Art. 683 Noul cod civil Garanţia pentru evicţiune şi vicii ascunse Partajul Proprietatea comună
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Art. 683
Garanţia pentru evicţiune şi vicii ascunse
(1) Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Fiecare este obligat să îl despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicţiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta, proporţional, de către ceilalţi coproprietari, inclusiv de coproprietarul prejudiciat.
(3) Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj.
| ← Art. 682 Noul cod civil Strămutarea garanţiilor Partajul... | Art. 684 Noul cod civil Desfiinţarea partajului Partajul... → |
|---|
► „Art. 787. (1) Coerezii sunt datori garanţi unul către altul numai despre tulburările şi evicţiunile ce proced dintr-o cauză anterioară împărţelii. (2) Garanţia încetează când o evicţiune a fost exceptată anume, printr-o clauză expresă a actului de împărţeală, sau când evicţiunea a fost cauzată din greşeala eredelui (C. civ. 788, 1337 şi urm., 1351, 1399, 1741)";
► „Art. 788. (1) Fiecare din erezi este obligat, în proporţie cu partea sa ereditară, a despăgubi pe co-eredele său de paguba ce a suferit din cauza evicţiunii. (2) Când unul din coerezi va
Citește mai mult
fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împărţi între eredele garantat şi între ceilalţi coerezi (C. civ. 779, 1053 şi urm.)".Legislaţie conexă: art. 1695 şi urm., art. 2517, art. 2531 NCC.
1. Deşi prin dispoziţiile art. 786, Codul civil din 1864 adoptase soluţia conform căreia partajul avea efect declarativ, şi nu translativ de proprietate, prin dispoziţiile art. 787 păstrase obligaţia de garanţie reciprocă între copărtaşi, soluţie cu privire la care s-a spus că „se întemeiază pe egalitatea ce trebuie să existe între copărtaşi" (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom III, partea a ll-a, p. 809-810).
2. Obligaţia de garanţie între coproprietari contra evicţiunii sau viciilor ascunse, pentru bunurile căzute în loturile fiecăruia dintre ei, se întemeiază însă pe efectul translativ de proprietate al partajului, deoarece coproprietarii dobândesc bunurile atribuite la partaj unii de la alţii.
3. Această garanţie este datorată de drept, fără să fie nevoie de stipulaţia părţilor, indiferent dacă partajul se realizează prin bună învoială sau prin justiţie sau dacă bunurile partajate sunt mobile sau imobile.
4. Obligaţia de garanţie a loturilor este mutuală şi reciprocă, deoarece împărţeala înfăţişează în realitate caracterele unui schimb (M. Eliescu p. 300).
5. în interpretarea art. 787 C. civ. 1864, s-a arătat că prin „evicţiune" se înţelege orice pierdere sau prejudiciu pe care unul dintre copărtaşi l-ar suferi, în privinţa bunului căzut în lotul său (de exemplu, dobândirea unei servituţi sau a unui uzufruct asupra bunului căzut în lotul copărtaşului, pierderea acţiunii în revendicare pornite de un comoştenitor împotriva unui terţ), iar prin „tulburare" se înţelege orice împiedicare a exerciţiului dreptului de proprietate, stabilindu-se că numai tulburările de drept dădeau loc la acţiunea în garanţie, căci, dacă nu se pretindea niciun drept asupra bunului, comoştenitorii trebuiau să se apere singuri (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom III, partea a ll-a, p. 812-813).
6. