Art. 398 Noul cod civil Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte Efectele divorţului Desfacerea căsătoriei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VII
Desfacerea căsătoriei
SECŢIUNEA a 2-a
Efectele divorţului
Desfacerea căsătoriei
SECŢIUNEA a 2-a
Efectele divorţului
Art. 398
Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte
(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
| ← Art. 397 Noul cod civil Exercitarea autorităţii părinteşti... | Art. 399 Noul cod civil Exercitarea autorităţii părinteşti... → |
|---|
Nustiu ce trebuie facut in situatia in care am un copil din concubinaj,tatal a plecat de mai bine de 7 ani si nustiu nimic de el eu m-am casatorit cu un alt barbat si trebuie sa ii fac buletinul copilului nustiu ce trebuie sa fac.Ma puteti ajuta?
Am și eu o problema , sunt mama singura (nu am fost niciodată căsătorită) iar fetița mea are 5 ani, noi locuim in Anglia iar fetița sa născut in Anglia, de 3 ani am pierdut legătura cu tatăl iar acuma as vrea sa m-a duc in vizita in România dar nu am cum sa fac pașaportul copilului deoarece nu îl găsesc pe tatăl acesteia și Menționez ca tatăl este cetățean danez si nu locuiește in Anglia Cum pot sa obțin drepturile părintește 100% legal . Va mulțumesc
Citește mai mult
imprime caracter, independență, responsabilitate personală, etc, îl desrespectă verbal și faptic (din lipsa de teamă de consecințe, fiindcă e adultă) pe tată în prezența copilului. Această femeie deja i-a imprimat unui copil de numai 10 ani noțiuni de egosim, de a îi slugări în interesul lui pe toți cei din jur cu care poate face acest lucru, lecții făcute de mîntuială dacă nu e supravegheat de către tată. Dacă tatăl il pedepsește, plînge și țipă cînd vine maică-sa acasă, și maică-sa face practic tribunal ad-hoc in casă, în care ea e judecătoriul suprem și călăul, odrasla este juriul, iar tatăl e acuzatul de abuz pînă la punctul în care trebuie să îl intrebe pe copil dacă e adevărat și copilului îi e frică de el!!! Aceeași monstruozitate de individă l-a insultat, abuzat verbal și făcut scandaluri tatălui in fața copilului timp de ani, și a profitat de faptul că tatăl are o boală cronică din cauza căreia și-a pierdut slujba, pt a prelua control și putere totală în casă (ea avînd servici). Avem vreo șansă de corectare a acestei situații destructive asupra copilului?Textul de lege are in vedere ipoteza exercitarii autoritatii parintesti de catre un singur parinte dupa desfacerea casatoriei prin divort precum si situatia copilului din afara casatoriei, cand filiatia a fost stabilita fata de ambii parinti.
Citește mai mult
amiabila la notar oferindu-mi pentru copil o pensie alimentara de 200 lei .ca el nu are venituri si ca mai are un copil in intretinere din afara casatoriei noastre.Am depus actele ptr divort in instanta am cerut dreptul in exclusivitate parintesc.Iar el acum ma ameninta ca imi ia fetita sa-i platesc eu lui pensie alimentara.Cine are castig de cauza la cine ramane fetita. mentionez ca de curand a mai pus o luna da una nu cate 250 de lei pe card cu specificatia pensie alimentara.pot dovedi cu extrasul de cont.Fetita are 1 an si aproape 9 luni.dar de cand ne am despartit el nu a venit sa vada fetita.Va multumescCitește mai mult
informati daca in aceste conditii pot obtine exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti sau cum trebuie sa procedez pentru a putea obtine cetatenia portugheza a fiului meu. Aceasta mi-a fost refuzata deoarece din sentinta de divort nu reiasa faptul ca copilul mi-a fost incredintat in TOTALITATE mie. Fiul meu are 13 ani si doreste sa fie adoptat de catre sotul actual si sa-si schimbe numelui, deoarece la scoala se fac glume pe seama lui din cauza numelui si din cauza ca este roman. Va multumesc anticipat.Citește mai mult
numele fostului,in urma divorțului am revenit la numele de fata, în urma căsătoriei am preluat numele actualului și am vrut ca toți 3 să avem un singur nume de familie,din cauza birocrației. Copilul în prezent e elev,are 8 ani și abia așteaptă să devină Moga. E conștient de ceea ce se întâmplă și am dori daca se poate să ne ajutați cu câteva informații despre schimbarea de nume. Va mulțumim!Am uitat sa specific eu am stat in concubinaj cu el
