Art. 670 Noul cod civil Felurile partajului Partajul Proprietatea comună
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Art. 670
Felurile partajului
Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii.
| ← Art. 669 Noul cod civil Imprescriptibilitatea acţiunii de... | Art. 671 Noul cod civil Împărţeala părţilor comune ale... → |
|---|
Instanţa va admite excepţia lipsei de obiect al cererii de ieşire din indiviziune, dacă la dosar a fost depusă o copie a contractului de partaj voluntar încheiat între părţi. Starea de indiviziune asupra imobilului în litigiu nu mai există, astfel încât acţiunea de ieşire din indiviziune este fără obiect, celelalte aspecte privind modul efectiv de partajare a imobilului, valoarea loturilor ce ar reveni fiecărui coproprietar, chiar dacă ar deghiza şi o intenţie de fraudare a drepturilor ape-lantului-creditor, nu pot fi valorificate pe calea acţiunii de ieşire din indiviziune, câtă
Citește mai mult
vreme actul de partaj nu a fost atacat şi desfiinţat prin procedurile specifice în acest sens (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 1343/2007, nepublicata).1. Partajul se poate realiza în două moduri: pe cale convenţională - atunci când coproprietarii se înţeleg între ei cu privire la modalitatea de realizare a partajului - sau prin hotărâre judecătorească - atunci când părţile nu se înţeleg cu privire la modalitatea de împărţire a bunului comun. în toate cazurile, fie că se realizează prin bună învoială, fie prin hotărâre judecătorească, toţi coproprietarii trebuie să ia parte la împărţeală, neparticiparea tuturor fiind un caz de nulitate absolută prevăzută în mod
Citește mai mult
expres de art. 684 alin. (2) NCC.2. În Codul civil din 1864 (art. 730), s-a arătat (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom III, partea o ll-a, p. 492) că partajul prin bună învoială poate fi realizat chiar în formă verbală şi că forma scrisă nu este cerută decât ad probationem, iar nu ad solemnitatem. Actul scris era necesar doar atunci când partajul se realizează sub forma unei tranzacţii (art. 1705 C. civ. 1864).
3. Articolul 670 NCC nu prevede o condiţie de formă pentru încheierea partajului prin bună învoială, însă din coroborarea cu dispoziţiile art. 680 alin. (2) reiese că o astfel de convenţie nu va produce efecte juridice, în cazul în care are ca obiect un bun imobil, decât dacă a fost încheiată în formă autentică şi a fost înscrisă în cartea funciară. Au aplicaţie, de asemenea, dispoziţiile art. 885 NCC, potrivit cărora, sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului care a justificat înscrierea, precum şi dispoziţiile art. 888 NCC, potrivit cărora înscrierea în cartea funciară se face în baza înscrisului autentic notarial.
4. în privinţa partajului prin bună învoială ce are ca obiect bunuri mobile, forma scrisă este cerută ad probationem, iar nu ad validitatem, astfel că, în lipsa unui act scris, proba partajului se va face în condiţiile dreptului comun, respectiv prin mărturisire sau, atunci când există un început de dovadă scrisă, prin martori şi prezumţii (dispoziţiile art. 1197 şi 1198 C. civ. 1864 au rămas în vigoare până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010).
5. întrucât partajul este o convenţie sinalagmatică, în situaţia în care copartajanţii încheie convenţia de partaj sub forma unui înscris sub semnătură privată, trebuie respectată regula prevăzută de art. 1179 C. civ. 1864, în sensul de a fi încheiată în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare sunt. în cazul nerespectării acestei reguli, actul va fi considerat un început de dovadă, care poate fi completat prin alte mijloace de probă. în schimb, dacă actul sub semnătură privată care constată împărţeala nu este semnat de toate părţile, el va fi nul ca instrument de probaţiune, fapt care nu are însă consecinţe asupra valabilităţii convenţiei, ci doar asupra posibilităţilor probatorii, în sensul că dovada se va face potrivit dreptului comun (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom III, partea a ll-a, p. 490-492).
6. Diferenţa dintre coproprietatea obişnuită şi coproprietatea forţată priveşte numai posibilitatea încetării prin partaj judiciar a acestei modalităţi juridice a dreptului de proprietate, în timp ce coproprietatea obişnuită încetează, de regulă, prin partaj, inclusiv prin partaj judiciar, coproprietatea forţată nu poate înceta prin partaj judiciar, iar partajul convenţional este admis numai cu caracter excepţional, întrucât, în ipoteza coproprietăţii asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe spaţii de locuit aparţinând unor proprietari diferiţi, în măsura în care părţile comune sunt strict necesare pentru utilizarea spaţiilor locative, nu pot face obiectul niciunui fel de partaj (V. Stoica, Drepturile reale 2006, p. 130).