Art. 676 Noul cod civil Regulile privitoare la modul de împărţire Partajul Proprietatea comună
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Art. 676
Regulile privitoare la modul de împărţire
(1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.
(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
| ← Art. 675 Noul cod civil Inadmisibilitatea partajului în cazul... | Art. 677 Noul cod civil Datoriile născute în legătură cu... → |
|---|
Intrucat aceasta este bolnava si departe de localitatea unde sunt situate terenurile ( 8 terenuri in supr de 3,5 ha ) care este modalitatea de respectare a prevederilor noului CCca nimeni nu este obligat sa ramana in indiviziune ?!
1. Sistarea stării de indiviziune trebuie realizată prin împărţirea masei partajabile în loturi de bunuri, în raport de numărul coindivizarilor şi cotele ce li se cuvin, care se alcătuiesc după regulile expres prevăzute de dispoziţiile art. 6739 CPC, în scopul deplinei egalităţi a părţilor, cu compensarea în bani a inegalităţii loturilor. Cât priveşte partajul în natură ca modalitate de sistare a indiviziunii, ori de câte ori este posibilă atribuirea în natură a bunurilor, prin formarea mai multor loturi, folosirea acestei modalităţi de partajare este obligatorie pentru instanţă,
Citește mai mult
dacă părţile cer ca atribuirea să se facă în natură. în acest sens, instanţa trebuie să împartă bunurile indivize astfel încât toţi coindivizarii să primească bunuri de aceeaşi natură, dacă acest lucru este posibil, iar loturile formate să fie egale din punct de vedere valoric, pentru a se evita împovărarea unui coindivizar. Pe de altă parte, instanţa avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 6734 CPC, să împartă bunurile potrivit acordului de voinţă al coindivizarilor, care constituie un criteriu esenţial pentru încetarea stării de indiviziune. în speţă, coindivizarii şi-au manifestat opţiunea în sensul de a se partaja masa succesorală, astfel încât bunurile să fie atribuite pe cât posibil în natură, fără a se pretinde sulte (C.A. Bucureşti, s. o IV-a civ., dec. nr. 32Î/R/2011, nepublicatâ).2. Mărimea cotei ce se cuvine fiecărei părţi reprezintă un element de care se ţine seama la formarea şi atribuirea loturilor, conform art. 673’ CPC, cu consecinţe în aprecierea ce trebuie făcută cu privire la împărţirea bunurilor ce intră în masa partajabilă, astfel că, din această perspectivă, poate avea influenţă asupra soluţiei partajării bunurilor, însă aprecierea trebuie făcută în raport şi cu celelalte criterii prevăzute de textul legal enunţat, pentru ca partajul să fie echitabil. Pasivul succesiunii cuprinde datoriile defunctului (obligaţiile sale cu caracter patrimonial) ce decurg din contracte, delicte, cvasi-contracte, cvasidelicte şi sarcinile succesiunii (obligaţiile ce iau naştere ulterior morţii lui de cuius). Relativ la datoriile moştenirii, acestea sunt reprezentate de datoriile de orice fel, ce au caracter patrimonial şi care au aparţinut defunctului, fără a distinge după izvorul acestora, respectiv dacă, spre pildă, sunt născute din contracte încheiate de către defunct (de exemplu, un împrumut, un angajament de plată etc.), din fapte ilicite săvârşite de către acesta ori având vreo altă cauză. în speţă, reţinerea de către instanţa de apel în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei a datoriei acestei succesiuni constând în onorariul de avocat achitat de un moştenitor pentru defunctă este corectă, întrucât constituie o datorie a moştenirii şi trebuie suportată de către toţi moştenitorii, în limita cotelor ce li se cuvin (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 322/R/2011, nepublicatâ).
3. în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, copărtaşii trebuie să facă dovada existenţei în patrimoniul defunctului a bunurilor supuse împărţelii. în acest sens sunt şi dispoziţiilor art. 6732 CPC, potrivit cărora reclamantul este obligat să arate în cerere, pe lângă persoanele între care urmează a avea loc împărţeala, şi titlul pe baza căruia se cere împărţeala. Vânzarea-cumpărarea unui teren în baza chitanţei de mână prezentate de părţi nu reprezintă un act valabil de transfer al dreptului de proprietate în patrimoniul defunctului, pentru ca acesta să îl poată transmite prin moştenire reclamantului, ci poate avea numai valoarea unei promisiuni de vânzare. De asemenea, împrejurarea că defunctul a stăpânit acest teren în baza înscrisului sub semnătură privată, a avut deschis rol fiscal şi s-a comportat în general ca un adevărat proprietar poate avea relevanţă în cadrul unei acţiuni în constatarea dobândirii calităţii de proprietar prin prescripţie achizitivă, dar nu este suficientă pentru a îndreptăţi instanţa să includă terenul în masa partajabilă, acţiunea de ieşire din indiviziune fiind o acţiune în realizarea dreptului, şi nu în constatarea acestuia. Cât priveşte certificatul de moştenitor emis de notariatul de stat, nici acesta nu face dovada dreptului de proprietate al defunctului asupra terenului menţionat în masa succesorală, el reprezintă un act juridic notarial, rezultatul unui acord de voinţă a moştenitorilor participanţi la procedura succesorală notarială necontencioasă, cu privire la masa succesorală, calitatea de moştenitori, modul de partajare a bunurilor. Prin el însuşi, neînsoţit de acte anterioare sau subsecvente, nu face dovada dreptului de proprietate al defunctului asupra bunurilor incluse în masa succesorală, fiind doar o dovada a succesiunii pretinsului drept. Este un act constatator, şi nu constitutiv de drepturi. Succesorii dobândesc dreptul succesoral prin efectul legii sau al testamentului direct de la defunct, astfel încât trebuie dovedită existenţa în patrimoniul defunctului a dreptului de proprietate asupra bunului. Or, astfel cum s-a menţionat chiar în cuprinsul certificatului de moştenitor, defunctul nu poseda acte de proprietate pentru bunurile imobile menţionate în masa succesorală. Prin urmare, prin includerea în masa succesorală a terenului, notarul public a consfinţit doar o anumită situaţie de fapt, cu acordul tuturor moştenitorilor, iar nu valoarea juridică a unui titlu de proprietate, chitanţa de mână, după cum nici certificatul de moştenitor emis pe baza acestei chitanţe nu au o asemenea valoare. Aşadar, câtă vreme părţile nu au prezentat un titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că imobilul compus din teren şi construcţie nu face parte din masa partajabilă (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 498/R/2011, nepublicata).
4. Din interpretarea dispoziţiilor art. 673* CPC rezultă că regula este partajul în natură, în condiţiile în care părţile nu se învoiesc altfel. Instanţele de fond nu au motivat de ce a fost înlăturată regula partajării în natură a imobilului proprietate comună, în condiţiile în care raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit faptul că imobilul este comod partajabil în natură şi a stabilit loturile ce se cuvin fiecăreia dintre părţi în raport cu cotele lor părţi. Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 6731 CPC, deoarece acest text este incident în acea ipoteză în care partajul este posibil a se realiza în natură, textul stabilind anumite criterii legale, cu caracter exemplificativ, pentru formarea şi atribuirea loturilor. Prin urmare, textul art. 673’ CPC nu este incident în situaţia în care instanţa hotărăşte să deroge de la regula împărţirii în natură. Instanţele pot deroga de la regula partajării în natură doar în situaţia în care imobilul ce compune masa succesorală nu este comod partajabil în natură sau în cazul în care părţile se învoiesc altfel (C.A. Bucureşti, s. o IV-a civ., dec. nr. 1650/R/2011, nepublicata).
5. Existenţa criteriilor de care instanţa trebuie să ţină seama la formarea şi atribuirea loturilor pentru realizarea împărţelii judiciare este justificată raţional şi obiectiv, având finalitatea de a îndruma instanţa tocmai pentru a evita arbitrarul în formarea loturilor şi atribuirea lor acelor părţi care au un drept de proprietate comună. întreaga procedură a împărţelii judiciare reglementată Codul de procedură civilă are ca finalitate ieşirea din starea de indiviziune, procedură în urma căreia fiecare copărtaş devine proprietar exclusiv al unei anumite părţi concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietăţii. Textul art. 6739 CPC nu afectează nici cota-parte ideală din masa bunurilor care formează proprietatea comună a părţilor şi, cu atât mai mult, dreptul autorului excepţiei de a i se atribui, în urma împărţelii, un lot de bunuri corespunzător drepturilor sale. Prevederile art. 67 39 CPC au ca scop, corelativ cu celelalte texte ale capitolului din care face parte, să înlesnească, într-un mod cât mai echitabil, încetarea stării de indiviziune (C.C., dec. nr. 182/2003, M. Of. nr. 408/2003).
6. Departe de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituţie, ce au ca obiect garantarea dreptului de proprietate, dispoziţiile art. 493 alin. (1) CPC care prevăd că creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora, le dau expresie, întrucât împărţeala pe care o instituie, ca o condiţie prealabilă imperativă a realizării creanţei faţă de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecţie a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor faţă de creditorul urmăritor (C.C, dec. nr. 513/2010, M. Of. nr. 332/2010).
7. în aplicarea principiului egalităţii copartajanţilor, la efectuarea partajului trebuie luată în considerare valoarea bunului de la data judecăţii, iar nu valoarea existentă în momentul naşterii stării de coproprietate, astfel încât diminuarea valorii de piaţă a bunului se impută asupra drepturilor tuturor copartajanţilor (C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 331/2009, nepublicotâ).
8. Atribuirea în totalitate a bunurilor către unul dintre coproprietari, fără acordul acestuia, duce la încălcarea principiului împărţelii în natură a bunurilor mobile supuse partajului (C.A. Galaţi, dec. civ. nr. 3/R/2010, nepublicotâ).
9. Instanţa a admis acţiunea, a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la terenul liber de construcţie, a atribuit reclamanţilor în natură aceste teren, a obligat reclamanţii să plătească pârâţilor sultă şi le-a acordat un termen de graţie de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru plata sultei. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii întregului imobil construcţie, iar în ceea ce priveşte terenul, mai puţin cota indiviză ce aparţine statului român, conform menţiunilor din certificatul de moştenitor eliberat de fostul Notariat de Stat şi a certificatului de succesiune vacantă. Prin urmare, cel care are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu este statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, şi nu municipiul Bucureşti, prin Primarul general, din acte nerezultând un transfer al dreptului de administrare sau a calităţii de reprezentant al statului asupra imobilului, conform art. 12 din Legea nr. 213/1998 (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 50/R/2011, nepublicota).
1. După cum s-a spus, egalitatea este sufletul împărţelii. Legiuitorul nu s-a mulţumit însă cu o egalitate în valoare, ci a urmărit să asigure şi egalitatea în
Citește mai mult
natură, fiecare dintre copărtaşi trebuind, în principiu, să primească în lotul său o parte proporţională din toate felurile de bunuri aflate în coproprietate (M. Eliescu, Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, p. 211).2. întrucât împărţeala se face în natură, nu se va proceda la alcătuirea loturilor decât după formarea şi evaluarea masei de partajat. Se va recurge la atribuire, în cazul în care vreunul dintre copărtaşi, stăpânind în fapt terenuri coproprietate, a ridicat în timpul indiviziunii construcţii pe aceste terenuri. în toate cazurile, instanţa nu se poate mulţumi să admită în principiu acţiunea pentru ieşirea din indiviziune, ci, după ce a stabilit printr-o încheiere interlocutorie bunurile de împărţit şi cota-parte cuvenită fiecărui copărtaş, trebuie prin hotărâre să desăvârşească împărţeala, prin împărţirea preţului vânzării sau atribuirea loturilor formate (M. Eliescu p. 265).
3. Loturile vor fi alcătuite potrivit principiului egalităţii nu numai în valoare, dar şi în natură, dându-se fiecărui copărtaş aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi şi creanţe, de aceeaşi natură şi valoare.
4. în cazul împărţelii în natură a unei case, loturile formate trebuie să reprezinte fiecare, din punct de vedere arhitectonic, o unitate locativă.
5. Inegalitatea în natură a loturilor se compensează printr-o sumă de bani, numită sultă. Aceasta nu înseamnă însă că s-ar putea atribui unui coproprietar toate bunurile comune în natură, cu obligaţia de a plăti în bani echivalentul părţilor cuvenite celorlalţi copărtaşi, sub cuvânt că orice copărtaş poate să primească o sultă. Stabilirea unei sulte este admisibilă numai în caz de inegalitate a loturilor, pentru întregirea drepturilor celorlalţi copărtaşi (M. Eliescu p. 265).
6. Spre deosebire de partajul convenţional, în cazul în care împărţeala bunurilor este dispusă prin hotărâre a instanţei de judecată nu se poate deroga de la principiul împărţelii în natură a bunului comun decât în cazuri excepţionale. Desigur, împărţeala în natură este obligatorie numai dacă bunul este divizibil şi comod partajabil în natură (V. Stoica, Drepturile reale 2006, p. 101).
7. Soluţia atribuirii bunului către unul dintre coproprietari are caracter subsidiar în raport cu soluţia împărţelii în natură, aplicându-se atunci când bunul comun este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură [art. 67310 alin. (1) fraza I CPC, art. 676 alin. (2) NCC). Atribuirea bunului unui coproprietar este posibilă însă numai cu acordul expres al acestuia. Dacă însă doi sau mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul comun, se pune problema criteriilor în funcţie de care instanţa de judecată trebuie să adopte această soluţie [art. 67310 alin. (1) fraza a ll-a, art. 6739 CPC). Evaluarea bunului comun este necesară întotdeauna când se aplică soluţia atribuirii bunului către un coproprietar, iar dacă părţile nu se învoiesc cu privire la valoarea bunului, instanţa va dispune efectuarea unei expertize, pentru a se stabili valoarea de circulaţiea bunului la data judecăţii. La rândul său, împărţeala prin vânzare are caracter subsidiar nu numai în raport cu împărţeala în natură, ci şi cu împărţeala prin atribuire (V. Stoica, Drepturile reale 2006, p. 102).
În cazul în care bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se poate face sau prin atribuire în schimbul unei sulte sau prin vânzarea bunului şi distribuirea preţului.