Citește mai mult
lucrat împreună cu mine dar la dat afară pt că la prins ca a furat. Eu as vrea sa mi aduc baietelul aici pt că îi pot oferi o educatie buna, să îl pot recupera, o situație financiara buna. Pe cand fostul concubin are datorii ff mari, nu îl intereseaza copilul si nici nu la interesat. Dar ma amenință el si fam lui că nu îmi va lăsa copilul niciodata sa vina la mn in Germania. Credeti ca am vreo șansă sa obțin custodia totala daca aduc probe de aici precum ca fura si nu poate sa ofere o educatie buna si nici materiala copilului?Citește mai mult
. am vazut prin intermediul internetului de acest proces .eu am tinut legatura prin telefon cu copiii si bunica . nu stiu ce sa fac de moment nu pot ajunge in tara la proces . ce se poate intampla daca nu ma prezint ? a fost prima instiintare si s.a anulat din motiv ca nu m.am prezentat si .a cerut curatela ce pot face ?1. Judecătorul trebuie să fie convins că problemele dintre părinţi sunt atât de serioase încât riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat. Ba mai mult, nu trebuie să existe speranţa ca problemele părinţilor să poată fi rezolvate în viitorul apropiat (Curtea Supremă a Olandei, 18 martie 2005, UN AS8525; 15 februarie 2008, UN BB9669).
2. în toate situaţiile în care instanţa judecătorească este chemată să dispună asupra vreunei măsuri în legătură cu un minor, ceea ce primează în mod absolut este interesul
Citește mai mult
superior al minorului, orice decizie dispusă de instanţa de judecată trebuind să aibă în vedere cu prioritate acest interes superior al copilului. în condiţiile în care mama minorei nu este încadrată în muncă, nu realizează niciun fel de alte venituri din munci ocazionale, nu are niciun alt mijloc material de subzistenţă, locuinţa acesteia este improprie pentru creşterea unor copii minori, având în vedere că este formată doar dintr-o cameră şi o aşa-zisă bucătărie, nu este racordată la utilităţi -apă, curent, gaz, încălzire -, iar temperatura şi igiena din locuinţă lasă mult de dorit, în timp ce tatăl este angajat în muncă pe perioadă nedeterminată, beneficiind de un venit lunar constant, dispune de un apartament de trei camere şi dependinţe, igienic întreţinute, putând deci oferi condiţii locative net superioare pentru creşterea minorei, faţă de cele pe care le poate oferi în prezent mama, raportând principiul interesului superior al minorei la starea de fapt stabilită, se constată că interesul superior al minorei este acela de a fi încredinţată spre creştere şi educare tatălui ei, având în vedere că acesta oferă, cel puţin la momentul actual, condiţii mult mai bune pentru creşterea, educarea şi dezvoltarea armonioasă a minorei. Este real că minora trebuie să crească împreună cu mama sa, dar nu trebuie ignorat faptul că nu este permisă periclitarea sănătăţii fizice, psihice, afective, emoţionale, precum şi a integrităţii corporale a minorei, prin condiţiile improprii de locuit pe care le poate oferi pârâta. în perspectivă, dacă se vor schimba condiţiile materiale ale pârâtei, nimic nu se opune ca pârâta să solicite reîncredinţarea minorei în favoarea sa, spre creştere şi educare.Instanţa care judecă cererea de divorţ este obligată să se pronunţe, respectiv să soluţioneze cererile accesorii divorţului, cum ar fi: încredinţarea copiilor minori rezultaţi din căsătorie unuia ori altuia dintre părinţi; stabilirea pensiei de întreţinere cuvenite minorilor ori unuia dintre soţi, dacă aceasta se impune; păstrarea ori reluarea numelui avut anterior căsătoriei de către unul ori ambii soţi. Prin prisma art. 42 C. fam. [art. 396 NCC, n.n.], dispoziţia instanţei care soluţionează divorţul cu privire la încredinţarea minorilor rezultaţi din căsătorie echivalează cu soluţionarea unei cereri accesorii divorţului, cerere asupra căreia instanţa de divorţ este obligată să se pronunţe, indiferent dacă a fost sau nu învestită în mod expres cu o atare solicitare de către una dintre părţi, pe cale principală ori pe cale reconvenţională (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 2305/2011, nepublicatâ).
