Art. 2612 Noul cod civil Legea aplicabilă Obligaţia de întreţinere Familia

Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992:
► „Art. 34. Legea aplicabilă obligaţiei deîntreţinere este:a) în raporturile dintre părinţi şi copii, legea care cârmuieşte, potrivit art. 25, 28 şi 31, efectele filiaţiei; b) în raporturile dintre soţi, legea care cârmuieşte, potrivit art. 20, efectele căsătoriei; c) în raporturile dintre foştii soţi, legea care cârmuieşte, potrivit art. 22, divorţul; d) în raporturile dintre alte persoane, legea naţională a creditorului. în caz de schimbare a cetăţeniei, noua lege naţională se aplică numai prestaţiilor ulterioare schimbării";
► „Art. 35. Legea

Citește mai mult

aplicabilă obligaţiei deîntreţinere determină îndeosebi:a) persoana creditorului şi debitorului, precum şi ordinea de prioritate între mai mulţi debitori; b) întinderea obligaţiei de întreţinere; c) modul de executare a obligaţiei şi termenele pentru satisfacerea acesteia. Pentru a se determina întinderea obligaţiei de întreţinere trebuie să se ţină seama, chiar dacă legea străină aplicabilă dispune altfel, de posibilităţile materiale, ale debitorului şi de nevoile efective ale creditorului".

Legislaţie conexă:
► art. 5 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (JO nr. L 12,16.01.2001);
► art. 1 alin. (2) lit. g) din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp (JO nr. L 343, 29.12.2010, p. 10-16);
► art. 1 alin. (3) lit. e) din Regulamentul (CE) nr. 2201/27 noiembrie 2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 (JO nr. L 338 din 23.12.2003, p. 1-29);
► Legea nr. 36/2012 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente şi decizii ale Consiliului Uniunii Europene, precum şi instrumente de drept internaţional privat în domeniul obligaţiilor de întreţinere (M. Of. nr. 183/2012).

1. Regula specială cu privire la soţi şi foşti soţi este aceea că în cazul unei obligaţii de întreţinere între soţi, foşti soţi sau părţi la o căsătorie care a fost anulată, art. 3 nu se aplică în cazul în care una dintre părţi obiectează, iar legea unui alt stat, în special cea a statului ultimei lor reşedinţe comune, are o legătură mai strânsă cu căsătoria. într-un astfel de caz se aplică legea celuilalt stat (art. 5 din Decizia 2009/941/CE din 30.11.2009 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Protocolului de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere).

2. Legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere care decurg dintr-o relaţie de familie, rudenie, căsătorie sau alianţă, inclusiv obligaţia de întreţinere faţă de un copil indiferent de starea civilă a părinţilor, se determină potrivit următoarelor reguli: Protocolul se aplică şi în situaţia în care legea aplicabilă este cea a unui stat necontractant. Obligaţiilor de întreţinere li se aplică legea statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită, cu excepţia cazurilor în care protocolul dispune altfel. în cazul unei schimbări a reşedinţei obişnuite a creditorului, legea statului în care se află noua sa reşedinţă obişnuită se aplică din momentul în care intervine schimbarea. Următoarele dispoziţii se aplică în cazul obligaţiilor de întreţinere datorate: de părinţi copiilor; de persoane, altele decât părinţii, persoanelor care nu au împlinit încă douăzeci şi unu de ani, cu excepţia obligaţiilor care decurg din relaţiile menţionate la art. 5; precum şi de copii părinţilor. în cazul în care, în temeiul legii menţionate la art. 3, creditorul nu poate obţine întreţinere de la debitor, se aplică legea forului. Fără a aduce atingere art. 3, în cazul în care creditorul a sesizat autoritatea competentă din statul în care debitorul îşi are reşedinţa obişnuită, se aplică legea forului. Cu toate acestea, în cazul în care, în temeiul respectivei legi, creditorul nu poate obţine întreţinere de la debitor, se aplică legea statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită. în cazul în care, în temeiul legislaţiei menţionate la art. 3 şi la alin. (2) şi (3) ale art. 3, creditorul nu poate obţine întreţinere de la debitor, se aplică legea statului a cărui cetăţenie comună o au ambii, în cazul în care aceştia au aceeaşi cetăţenie. Regula specială cu privire la soţi şi foşti soţi este aceea că în cazul unei obligaţii de întreţinere între soţi, foşti soţi sau părţi la o căsătorie care a fost anulată, art. 3 nu se aplică în cazul în care una dintre părţi obiectează, iar legea unui alt stat, în special cea a statului ultimei lor reşedinţe comune, are o legătură mai strânsă cu căsătoria. într-un astfel de caz se aplică legea celuilalt stat. Fără a aduce atingere art. de la 3 la 6, creditorul şi debitorul întreţinerii pot desemna oricând una dintre următoarele legi ca fiind legea aplicabilă unei obligaţii de întreţinere: legea oricărui stat a cărui cetăţenie o are una dintre părţi la data desemnării; legea statului reşedinţei obişnuite a uneia dintre părţi la data desemnării; legea desemnată de părţi ca fiind aplicabilă sau legea care se aplică în fapt regimului de proprietate al bunurilor lor; legea desemnată de părţi ca fiind aplicabilă sau legea care se aplică în fapt divorţului sau separării lor legale. Un astfel de acord se încheie în scris şi este semnat de ambele părţi. Acesta nu se aplică obligaţiilor de întreţinere cu privire la o persoană sub vârsta de optsprezece ani sau la un adult care, din cauza unei deficienţe sau a unei insuficienţe a capacităţilor personale, nu îşi poate apăra interesele. Fără a aduce atingere legii desemnate de părţi în conformitate cu alin. (1), posibilitatea creditorului de a renunţa sau nu la dreptul său la întreţinere se stabileşte în temeiul legii statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită la data desemnării. Cu excepţia cazurilor în care la data desemnării părţile au fost informate pe deplin şi conştiente de consecinţele desemnării stabilite de ele, legea desemnată de părţi nu se aplică atunci când aplicarea respectivei legi ar avea în mod evident consecinţe incorecte sau inechitabile pentru oricare dintre părţi. Domeniul de aplicare a legii aplicabile: legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere stabileşte, inter alia: dacă, în ce măsură şi de la cine poate solicita creditorul întreţinere; măsura în care creditorul poate solicita retroactiv întreţinere; baza de calcul pentru valoarea întreţinerii şi pentru indexarea acesteia; cine are dreptul de a introduce o acţiune privind obligaţia de întreţinere, cu excepţia chestiunilor legate de capacitatea procedurală şi de reprezentarea în justiţie; termenele de prescripţie sau de decădere; cuantumul obligaţiei unui debitor de întreţinere, atunci când un organism public solicită rambursarea prestaţiilor furnizate creditorului în locul întreţinerii. Chiar şi în cazul în care legea aplicabilă dispune altfel, pentru a stabili cuantumul întreţinerii se ţine seama de nevoile creditorului şi de resursele debitorului, precum şi de orice compensaţie care i-a fost acordată creditorului în locul plăţilor periodice de întreţinere. Un stat contractant în care există mai multe sisteme juridice sau regimuri de drept care se aplică obligaţiilor de întreţinere nu este obligat să aplice normele protocolului pentru conflictele de legi care apar exclusiv între aceste sisteme sau regimuri de drept diferite (Protocolul privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere anexă la decizia 2009/941/CE a Consiliului din 30.11.2009 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Protocolului de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere).

3. Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere se determină potrivit Regulamentului (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18.12.2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere.

4. Dispoziţiile art. 396-397 NCC reglementează raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, în sensul că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Art. 398 din acelaşi act normativ stipulează faptul că, atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia sau la căsătoria acestuia.

5. Fără a aduce atingere art. de la 3 la 6, creditorul şi debitorul întreţinerii pot desemna oricând una dintre următoarele legi ca fiind legea aplicabilă unei obligaţii de întreţinere: legea oricărui stat a cărui cetăţenie o are una dintre părţi la data desemnării; legea statului reşedinţei obişnuite a uneia dintre părţi la data desemnării; legea desemnată de părţi ca fiind aplicabilă sau legea care se aplică în fapt regimului de proprietate al bunurilor lor (art. 8 din Decizia 2009/941/CE din 30.11.2009 privind încheierea de cdtre Comunitatea Europeană a Protocolului de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere).

6. Articolul 76 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat şi actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 ai Consiliului din 02.12.1996, şi art. lOdin Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21.03.1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 647/2005, trebuie interpretate în sensul că dreptul la alocaţiile familiale datorate potrivit legislaţiei statului membru în care un părinte îşi are reşedinţa împreună cu copiii nu trebuie suspendat în situaţia în care fostul soţ, celălalt părinte al copiilor, ar avea dreptul, în conformitate cu art. 73 din Regulamentul nr. 1408/71, la prestaţii familiale potrivit legislaţiei statului locului de muncă, dar în realitate nu primeşte aceste prestaţii, pentru că nu a formulat o cerere în acest sens (Concluziile Av. Gen. Mazăk din 15.04.2010, Gudrun Schwemmer/Agenturfur Arbeit Villingen Schwenningen-Familienkasse, C-16/09, Culegere 2010).