Art. 2613 Noul cod civil Legea aplicabilă bunurilor Dispoziţii generale Bunurile
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Bunurile
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Bunurile
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 2613
Legea aplicabilă bunurilor
(1) Posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanţii reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află, afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede altfel.
(2) Platformele şi alte instalaţii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate, în înţelesul prezentului capitol, ca bunuri imobile.
| ← Art. 2612 Noul cod civil Legea aplicabilă Obligaţia de... | Art. 2614 Noul cod civil Legea aplicabilă patrimoniului de... → |
|---|
► „Art. 49. Posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanţii reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea se află sau sunt situate, afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede altfel";
► „Art. 51. Platformele şi alte instalaţii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate, în înţelesul prezentului capitol, ca bunuri imobile".
1. Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept
Citește mai mult
patrimonial. Bunurile sunt mobile sau imobile. Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile. Sunt bunuri mobile şi undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel produse, captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora, precum şi bunurile care nu rămân sau nu devin imobile. Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege. Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte. Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile imobile şi drepturile reale asupra acestora. Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile (sinteza dispoziţiilor art. 535-542 NCC).2. Instanţele din statul obligat prin convenţie pe teritoriul căruia este situat imobilul au competenţă judiciară exclusivă, indiferent de domiciliu, în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile. Cu toate acestea, în materia închirierii unor imobile în vederea utilizării personale temporare pe o perioadă de cel mult şase luni consecutive, instanţele din statul obligat prin convenţie pe teritoriul căruia pârâtul este domiciliat au, de asemenea, competenţă judiciară, cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi ca proprietarul şi locatarul să aibă domiciliul pe teritoriul aceluiaşi stat obligat prin convenţie (art. 22 din Convenţia privind competenţa judiciara, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială).
3. în ceea ce priveşte executarea hotărârilor, instanţele din statul obligat prin convenţie pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea au competenţă judiciară exclusivă (art. 22 pct. 5 din Convenţia privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială).
4. O parte contractantă nu îşi poate asuma faţă de un stat terţ obligaţia de a nu recunoaşte o hotărâre pronunţată în alt stat obligat prin convenţie de către o instanţă care îşi întemeiază competenţa pe prezenţa proprietăţii aparţinând pârâtului pe teritoriul respectivului stat sau pe sechestrarea de către reclamant a proprietăţii situate în acel stat: în cazul în care acţiunea priveşte revendicarea sau recunoaşterea dreptului de proprietate sau a posesiei asupra respectivelor bunuri, urmăreşte să obţină aprobarea pentru a se putea dispune de aceste bunuri sau decurge dintr-un alt litigiu legat de bunurile respective; în cazul în care proprietatea constituie garanţia pentru o creanţă care face obiectul acţiunii (art. 68 din Convenţia privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, Anexă la Decizia 2009/430/CE a Consiliului din 27.11.2008 privind încheierea Convenţiei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială).
5. în cazul unor cereri având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi referindu-se la aceleaşi părţi care sunt introduse la instanţe din state diferite obligate prin convenţie, instanţa sesizată ulterior suspendă din oficiu acţiunea până în momentul în care se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate. Dacă se constată că prima instanţă sesizată este competentă, instanţa sesizată ulterior îşi declină competenţa în favoarea acesteia. în cazul în care acţiuni conexe se află pe rolul unor instanţe din diferite state obligate prin prezenta convenţie, toate celelalte instanţe în afara primei instanţe sesizate pot suspenda judecarea cererilor. Dacă aceste acţiuni se află pe rol în primă instanţă, instanţele sesizate ulterior pot, de asemenea, la cererea uneia dintre părţi, să îşi decline competenţa dacă prima instanţă sesizată are competenţa să judece acţiunile în cauză şi dacă legislaţia naţională îi permite conexarea acestor acţiuni. Dacă o instanţă dintr-un stat obligat prin convenţie este sesizată pe cale principală cu un litigiu asupra căruia instanţele altui stat obligat prin convenţie au competenţă exclusivă în temeiul art. 22, aceasta se declară din oficiu necompetentă. Dacă pârâtul domiciliat pe teritoriul obligat prin convenţie este acţionat în justiţie înaintea unei instanţe dintr-un alt stat obligat prin convenţie şi nu se înfăţişează în faţa acesteia, instanţa se declară, din oficiu, necompetentă, în cazul în care competenţa sa nu rezultă din dispoziţiile convenţiei. Instanţa suspendă acţiunea până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens. Statele membre ale Comunităţii Europene obligate prin Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29.05.2000 sau prin Convenţia încheiată între Comunitatea Europeană şi Regatul Danemarcei privind notificarea şi comunicarea actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, semnată la Bruxelles la 19.10.2005, aplică în relaţiile dintre ele dispoziţiile art. 19 din regulamentul în cauză, dacă actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis în conformitate cu dispoziţiile respectivului regulament sau ale convenţiei. Dacă acţiunile intră în competenţa exclusivă a mai multor instanţe, orice instanţă, alta decât cea care a fost sesizată iniţial, îşi declină competenţa în favoarea acesteia din urmă. Se consideră că o instanţă este sesizată: la data la care actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent a fost depus în instanţă, cu condiţia ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului; sau dacă actul trebuie să fie notificat sau comunicat înainte de a fi depus în instanţă, la data la care acesta este primit de autoritatea responsabilă de notificarea şi comunicarea acestuia, cu condiţia ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie depus în instanţă (ort. 25-30 din Convenţia privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială).
6. Efectele adoptării măsurilor de reorganizare sau ale deschiderii unei proceduri de lichidare sunt reglementate după cum urmează: în cazul contractelor de muncă şi al raporturilor de muncă, numai de către legea statului membru aplicabilă contractului de muncă sau raporturilor de muncă; în cazul contractelor care oferă dreptul de a folosi sau a dobândi o proprietate imobiliară, numai de către legea statului membru pe teritoriul căruia este situată proprietate imobiliară şi în cazul drepturilor întreprinderii de asigurare privind o proprietate imobiliară, o navă sau aeronavă supuse înscrierii într-un registru public, numai de către legea statului membru sub a cărui autoritate se ţine registrul [Directiva nr. 138/2009 (Solvabilitate II)}.
7. Lucrătorul care este resortisant al unui stat membru şi care ocupă un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru beneficiază de toate drepturile şi avantajele acordate lucrătorilor naţionali în ceea ce priveşte locuinţele, inclusiv dreptul de proprietate asupra locuinţei de care are nevoie. Acest lucrător poate, în temeiul aceluiaşi drept ca şi resortisanţii acelui stat, să se înscrie pe lista locuinţelor în regiunea în care ocupă un loc de muncă, dacă există astfel de liste; el beneficiază de avantajele şi priorităţile care decurg din aceasta. Dacă familia sa rămâne în ţara de provenienţă, aceasta este considerată, în acest sens, ca rezidentă în regiunea menţionată, în cazul în care lucrătorii naţionali beneficiază de o prezumţie similară (art. 9 din Regulamentul nr. 1612/1968).
8. Dreptul de proprietate este garantat în ordinea juridică comunitară în conformitate cu concepţiile comune constituţiilor statelor membre, reflectate de primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului (T. Ştefan, B. Andreşan-Grigoriu, Drept comunitar...).