3. Interesul superior al copilului se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt: vârsta copilului; conduita fiecărui părinte faţă de copil înainte de divorţ; posibilităţile materiale ale părinţilor; posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinţi; legăturile de afecţiune stabilite între copil şi părinţi; sexul copilului; starea sănătăţii lui; posibilităţile concrete ale fiecărui părinte de a se ocupa efectiv de copil. Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele, sunt lăsate la aprecierea instanţei, pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor respective, morale şi materiale, care dintre părinţi poate oferi condiţii mai bune pentru creşterea şi educarea copilului, ţinându-se seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
împrejurarea că mama, pe parcursul derulării procesului s-a aflat în Italia, unde a desfăşurat o activitate lucrativă, a făcut eforturi mari pentru a vizita minorul şi pentru a-l susţine material nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru a decide încredinţarea minorului mamei, în lipsa posibilităţii sale concrete de a se ocupa în mod efectiv de creşterea şi educarea minorului. De asemenea, deşi pârâta a afirmat că în prezent a revenit în ţară pentru a fi lângă copilul său, iar reclamantul lucrează în Cehia, cu toate acestea, ea nu a dovedit această împrejurare în condiţiile art. 1169 C. civ. 1864. Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viaţa de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, instanţa apreciind că, prin încredinţarea spre creştere şi educare a minorului tatălui său, aceste condiţii se îndeplinesc întocmai. Vârsta fragedă a copilului (7 ani) este de natură să creeze o prezumţie simplă a unei legături afective puternice dintre tată şi copil, în condiţiile în care încă de la naşterea lui acesta a locuit cu tatăl său în casa părintească, fiind lipsit de prezenţa mamei de la vârsta de 4 ani. Măsura încredinţării copilului reclamantului asigură bunăstarea materială şi spirituală a copilului, prin îngrijirea acestuia şi prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, prin menţinerea copilului într-un mediu cât mai apropiat de cel în care a fost crescut, nefiind în interesul superior al acestuia o schimbare radicală, traumatizantă în viaţa minorului, prin încredinţarea lui mamei. în consecinţă, în prezent, este în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredinţat spre creştere şi educare reclamantului, ţinând seama de vârsta fragedă a copilului, de conduita reclamantului şi a pârâtei faţă de copil înainte de separarea părţilor, de sexul copilului, de posibilităţile materiale ale tatălui, care îi poate oferi condiţii bune pentru asigurarea dezvoltării fizice, morale şi intelectuale, precum şi de posibilităţile concrete de a se ocupa în mod efectiv de copil (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 1227/2011, nepublicatd).
4. Prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, regula exercitării autorităţii părinteşti este cea a ambilor părinţi, amândoi având atât drepturi, cât şi obligaţii în privinţa copiilor lor minori; de la această regulă este permisă excepţia „motivelor întemeiate". De remarcat este aspectul că aprecierea motivelor întemeiate este lăsată de către legiuitor la latitudinea instanţei de judecată, fără a exista stabilite criterii faţă de care această apreciere să poată fi făcută. Ancheta socială dispusă în cauză a făcut propuneri de încredinţare a minorilor către reclamantă, subliniind că aceasta oferă garanţii morale şi financiare suficiente pentru a se considera că interesul minorului este mai bine protejat prin luarea unei atare măsuri. în cauză, atât prin prisma declaraţiilor testimoniale care fac dovada caracterului agresiv al pârâtului faţă de minori, cât şi în raport de starea de fapt concretă, reclamanta necunoscând unde locuieşte pârâtul şi neputându-l contacta (existând cazuri în care autoritatea părintească comună presupune exprimarea consimţământului expres de către pârât), văzând că hotărârea judecătorească se impune a fi pronunţată de o atare manieră încât să se evite naşterea unor litigii viitoare între părţi, instanţa, în considerarea dispoziţiilor art. 398 alin. (1) NCC, a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa minorilor să se facă de către reclamantă. Văzând dispoziţiile art. 400 alin. (1) NCC, instanţa a stabilit domiciliul minorilor la reclamantă.
în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând evacuarea pârâtului, instanţa a reţinut că din aceleaşi declaraţii testimoniale se desprinde fără echivoc concluzia că pârâtul nu mai locuieşte în imobil de circa doi ani de zile. Pe de altă parte, având în vedere caracterul agresiv al pârâtului, o convieţuire faptică efectivă între cele două părţi nu ar mai fi posibilă, chiar şi din acest punct de vedere impunându-se a fi avut în vedere în mod prioritar interesul minorilor, cărora le este necesar un climat de linişte pentru o dezvoltare morală optimă, care să nu producă efecte negative asupra stării lor psihice. Aşa fiind, instanţa a dispus evacuarea pârâtului din imobil. Referitor la cererea reclamantei de atribuire a contractului de închiriere privind imobilul apartament domiciliu comun în favoarea sa, contractul a fost încheiat între pârâtul Municipiul Bistriţa şi reclamantă, aceasta din urmă fiind titulara dreptului de locaţiune. Pârâtul, prin contractul al cărui titular este reclamanta, nu a obţinut decât un drept de folosinţă, drept pierdut prin admiterea de către instanţă a cererii de evacuare (Jud. Bistriţa, s. civ., dec. nr. 9756/2011, nepublicotă). Notă. Sentinţa este criticabilă, întrucât instanţa de fond, deşi face aplicarea dispoziţiilor legii noi, îşi întemeiază soluţia şi pe prevederile Codului familiei. Or, nu pot fi combinate dispoziţiile celor două acte normative. în acelaşi sens (al combinării prevederilor Codului familiei cu dispoziţiile Codului civil), a se vedea şi Jud. Bistriţa, s. civ., sent. nr. 9754/2011, nepublicată. în această cauză autoritatea părintească s-a stabilit a se exercita numai de mamă, pe considerentul că tatăl are un caracter agresiv faţă de minori (manifestat prin încuiatul minorilor în debara în beznă, aspect traumatizant pentru un copil, încurajarea la comiterea de acte antisociale - spargerea geamurilor ori cerşitul, încurajarea minorilor în dezinteresul faţă de învăţătură şi şcoală), nu se cunoaşte unde este pârâtul, care astfel nu poate fi contactat în ipoteza în care ar fi necesar consimţământul său expres, este necesar ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată de o atare manieră încât să se evite naşterea unor litigii viitoare între părţi.
5. Când se acordă custodia părinţilor instanţa nu are voie să acorde credinţelor religioase ale unuia dintre părinţi un rol decisiv în formularea deciziei. Astfel, faptul că un părinte este martor al lui lehova nu trebuie să reprezinte un element concludent în decizia de a nu acorda custodia acelui părinte. Aceste argumente sunt lipsite de relevanţă în raport cu compatibilitatea unui părinte de a deţine custodia copilului şi, de aceea, sunt discriminatorii. Din acest motiv. Curtea Europeană a descoperit o violare a art. 8 în conjuncţie cu art. 14 al Convenţiei europene în cazul Hoffman c. Austriei (23 iunie 1993) şi în cazul Palau-Martinez c. Franţei (16 decembrie 2003). De asemenea, instanţa nu este îndreptăţită să refuze custodia unui părinte doar în baza faptului că acesta are orientări homosexuale (C.E.D.O., Salguiero do Silva Mouta c. Portugaliei, 21 decembrie 1999, www.echr.coe.int).
1. Regula generală este aceea consacrată de art. 397 NCC, conform căreia, în urma divorţului, autoritatea părintească se exercită de ambii părinţi, în comun. în mod excepţional, atunci când interesul copilului o reclamă, autoritatea părintească poate fi exercitată doar de un singur părinte. Ca atare, autoritatea părintească comună este regula, iar autoritatea părintească unică constituie excepţia.
