...); termenul de 3 ani se socoteşte
Citește mai mult
de la data culegerii fructelor; ca urmare, împart fructele produse de bunurile succesorale începând cu prima zi a celor 3 ani anteriori datei înregistrării acţiunii; fructele se stabilesc şi se împart şi pentru perioada următoare datei înregistrării cererii, dar numai în măsura în care au fost solicitate şi pentru această perioadă; 3) echivalentul valoric al fructelor este datorat de moştenitorii care le-au consumat: dacă de fructe au beneficiat persoane care n-au calitatea de moştenitori, ele urmează a fi obligate faţă de moştenitori dacă au fost chemaţi în judecată, în acest scop, şi numai în limita în care dreptul la acţiune nu s-a prescris; 4) fructele terenurilor agricole se cuvin în totalitate moştenitorilor sau altor persoane care le-au obţinut prin muncă proprie, afară de cazul în care au împiedicat pe cei îndreptăţiţi a munci şi ei terenurile şi a obţine fructe; în acest ultim caz, obligaţiile se stabilesc în limita în care s-au cerut şi dreptul la acţiune nu s-a prescris, după distincţiile arătate mai sus (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2813/1988, în M.M. Pivniceru, C. Moldovan, op. cit., p. 7-8).2. Acţiunea de împărţeală a bunurilor mobile indivize este imprescriptibilă. Imprescriptibilă este, de asemenea, cererea de împărţeală a fructelor produse de bunurile imobile indivize, dar numai în ipoteza când fructele există în materialitatea lor, ceea ce dă cererii caracterul unei acţiuni în revendicare, imprescriptibilă potrivit legii. însă atunci când fructele, inclusiv sumele reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă exprimat în chiria cuvenită potrivit legii, nu mai există, cererea are caracterul unei acţiuni personale supusă prescripţiei de trei ani (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 860/1983, în R.R.D. nr. 4/1984, p. 67).
3. Prescripţia extinctivă este o instituţie juridică cunoscută de toate ramurile de drept. Pentru dreptul civil ea reprezintă o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv, prin care se stinge dreptul său la acţiune în sens material. Imprescriptibilitatea acţiunii şi excepţiei în constatarea nulităţii absolute rezultă din natura interesului ocrotit, şi anume interesul general, motiv pentru care nu poate exista un raport de subordonare între cele două instituţii juridice, una sancţionând neexercitarea dreptului material la acţiune, iar cealaltă neîncheierea valabilă a actului juridic civil (C.C., dec. nr. 3/2005, M. Of. nr. 208/2005).
4. în situaţia în care anularea certificatului de moştenitor este cerută pentru stabilirea masei succesorale şi, eventual, pentru partajarea ei, precum şi dacă acţiunea în anulare este formulată de către succesorul care nu a fost citat la dezbaterea succesiunii la notariatul de stat, anularea certificatului poate fi oricând solicitată, fireşte în măsura în care moştenirea a fost acceptată în termen (Trib. Judeţean Caraş-Severin, dec. civ. nr. 490/1988, în R.R.D. nr. 5/1989, p. 66).
1. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale este regula de drept potrivit căreia protecţia acestor drepturi, prin acţiunea în justiţie, nu este ţărmurită în timp, putându-se obţine oricând (Gh. Beleiu, op. cit., p. 253).
2. Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte, în primul rând, drepturile personalităţii (art. 58 NCC), drepturile morale de autor sau drepturile derivate din starea
Citește mai mult
civilă şi capacitatea civilă a persoanei, dreptul la nume sau la denumire, dreptul la domiciliu sau la un sediu etc.3. Trebuie precizat că este vorba de protecţia directă a dreptului nepatrimonial, iar nu şi de dreptul la acţiune în repararea prejudiciului, moral sau material, cauzat din violarea unui astfel de drept, care, de regulă, rămâne supus prescripţiei (conform art. 253 alin. (4) NCC: „De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. în aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive").
4. în fine, cât priveşte justificarea acestei reguli, principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale se întemeiază pe caracterul intuitu personae şi, totodată, perpetuu al acestor drepturi, inseparabile de persoana umană sau morală.
