Art. 634 Noul cod civil Întinderea cotelor-părţi Coproprietatea obişnuită Proprietatea comună
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 2-a
Coproprietatea obişnuită
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 2-a
Coproprietatea obişnuită
Art. 634
Întinderea cotelor-părţi
(1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară.
(2) Cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.
| ← Art. 633 Noul cod civil Prezumţia de coproprietate Dispoziţii... | Art. 635 Noul cod civil Repartizarea beneficiilor şi a... → |
|---|
(1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară.
Adica daca eu am o cota parte dintr-un teren pot dispune si vinde chiar daca unul dintre coproprietari e decedat si urmasii nu vor sa faca sucesiunea pe cota lor sau nu sunt de gasit ? Am cumparator pentru cota mea care ar cumpara si cu conditia sa ramana in indiviziune cu aceasta parte. E legal ?
1. Principiul egalităţii dintre soţi nu înseamnă că, la momentul încetării comunităţii de bunuri, bunurile comune se împart întotdeauna în părţi egale, deoarece criteriul în funcţie de care se stabilesc cotele soţilor este acela al contribuţiei pe care fiecare dintre aceştia a avut-o la dobândirea şi conservarea bunurilor, precum şi munca depusă în gospodărie şi pentru creşterea copiilor. Atunci când, în urma probelor administrate în procesul de partaj al bunurilor comune, nu se poate stabili contribuţia fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune, instanţa va pleca de
Citește mai mult
la prezumţia că ambii soţi au avut o contribuţie egală, împărţirea bunurilor făcându-se în părţi egale (Trib. Suprem, dec. de îndrum, nr. 19/1960, în C.D. 1960, p. 28).2. Egalitatea în drepturi dintre bărbat şi femeie este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului familiei, alături de alte principii fundamentale: principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei de către stat [art. 1 alin. (1) C. fam.], principiul ocrotirii intereselor mamei şi copilului [art. 1 alin. (2) C. fam.], principiul căsătoriei liber consimţite între soţi [art. 1 alin. (3) C. fam.), principiul exercitării drepturilor şi al îndeplinirii obligaţiilor părinteşti în interesul copiilor [art. 1 alin. (4) C. fam.], principiul potrivit căruia membrii familiei sunt datori să îşi acorde unul altuia sprijin moral sau material (art. 2 C. fam.), principiul monogamiei (art. 6 C. fam.). La fel. Codul familiei se referă în mod expres, prin dispoziţiile art. 1 alin. (4), la principiul egalităţii dintre cei doi soţi, care stă la baza relaţiilor personale şi patrimoniale dintre aceştia, precum şi la baza relaţiilor dintre părinţi şi copii. Principiul egalităţii soţilor are rang constituţional, prin dispoziţiile art. 48 alin. (1) din legea fundamentală statuându-se că familia se întemeiază pe egalitatea soţilor. însă principiul egalităţii dintre soţi nu înseamnă că, la momentul încetării comunităţii de bunuri, bunurile comune se împart întotdeauna în părţi egale, deoarece criteriul în funcţie de care se stabilesc cotele soţilor este acela al contribuţiei pe care fiecare dintre aceştia a avut-o la dobândirea şi conservarea bunurilor, precum şi munca depusă în gospodărie şi pentru creşterea copiilor. Atunci când, în urma probelor administrate în procesul de partaj al bunurilor comune, nu se poate stabili contribuţia fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune, instanţa va pleca de la prezumţia că ambii soţi au avut o contribuţie egală, împărţirea bunurilor făcându-se în părţi egale. în al doilea rând, acest criteriu, al contribuţiei fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune, solicitat de către reclamantă a fi aplicat în cauză, are semnificaţia de contribuţie a soţilor la dobândirea întregului patrimoniu comun, deci a totalităţii bunurilor comune, şi nu în sensul de contribuţie la dobândirea fiecărui bun comun, luat în parte. Or, în cazul din speţă, reclamanta a solicitat să se constate contribuţia sa exclusivă la dobândirea unui singur bun din comunitatea de bunuri, în raport de faptul că a avut o contribuţie exclusivă la dobândirea acestuia. Aşa cum s-a decis în practica judecătorească, cota de contribuţie a soţilor este unică pentru toate bunurile comune, nefiind admisibil a se stabili o cotă diferenţiată de contribuţie pentru unele categorii de bunuri (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 446/2011, nepublicata). Notă. Codul familiei (Legea nr. 4/1953) a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011. Noul Cod civil reglementează drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor în art. 312-372, prevăzând trei regimuri matrimoniale: comunitatea legală, separaţia de bunuri şi comunitatea convenţională.
1. Trăsăturile definitorii ale dreptului de proprietate comună pe cote-părţi sunt (în lipsa unei reglementări legale, acestea au fost precizate de doctrină): a) niciunul dintre coproprietari nu este titularul exclusiv al unei fracţiuni materiale din bun şi b) fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate. Prima regulă este detaliată la art. 636-644 NCC referitoare la actele materiale şi la actele juridice ce pot fi încheiate de coproprietari cu privire la bunul comun. Cea de-a doua regulă a primit o consacrare
Citește mai mult
legală la art. 634 alin. (1) NCC, potrivit căruia fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate.2. în legătură cu cota sa parte din drept, fiecare coproprietar se comportă ca şi cum ar fi proprietar exclusiv, putând dispune liber de ea - în sensul că o poate înstrăina sau greva cu drepturi reale de garanţie care nu presupun deposedarea (V. Stoica, Drepturile reale 2006, p. 59).
3. Cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate, fiecare coproprietar poate efectua, fără consimţământul celorlalţi coproprietari, acte de dispoziţie inter vivos sau mortis causa (vânzarea, renunţarea la cota-parte din drept, donaţia, legatul). Posibilitatea constituirii ipotecii asupra unei cote-părţi din dreptul de proprietate este reglementată expres de art. 2353 NCC, potrivit căruia ipoteca constituită asupra unei cote-părţi indivize din dreptul asupra bunului se strămută de drept asupra părţii materiale din bun care îi revine constituitorului în urma partajului. De asemenea, din dispoziţiile art. 2350 NCC reiese că poate forma obiect al ipotecii atât un bun determinat ori determinabil, cât şi o universalitate de bunuri (a se vedea şi art. 2368 NCC).
4. Teza I a alin. (1) al art. 634 prevede că principiul conform căruia fiecare dintre coproprietari are libertatea de a dispune în mod liber de cota sa parte din drept se aplică în ipoteza în care nu există un acord de voinţă în sens contrar al coproprietarilor.
5. Spre deosebire de coproprietate, unde fiecare dintre coproprietari poate dispune de cota sa abstractă de proprietate, înstrăinând-o total sau parţial, fără consimţământul
celorlalţi, la devălmăşie, niciunul dintre soţi nu poate dispune în timpul căsătoriei, prin acte între vii, de dreptul său asupra bunurilor comune, acesta nefiind determinat (Al. Bacaci, V.C. Dumitroche, C.C. Hogeanu p. 51-52).
6. Articolul 634 alin. (2) NCC este o normă juridică de procedură, care consacră pentru prima dată în legislaţie prezumţia legală şi relativă a egalităţii între coproprietari cu privire la întinderea cotei-părţi a fiecăruia.
7. Prezumţia egalităţii între coproprietari cu privire la întinderea cotei-părţi a fiecăruia este o prezumţie relativă, astfel că partea interesată va putea să administreze probe din care să reiasă că în realitate cotele-părţi nu sunt egale, probă care va fi putea fi făcută cu orice mijloace, cu excepţia situaţiei în care coproprietatea a luat naştere în temeiul unui act juridic, când pentru răsturnarea prezumţiei este admisibilă numai proba cu înscrisuri.
8. Teza a ll-a a alin. (2) al art. 634 NCC reprezintă o reluare a dispoziţiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. 1864, potrivit cărora „nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei (0,025 RON - n.n.)".
9. Dispoziţiile art. 1191 alin. (3), art. 1197 şi art. 1198 C. civ. 1864 nu au fost abrogate prin intrarea în vigoare a noului Cod civil [potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011, ele rămân în vigoare până la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, astfel că aplicabilitatea lor în practică depinde de calificarea tezei a ll-a a alin. (2) al art. 634 NCC ca fiind o normă cu caracter imperativ sau dispozitiv).
10. în sistemul probatoriu reglementat de Codul civil din 1864 s-a decis (M. Tâbârco, Drept procesual civil, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 550) că regulile stabilite prin art. 1191 alin. (1) şi (2) C. civ. (1864) (care reglementează inadmisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul) nu au caracter imperativ, astfel că proba contrară unui act juridic poate fi făcută cu martori, în cazurile prevăzute de: a) art. 1191 alin. (3) C. civ. 1864, potrivit căruia părţile pot conveni să administreze şi în acest caz proba cu martori, dacă priveşte drepturi de care pot să dispună, convenţie ce poate fi expresă sau tacită, rezultând din faptul că, atunci când partea adversă propune proba testimonială, cealaltă parte nu se opune sau propune, la rândul ei, audierea de martori; b) art. 1197 C. civ. 1864, respectiv în situaţia în care există un început de dovadă scrisă, care să facă verosimil faptul alegat (un alt procent al cotelor-părţi decât cel stipulat în actul juridic) şi care ar putea constitui o dovadă concludentă cu privire la ultimul acord de voinţă al părţilor; c) art. 1198 C. civ. 1864, care reglementează imposibilitatea preconstituirii sau conservării probei scrise; d) în cazul terţilor, pentru care actul juridic are natura unui fapt juridic, astfel că ei pot folosi în contraprobă orice mijloc de dovadă.
Asadar:
1. conform art 636-644 NCC: niciunul dintre coproprietari nu este titularul exclusiv al unei fracţiuni materiale din bun
2. conform art. 634 alin. (1) NCC: fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate
In cazul unui act succesoral cu cote parti: 3/8 - fiul si restul de 5/8 - mama, cum va arata declaratia pe propria raspundere a fiului cand va aplica pentru un credit Prima Casa, luand in considerare legea in vigoare:
OUG 60/2009 - aprobata de legea 368/2009 si modificata de OUG 33/2011 - Art1(2):
"la data solicitării creditului
Citește mai mult
garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 m2"Se va declara ca "detine in proprietate exclusiva ... mai mica de 50m2" sau "nu detine in proprietate exclusiva ... nicio locuinta"?
Acest termen "proprietate exclusiva" este ambiguu si nu are definitie clara in NCC.
Va multumesc.