2. Exercitarea autorităţii părinteşti de un părinte se stabileşte de instanţa de tutelă, adică de judecătoria competentă să pronunţe
Citește mai mult
divorţul, dacă există motive întemeiate şi ţinându-se seama de interesul superior al copilului.3. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se dispune numai cu titlu excepţional, derogatoriu de la regula autorităţii părinteşti comune, atunci când, ţinându-se seama de interesul copilului, se constată de instanţa de tutelă că exerciţiul comun al autorităţii părinteşti nu este în beneficiul copilului şi ar genera conflicte şi şicane între soţi. Bunăoară, atunci când între părinţii copilului există o stare conflictuală deschisă, care face imposibilă comunicarea între aceştia, când unul dintre părinţi este total dezinteresat de copilul său, de tot ceea ce implică educarea, creşterea şi dezvoltarea sa, nu doreşte să ia parte în mod direct şi constant la creşterea şi educarea copilului său, suferă de o boală psihică gravă, astfel încât nu poate lua decizii în interesul minorului, nu poate comunica, rezolva conflicte sau nu cooperează, instanţa ar putea dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă numai de un singur părinte.
4. Problema autorităţii părinteşti comune poate fi discutată în situaţia în care unul dintre părinţi are un comportament antisocial, consumă alcool, droguri, este violent. în această situaţie s-ar putea pune problema dacă asemenea împrejurări ar putea constitui motive temeinice pentru ca instanţa de tutelă să dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de un singur părinte. Aceasta în condiţiile în care un astfel de părinte nu este lipsit de capacitatea de a lua decizii importante cu privire la copilul său, astfel că, în condiţiile în care comunicarea între părinţi nu a fost întreruptă irevocabil, consumul de alcool, de droguri, violenţa unui părinte nu ar constitui, prin ele însele, piedici în luarea deciziilor esenţiale privitoare la copil.
5. Caracterul violent, consumul de alcool, de stupefiante, care nu afectează capacitatea de decizie a părintelui, poate constitui temei pentru stabilirea locuinţei copilului la celălalt părinte. Jurisprudenţă olandeză a reţinut însă că autoritatea părintească poate să se exercite de un părinte, atunci când celălalt părinte este alcoolic (Curtea Suprema a Olandei, 18 martie 2005, UN AS8525; 15 februarie 2008, UN BB9669). Mergând pe linia de gândire olandeză, autoritatea părintească unică s-ar justifica şi atunci când unul dintre părinţi are un comportament imoral sau abuziv, suferă de o boală psihică gravă, se manifestă violent, este toxicoman, manifestă neglijenţă în relaţiile cu copilul ori exploatează copilul, în sensul art. 89 din Legea nr. 272/2004, prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului, de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Jurisprudenţă olandeză citată a evidenţiat faptul că pentru exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte judecătorul trebuie să fie convins că problemele dintre părinţi sunt atât de serioase încât există riscul ca minorul să sufere ca urmare a acordării autorităţii părinteşti comune. Mai mult, nu trebuie să existe speranţa ca problemele părinţilor să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.
6. în ceea ce priveşte situaţia părinţilor aflaţi în ţări diferite, apreciem că, atât timp cât între aceştia nu există conflict, cât timp există comunicare, nefiind întreruptă iremediabil, simplul fapt al distanţei dintre părinţi nu poate constitui motiv temeinic care să justifice derogarea de la regula exercitării autorităţii părinteşte de ambii părinţi. Pe de o parte, în condiţiile existenţei mijloacelor moderne de comunicare, deciziile importante pot fi luate fără întârziere, atât timp cât părinţii pot comunica şi comunică bine între ei. Pe de altă parte, şi în cazul părinţilor căsătoriţi, care se înţeleg, poate apărarea această situaţie de separare temporară, din motive obiective (determinate de plecarea unuia dintre părinţi în străinătate pentru a presta activitate, pentru a-şi desăvârşi studiile), însă aceasta nu afectează exerciţiul comun al autorităţii părinteşti.
7. Derogarea de la regula generală a autorităţii părinteşti comune se justifică, în condiţiile art. 398 NCC, numai dacă există motive întemeiate şi numai dacă exerciţiul autorităţii părinteşti de un singur părinte este în interesul superior al copilului. Credem că textul art. 398 NCC trebuie coroborat cu prevederile art. 507 NCC, care indică situaţiile de excepţie în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte, şi anume: dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa.