5. Noul Cod civil prevede însă şi excepţii de la principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale, precum: 1. acţiunea în anulabilitatea căsătoriei (art. 301); 2. acţiunea în tăgadă de paternitate de către mama copilului sau soţul acesteia (art. 430 şi art. 431); 3. acţiunea în anulabilitatea recunoaşterii filiaţiei (art. 419) (M. Nicolae, op. cit., p. 1163-1164).
6. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale este consacrat expres de art. 2502 alin. (2) pct. 1 NCC, care însă admite şi excepţii pentru care trebuie să existe dispoziţie legală expresă.
7. Principiulîn discuţie este justificat de caracterul perpetuu al drepturilor nepatrimoniale şi de împrejurarea că astfel de drepturi sunt inseparabile de persoana fizică sau juridică.
8. Cu titlu exemplificativ, menţionăm că sunt imprescriptibile extinctiv, deoarece au caracter nepatrimonial: acţiunea privind apărarea dreptului la nume sau a dreptului la pseudonim (art. 254 alin. (2) şi (3) NCC], acţiunea în contestarea existenţei împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate (art. 434 NCC), acţiunea în contestarea recunoaşterii voluntare de maternitate sau de paternitate (art. 420 NCC), acţiunea în contestarea filiaţiei atunci când filiaţia rezultă din certificatul de naştere fără însă a exista o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat (art. 421 NCC), acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă (art. 423 alin. (4) NCC), acţiunea în stabilirea paternităţii introdusă în timpul vieţii copilului (art. 427 alin. (1) NCC], acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către copil [art. 433 alin. (2) NCC], acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic (art. 432 alin. (2) teza I NCC), acţiunea prin care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii, acţiunea prin care se solicită desfiinţarea, modificarea sau completarea unui act de stare civilă sau unei menţiuni de pe acesta etc. (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 157).
9. Următoarele acţiuni, deşi au un obiect nepatrimonial, sunt totuşi prescriptibile extinctiv: a) acţiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil nepatrimonial [art. 1249 alin. (2) NCC]; b) acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei (art. 301 alin. (1) NCC]; c) acţiunea în nulitatea relativă a recunoaşterii copilului (art. 419 alin. (2) NCC); d) acţiunea în tăgăduirea paternităţii atunci când este introdusă de soţul mamei sau moştenitorii acestuia (art. 430 NCC), mamă sau moştenitorii acesteia (art. 431 NCC), precum şi de către moştenitorii tatălui biologic [art. 432 alin. (2) teza a ll-a NCC); e) acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, atunci când este pornită după decesul copilului de către moştenitorii acestuia (art. 423 alin. (5) NCC); f) acţiunea în stabilirea paternităţii, atunci când este pornită după decesul copilului de către moştenitorii acestuia (art. 427 alin. (2) NCC şi art. 423 alin. (5) NCC] (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 158).
10. Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa adoptă soluţia imprescriptibilităţii acţiunii în constatare. Imprescriptibilitatea acţiunii în constatare este însoţită de inadmisibilitatea unei asemenea acţiuni, întemeiată pe art. 111 CPC, atâta timp cât titularul poate exercita o acţiune în realizare (Gh. Beleiu, op. cit., p. 253).
11. Acţiunea în constatare este acea acţiune în justiţie prin care reclamantul solicită instanţei doar să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât ori, după caz, inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
12. Atât jurisprudenţa, cât şi doctrina corespunzătoare reglementării anterioare au adoptat soluţia imprescriptibilităţii acţiunii în constatare, arătându-se că această soluţie decurge din imprescriptibilitatea aşa-numitului drept la acţiune în sens procesual, cât şi din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare, iar, întrucât partea nu are la îndemână calea unei acţiuni în realizare, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obţine constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv civil oricând are interes.
13. Noul Cod civil prevede, în mod expres, în art. 2502 alin. (2) pct. 2, imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 159-160).