9. JURISPRUDENŢĂ. în orice situaţie, o locaţiune de bunuri imobile constituie o prestare de servicii în legătură cu bunuri imobile, în sensul art. 9 alin. (2) lit. (a) din A şasea directivă, în care se arată în mod explicit că această ipoteză face parte din domeniul de aplicare a normei, precum locaţiunea de seifuri. Locaţiunea şi transferul folosinţei sunt considerate a fi în legătură directă cu bunuri imobile. Prestările de servicii furnizate de reclamantă în contrapartidă cu plata taxelor de înregistrare şi a abonamentelor nu sunt în legătură directă cu bunuri imobile, în sensul art. 9 alin. (2) lit. (a) din A şasea Directivă 77/388/CEE (respectiv al art. 45 din Directiva 2006/112/CE) şi, prin urmare, fac parte din domeniul de aplicare a normei generale prevăzute la art. 9 alin. (1) din A şasea directivă (respectiv la art. 43 din Directiva 2006/112). Aşadar, locul prestaţiei este locul în care reclamanta şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau un sediu comercial fix de la care este prestat serviciul. Cu privire la prestaţiile furnizate de reclamantă în contrapartidă cu plata taxelor de schimb, instanţa naţională are obligaţia să verifice dacă reclamanta utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii asigurate de alte persoane impozabile. Dacă această condiţie este îndeplinită, este aplicabilă norma specială prevăzută la art. 26 alin. (1) din A şasea directivă (respectiv la art. 307 al doilea paragraf din Directiva 2006/112). Prin urmare, trebuie să se considere că locul prestaţiei este locul în care reclamanta şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau un sediu comercial fix de la care este prestat serviciul. Cu toate acestea, în cazul în care condiţia nu este îndeplinită, este necesar să se aplice art. 9 alin. (2) lit. (a) din A şasea directivă (respectiv art. 45 din Directiva 2006/112) şi să se considere că locul prestaţiei este locul în care este situat bunul imobil respectiv (Concluziile Av. Gen. Trstenjak din 02.04.2009, RCI Europe/Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs, C-37/08, Culegere 2009).
10. JURISPRUDENŢĂ. Conceptul de leasing sau închiriere de bunuri imobile utilizat la art. 13 secţiunea B lit. (b) din A şasea directivă 77/388/CEE presupune acordarea dreptului de a ocupa imobilul şi de a exclude orice altă persoană de la beneficiul unui astfel de drept. Acest concept nu se extinde şi la situaţia în care proprietarul imobilului acordă dreptul de folosire a bunului pentru un anumit scop, dar îşi rezervă dreptul de a folosi el însuşi bunul în acelaşi scop sau în alte scopuri (Concluziile Av. Gen. Sharpston din 18.07.2007, Gabriele Walderdorff/Finanzamt Waldviertel, C-451/06, Culegere 2007).
11. JURISPRUDENŢĂ. Articolul 39 CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale în aplicarea căreia un resortisant comunitar, nerezident în Luxemburg, care obţine venituri dintr-o activitate salariată în Luxemburg, veniturile respective constituind cea mai mare parte a veniturilor sale impozabile, nu poate valorifica, spre deosebire de un rezident luxemburghez, venituri locative negative aflate în legătură cu imobile neocupate personal, situate într-un alt stat membru, în speţă în Germania, în vederea stabilirii cotei de impozitare aplicabile veniturilor sale obţinute în Luxemburg (Concluziile Av. Gen. Mengozzi din 29.03.2007, Marele Ducat al Luxemburgului/Hans Ulrich Lakebrink şi Katrin Peters-Lakebrink, C-182/06, Culegere 2007).
► Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12.12.2006 de instituire a unei proceduri europene a somaţiei de plată, JO L 399,30.12.2006;
► Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11.07.2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, JO L 199, 31.07.2007;
► Directiva nr. 7/2011 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.02.2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, text cu
Citește mai mult
relevanţă pentru SEE, JO L 48, 23.02.2011;► Regulament (CE) nr. 1172/2007 al Comisiei din 05.10.2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1891/2004 al Comisiei de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, JO L 261, 06.10.2007;
► Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29.05.2000 privind procedurile de insolvenţă, JO L 160, 30.06.2000;
► Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29.05.2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială, JO L160,30.06.2000;
► Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22.12.2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, JO L 12, 16.01.2001;
► Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28.05.2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre in domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, JO L174,27.6.2001;
► Directiva 2003/8/ CE a Consiliului din 27.01.2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, JO L 26, 31.01.2003;
► Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27.11.2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, JO L 338, 23.12.2003;
► Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21.04.2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanţele necontestate, JO L 143, 30.4.2004;
► Regulamentul nr. 73 al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE/ONU) - Dispoziţii uniforme privind omologarea vehiculelor, remorcilor şi semiremorcilor destinate transportului de bunuri cu privire la protecţia lor laterală, JO L120,13.05.2010;
► Directiva 2009/132/CE a Consiliului din 19.10.2009 de stabilire a domeniului de aplicare a art. 143 lit. (b) şi (c) din Directiva 2006/112/CE în ceea ce priveşte scutirea de la taxa pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri, JO L 292,10.11.2009;
► Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13.07.2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE, (Text cu relevanţă pentru SEE), JO L 216, 20.08.2009;
► Directiva 2009/55/CE a Consiliului din 25.05.2009 privind scutirile de taxe aplicabile la introducerea definitivă de bunuri personale ale persoanelor fizice provenind dintr-un stat membru, JO L 145,10.06.2009;
► Directiva nr. 2008/122/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14.01.2009 privind protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosinţă a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanţă cu drept de folosinţă pe termen lung, precum şi la contractele de revânzare şi de schimb (Text cu relevanţă pentru SEE), JO L 33,03.02.2009;
► Regulamentul (CE) NR. 116/2009 al Consiliului din 18.12.2008 privind exportul bunurilor culturale (versiune codificată), JO L 39, 10.02.2009;
► Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20.12.2007 privind scutirea de taxa pe valoare adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe, JO L 346, 29.12.2007;
► Directiva 2006/79/CE a Consiliului din 05.10.2006 privind scutirea de impozit la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial din ţări terţe, JO L 286, 17.10.2006;
► Directiva 2005/75/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.11.2005 de rectificare a Directivei 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, JO t 323, 09.12.2005;
► Decizie-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind confiscarea produselor, instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, JO L 68,15.03.2005;
► Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13.12.2004 de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, JO L 373,21.12.2004;
► Regulament (CE) nr. 656/2004 al Comisiei din 07.04.2004 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 752/93 de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3911/92 al Consiliului privind exportul bunurilor culturale, JO L 104,08.04.2004;
► Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31.03.2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, JO L134, 30.04.2004;
► Directiva 2001/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 05.06.2001 de modificare a Directivei 93/7/CEE a Consiliului privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru (Text cu relevanţă pentru SEE), JO L 187, 10.07.2011;
► Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25.05.1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, JO L 171, 07.07.1999;
► Regulament (CE) nr. 1687/98 al Consiliului din 20.07.1998 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1749/96 al Comisiei privind includerea de bunuri şi servicii în indicele armonizat al preţurilor de consum, JO L 214, 31.07.1988;
► Regulament (CE) nr. 1526/1998 al Comisiei din 16.07.1998 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 752/93 de stabilire a dispoziţiilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3911/92 al Consiliului privind exportul bunurilor culturale, JO L 201, 17.07.1998;
