Art. 550 Noul cod civil Dobândirea fructelor şi a productelor Produsele bunurilor Despre bunuri în general
| Comentarii |
|
Despre bunuri în general
SECŢIUNEA a 2-a
Produsele bunurilor
Art. 550
Dobândirea fructelor şi a productelor
(1) Fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.
(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi.
(4) Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru producerea şi perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor.
(5) În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi reţinute până la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii acestora dacă furnizează o garanţie îndestulătoare.
| ← Art. 549 Noul cod civil Productele Produsele bunurilor Despre... | Art. 551 Noul cod civil Drepturile reale Drepturile reale în... → |
|---|
1. Atunci când se pune în discuţie restituirea fructelor civile de către posesorul de rea-credinţă al lucrului, trebuie stabilite, pe bază de probe, care au fost fructele efectiv încasate de posesor, acesta din urmă neputând fi silit să înapoieze sume neîncasate decât dacă neperceperea lor se datorează unei neglijenţe (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2646/2003, în N.E. Grigoraş, Buno-credinţâ. Practică judiciară, voi. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 464).
2. Fructele produse de lucru nu aparţin proprietarului decât cu îndatorirea de a rambursa cheltuielile făcute cu semănăturile,
Citește mai mult
arăturile şi munca de către terţi şi a căror valoare este estimată la data rambursării (Civ. 3e, 12 fevr. 2003, în P.R. nr. 6/2003, p. 157).3. în cazul unui imobil proprietate publică, posesorul, chiar dacă a fost de bună-credinţă, nu poate dobândi nici proprietatea şi nici fructele imobilului. în astfel de cazuri, prin urmare, dispoziţiile art. 485 C. civ. [1864) nu sunt aplicabile (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 998/1965, în V. Potulea, C. Turianu, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. Voi. I. Patrimoniul. Dreptul de proprietate, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, p. 198).
4. Potrivit prevederilor art. 483 C. civ. (în prezent fructele pot fi revendicate în temeiul art. 550 NCC - n.n.), proprietarul poate să revendice fructele unui bun al său care au fost culese de altul, dar poate să şi renunţe la ele, înainte sau după culegerea lor, o eventuală convenţie încheiată în acest sens nefiind supusă vreunei formalităţi. Când cel căruia i s-a promis vânzarea, pe baza antecontractului de vânzare-cumpărare, a intrat în posesia bunului cu acordul proprietarului, plătindu-i preţul, el are dreptul să păstreze fructele culese anterior pronunţării rezoluţiunii. în mod corelativ, proprietarul imobilului este îndreptăţit să beneficieze, pe această perioadă, de folosinţa sumei primite, inclusiv dobânda aferentă (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 457/1985, în V. Pâtuleo, C. Turianu voi. I, p. 219).
► „Art. 483. Fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor (prăsila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune (C. civ. 483, 484, 522 şi urm., 1730 pct. 1)"-,
► „Art. 484. Fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plăti semănăturile, arăturile şi munca pusă de alţii (C. civ. 483, 494, 524, 552, 997
Legislaţie conexă: art. 557, art. 566, art. 583, art. 613, art. 622, art. 637, art. 638, art. 709 şi urm., art. 796, art. 841, art. 948, art. 1025,
Citește mai mult
art. 1097, art. 1410, art. 1645 NCC.1. După ce textele anterioare (art. 548, art. 549) au realizat distincţia între fructe şi producte, art. 550 NCC stabileşte regulile privind dobândirea acestora.
2. Alineatul (1) al art. 550 NCC consacră regula că fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel. Se îndreaptă astfel inexactitatea, mult criticată, strecurată în art. 483 C. civ. 1864, care afirma că „fructele (...) se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune". „în realitate însă, achiziţia fructelor nu constituie un caz de accesiune. Dobândirea fructelor de către proprietar este pur şi simplu un atribut al proprietăţii ius fruendi; iar dobândirea fructelor de către posesorul de bună-credinţă, iarăşi nu este un caz de accesiune, deoarece posesorul nu le dobândeşte prin încorporare la un lucru principal ce-i aparţine, ci este un simplu efect pe care legea îl recunoaşte posesiei, adică un mod de dobândire prin efectul legii" (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat de drept civil, voi. II, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002, p. 134). „Proprietarul are libertatea să culeagă sau să nu culeagă fructele. Practic, pasivitatea proprietarului are, în acest caz, semnificaţia unei dispoziţii materiale cu privire la fructele naturale şi industriale, întrucât acestea sunt bunuri perisabile. Dreptul de a încasa fructele civile este un drept de creanţă, care se prescrie, de regulă, în termenul general de prescripţie. Pasivitatea proprietarului poate fi privită ca o exercitare negativă a atributului folosinţei, iar nu ca un act de dispoziţie materială, întrucât dreptul de creanţă este un bun incorporai, iar pasivitatea are ca efect pierderea dreptului material la acţiune din conţinutul juridic al dreptului de creanţă" (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 98).
