Art. 259 Noul cod civil Căsătoria Dispoziţii speciale Încetarea persoanei juridice
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VI
Încetarea persoanei juridice
SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii speciale
Încetarea persoanei juridice
SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii speciale
Art. 259
Căsătoria
(1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
(2) Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
(3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.
(4) Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul cod.
(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.
(6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii.
| ← Art. 258 Noul cod civil Familia Dispoziţii speciale Încetarea... | Art. 260 Noul cod civil Egalitatea în drepturi a copiilor... → |
|---|
Articolul 12 al Convenţiei europene reglementează numai căsătoria civilă, astfel că nu constituie un refuz de recunoaştere a dreptului la căsătorie obligaţia de a încheia căsătoria în formele prevăzute de lege, în locul unui ritual religios specific (C.E.D.O., X c. Republicii Federale Germania, 18 decembrie 1974, în C. Bîrsan, Convenţia europeană, 2010, p. 912).
2. Din definiţia căsătoriei se pot desprinde caracterele acesteia: a) căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie; uniunea se realizează prin consimţământul celor care se căsătoresc şi, odată realizată, ea este reglementată de normele legale; b) căsătoria este liber consimţită, în sensul că soţii îşi exprimă în mod liber consimţământul, pe baza afecţiunii
Citește mai mult
reciproce existente între ei; c) căsătoria este monogamă, acest caracter decurgând în mod firesc din fundamentul căsătoriei, şi anume afecţiunea reciprocă a soţilor; caracterul exclusiv al dragostei implică monogamia; nicio persoană nu poate fi căsătorită în acelaşi timp decât cu o singură persoană de sex opus; legislaţia în vigoare pedepseşte bigamia; d) căsătoria se încheie în formele cerute de lege; spunem că are caracter solemn, deoarece ea se încheie într-un anumit loc, în faţa unei autorităţi de stat, la o dată dinainte stabilită; e) căsătoria are un caracter civil, încheierea şi înregistrarea ei fiind de competenţa exclusivă a autorităţii de stat; f) căsătoria se încheie pe viaţă; legătura căsătoriei este menită să dăinuiască tot timpul vieţii soţilor; g) căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate dintre bărbat şi femeie; această egalitate se manifestă atât în raporturile dintre soţi, cât şi faţă de copii; egalitatea dintre bărbat şi femeie depăşeşte sfera relaţiilor de familie, existând în toate domeniile vieţii sociale; h) căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii; căsătoria este baza familiei; când avem o căsătorie încheiată în alt scop decât cel al întemeierii unei familii, suntem în prezenta unei căsătorii fictive, lovită de nulitate absolută (I.P. Filipescu, A.l. Filipescu, Tratat, 2006, p. 26).3. Dreptul la căsătorie implică libertatea de alegere între celibat şi căsătorie.
4. Dreptul de a întemeia o familie include în conţinutul său dreptul de a avea copii, deci de a procrea (inclusiv prin recurgerea la tehnicile de fertilizare artificială, date fiind progresele înregistrate în domeniul procreaţiei asistate medical) şi dreptul de a adopta copii (C. Bîrsan, Convenţia europeană o drepturilor omului. Comentariu pe articole, voi. I, Drepturi şi libertăţi, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 856).
5. Scopul căsătoriei este declarat în alin. (2) al textului analizat, acesta fiind întemeierea unei familii. Orice căsătorie încheiată în alte scopuri decât acela al întemeierii unei familii este o căsătorie fictivă, lovită de nulitate absolută. Este indiferent dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia urmăresc un alt scop decât cel al întemeierii unei familii, cum ar fi, spre exemplu, obţinerea unor privilegii (de exemplu, căsătoria încheiată de un absolvent al institutului teologic pentru a obţine o parohie).
6. Alineatul (3) consacră obligativitatea căsătoriei civile şi caracterul facultativ al căsătoriei religioase, care poate fi celebrată doar după încheierea căsătoriei civile, textul fiind o preluare a dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Constituţie.
7. Instituţia căsătoriei, sub aspectul condiţiilor cerute pentru încheierea sa valabilă, a cauzelor de nulitate care afectează căsătoria, îşi găseşte reglementarea în noul Cod civil.
8. Căsătoria are caracter perpetuu, ea se încheie pe viaţă, putând înceta în cazul morţii unuia dintre soţi (fie fizic constatată, fie declarată pe cale judecătorească) sau putând fi desfăcută prin divorţul soţilor. Căsătoria nu poate fi afectată de vreun termen sau de vreo condiţie.
9. Dreptul la căsătorie este reglementat de art. 16 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, text conform căruia: „1. Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nicio restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie. 2. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi. 3. Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii
şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului". Totodată, acest drept este reglementat în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi de art. 12 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, text potrivit căruia „începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept".
10. Deşi art. 12 din Convenţia europeană este intitulat „Dreptul la căsătorie", din modul său de formulare rezultă că în cuprinsul său ar fi proclamate două drepturi distincte: dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie. O asemenea interpretare a fost dedusă din folosirea conjuncţiei „şi" din partea finală a reglementării convenţionale, în care se utilizează sintagma „exercitarea acestui drept", cu referire la întemeierea unei familii (C. Nicolescu, Conţinutul dreptului la căsătorie şi la întemeierea unei familii reflectat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Dreptul nr. 3/2009, p. 52).
11. Din punct de vedere al legii aplicabile căsătoriei în raporturile de drept internaţional privat, distingem între condiţiile de fond şi cele de formă cerute pentru încheierea valabilă a căsătoriei. Condiţiile de fond sunt guvernate de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei, conform art. 2586 NCC. Prin urmare, dacă o căsătorie se încheie în străinătate între cetăţeni români se aplică legea română; dacă o căsătorie se încheie în ţara noastră între cetăţeni străini, se aplică legea lor naţională; dacă o căsătorie se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un cetăţean străin, fiecare dintre viitori soţi este supus, în ceea ce priveşte căsătoria, legii lui naţionale; dacă o căsătorie se încheie în ţara noastră între un cetăţean român şi un cetăţean străin se aplică legea naţională a fiecărui soţ; dacă legea naţională a cetăţeanului străin cunoaşte un impediment la căsătorie care, după legea română, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acest impediment nu se va aplica, cu condiţia ca unul dintre soţi să fie cetăţean român, iar căsătoria să se încheie pe teritoriul ţării noastre; dacă o căsătorie se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un apatrid (persoană fără cetăţenie), pentru acesta din urmă se aplică legea ţării unde îşi are domiciliul, iar în lipsă, legea ţării unde îşi are reşedinţa, în timp ce cetăţeanul român este supus legii române; dacă o căsătorie se încheie în ţara noastră între un cetăţean român şi un apatrid, pentru acesta din urmă se aplică legea română dacă are domiciliul în România, iar cetăţeanul român este supus legii române; dacă o căsătorie se încheie în ţara noastră între doi apatrizi, fiecare este supus legii ţării unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar în cazul în care domiciliul sau reşedinţa apatrizilor este în România, se aplică legea română [I.P. Filipescu, A.l. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, ed. revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 395). Condiţiile de formă sunt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu se celebrează căsătoria. în situaţia căsătoriei încheiate de un cetăţean român în străinătate, în faţa agentului diplomatic sau consular al României în statul respectiv, aceasta este supusă formalităţilor prevăzute de legea română.