Art. 2540 Noul cod civil Punerea în întârziere Întreruperea prescripţiei extinctive Cursul prescripţiei extinctive

1. Această cauză de întrerupere este nouă, nefiind cunoscută în prezent în dreptul nostru. Pentru a produce efectul întreruptiv, punerea în întârziere a debitorului este condiţionată de introducerea cererii de chemare în judecată în termen de 6 luni de la data când a operat punerea în întârziere, pentru a nu da posibilitatea creditorului să abuzeze de acest caz ori doar să şicaneze pe debitor, fără a avea intenţia de a-l acţiona în justiţie. în caz contrar, întreruperea prescripţiei este socotită neavenită.

2. Pentru ca punerea în întârziere a debitorului să producă efectul întreruptiv de

Citește mai mult

prescripţie prevăzut de art. 2450 NCC, aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi de fond prevăzute de art. 1522 NCC. Apreciem că, raportat şi la dispoziţiile art. 2556, prescripţia este întreruptă de la data expedierii notificării prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.

3. Invocarea acestui motiv de întrerupere prezintă interes doar în cazul în care punerea în întârziere este făcută în ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie, ori dacă termenul

de prescripţie este de 6 luni sau mai scurt. în caz contrar, respectiv în situaţia în care de la data punerii în întârziere până la expirarea termenului de prescripţie există un interval mai mare de şase luni, titularul dreptului la acţiune poate acţiona şi după împlinirea termenului de 6 luni, efectul întreruptiv de prescripţie al punerii în întârziere fiind înlăturat. Altfel spus, punerea în întârziere doar întrerupe, nu modifică natura prescripţiei. în cazul în care titularul dreptului la acţiune nu înţelege să se folosească de beneficiul întreruperii prescripţiei prin punerea în întârziere, dat fiind faptul că, chiar şi în lipsa acestuia, ar fi în continuare în termen pentru valorificarea dreptului, cererea de chemare în judecată poate fi formulată şi după împlinirea termenului de 6 luni, dar în interiorul termenului de prescripţie neîntrerupt prin punerea în întârziere.

4. Raportat şi la dispoziţiile art. 2547 NCC, termenul de 6 luni este un termen de prescripţie, apt aşadar de suspendare sau de întrerupere. întreruperea nu se poate produce însă printr-o nouă punere în întârziere, ci doar prin formularea cererii de chemare în judecată înainte de expirarea termenului de 6 luni, efectul întreruptiv al punerii în întârziere fiind condiţionat în mod expres de aceasta.

5. Apreciem că întreruperea prescripţiei prin punerea în întârziere a debitorului produce efecte inclusiv în cazul în care acesta este de drept în întârziere, fiind o manifestare a creditorului în scopul realizării dreptului subiectiv. De asemenea, punerea în întârziere a creditorului (art. 1510 şi urm. NCC) are efect întreruptiv de prescripţie, însă de această dată este vorba de o întrerupere ca urmare a unei recunoaşteri tacite a debitorului (art. 2538 NCC). Prin urmare, în cazul punerii în întârziere a creditorului, de la data punerii în întârziere începe să curgă o nouă prescripţie, nu o prescripţie de 6 luni condiţionată de formularea cererii de chemare în judecată în acest interval.