8. Corelarea nu înseamnă, în opinia noastră, faptul că exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte ar fi limitată doar la situaţiile prevăzute de art. 507 NCC. Textul art. 507 NCC prevede cazurile în care obligatoriu exerciţiul autorităţii părinteşti revine unui părinte, dacă acesta nu este decăzut din drepturile părinteşti şi dacă nu se stabileşte, cu titlu excepţional, exercitarea autorităţii părinteşti de alte persoane, conform art. 399 NCC. Este vorba de situaţii obiective în care un părinte este împiedicat să exercite autoritatea părintească. în opinia noastră, art. 398 NCC deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorităţii părinteşti de un singur părinte şi în alte situaţii decât cele enunţate de art. 507 NCC, chiar subiective, respectiv ori de câte ori interesul copilului impune o asemenea măsură şi există motive întemeiate care să justifice scindarea autorităţii părinteşti.
9. Atunci când din probe rezultă că problemele dintre părinţi sunt atât de grave încât există riscul ca şi minorul să sufere de pe urma autorităţii părinteşti comune, instanţa de tutelă poate adopta măsura autorităţii părinteşti unice.
10. în cazuri urgente, când un părinte nu poate obţine acordul celuilalt în luarea unei decizii importante cu privire la copilul său se poate adresa instanţei de tutelă (judecătoria de la locuinţa, domiciliul minorului) pentru ca aceasta să suplinească consimţământul părintelui.
11. Părinţii pot conveni ca exerciţiul autorităţii părinteşti să revină numai unui părinte. O asemenea înţelegere poate fi încuviinţată de instanţa de tutelă în condiţiile art. 506 NCC, ori de câte ori se constată că este respectat interesul superior al copilului.
12. Articolul 503 alin. (2) NCC instituie prezumţia de mandat tocit reciproc între părinţi în raporturile cu terţele persoane de bună-credinţă, statuând că „faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte". Desigur, prezumţia are caracter relativ, putând fi răsturnată prin dovada contrară, ce revine părintelui care nu şi-a exprimat consimţământul.
13. O distincţie se impune în privinţa părintelui care nu a împlinit vârsta majoratului. Astfel, dacă minorul are un singur părinte (spre exemplu, nu a fost recunoscut de tată ori unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa), care, la rândul său, este minor, putem deosebi între mai multe situaţii: a) părintele minor are vârsta între 14 şi 18 ani; în această situaţie el va exercita drepturile şi va îndeplini obligaţiile părinteşti numai cu privire la persoana copilului său, drepturile şi obligaţiile cu privire la bunurile copilului revenind tutorelui; b) părintele minor are vârsta sub 14 ani; în această situaţie el este lipsit total de capacitate de exerciţiu, astfel că nu poate avea exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti nici cu privire la persoana copilului şi nici cu privire la bunurile acestuia; în acest caz se va institui tutela.
14. Dacă minorul are doi părinţi, putem distinge între: a) situaţia în care unul dintre părinţi are vârsta sub 14 ani şi celălalt are vârsta cuprinsă între 14-18 ani; în acest caz părintele sub 14 ani nu poate exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privirile la persoana şi bunurile copilului, fiind lipsit de capacitate de exerciţiu, iar părintele cu vârsta între 14-18 ani va exercita drepturile şi va îndeplini obligaţiile părinteşti numai cu privire la persoana copilului său, drepturile şi obligaţiile cu privire la bunurile copilului revenind tutorelui; b) ambii părinţi au vârsta sub 14 ani; în acest caz niciunul dintre ei nu va putea exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privirile la persoana şi bunurile copilului, fiind necesară instituirea tutelei.
15. Soţul care nu exercită autoritatea părintească păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, dreptul de a consimţi la adopţia acestuia. Textul alin. (2) trebuie coroborat cu prevederile art. 401 NCC, care reglementează drepturile părintelui separat de copilul său.
16. Articolul 398 alin. (2) NCC instituie o modalitate prin care autorităţile publice îşi îndeplinesc obligaţiile de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, constituind, totodată, o componentă a regimului special de protecţie şi asistenţă a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor.
– să consimtă la adopţie;
– să vegheze la creşterea şi educarea copilului.
Consimţământul pentru libera circulaţie a copilului minor în străinătate se exprimă de către ambii părinţi, împreună sau separat, prin declaraţie autentică notarială.
Pentru situaţiile de excepţie, a se vedea legea specială.
De altfel, unul dintre
Citește mai mult
motivele pentru care divortul la notariat a devenit foarte popular in Romania este ca se poate divorta si cu copii minori obtinand acelasi lucru ca in instanta (exercitarea autoritatii parintesti in comun), dar intr-un timp mult mai scurt si mai ieftin.