Art. 2614 Noul cod civil Legea aplicabilă patrimoniului de afectaţiune Dispoziţii generale Bunurile

1. în ceea ce priveşte legea aplicabilă în absenţa unei alegeri, noţiunile de „prestare de servicii" şi de „vânzare de bunuri" ar trebui interpretate în acelaşi fel ca şi în cazul aplicării art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 în măsura în care prestarea serviciilor şi vânzarea bunurilor sunt acoperite de regulamentul respectiv. Deşi contractele de franciză şi de distribuţie sunt contracte de prestări servicii, acestea fac obiectul unor norme specifice [pct. 17 din preambulul Regulamentului (CE) nr. 593/2008 (Roma I)].

2. Legea aplicabilă se stabileşte în funcţie de locul în care se

Citește mai mult

produce prejudiciul, indiferent de ţara sau ţările în care ar putea apărea efectele lor indirecte. în consecinţă, în cazul unor vătămări corporale sau daune asupra bunurilor, ţara în care se produce prejudiciul trebuie să fie ţara în care s-au produs vătămarea şi respectiv daunele asupra bunurilor [pct. 17 din preambulul Regulamentului (CE) nr. 864/2007 (Roma II)).

3. Regulamentul nr. 864/2007 (Roma II) nu trebuie să aducă atingere aplicării altor instrumente prin care se stabilesc dispoziţii menite să contribuie la funcţionarea corectă a pieţei interne, în măsura în care acestea nu pot fi aplicate în coroborare cu legea desemnată prin normele acestui regulament. Aplicarea dispoziţiilor legii desemnate ca fiind aplicabilă în temeiul acestui regulament nu ar trebui să restrângă libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, astfel cum este reglementată de dreptul comunitar cum ar fi Directiva 2000/31/ CE (Directiva privind comerţul electronic). Trebuie evitată situaţia în care normele privind conflictul de legi sunt dispersate sub forma mai multor instrumente şi în care există diferenţe între aceste norme. Cu toate acestea, regulamentul nu exclude posibilitatea includerii în dispoziţiile dreptului comunitar a normelor care reglementează conflictul de legi privind obligaţiile necontractuale, în anumite materii (pcf. 35 din preambulul Regulamentului (CE) nr. 864/2007 (Roma II)).

4. în cadrul definirii noţiunii „serviciu", trebuie să se ţină seama de faptul că interpretarea acestei noţiuni, pe care Curtea o va furniza, va influenţa de asemenea definirea acestei noţiuni în cadrul Regulamentului (CE) nr. 593/2008 (Roma I). Astfel, potrivit considerentului (7) al Regulamentului Roma I, „domeniul de aplicare material şi dispoziţiile acestui regulament" ar trebui să fie concordante cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Or, potrivit considerentului (17) al Regulamentului Roma I, în ceea ce priveşte legea aplicabilă în absenţa unei alegeri, noţiunile „prestare de servicii" şi „vânzare de bunuri" ar trebui interpretate în acelaşi fel ca şi în cazul aplicării art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 în măsura în care prestarea serviciilor şi vânzarea bunurilor sunt acoperite de regulamentul respectiv (Concluziile Av. Gen. Trstenjak din 27.01.2009, Falco Privatstiftung şi Thomas Rabitsch/Gisela Weller-Lindhorst, C-S33/07, Culegere 2009).

5. Articolul 56 alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene [fostul art. 73b alin. (1) din Tratatul CE] se opune, în materia impozitului pe succesiune, unei legislaţii naţionale în conformitate cu care: un patrimoniu agricol şi forestier (străin) situat în alt stat membru este evaluat la valoarea sa de piaţă (valoare comercială), în timp ce unui patrimoniu agricol şi forestier naţional i se aplică o procedură specială de evaluare ale cărei rezultate nu corespund în medie decât unui nivel de 10% din valoarea de piaţă, şi dobândirea unui patrimoniu agricol şi forestier german este scutită în limitele unei deduceri speciale, iar valoarea reziduală nu este evaluată decât la 60% (Concluziile Av. Gen. Mazâk din 11.09.2007, Theodor Jdger/Finanzamt Kusel-Landstuhl, C-256/06, Culegere 2008).

6. JURISPRUDENŢĂ. în împrejurări în care o întreprindere stabilită într-un stat membru alege ca, prin intermediul filialei sale stabilite într-un alt stat membru, să realizeze operaţiuni prin care oferă bunuri în leasing unei societăţi terţe stabilite în primul stat membru, pentru a evita să se datoreze taxa pe valoarea adăugată pentru plăţile corespunzătoare acestor operaţiuni, operaţiunile respective fiind calificate în primul stat membru drept prestări de servicii de locaţiune efectuate în al doilea stat membru, iar în acest al doilea stat membru, drept livrări de bunuri efectuate în primul stat membru, principiul interzicerii practicilor abuzive nu se opune dreptului la deducerea taxei pe valoarea adăugată recunoscut la art. 17 alin. (3) lit. (a) din Directiva 77/388 (C.J.U.E., Hot. din 22.12.2010, The Commissioners for Her Majesty's Revenue