► Decizia Comisiei 1998/385/CE din 13.05.1998 privind regulile de aplicare a Directivei 95/64/CE a Consiliului privind datele statistice referitoare la transportul maritim de bunuri şi călători (notificată cu numărul C (1998) 1275] (Text cu relevanţă pentru SEE), JO L 174,18.06.1998;
► Directiva 96/100/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17.02.1997 de modificare a anexei la Directiva 93/7/CEE privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru, JO L 60,01.03.1997;
► Regulamentul (CE) nr. 35/97 al Comisiei din 10.01.1997 de stabilire a dispoziţiilor cu privire la autorizarea blănurilor şi a bunurilor care intră sub incidenţa Regulamentului (CEE) nr. 3254/91 al Consiliului, JO L 8, 11.01.1997;
► Regulamentul (CE) nr. 2469/96 al Consiliului din 16.12.1996 de modificare a anexei la Regulamentul (CEE) nr. 3911/92 privind exportul bunurilor culturale, JO L 335, 24.12.1996;
► Regulamentul (CE) nr. 1771/94 al Comisiei din 19.07.1994 de stabilire a dispoziţiilor privind introducerea în Comunitate a pieilor şi a bunurilor fabricate din anumite specii de animale sălbatice, JO L 184, 20.07.1994;
► Directiva 94/5/ CE a Consiliului din 14.02.1994 de completare a sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată şi de modificare a Directivei 77/388/CEE - regim special aplicabil bunurilor de ocazie, operelor de artă, obiectelor de colecţie şi antichităţilor, JO L 60, 03.03.1994;
► Regulamentul (CE) nr. 3274/93 al Consiliului din 29.11.1993 de împiedicare a furnizării anumitor bunuri şi servicii către Libia, JO L 295, 30.11.1993;
► Regulamentul (CEE) nr. 3911/92 al Consiliului din 09.12.1992 privind exportul bunurilor culturale, JO L 395,31.12.1992;
► Directiva 91/191/CEE a Consiliului din 27.03.1991 de modificare a Directivei 69/169/CEE privind scutirea de taxele achitate la cumpărarea de bunuri în călătoriile intracomunitare şi cu privire la derogarea acordată Regatului Danemarcei şi Irlandei în ceea ce priveşte regimul scutirilor de taxe vamale la importuri pentru călători, JO l 94, 16.04.1991;
► Directiva 89/604/CEE a Consiliului din 23.11.1989 de modificare a Directivei 83/183/CEE privind scutirile de taxe aplicabile importurilor permanente dintr-un stat membru de bunuri personale ale persoanelor private, JO L 384, 29.11.1989;
► Directiva 85/576/CEE a Consiliului din 20.12.1985 de modificare a Directivei 78/1035/CEE privind scutirea de taxa la import a transporturilor mici de bunuri fără caracter comercial din ţări terţe, JO L 372, 31.12.1985;
► A zecea Directivă 84/386/CEE a Consiliului din 31.07.1984 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, de modificare a Directivei 77/388/CEE - aplicarea taxei pe valoarea adăugată la închirierea bunurilor mobile corporale, în JO L 208,03.08.1984;
► Directiva 81/933/CEE a Consiliului din 17.11.1981 de modificare a Directivelor 69/169/CEE şi 78/1035/CEE privind scutirile de impozit aplicabile traficului internaţional şi importurilor pentru loturi mici de bunuri cu caracter necomercial din ţări terţe, JO L 383, 25.11.1981;
► Directiva 78/1035/CEE a Consiliului din 19.12.1978 privind scutirea de impozit la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial din ţări terţe, în JO L 366, 28.12.1978;
► Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 02.07.1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, JO L 253,11.10.1993;
► Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24.04.1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, JO L 103, 02.05.1972;
► A doua Directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30.12.1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, JO L 8, 11.01.1984;
► A treia Directivă 90/232/CEE a Consiliului din 14.05.1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, JO L 129, 19.05.1990;
► Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.05.2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto), JO L 181, 20.07.2000;
► Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11.05.2005 de modificare a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE şi 90/232/CEE ale Consiliului) şi a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto (Text cu relevanţă pentru SEE), JO t 149, 11.06.2005;
► Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20.05.1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă, JO L 144, 04.06.1997;
► Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 08.06.2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (Directiva privind comerţul electronic), JO L 178, 17.07.2000;
► Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22.05.2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, JO L167,22.06.2001;
► Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29.04.2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (Text cu relevanţă pentru SEE), JO L 157, 30.04.2004;
► Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12.07.2002 privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor electronice (Directiva asupra confidenţialităţii şi comunicaţiilor electronice), JO L 201, 31.07.2002.