Art. 2617 Noul cod civil Legea aplicabilă Bunurile mobile corporale Bunurile

Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992: „Art. 52. Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv".

1. Articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte

Citește mai mult

state membre. Curtea a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalităţii de tratament între produsele naţionale şi cele importate. Interdicţia pe care o stabileşte acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producţia internă sau bunurile disponibile pe piaţa naţională. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, art. 110 TFUE are efect direct (Concluziile Av. Gen. Sharpston din 27.01.2011, loan Tatu/Statului român, prin Ministerul Finanţelor şi Economiei, Direcţia Generalâ a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului, C-402/09, Culegere 2011).

2. Donaţiile făcute de un resortisant al unui stat membru sub forma unor bunuri de uz curent, în favoarea unui organism care are sediul într-un alt stat membru şi recunoscut ca fiind de interes general, potrivit legislaţiei acestui din urmă stat, constituie o circulaţie a capitalurilor, în sensul art. 56 CE. Articolele 56 CE şi 58 CE trebuie să fie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia deducerea fiscală a unei donaţii efectuate de una dintre persoanele impozabile ale acestuia nu poate fi acordată decât în cazul în care organismul beneficiar, recunoscut ca fiind de interes general, este stabilit în acest stat membru, fără a-i permite respectivei persoane impozabile să aducă dovada că organismul beneficiar, stabilit într-un alt stat membru şi recunoscut ca fiind de interes general potrivit dreptului acelui stat membru, este susceptibil de a îndeplini condiţiile impuse de reglementarea primului stat membru organismelor de acelaşi tip situate teritoriul acestuia (Concluziile Av. Gen. Mengozzi din 14.10.2008, Hein Persche/ Finanzamt Ludenscheid, C-318/07, Culegere 2009).

JURISPRUDENŢĂ

1. împrejurările în care mărfurile care sunt reţinute, în momentul introducerii pe teritoriul vamal comunitar, de autorităţile vamale şi fiscale locale în zona în care se află primul birou vamal situat la frontiera externă a Comunităţii şi care sunt distruse simultan sau ulterior de autorităţile menţionate, mărfurile rămânând în permanenţă în posesia acestora, intră în cadrul noţiunii de mărfuri „puse sub sechestru şi confiscate simultan sau ulterior" care figurează la art. 233 primul paragraf lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 955/1999, astfel încât datoria vamală se stinge în temeiul acestei dispoziţii [C.J.U.E., Hot. din 29.04.2010, Dansk Transport og Logistik/Skatteministeriet, C-230/08, JO C161,19.06.2010).

2. Articolul 12 alin. (3) din Directiva 76/308/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/44/CE, trebuie interpretat în sensul că instanţele din statul membru în care se află sediul autorităţii solicitate, în principiu, nu sunt competente să verifice caracterul executoriu al titlului care permite executarea recuperării. în schimb, în ipoteza în care o instanţă din acest stat membru este sesizată cu o acţiune îndreptată împotriva validităţii sau caracterului corespunzător al măsurilor de executare, precum notificarea titlului executoriu, această instanţă este competentă să verifice dacă aceste măsuri au fost efectuate în mod corespunzător conform actelor cu putere de lege şi normelor administrative ale statului membru menţionat (C.J.U.E., Hot. din 14.01.2010, Milan Kyrian/Celniu'rad Tâbor, C-233/08, JOC63, 13.03.2010).

3. Articolul 5 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3665/87, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1384/95, trebuie interpretat în sensul că deteriorarea suferită de o încărcătură de carne de vită în condiţiile descrise de instanţa de trimitere nu reprezintă o situaţie de forţă majoră în sensul acestei dispoziţii (C.J.U.E., Hot. din 18.03.2010, SGS Belgium NV/Belgisch Intervenţie - en Restitutiebureau, Firme Derwa NV, Centraal Beheer Achmea NV şi Firme Derwa NV, Centraal Beheer Achmea NV/SGS Belgium NV şi Belgisch Interventie - en Restitutiebureau, C-218/09, JO C134, 22.05.2010).

4. Articolele 43 CE şi 49 CE trebuie să fie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale a unui stat membru în temeiul căreia un lucrător care desfăşoară o activitate independentă şi care are reşedinţa în acest stat membru este obligat să înmatriculeze acolo un vehicul luat în leasing de la o societate stabilită într-un alt stat membru, în cazul în care acest vehicul nici nu este destinat să fie utilizat cu titlu permanent în principal pe teritoriul primului stat membru, nici nu este utilizat, în fapt, în acest mod (C.J.C.E., Ordonanţa din 24.10.2008, Marc Vandermeir/Etat belge - SPF Finances, C-364/08, JO C19, 24.01.2009).

