Art. 2538 Noul cod civil Recunoaşterea dreptului Întreruperea prescripţiei extinctive Cursul prescripţiei extinctive
| Comentarii |
|
Cursul prescripţiei extinctive
SECŢIUNEA a 3-a
Întreruperea prescripţiei extinctive
Art. 2538
Recunoaşterea dreptului
(1) Recunoaşterea se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită.
(2) Când recunoaşterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia. Constituie acte de recunoaştere tacită plata parţială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată şi altele asemenea.
(3) Poate invoca recunoaşterea tacită şi cel îndreptăţit la restituirea unei prestaţii făcute în executarea unui act juridic ce a fost desfiinţat pentru nulitate, rezoluţiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desfiinţat, nu este pretins de aceasta din urmă pe cale de acţiune reală ori personală.
| ← Art. 2537 Noul cod civil Cazurile de întrerupere a... | Art. 2539 Noul cod civil Cererea de chemare în judecată sau de... → |
|---|
1. în materia rezoluţiunii neexistând dispoziţii speciale care să reglementeze prescripţia dreptului la acţiune, sunt aplicabile regulile generale care reglementează prescripţia. (...) Pentru cazurile în care actul nu este afectat de o modalitate (termen suspensiv sau condiţie suspensivă), termenul curge din momentul naşterii raportului juridic obligaţional, care coincide cu momentul încheierii contractului. Acţiunea în rezoluţiune este însă supusă regulilor de drept comun cu privire la întreruperea, suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie. De aceea, în cazul
Citește mai mult
antecontractului de vânzare-cumpărare, dacă părţile nu s-au rezumat la încheierea actului, ci au predat folosinţa bunului şi respectiv preţul acestuia, pe toată perioada cât posesia bunului şi preţul plătit nu au fost restituite, termenul de prescripţie pentru ambele părţi este întrerupt. Predarea folosinţei bunului şi plata preţului au semnificaţia unei recunoaşteri reciproce a drepturilor părţilor, de natură să întrerupă curgerea termenului de prescripţie. Cauza de întrerupere încetează numai dacă părţile şi-au restituit benevol prestaţiile reciproce, ipoteză în care termenul de prescripţie începe să curgă de la această dată (C.A. laşi, dec. civ. nr. 937/1998, Jurisprudenţă 1998, Ed. Lumina Lex, 2000, p. 124-125).2. Prescripţia se întrerupe, printre altele, prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie sau printr-un act începător de executare. Aceasta presupune, însă, ca împrejurarea cu efect întreruptiv să aibă loc înăuntrul termenului de prescripţie. Dacă debitorii au plătit unele sume din debitele restante, după împlinirea termenului de prescripţie, cum e cazul în speţă, nu se mai poate discuta de întreruperea prescripţiei pentru urmărirea diferenţei de debit; consecinţa plăţii făcute în condiţiile arătate constând, potrivit actului normativ arătat, numai în faptul că debitorul nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2062/1985, în R.R.D. nr. 7/1986, p. 73, în M.M. Pivniceru, C. Moldovan, op. cit., p. 254).
3. Una dintre cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei o constituie recunoaşterea dreptului de către persoana în folosul căreia curge prescripţia, prin executarea parţială a obligaţiei. în prezenta cauză, termenul de prescripţie a acţiunii vânzătorului, privind obligarea cumpărătorului la plată, a început să curgă din momentul predării lucrurilor ce au făcut obiectul vânzării, dar prin plăţile parţiale făcute de pârât (cumpărător), termenul a fost întrerupt, deoarece plata constituie o recunoaştere a dreptului creditorului de către debitor (C.A. laşi, dec. civ. nr. 2086/2000, Jurispru-denţa 2000, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 186-187).
4. Prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. Dar pentru ca recunoaşterea să producă efecte întreruptive de prescripţie, ea trebuie să fie neîndoielnică, să fie dată în deplină cunoştinţă de cauză în privinţa existenţei dreptului şi titularului acestuia la care se referă recunoaşterea, iar recunoaşterea să se producă înăuntrul termenului de prescripţie, căci numai astfel efectele întreruperii (...) pot opera, prin ştergerea prescripţiei începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. în speţă, instanţele au considerat că existenţa unui număr de scrisori, nedatate, prin care pârâta-debitoare solicita creditorului-redamant acordarea unor noi termene pentru plata unei datorii, nu poate fi considerată o recunoaştere de către aceasta a datoriei (...) pentru a avea efecte întreruptive, în condiţiile în care între părţi au existat raporturi repetate de împrumuturi succesive, iar pârâta-debitoare nu preciza nici măcar cuantumul datoriei pentru care solicita prorogarea termenului de plată (C.A. Ploieşti, dec. nr. 1555/1997, C.P.J. semestrul 11997, Ploieşti, p. 115-116).
5. Deoarece antecontractul este o promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligaţiei asumate răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligaţiei de a face se asigură prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripţie (...). Acest termen curge din momentul încheierii convenţiei, însă atunci când promitentul-cumpărător a preluat imobilul, deţinerea lui cu acordul promitentului-vânzător echivalează cu recunoaşterea dreptului acestuia (...). în asemenea situaţii, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă expres, în sensul negării dreptului promitentului cumpărător (I.C.C.J., s. civ. şi depropr. int., dec. nr. 1212/2005, în A. Vasile, op. cit., p. 281-282).
►Decretul nr. 167/1958: „Art. 16. (1) Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia";
► C. civ. 1864: „Art. 1865. întreruperea civilă se operează: 2. printr-un act începător de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea execuţiei unui titlu cărui legea recunoaşte puterea executorie; 3. prin recunoaşterea de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra cărui prescrie (C. civ. 1905)".
1. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie este o manifestare
Citește mai mult
unilaterală de voinţă, care provine de la cel ce beneficiază de efectele prescripţiei ca, de exemplu, de la debitor. Deoarece, această manifestare de voinţă produce efecte juridice - prin aceea că şterge prescripţia începută şi face să curgă o nouă prescripţie - fără îndoială că ea este un act juridic. în consecinţă, ea trebuie să aibă un caracter voluntar şi să îndeplinească cerinţele generale de valabilitate specifice actelor juridice (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 672-673).2. Recunoaşterea, nefiind supusă niciunei formalităţi speciale, poate fi expresa sau tacita.
3. Recunoaşterea făcută în termeni expreşi nu este supusă, ca şi renunţarea la prescripţie, niciunei forme speciale. Ea poate să rezulte dintr-o scrisoare şi să fie chiar verbală; însă, în acest din urmă caz, dovada recunoaşterei este supusă dreptului comun, ceea ce însemnează că proba testimonială nu va fi admisă, în specie, decât atunci când obiectul prescripţiei nu va întrece suma de (250) lei (ROL - n.n.J. La caz de contestaţie, dovada recunoaşterei se va face, conform dreptului comun, de acel care o invoacă, adecă de (...) creditor (art. 1169 C. civ. 1864) (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 162-163).
4. O ofertă reală făcută de debitor, chiar neurmată de consemnarea datoriei, constituie o recunoaştere a datoriei şi, în consecinţă, întrerupe prescripţia (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 164).
5. Recunoaşterea dreptului aceluia contra căruia se prescrie, fiind un act unilateral, n'are nevoe să fie acceptată de creditor, destul fiind ca ea să nu fie respinsă de el (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 165). Recunoaşterea dreptului aceluia contra căruia se prescrie trebue să emane de la însuş (...) debitor (...); de unde rezultă că plata parţială a capitalului sau dobânzilor, făcută de un terţiu neinteresat, neavând niciun mandat de la debitor, nu întrerupe prescripţia (Ibidem).
