Art. 314 Noul cod civil Mandatul convenţional Dispoziţii comune Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

Legislaţie conexă: art. 345, art. 347 şi art. 2009-2038 NCC

1. încheierea unui act juridic de către unul dintre soţi, ce presupune obligatoriu consimţământul celuilalt soţ, liber exprimat, poate avea loc şi prin reprezentarea unui soţ de către celălalt soţ. Reprezentarea poate avea loc, după caz, în baza unui mandat convenţional sau a unui mandat judiciar.

2. Astfel, un soţ îl poate împuternici pe celălalt soţ să încheie în numele său acte cu privire la bunurile comune, care impun obligatoriu consimţământul ambilor soţi. Este vorba în acest caz de un mandat convenţional acordat de un soţ

Citește mai mult

celuilalt soţ, pe baza voinţei liber exprimate. Aşadar, mandatul convenţional este împuternicirea acordată de un soţ celuilalt soţ, de bunăvoie, prin consimţământ liber exprimat şi personal.

3. Reprezentarea poate avea loc la încheierea de acte juridice privitoare la bunurile comune sau la bunurile proprii ale soţului reprezentat. Prin urmare, pentru ca un soţ să îl reprezinte pe celălalt, acesta trebuie obligatoriu să fie în posesia unui mandat dat de soţul său, în lipsa unui astfel de mandat neexistând reprezentare. Astfel, spre deosebire de Codul familiei, nu mai există mandatul tacit reciproc între soţi, ca prezumţie legală, ci dimpotrivă, în cazul în care unul dintre soţi acţionează în relaţiile cu terţii în numele celuilalt soţ, o poate face nu în baza unei prezumţii legale de mandat, ci numai în temeiul unui mandat convenţional dat de soţul pe care îl reprezintă. Ca atare, în raporturile dintre soţi sunt incidente dispoziţiile privitoare la mandatul cu reprezentare, respectiv art. 2009-2038 NCC.

4. Conform art. 2013 NCC, contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Totuşi, mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi. Prevederea nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de terţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.

5. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar. însă obiectul mandatului este cel prevăzut de art. 314 NCC, şi anume reprezentarea pentru exercitarea drepturilor pe care cel reprezentat le are potrivit regimului matrimonial, vorbind astfel de un mandat cu reprezentare cu caracter special.

6. Pentru ca un soţ să acţioneze şi în numele celuilalt soţ trebuie să dovedească existenţa mandatului special dat de soţul său.

7. Un asemenea mandat îşi găseşte utilitatea practică pentru actele de înstrăinare şi grevare cu drepturi reale a bunurilor comune (care impun acordul ambilor soţi) ori pentru actele de schimbare a destinaţiei unui bun comun (care de asemenea impun acordul ambilor soţi). în aceste situaţii soţul care participă la încheierea actului acţionează atât în nume propriu, cât şi în baza mandatului convenţional dat de celălalt soţ, în numele soţului pe care îl reprezintă.

8. Mandatul trebuie să existe la momentul încheierii actului, şi nu ulterior. Aceasta întrucât, potrivit art. 347 alin. (1) NCC, actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ, atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil. Fiind vorba de o nulitate relativă, aceasta poate fi invocată doar de soţul care nu şi-a dat consimţământul, însă efectele nulităţii nu se răsfrâng asupra terţului de bună-credinţă, care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului. în aceste condiţii, potrivit art. 345 alin. (4) NCC, soţul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă. Nulitatea relativă poate fi confirmată, acoperită de soţul care nu şi-a dat consimţământul. Efectele nulităţii relative constând în anularea actului, se răsfrâng însă numai asupra terţului de rea-credinţă, care a contractat cu unul dintre soţi, ştiind că celălalt soţ nu şi-a dat consimţământul.

9. Norma este de imediată aplicare, indiferent de data încheierii căsătoriei, potrivit art. 27 din Legea nr. 71/2011.