Art. 674 Noul cod civil Condiţiile speciale privind capacitatea de exerciţiu Partajul Proprietatea comună

CAPITOLUL IV
Proprietatea comună

SECŢIUNEA a 5-a
Partajul

Art. 674

Condiţiile speciale privind capacitatea de exerciţiu

Dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 674 Noul cod civil Condiţiile speciale privind capacitatea de exerciţiu Partajul Proprietatea comună




denisa n. 25.01.2014
Legislaţie conexă: art. 41 alin. (2), art. 43 alin. (2), art. 150 alin. (1), art. 678 alin. (1), art. 684 alin. (2), art. 689 NCC.

1. în acţiunea de partaj, care este o acţiune reciprocă (iudicium duplex), oricare dintre coproprietari are calitate procesuală activă, acţiunea urmând a fi exercitată în contradictoriu cu toţi ceilalţi coproprietari, în caz contrar sancţiunea fiind cea prevăzută de art. 684 alin. (2) NCC (nulitatea absolută).

2. Au calitate procesuală activă şi succesorii în drepturi ai coproprietarilor, fie prin acte între vii, fie pentru cauză de moarte, în acest din urmă caz
Citește mai mult fiind în prezenţa a două stări de indiviziune, moştenitorii coproprietarului decedat urmând a rămâne în indiviziune.

3. De asemenea, au calitate de a cere partajul unui bun comun creditorii unui coproprietar, în conformitate cu dispoziţiile art. 678 alin. (1) NCC.

4. Potrivit art. 689 NCC, partajul este translativ de drepturi, astfel că acţiunea de partaj are natura juridică a unui act de dispoziţie, motiv pentru care toţi coproprietarii trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu. în consecinţă, acel coproprietar lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să fie reprezentat, respectiv asistat de ocrotitorul legal, în condiţiile art. 41 alin. (2) şi art. 43 alin. (2) NCC.

5. Pentru valabilitatea actelor întocmite de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, art. 41 alin. (2) şi art. 43 alin. (2) NCC prevăd că ele se încheie şi cu autorizarea instanţei de tutelă, „în cazurile prevăzute de lege". Or, potrivit art. 674 NCC, autorizarea instanţei de tutelă nu este necesară decât în cazul partajului realizat pe cale convenţională, nu şi în cazul partajului judiciar. Noul Cod civil păstrează soluţia valabilă sub imperiul Codului civil din 1864, când s-a arătat că în cazul partajului judiciar încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare „nu este necesară, interesele incapabilului fiind ocrotite de instanţă şi, oricum, refuzul autorităţii tutelare nu ar putea împiedica împărţeala, căci nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. în schimb, învoiala dintre părţi realizată în cursul judecăţii (tranzacţie judiciară) necesită autorizaţie, fiind împărţeală prin bună învoială, căci instanţa nu mai judecă, verificând numai legalitatea înţelegerii, ea alcătuind dispozitivul hotărârii de expedient" (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 497).

6. în caz de contrarietate de interese între ocrotitor şi cel ocrotit (de exemplu, ambii sunt coindivizari), este necesară numirea unui curator special în condiţiile art. 105 şi art. 132 C. fam. (actualmente art. 150 alin. (1) NCC - n.n.]. Dacă sunt mai mulţi incapabili cu interese contrarii, pentru fiecare se va numi un curator. Numirea unui curator de către autoritatea tutelară este necesară şi în cazul în care unul dintre coindivizari a dispărut (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 497).

7. Prin urmare, în ambele forme ale partajului este necesară respectarea condiţiilor speciale privind capacitatea de exerciţiu a copartajanţilor, iar în cazul partajului realizat pe cale convenţională, este necesar a fi îndeplinită şi condiţia suplimentară a autorizării actului de către instanţa de tutelă.
Răspunde