6. în ceea ce priveşte (...) prescripţia liberatorie de drepturi personale, se admite că oricine are administraţia bunurilor sale şi orice administrator al bunurilor altuia (...) are capacitatea de a face o recunoaştere întreruptivă de prescripţie, pentru că aceste persoane putând să facă o recunoaştere prin plata parţială a datoriei sau prin plata dobânzilor, trebuie să poată întrerupe prescripţia şi prin alte renunţări (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 165).
7. Dovada recunoaşterei întreruptive de prescripţie se va face conform dreptului comun de cel care o invocă. (...) Creditorul poate (...) cere interogatoriul debitorului. Actul sub semnătură privată, care constată recunoaşterea întreruptivă de prescripţie, va trebui să aibă dată certă (...) spre a fi opozabil terţilor (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 166).
8. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia extinctivă şi să fie neîndoielnică. (...) Prezintă efect întreruptiv nu numai recunoaşterea expresă, ci şi recunoaşterea tacită (desigur, în măsura în care aceasta este dedusă din împrejurări neechivoce). Spre exemplu, s-a decis că este vorba de o întrerupere a prescripţiei extinctive prin recunoaşterea dreptului atunci când debitorul solicită creditorului un termen pentru plata creanţei. S-a mai decis că predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în posesia celui ce urmează să îl cumpere echivalează cu o recunoaştere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recunoaştere care întrerupe prescripţia, iar o nouă prescripţie extinctivă nu va începe să curgă atât timp cât bunul se află în posesia celui ce urmează să îl cumpere. De asemenea, posesia exercitată asupra bunurilor succesorale aflate în indiviziune de către moştenitorul care a plătit peste partea sa din datoriile şi sarcinile moştenirii poate echivala cu o recunoaştere din partea celorlalţi moştenitori; exercitarea de către moştenitorul rezervatar a posesiei asupra bunurilor ce formează obiectul unor liberalităţi excesive poate avea semnificaţia unei recunoaşteri tacite, de către legatar sau, după caz, donatar, a dreptului moştenitorului rezervatar de a solicita reducţiunea liberalităţilor excesive (6. Boroi, op. cit., 2010, p. 328).
9. Cât priveşte caracterele acestui act juridic, trebuie să observăm, mai întâi, că este vorba de un act unilateral. Prin urmare, pentru a se forma valabil şi a-şi produce efectele, recunoaşterea nu presupune obţinerea consimţământului titularului dreptului recunoscut (creditorul). Mai mult, întrucât legea nu prevede expres cerinţa comunicării, doctrinar, se apreciază că efectele recunoaşterii se vor produce indiferent dacă ea a fost sau nu comunicată celui care beneficiază de pe urma ei. Teoretic, aprecierea pare să fie corectă. Practic însă, în cele din urmă, efectul întreruptiv al recunoaşterii decurge din însăşi „cunoaşterea recunoaşterii" de către titularul dreptului subiectiv, întrucât faptul cunoaşterii este acela care îi conferă credinţa că, din moment ce dreptul a fost recunoscut, el va fi şi respectat, şi îi justifică astfel reţinerea (starea de pasivitate) faţă de formularea unei cereri de chemare în judecată. în plus, pentru a beneficia de efectele recunoaşterii, titularul dreptului subiectiv va fi dator să dovedească existenţa recunoaşterii, în condiţiile în care, în general, se face dovada actelor juridice, precum şi momentul în care a cunoscut survenirea recunoaşterii.
10. Mai apoi, recunoaşterea este un act abdicativ, întrucât autorul lui renunţă la beneficiul termenului de prescripţie scurs până la data recunoaşterii; este un act irevocabil, asemenea altor acte unilaterale; este un act declarativ, deoarece efectele lui se produc şi pentru trecut, ştergând prescripţia scursă; este un act consensual, întrucât legea nu impune o anume formă pentru valabilitatea lui (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 673).