14. Ca acţiuni în constatare, imprescriptibile extinctiv, pot fi menţionate: acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic civil, acţiunea în declararea simulaţiei, acţiunea unuia dintre soţi pentru a se constata că un bun imobil intabulat pe numele celuilalt soţ este în realitate un bun comun; acţiunea pentru constatarea calităţii de constructor de bună-credinţă etc. (Gh. Beleiu, op. cit., p. 256-257).
15. Acţiunea în declararea simulaţiei unui act care are drept consecinţă stabilirea actului secret (real) şi inexistenţa actului public aparent este o acţiune în constatare, imprescriptibilă şi poate fi exercitată oricând, pe cale principală, cât şi pe cale de excepţie, aceasta datorită faptului că aparenţa de drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului (£t. Răuschi, T. Ungureanu, op. cit., p. 146).
16. Nulitatea absolută nu se poate prescrie, adică actul nul nu poate deveni niciodată valabil, oricât timp ar trece de la constituirea sa, deoarece nu se poate admite ca ceea ce este oprit de lege să devină valabil prin trecerea timpului (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 116).
17. Nulitatea absolută nu ocroteşte interese particulare, ci interese de ordin superior, general. Necesitatea celei mai energice protecţii a intereselor generale, sociale, explică de ce nulitatea absolută poate fi constatată de instanţă şi din oficiu. Actul juridic lovit de nulitate absolută este nul nemijlocit, în temeiul legii; el este inapt, chiar din momentul în care a fost încheiat, să producă efectele juridice urmărite prin conţinutul său. Nulitatea absolută nu este susceptibilă de confirmare şi poate oricând să fie invocată, pe cale de acţiune sau de excepţie (J. Mateiaş, P. Cosmovici, op. cit., p. 63).
18. Raţiunea imprescriptibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii absolute rezidă în necesitatea salvgardării principiilor esenţiale ale ordinii noastre de drept. într-adevăr, nulitatea absolută intervine pentru a realiza concordanţa dintre conţinutul normelor imperative şi scopul urmărit prin încheierea actului juridic. Interesul general face necesară promovarea acţiunii pentru constatarea nulităţii actului juridic fără ca o atare posibilitate să fie limitată în timp prin mecanismul prescripţiei extinctive. Cu alte cuvinte, trecerea timpului nu poate genera efecte extinctive, atâta vreme cât au fost încălcate dispoziţii legale imperative, căci altfel interesul general nu poate fi ocrotit (I. Leş, op. cit., p. 269).
19. Explicaţia imprescriptibilităţii acţiunii şi excepţiei întemeiate pe nulitatea absolută trebuie căutată în corelaţia ce există între nulitate şi prescripţia extinctivă. în acest sens, atât nulitatea absolută, cât şi prescripţia extinctivă au ca fundament ocrotirea unor interese obşteşti, generale şi nu este cazul să subordonăm nulitatea absolută prescripţiei extinctive (spre deosebire de nulitatea relativă, care ocroteşte un interes individual, care este subordonată prescripţiei extinctive) (6. Florescu, Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 203).
20. Imprescriptibilitatea nulităţii absolute îşi găseşte explicaţia în finalitatea instituirii sancţiunii nulităţii absolute, în sensul că prin intermediul ei se ocroteşte un interes obştesc, aşa încât este necesar ca nulitatea absolută să poată fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţiune, dar şi în faptul că violarea legii nu poate fi, practic, înlăturată prin scurgerea timpului [M. Nicolae, op. cit., p. 414-415).
21. Regula imprescriptibilităţii nulităţii absolute a actului juridic este prevăzută de art. 1249 alin. (1) NCC, potrivit căruia „dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie". Aşadar, nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă prescripţiei extinctive, indiferent dacă se valorifică pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 139).
22. Acţiunea în nulitate nu se confundă cu acţiunea în restituirea prestaţiilor; chiar dacă se soluţionează în cadrul aceluiaşi proces, ele reprezintă două capete de cerere diferite. Acţiunea în restituirea prestaţiilor are o natură patrimonială. Prescriptibilitatea ei diferă în funcţie de natura dreptului patrimonial: real sau de creanţă. Dacă se desfiinţează un act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale asupra unor bunuri individual determinate, acţiunea prin care cel care a înstrăinat sau a constituit dreptul real solicită restituirea prestaţiei sale are caracterul unei acţiuni reale, deci se aplică regulile care guvernează domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor reale; (...) în celelalte cazuri, acţiunea în restituire are caracterul unei acţiuni patrimoniale şi personale, fiind deci prescriptibilă (C.T. Ungureanu, op. cit., p. 303-304).
