Art. 2620 Noul cod civil Legea aplicabilă Mijloacele de transport Bunurile

Art. 2620

Legea aplicabilă

(1) Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:

a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei;

b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei.

(2) Legea menţionată la alin. (1) se aplică deopotrivă:

a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică;

b) creanţelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenţa tehnică, întreţinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.

Comentarii despre Art. 2620 Noul cod civil Legea aplicabilă Mijloacele de transport Bunurile

isac.violeta 5.03.2014

Reglementarea anterioară: Legea nr. 105/1992:
► „Art. 55. Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse: a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau aeronava; b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei";
► „Art. 56. Legea arătată de art. 55 se aplică deopotrivă: a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică; b) creanţelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenţa tehnică, întreţinerea, repararea sau

Citește mai mult

renovarea mijlocului de transport".

JURISPRUDENŢĂ

1. Achiziţia unui mijloc de transport nou, efectuată de un particular care are intenţia să utilizeze bunul respectiv într-un anumit stat membru, ar trebui calificată drept achiziţie intracomunitară; calificarea unei livrări sau a unei achiziţii intracomunitare trebuie de asemenea efectuată pe baza unor elemente obiective, precum existenţa unei circulaţii fizice a bunurilor respective între state membre (C.J.U.E., Hot. din 18.11.2010, X/Skatteverket, C-84/09, JO C13, 15.01.2011).

2. Regimul de asigurare obligatorie a răspunderii civile auto instituit prin: Directiva 72/166/ CEE a Consiliului din 24.04.1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi; A doua Directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30.12.1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule; A treia Directivă 90/232/CEE a Consiliului din 14.05.1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule; Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.05.2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto) şi prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11.05.2005 de modificare a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE şi 90/232/CEE (ale Consiliului] şi a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto, nu se opune unei legislaţii naţionale care prevede că asigurătorul exclude de la acoperirea oferită printr-un contract de asigurare facultativă a unui autovehicul daunele produse în cazul în care vehiculul este condus de o persoană care se află sub influenţa alcoolului. Regimul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto instituit prin Directivele 72/166, 84/5, 90/232, 2000/26 şi 2005/14 nu se opune unei legislaţii naţionale care nu impune unui asigurător obligaţia de a despăgubi imediat, în temeiul unui contract de asigurare facultativă a unui autovehicul, asiguratul care a fost păgubit ca urmare a producerii unui accident şi de a recupera de la persoana care poartă răspunderea pentru producerea accidentului valoarea despăgubirilor acordate asiguratului, în cazurile în care asigurarea nu acoperă riscul, ca efect al unei clauze de excludere. O legislaţie naţională care prevede că asigurătorul exclude de la acoperirea oferită printr-un contract de asigurare facultativă a unui autovehicul daunele produse în cazul în care acest vehicul este condus de o persoană aflată sub influenţa alcoolului constituie o restricţie atât privind libertatea de stabilire, cât şi privind libera prestare a serviciilor. Revine instanţei de trimitere sarcina de a examina în ce măsură această restricţie poate fi totuşi admisă în temeiul măsurilor derogatorii prevăzute în mod expres în Tratatul FUE sau poate fi justificată, potrivit jurisprudenţei Curţii, de motive imperative de interes general (C.J.U.E., Ordonanţa din 28.10.2010, Frdsina Bejan/Tudorel Muşat, C-102/10, Culegere 2010).

3. Articolul 20 primul paragraf şi art. 138 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretate în sensul că desemnarea unei operaţiuni drept livrare sau achiziţie intracomunitară nu poate depinde de respectarea vreunui termen în care ar trebui să înceapă sau să se încheie transportul bunuluiîn cauză din statul membru de livrare către statul membru de destinaţie. în cazul particular al achiziţionării unui mijloc de transport nou în sensul art. 2 alin. (1) lit. (b) pct. (ii) din această directivă, stabilirea caracterului intracomunitar al operaţiunii trebuie să se efectueze printr-o apreciere globală a tuturor circumstanţelor obiective, precum şi a intenţiei cumpărătorului, cu condiţia ca aceasta să fie susţinută de elemente obiective ce permit identificarea statului membru în care se preconizează utilizarea finală a bunului în cauză. Aprecierea faptului dacă un mijloc de transport care face obiectul unei achiziţii intracomunitare este nou în sensul art. 2 alin. (2) lit. (b) din Directiva 2006/112 trebuie să se raporteze la momentul livrării bunului respectiv de către vânzător cumpărătorului (C.J.U.E., Hot. din 18.11.2010, X/Skatteverket, C-84/09, JO C13,15.01.2011).

4. Noţiunea de vânzare de bunuri mobile corporale cu plata în rate, în sensul art. 13 din Convenţia de la Bruxelles/art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, nu poate fi înţeleasă ca extinzându-se la vânzarea unei maşini de către o societate comercială unei alte societăţi comerciale, plata făcându-se în mai multe tranşe eşalonate (C.J.C.E., Hot. din 21.06.1978, Bertrand/Paul Ott KG, C-150/77, Culegere 1978, în Ş.-AI. Stânescu, Cooperarea judiciarâ...).

Răspunde