11. Constituie o cauză de întrerupere a prescripţiei (...) recunoaşterea, expresă sau tacită, a dreptului subiectiv, de către debitorul obligaţiei corelative, întrucât rezistenţa sa faţă de acest drept încetând, titularul dreptului este îndreptăţit să aştepte executarea obligaţiei şi astfel neluarea unei măsuri de întrerupere a cursului prescripţiei nu îî mai este imputabilă.
12. Pentru ca recunoaşterea tacită să producă efecte întreruptive de prescripţie, ea trebuie să fie neîndoielnică. O recunoaştere tacită, producând efectele de mai sus, poate rezulta, de exemplu, din plata, de către debitor, a dobânzilor la suma datorată ori cererea pe care o face de a i se acorda de către creditor o eşalonare a plăţii; tot astfel, din efectuarea unei plăţi parţiale ori constituirea de către debitor a unei fideiusiuni sau a unui gaj.
13. Pentru ca recunoaşterea să atragă întreruperea cursului prescripţiei, este necesar ca declaraţia de voinţă a debitorului să fie adresată direct creditorului, nefiind suficient ca acesta să afle întâmplător, de la alte persoane, despre săvârşirea, de către debitor, a unui act din care să rezulte intenţia acestuia de a recunoaşte dreptul creditorului (T. lonaşcu, E.A. Barasch ş.a., op. cit., p. 476-477).
14. Tocmai fiindcă este un act consensual, recunoaşterea se poate face atât expres, cât şi tacit.
15. Recunoaşterea expresa poate să rezulte atât dintr-o convenţie a părţilor, cât şi dintr-o declaraţie unilaterală, scrisă sau verbală (recunoaşterea verbală, fiind un act juridic, necesită precizarea că proba ei va putea fi făcută doar cu respectarea regulilor generale privitoare la probaţiunea actelor juridice), prin care - direct sau indirect, dar întotdeauna fără echivoc - cel în favoarea căruia curge prescripţia (debitorul), confirmă existenţa dreptului a cărui acţiune se prescrie. Prin urmare, un înscris care provine de la titularul dreptului subiectiv, deci nu de la cealaltă parte - ca, de exemplu, o scrisoare prin care creditorul îl somează pe debitor să plătească -, nu are efect întreruptiv de prescripţie, cu toate că este o expresie a ieşirii titularului din starea de pasivitate.
16. Recunoaşterea tacita se concretizează în acte sau fapte, a căror săvârşire implică mărturisirea lipsită de echivoc a existenţei dreptului a cărui acţiune se prescrie. Aşa, de exemplu, sunt socotite că au valoare întreruptivă de prescripţie: achitarea unei părţi din datorie, făcută cu titlu de plată parţială a acelei datorii (acont) (atunci când debitorul plăteşte o parte din datorie lăsând să se înţeleagă că a plătit tot ceea ce datorează, prescripţia nu este întreruptă, deoarece restul datoriei nu este recunoscut; în schimb, atunci când, în contul aceleiaşi datorii, se fac plăţi succesive, fiecare dintre acestea întrerupe prescripţia scursă anterior); achitarea dobânzilor aferente sumei datorate; cererea de prelungire a termenului de plată ori de eşalonare a plăţii; solicitarea compensaţiei; consimţirea de către debitor a constituirii unei garanţii, după ce termenul de prescripţie a început să curgă ş.a. Trebuie, de asemenea, remarcat faptul că, în funcţie de specificul raporturilor dintre părţi, recunoaşterea dreptului poate consta şi într-o anumită atitudine continuă, constantă şi neechivocă, a părţii care beneficiază de efectele prescripţiei. Aşa, spre pildă, practica Instanţei Supreme a admis constant că, în cazul în care între părţi s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare urmat de predarea bunului, prescripţia acţiunii privind pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care să ţină loc de contract, este întreruptă pe toată perioada cât bunul se află în stăpânirea promitentului-cumpărător. Aceasta înseamnă că, atunci când predarea bunului s-a făcut la data încheierii antecontractului, întreruperea produce un efect atipic, asemănător efectului suspendării, deoarece amână practic începutul curgerii prescripţiei (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 673-674).