23. Nu intră sub efectul prescripţiei extinctive drepturile subiective care nu dau naştere direct unui drept la acţiune. Ne referim în acest sens la ceea ce denumim „drepturile secundare", acele prerogative constând în puterea de a da naştere, prin act de formaţiune unilaterală, unui efect juridic, ce afectează şi interesele altei persoane, precum: dreptul la alegere, în cazul unei obligaţii alternative, dreptul de denunţare unilaterală a unui contract, dreptul de preempţiune, cel de a ratifica o gestiune de afaceri (T. lonaşcu, E.A. Barasch ş.a., op. cit., p. 450).
24. întrucât nu dau naştere direct şi imediat unui drept la acţiune, drepturile secundare sunt apreciate ca fiind imprescriptibile extinctiv. Totuşi, efectele prescripţiei extinctive se vor produce indirect, anume în ceea ce priveşte dreptul la acţiune care se naşte din raportul juridic referitor la care s-a exercitat dreptul secundar. Spre exemplu, în cazul unei obligaţii alternative, nu se prescrie dreptul (de regulă, al debitorului) de a efectua alegerea între cele două prestaţii ce formează obiectul obligaţiei, însă prescripţia extinctivă poate interveni în privinţa dreptului creditorului de a pretinde de la debitor prestaţia aleasă.
25. Subliniem că în categoria drepturilor secundare poate fi inclus şi dreptul de opţiune succesorală (dreptul persoanei care îndeplineşte condiţiile pentru a putea moşteni de a alege între consolidarea titlului de moştenitor prin acceptarea moştenirii şi desfiinţarea acelui titlu prin renunţarea la moştenire) însă (...) acesta este supus prescripţiei extinctive (G. Boroi, op. cit., p. 298-299).
26. Deşi prejudiciul este moral (adică nepatrimonial în sine), repararea acestuia poate fi atât nepatrimonială, cât şi patrimonială (în această din urmă ipoteză este vorba, în fapt, despre o compensare).
27. Acţiunea în repararea nepatrimonială a unui prejudiciu moral este imprescriptibilă extinctiv (art. 253 alin. (1) şi art. 2502 alin. (2) pct. 2 NCC).
28. în schimb, acţiunea în repararea (compensarea) patrimonială a unui prejudiciu moral este supusă prescripţiei extinctive (art. 253 alin. (4) NCC), fiind o acţiune în justiţie prin care se valorifică un drept de creanţă, deci o acţiune patrimonială şi personală care atrage incidenţa dispoziţiilor legale care guvernează prescripţia extinctivă în categoria drepturilor de creanţă (6. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 161).
29. Reparaţia unui prejudiciu moral poate fi nepatrimonială (de exemplu, dezminţirea într-un ziar naţional) sau patrimonială (de exemplu, acordarea de daune-interese). Dacă reparaţia este nepatrimonială, acţiunea este imprescriptibilă. Dacă reparaţia este patrimonială, atunci acţiunea este prescriptibilă, pentru că este o acţiune personală prin care se valorifică un drept de creanţă (C.T. Ungureonu, op. cit., p. 303).
30. Sunt considerate „mixte" acele acţiuni care au caracteristici de acţiuni reale, personale sau în constatare. O asemenea acţiune este petiţia de ereditate. Prescriptibilitatea ei se determină de la caz la caz, în funcţie de calificarea dată, în concret, acţiunii, după scopul urmărit la intentarea ei (de exemplu, predarea unui imobil, plata unei creanţe etc.) (Gh. Bele iu, op. cit., p. 257).
