Art. 551 Noul cod civil Drepturile reale Drepturile reale în general

Legislaţie conexă:
► art. 552 şi urm., art. 2323 şi urm. NCC;
► art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

1. Articolul 551 NCC, care prezintă sistemul drepturilor reale, nu are corespondent în Codul civil din 1864. Ordinea enumerării drepturilor reale este stabilită după importanţa lor şi după natura bunurilor asupra cărora se pot constitui: dreptul de proprietate, cel mai deplin drept real (pct. 1), drepturi reale principale constituite în temeiul proprietăţii private (pct. 2-6), drepturi reale constituite în temeiul proprietăţii publice (pct. 7-9),

Citește mai mult

drepturi reale accesorii (pct. 10). Deşi în materia dreptului de proprietate art. 551 pct. 1 nu face distincţie în funcţie de regimul juridic al acesteia, în cuprinsul noului Cod civil, cele două forme ale proprietăţii (publică şi privată) sunt reglementate distinct.

2. Dreptul real este raportul de drept ce se stabileşte cu privire la un lucru determinat între o persoană ca subiect activ şi toate celelalte persoane ca subiecte pasive, raport în virtutea căruia titularul activ al dreptului are puterea de a trage toate avantajele lucrului, iar toţi ceilalţi au obligaţiunea sau datoria - ca subiecte pasive - de a nu face nimic de natură a stânjeni pe subiectul activ în desfăşurarea puterilor sale de stăpânire şi folosire a lucrului (G.N. Luţescu p. 42-43). Drepturile reale (ius in re) sunt acele drepturi subiective patrimoniale pe temeiul cărora titularul lor poate să exercite anumite puteri, prerogative asupra unui bun determinat, în mod direct şi nemijlocit, fără intervenţia altei persoane (C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamongiu, Bucureşti, 2007, p. 17; în acelaşi sens, V. Stoica, Drepturile reale 2004, p. 98; pentru o definiţie asemănătoare, L. Pop, L.M. Haroso p. 32).

3. Drepturile reale sunt limitate ca număr la cele expres reglementate de lege, părţile neputând crea prin voinţa lor alte drepturi reale; desigur, nimic nu împiedică legiuitorul să creeze alte drepturi reale. Explicaţia rezidă în aceea că drepturile reale sunt opozabile erga omnes şi că terţii nu trebuie să fie surprinşi de existenţa unor drepturi reale necunoscute (O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat, p. 51-53; în acelaşi sens, E. Lupan p. 104).

4. Nu numai numărul, ci şi conţinutul juridic al drepturilor reale este, de regulă, stabilit prin lege, cu excepţia cazurilor în care aceasta lasă voinţei omului posibilitatea de a stabili acest conţinut, cum se întâmplă în cazul servituţilor stabilite prin fapta omului şi în cazul dreptului de superficie. Altfel spus, prin voinţa omului nu pot fi adăugate alte prerogative unui drept real în afara celor prevăzute de lege (V. Stoica V., Drepturile reale 2004, p. 104). Este de conceput limitarea prerogativelor prin manifestarea de voinţă a titularului unui drept real (C. Bîrsan, Drepturile reale, p. 20). Este posibilă o limitare sau o extensie a prerogativelor drepturilor reale existente. în adevăr, printr-o convenţie se poate modifica în plus sau în minus un drept real creat prin lege (O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat, p. 53).

5. Drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii (C. Bîrsan, Drepturile reale, p. 31-33); după natura bunurilor, se clasifică în drepturi reale mobiliare şi drepturi reale imobiliare (L. Pop, L.M. Harosa p. 50); distingem drepturi reale în drepturi prevăzute de Codul civil şi drepturi prevăzute de alte acte normative (I.P Romoşan p. 30; O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat, p. 33). Drepturile reale principale sunt acelea care au o existenţă independentă faţă de alte drepturi; deci ele nu depind de alte drepturi, cum ar fi proprietatea, uzufructul etc. Sunt drepturi reale principale: dreptul de proprietate privată şi dezmembrămintele acestuia şi dreptul de proprietate publică, cu drepturile care se constituie pe temeiul acestui drept. Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi care depind de existenţa altor drepturi; de exemplu, dreptul de gaj sau ipoteca. Ele sunt accesorii drepturilor de creanţă şi sunt afectate garantării acestor drepturi. Dacă drepturile reale principale poartă asupra materialităţii înseşi a lucrului, fiind puse în serviciul titularului dreptului, drepturile reale accesorii poartă asupra valorii pecuniare a lucrului, această valoare fiind pusă deoparte în interesul titularului dreptului (O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat, p. 32-33).

6. Drepturile reale enumerate în art. 551 NCC sunt reglementate pe larg în articolele ulterioare. După ce sunt enunţate formele dreptului de proprietate şi regimul lor juridic (art. 552-554), noul Cod civil tratează distinct dreptul de proprietate privată şi dezmembrămintele constituite în temeiul său (art. 555 şi urm.), respectiv dreptul de proprietate publică şi drepturile reale ce se nasc în temeiul său (art. 858-875). în ceea ce priveşte drepturile reale constituite în temeiul proprietăţii publice, prin pct. 5 al art. 89 din Secţiunea a 3-a a Capitolului V din Legea nr. 71/2011 au fost abrogate dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privitoare la aceste drepturi. Dispoziţiile noului Cod civil se vor completa cu legislaţia specială în materie.

7. Dispoziţiile aplicabile dreptului de proprietate privată constituie dreptul comun în materia dreptului de proprietate, acestea aplicându-se şi dreptului de proprietate publică, „în măsura în care sunt compatibile cu acestea din urmă" [art. 554 alin. (2) NCC].

8. Drepturile reale accesorii sunt, potrivit modelului Codului civil din 1864, cuprinse în partea dedicată obligaţiilor civile, respectiv în Cartea a V-a. Regăsim aici privilegiile (art. 2333 şi urm.), ipoteca (art. 2343 şi urm.), gajul (art. 2480 şi urm.) şi dreptul de retenţie (art. 2495 şi urm.).

9. Drepturile reale se disting de drepturile de creanţă. Drepturile reale sunt drepturi absolute, având toate caracterele juridice ale acestora, în timp ce drepturile de creanţă sunt relative. Distincţia vizează însă şi alte aspecte. „Spre deosebire de drepturile de creanţă, drepturile reale prezintă două prerogative suplimentare (efecte speciale): dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă" (C. Bîrsan, Drepturile reale, p. 26; L. Pop, L.M. Harosa p. 35; I. Adam, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002, p. 21-22). „în timp ce drepturile reale poartă totdeauna asupra unui lucru determinat, drepturile de creanţă pot purta fie asupra unui corp determinat (obligaţiunea de a construi o casă), fie asupra unor lucruri determinate prin genul lor (obligaţiunea de a procura 10 vagoane de grâu cu 5% corpuri străine" (G.N. Luţescu p. 47). „Drepturile reale au în conţinutul lor juridic anumite prerogative, a căror exercitare are ca premisă acte de stăpânire asupra unui bun. De aceea, bunul trebuie să fie determinat şi individualizat, altfel nu este susceptibil de stăpânire şi apropriere" (V. Stoica, Drepturile reale 2004, p. 100).

10. Prin dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie sunt protejate dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile, toate celelalte drepturi reale principale şi accesorii, precum şi drepturile reale corespunzătoare drepturilor reale principale (de exemplu, dreptul real de folosinţă sau dreptul de concesiune corespunzătoare dreptului de proprietate publică a statului), în măsura în care toate aceste drepturi au ca titular subiecte de drept privat (C. Bîrsan, Convenţia, p. 1651-1652).