5. Avantajul fiscal care rezultă din recurgerea de către o întreprindere la operaţiuni de leasing având ca obiect bunuri, în locul cumpărării directe a acestor bunuri, nu constituie un avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară obiectivului urmărit prin dispoziţiile relevante din A şasea Directivă 77/388/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7/CE, şi din legislaţia naţională de transpunere a acestei directive, cu condiţia ca clauzele contractuale referitoare la aceste operaţiuni, în special cele privind stabilirea ratelor de leasing, să corespundă condiţiilor normale ale pieţei şi ca implicarea unei societăţi terţe intermediare în operaţiunile menţionate să nu fie de natură să se opună aplicării dispoziţiilor respective, ceea ce este de competenţa instanţei de trimitere să verifice. împrejurarea că această întreprindere nu efectuează, în cadrul tranzacţiilor sale comerciale normale, operaţiuni de leasing este lipsită de influenţă în această privinţă. Dacă anumite clauze contractuale referitoare la operaţiunile de leasing în discuţie în acţiunea principală şi/sau intervenţia unei societăţi terţe intermediare în aceste operaţiuni constituie o practică abuzivă, operaţiunile respective trebuie recalificate astfel încât să fie restabilită situaţia care ar fi existat în lipsa elementelor acestor clauze contractuale care au caracter abuziv şi/sau a intervenţiei acestei societăţi (C.J.U.E., Hot. din 22.12.2010, The Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs/Weald Leasing Ltd., C-103/09, JO C 55,19.02.2011).

6. în circumstanţele în care o livrare intracomunitară de bunuri a avut loc în mod real, dar, în cadrul acesteia, furnizorul a disimulat identitatea adevăratului cumpărător pentru a permite acestuia din urmă să se sustragă de la plata taxei pe valoarea adăugată, statul membru de plecare a livrării intracomunitare poate, în temeiul competenţelor care îi revin conform primei teze a art. 28c secţiunea A din A şasea Directivă 77/388/CEE, să refuze acordarea scutirii pentru această operaţiune (C.J.U.E., Hot. din 07.12.2010, procedură penală împotriva R, C-285/09, JO C55,19.02.2011).

7. „Achiziţie intracomunitară de bunuri" înseamnă achiziţionarea dreptului de a dispune în calitate de proprietar de bunul corporal mobil expediat sau transportat către persoana care achiziţionează bunurile de către sau în numele vânzătorului sau al persoanei care achiziţionează bunurile într-un alt stat membru decât cel din care bunurile sunt livrate sau transportate, potrivit art. 28a alin. (3) din A şasea Directivă. Articolul 28b secţiunea A din A şasea Directivă prevede: locul achiziţiei intracomunitare de bunuri este considerat a fi locul în care se află bunurile în momentul sosirii expediţiei sau a transportului la achizitor [C.J.U.E., Hot. din 22.04.2010, Sta-atssecretaris van Financien/X (C-536/08), fiscale eenheid Facet BV/Facet Trading BV (C-539/08), cauzele conexate C-536/08 şi C-539/08, JO C162, 19.06.2010].

8. Reclamanta este o societate comercială care a plătit pentru operaţiunile sale din 1978, o taxă pe valoarea adăugată de aproape 300 de franci. O directivă comunitară excepta operaţiunile reclamantei de la plata acestei taxe. Reclamanta a solicitat rambursarea sumelor plătite, însă cererea sa a fost respinsă pe motiv că directiva nu se putea aplica direct în dreptul francez. Totuşi printr-o decizie din aceeaşi zi, aceeaşi instanţă a operat o schimbare în jurisprudenţa sa şi într-un litigiu identic în care reclamant era o altă societate a obligat statul la restituirea TVA. în condiţiile în care directiva comunitară era în vigoare, reclamanta avea măcar speranţa legitimă de a obţine restituirea sumelor plătite, astfel că art. 1 din Protocolul 1 este aplicabil. în raport de justificarea refuzului statului, trebuie verificat dacă s-a păstrat o linie de echilibru între interesul general şi drepturile reclamantei. în acest context. Curtea a considerat că nu există niciun interes general care să justifice refuzul instanţei de a aplica o normă comunitară direct aplicabilă în dreptul intern. Dacă adoptarea dreptului intern la directivele comunităţilor europene a dat naştere unor dificultăţi, nu reclamanta era cea care trebuia să suporte acea stare de fapt. în consecinţă, ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantei nu este justificată de vreun interes public, astfel că art. 1 din Protocolul 1 a fost încălcat [C.E.D.O., Hot. din 16.04.2002, S.A. Dangeville c. Franţei, în R. Chiriţâ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Culegere... 2002).