3. De la regula instituită potrivit căreia fructele se cuvin proprietarului, noul Cod civil prevede mai multe excepţii. Astfel: a) moştenitorul aparent al celui declarat mort, dar în viaţă, dobândeşte fructele bunului (art. 57); b) în lipsă de stipulaţie contrară, uzufructuarul are folosinţa exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia (art. 709, art. 710, art. 711); c) uzuarul are dreptul să folosească lucrul altuia şi să îi culeagă fructele naturale şi industriale numai pentru nevoile proprii şi ale familiei sale (art. 749); d) fructele şi, în limitele prevăzute de lege şi în actul de constituire, productele bunului concesionat revin concesionarului (art. 872 alin. (2)]; e) posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat (art. 948 alin. (1), art. 1645]; f) la reducţiunea liberalităţilor, în cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părţii din bun care depăşeşte cotitatea disponibilă (art. 1097); g) fructele culese ori încasate înaintea îndeplinirii condiţiei se cuvin proprietarului sub condiţie rezolutorie (art. 1410).
4. Regimul juridic special al dreptului de proprietate publică nu îngăduie dobândirea fructelor unui bun care formează obiectul unui asemenea drept, chiar dacă posesorul este de bună-credinţă. Consecinţa este că posesorul pârât, chiar de bună-credinţă, va fi obligat să restituie reclamantului toate fructele produse de bun, percepute sau nepercepute. Dacă fructele au fost consumate, posesorul va fi obligat să restituie contravaloarea acestora (V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, voi. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 208).
5. Referitor la data dobândirii dreptului de proprietate asupra fructelor, art. 550 alin. (2) şi (3) NCC distinge între fructele naturale şi industriale, pe de o parte, şi cele civile, pe de altă parte. Distincţia nu este nouă, fiind consacrată şi de Codul civil 1864 (art. 524 şi art. 525). Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs; dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi, respectiv proporţional cu durata exercitării dreptului. Noul Cod civil reglementează şi situaţii în care fructele sunt supuse aceleiaşi reguli privind dobândirea, indiferent de caracterul lor (art. 948 alin. (2) privitor la dobândirea fructelor de către posesorul de bună-credinţă].
6. Persoana care, fără acordul proprietarului, a avansat cheltuielile necesare pentru producerea şi perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea acestor cheltuieli [art. 550 alin. (4) NCC). Alineatul (5) al aceluiaşi articol consacră în favoarea celui care a efectuat cheltuielile un drept de retenţie asupra produselor sau contravalorii acestuia, până la restituirea cheltuielilor. în cazul în care proprietarul vrea să dobândească produsele (contravaloarea lor), este obligat să furnizeze o garanţie îndestulătoare.
7. înstrăinarea productelor rezultate dintr-un bun este un act de dispoziţie, din moment ce obţinerea lor presupune consumarea treptată a substanţei bunului. Ca urmare, un asemenea act poate fi încheiat doar de către persoana cu capacitate deplină de exerciţiu, iar atunci când se încheie prin reprezentare, reprezentantul trebuie să fie împuternicit printr-un mandat special (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 352).
8. Actele juridice prin care se înstrăinează fructele naturale ori industriale, îndeosebi cele supuse stricăciunii (perisabile), sunt considerate acte de administrare a patrimoniului. De aceea, pentru încheierea lor de către reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate ori pentru încuviinţarea lor de către ocrotitorul celui cu capacitate restrânsă nu este necesar să se obţină încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare (în prezent a instanţei de tutelă -n.n.). Totodată, aceste acte pot fi încheiate valabil şi de persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cu condiţia de a nu fi lezionare, la fel cum pot fi încheiate de către un reprezentant convenţional împuternicit printr-un mandat general (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 352).