31. Prin dualitatea de acţiuni unii autori desemnează situaţia în care titularul dreptului subiectiv civil are la dispoziţie două acţiuni pentru protecţia dreptului său, şi anume, pe de o parte, o acţiune bazată pe un contract, deci o acţiune personală, supusă prescripţiei extinctive (...), iar, pe de altă parte, o acţiune reală, în revendicarea bunului, prescriptibilă sau imprescriptibilă (...). Ca exemple, se citează cazul deponentului, al comodantului, al proprietarului bunului dat în gaj etc. Se observă însă că, în realitate, nu este vorba de acelaşi drept subiectiv ocrotit prin două acţiuni distincte, ci de un drept de creanţă izvorât din contractul de depozit, de comodat, de locaţiune etc. (dreptul la restituirea bunului) şi care este apărat printr-o acţiune patrimonială şi personală (prescriptibilă extinctiv), precum şi de un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, apărat printr-o acţiune reală (prescriptibilă sau, după caz, imprescriptibilă) (Idem, p. 297).
32. Coeredele poate să ceară oricând împărţeala succesiunii. Acţiunea de ieşire din indiviziune (cererea de partaj) este deci imprescriptibilă pe cale extinctivă. împotriva unei atari cereri se pot opune (...) două excepţii: existenţa unui partaj voluntar (o convenţie de menţinere a stării de indiviziune) şi prescripţia achizitivă, dacă posesia întruneşte condiţiile prevăzute de lege.
33. Imprescriptibilă este, de asemenea, cererea de împărţeală a fructelor produse de bunurile imobile indivize, dar numai în cazul când fructele există în materialitatea lor, ceea ce dă cererii caracterul unei acţiuni în revendicare, imprescriptibilă potrivit legii. Dacă însă fructele nu mai există, acţiunea în revendicare se interverteşte într-un drept de creanţă reprezentând contravaloarea acestora, drept care se prescrie în termen de 3 ani (Şt. Râuschi, T Ungureanu, op. cit., p. 146).
34. Cât priveşte prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunii în anularea certificatului de moştenitor, trebuie menţionat că o asemenea acţiune nu este o acţiune de sine stătătoare, ci o acţiune grefată pe acţiunile care sancţionează direct drepturile moştenitorilor sau, după caz, ale terţilor, aşa încât urmează a fi supusă regulilor, în materie de prescripţie extinctivă aplicabile acestor acţiuni, fiind deci necesar să se stabilească dacă dreptul care se pretinde că a fost încălcat este sau nu supus prescripţiei extinctive. în concret, vom face următoarea distincţie: a) când cel care solicită anularea certificatului de moştenitor a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea certificatului, anularea acestuia poate fi cerută numai pentru vicii de consimţământ sau incapacitate, ipoteză în care, fiind vorba de o nulitate relativă, acţiunea este supusă prescripţiei extinctive, ori pentru cauze de nulitate absolută, ipoteză în care acţiunea este imprescriptibilă extinctiv;
b) cel care nu a participat la procedura succesorală notarială, întrucât menţiunile cuprinse în certificatul de moştenitor îi sunt opozabile până la proba contrară, poate solicita instanţei să constate calitatea lui de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi a drepturilor fiecărui moştenitor, ipoteză în care acţiunea în anularea certificatului de moştenitor deja emis are caracterul unei acţiuni în constatare şi deci este imprescriptibilă extinctiv (însă, desigur, prescripţia extinctivă ar putea interveni în privinţa dreptului de opţiune succesorală), ori, nefiind moştenitor, poate contesta cuprinderea în masa succesorală a unui bun proprietatea lui, ipoteză în care acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este guvernată de regulile aplicabile acţiunilor reale (6. Boroi, op. cit., p. 306-307).
35. Potrivit dispoziţiilor art. 2502 alin. (2) pct. 4, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor are caracter imprescriptibil doar în cazul în care prin această acţiune se contestă masa bunurilor succesorale (spre exemplu, în cazul în care se afirmă un drept propriu asupra unui bun inclus în masa succesorală, caz în care acţiunea are caracterul unei revendicări) sau în cazul în care se solicită partajul, ca urmare a neinduderii în certificatul de moştenitor a unei persoane care pretinde că are această calitate şi face dovada acceptării în termen a succesiunii.