17. Având în vedere că recunoaşterea semnifică părăsirea de către subiectul pasiv a poziţiei sale de împotrivire faţă de dreptul subiectiv corelativ, pentru ca recunoaşterea să
aibă efect întreruptiv trebuie să fie voluntară, neîndoielnică, pură şi simplă şi, bineînţeles, făcută în termenul de prescripţie, indiferent dacă este expresă ori, după caz, tacită.
18. Recunoaşterea se poate face, de regulă, unilateral, dar poate fi făcută şi pe cale convenţională (de exemplu, prin convenţia de eşalonare a datoriei ori de acordare de către creditor a unui termen de graţie) (M. Nicolae, op. cit., p. 1182).
19. Cât priveşte recunoaşterea tacită ori implicită, aceasta rezultă, în primul rând, dintr-un „act voluntar de executare" (evident parţială) a prestaţiei datorate (art. 2537 pct. 1 şi art. 2538 alin. (2) teza a ll-a], dar şi din alte acte sau manifestări neechivoce ce atestă confirmarea dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia, precum achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată, constituirea unei garanţii şi altele asemenea. De asemenea, zice art. 2538 alin. (3), poate invoca recunoaşterea tacită şi cel îndreptăţit (de exemplu, ex-cumpărătorul) la restituirea unei prestaţii făcută în executarea unui act juridic ce a fost desfiinţat pentru nulitate, rezoluţiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte (de exemplu, ex-vânzătorul) cu ocazia executării actului desfiinţat, nu este pretins de acesta din urmă pe cale de acţiune reală ori personală (M. Nicolae, op. cit., p. 1182).
20. Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie are un dublu efect. Pe de o parte, şterge prescripţia scursă până în momentul în care ea intervine şi, pe de altă parte, face să curgă un nou şi integral termen de prescripţie a dreptului la acţiune. Apoi, ca o consecinţă a aplicării regulii occesorium sequitur principale, recunoaşterea de către debitor a unui drept de creanţă va întrerupe şi prescripţia acţiunii privind pretenţiile accesorii acelei creanţe (dobânzi, penalităţi ş.a.), ceea ce va face ca, şi pentru respectivele pretenţii, să curgă un nou termen de prescripţie (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 672).
21. Pentru a produce efecte întreruptive de prescripţie, recunoaşterea trebuie să îndeplinească anumite condiţii. în primul rând, recunoaşterea făcută de debitor trebuie să fie neîndoielnică. Aceasta nu înseamnă că este necesară încheierea unei convenţii speciale în care să se facă referire la recunoaşterea debitorului. Recunoaşterea poate rezulta dintr-un act unilateral al debitorului, cum ar fi plata dobânzilor la suma datorată, plata parţială a datoriei, cererea de amânare ori de eşalonare a plăţii etc. Indiferent de natura recunoaşterii -expresă sau tacită - este esenţial ca din conduita debitorului să rezulte că el îşi cunoaşte obligaţiile şi voieşte să le execute. Numai astfel creditorul dobândeşte credinţa că debitorul îşi va executa obligaţiile care-i revin.
22. în al doilea rând, pentru a produce efect întreruptiv de prescripţie recunoaşterea trebuie făcută direct creditorului. Dacă creditorul ia cunoştinţă de recunoaşterea făcută de debitor prin intermediul altor persoane, efectul întreruptiv de prescripţie nu se poate produce.
23. în jurisprudenţă s-a apreciat, în mod evident întemeiat, că recunoaşterea poate produce efecte întreruptive de prescripţie numai dacă a intervenit înăuntrul termenului de prescripţie (/. Leş, op. cit., p. 284-285).