Art. 552 Noul cod civil Formele de proprietate Drepturile reale în general

Legislaţie conexă:
► art. 553, art. 554, art. 555-692, art. 858-875 NCC;
► art. 136 alin. (1) din Constituţie;
► Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448/1998);
► Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată (M. Of. nr. 123/2007).

1. Textul art. 552 NCC reiterează dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Constituţie. Această clasificare a proprietăţii, după regimul juridic al acesteia, este dezvoltată în articolele următoare.

2. Din cuprinsul noului Cod civil se poate observa tendinţa de a delimita şi reglementa distinct dreptul de proprietate de

Citește mai mult

bunurile asupra cărora poartă dreptul. Astfel, termenul „proprietate", privată sau publică, este utilizat pentru a desemna bunurile care constituie obiectul dreptului de proprietate (art. 553 şi art. 554). Legiuitorul nu este însă consecvent. Astfel, el se referă la cele două forme ale proprietăţii în două titluri: Titlul II - „Proprietatea privată" (art. 555-692) şi Titlul VI - „Proprietatea publică" (art. 858-875). Deşi denumirea celor două titluri utilizează tot termenul de „proprietate", din cuprinsul lor rezultă că în realitate ele se referă la „dreptul de proprietate" şi mai puţin la bunurile asupra cărora acesta poartă.

3. între proprietatea publică şi proprietatea privată există importante diferenţe, atât în ceea ce priveşte obiectul şi titularii lor, cât şi regimul juridic. Bunurile care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice (art. 554 alin. (1) NCC]; celelalte bunuri, de uz sau interes privat, vor constitui obiectul proprietăţii private (art. 553 alin. (1) NCC]. în timp ce proprietatea privată poate aparţine oricui, atât persoanelor fizice şi persoanelor juridice de drept privat, cât şi persoanelor juridice de drept public [art. 553 alin. (1)], titulari ai proprietăţii publice pot fi doar statul şi unităţile administrativ-teritoriale [art. 554 alin. (1)]. „Dreptul de proprietate publică poate aparţine numai unor subiecte colective de drept care sunt, în acelaşi timp, şi subiecte de drept public" (C. Bîrsan, Drepturile reale, p. 46).

4. Pentru a distinge cele două forme ale proprietăţii statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, noul Cod civil utilizează terminologia folosită anterior şi de Legea nr. 213/1998: „domeniu public" (art. 860, art. 863 lit. e), art. 859 alin. (2)] şi „domeniu privat" (art. 553 alin. (1), art. 859, art. 863 lit. e), art. 864, art. 945 alin. (5)].

5. în timp ce proprietate privată are un regim de drept comun, fiind alienabilă, prescriptibilă şi sesizabilă [art. 553 alin. (4) NCC], bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile [art. 861 alin. (1) NCC, art. 136 alin. (4) din Constituţie].

6. Regulile privitoare la proprietatea privată au caracter de drept comun în materia dreptului de proprietate, acestea aplicându-se şi dreptului de proprietate publică, „în măsura în care sunt compatibile cu acestea din urmă" [art. 554 alin. (2) NCC].