Art. 630 Noul cod civil Depăşirea inconvenientelor normale ale vecinătăţii Limite judiciare Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată
| Comentarii |
|
Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată
SECŢIUNEA a 3-a
Limite judiciare
Art. 630
Depăşirea inconvenientelor normale ale vecinătăţii
(1) Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare atunci când acest lucru este posibil.
(2) În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanţa va putea încuviinţa desfăşurarea acelei activităţi. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri.
(3) Dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanţa poate să încuviinţeze, pe cale de ordonanţă preşedinţială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.
| ← Art. 629 Noul cod civil Sancţiunile pentru nerespectarea... | Art. 631 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale... → |
|---|
1. Dreptul de proprietate poate să sufere îngrădiri nu numai ca urmare a restricţiilor de ordin legal, ci şi prin controlul efectuat de instanţele judecătoreşti asupra modului în care el este în mod practic exercitat de către titularul său. Este adevărat că acestuia i se recunoaşte dreptul de a profita de întreaga utilitate a lucrului său, dar, în acelaşi timp, nu i se poate permite proprietarului să îşi exercite în mod abuziv prerogativele
Citește mai mult
pe care i le conferă dreptul său şi pe care legea i le recunoaşte ca atare.2. După cum s-a arătat în literatura de specialitate (E. Lupan p. 112), exercitarea drepturilor subiective civile este o activitate îndreptată spre realizarea satisfacerii intereselor fiecărui titular în temeiul propriului drept. Drepturile subiective civile pot fi exercitate numai în limitele externe şi interne stabilite, titularul lor fiind obligat să respecte legea, să ţină seama de regulile de convieţuire socială şi să fie de bună-credinţă. Aceste reguli trebuie avute în vedere în mod cumulativ, nerespectarea uneia fiind suficientă pentru a determina un caracter abuziv al exerciţiului dreptului.
3. Este posibil, mai ales în cazul raporturilor de vecinătate, ca un proprietar să îşi exercite dreptul fără să încalce vreo dispoziţie legală expresă şi, cu toate acestea, să producă unui alt titular al dreptului de proprietate un prejudiciu ce se cere a fi acoperit.
4.în legăturăcu fundamentuljuridical unei asemenea obligaţii deacoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a exercitării dreptului de proprietate, prejudiciu ce se regăseşte în patrimoniul proprietarului unui imobil învecinat, au fost exprimate mai multe opinii. Astfel, într-un prim sistem, răspunderea a fost fundamentată pe ideea unui cvasicontract, ce porneşte de la principiul că, prin însuşi faptul vecinătăţii, proprietarii au obligaţia de a se folosi de fondul lor în aşa fel încât să nu aducă niciun prejudiciu vecinului, libertatea unuia încetând în momentul în care începe vătămarea celuilalt. O critică ce a fost adusă acestei teorii a fost că nu permite fixarea limitei restricţiilor derivând din vecinătate, or, dimpotrivă, determină o limită prea rigidă. „A spune că exerciţiul dreptului de proprietate trebuie astfel restrâns încât să nu aducă niciun prejudiciu vecinului, este a-i aduce o restrângere exagerat de mare" (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Bâicoianu voi. II, p. 34). Potrivit unei alte teorii, obligaţiile rezultând din raporturile de vecinătate se întemeiază pe ideea delictului şi a cvasidelictului, dar nici această teorie nu a fost la adăpost de critici, în condiţiile în care autorul prejudiciului - în cadrul răspunderii civile delictuale - datorează despăgubiri, deoarece a comis, voluntar sau involuntar, o greşeală pentru care trebuie să răspundă. Dacă prima variantă oferă o paletă prea largă, aceasta din urmă restrânge prea mult cazurile în care proprietarul poate fi obligat la suportarea daunelor pentru prejudiciul cauzat, nu în toate situaţiile putându-se depista şi mai ales proba existenţa neglijenţei.
5. Pentru că niciuna dintre aceste construcţii nu a acordat pe deplină satisfacţie specialiştilor, doctrina s-a îndreptat spre o a treia concepţie, şi anume cea a abuzului de drept. Acesta exprimă ideea încălcării obligaţiei privitoare la exercitarea drepturilor subiective numai potrivit cu scopul lor economico-social şi utilizarea lor în alte scopuri decât cele prevăzute de lege sau chiar în scopuri admise de aceasta, dar într-un mod contrar regulilor de convieţuire socială, urmând ca titularul dreptului să suporte anumite consecinţe sancţionatoare (E. Lupan, Drept civil. Partea generalâ, Universitatea „Dimitrie Cantemir", Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, 1997, p. 87). Conform acestei teorii, aplicată raporturilor de vecinătate, în caz de folosinţă normală nu se poate impune proprietarului obligaţia de a repara prejudiciul, deoarece starea de vecinătate comportă prin ea însăşi inconveniente ce nu pot fi înlăturate. Când actele de folosinţă întrec însă limitele normale ale exercitării dreptului de proprietate, titularul poate fi făcut responsabil faţă de vecinii prejudiciaţi.
6. Evident, analiza condiţiilor în care atributele dreptului de proprietate au fost exercitate şi a legăturii cu prejudiciul cauzat proprietarului fondului învecinat va fi făcută de către instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea cererii prin care cel din urmă solicită obligarea titularului la plata unor despăgubiri.
7. Opţiunea legiuitorului român din anul 2009 a fost ca limitele judiciare ale exercitării dreptului de proprietate privată să fie stabilite printr-o judecată în echitate. în aplicarea acestei concepţii, judecătorul apreciază asupra limitelor interne ale dreptului de proprietate, asemănător aplicării teoriei abuzului de drept, dar, spre deosebire de această ultimă ipoteză, el apreciază şi asupra caracterului anormal al inconvenientelor, respectiv asupra caracterului anormal al prejudiciilor cauzate în exercitarea dreptului de proprietate dincolo de limitele interne.
8. Tot spre deosebire de teoria abuzului de drept, în această concepţie culpa proprietarului nu mai este relevantă. Prin aceste aprecieri, judecătorul fixează limitele judiciare, ca limite interne ale exercitării dreptului de proprietate privată în raporturile de vecinătate. Dincolo de aceste limite, activitatea chiar neculpabilă a proprietarului, în măsura în care cauzează prejudicii vecinilor, determină naşterea dreptului la despăgubiri (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 126-129).
Dispoziţiile art. 630 se aplică numai situaţiilor născute după data intrării în vigoare a Codului civil.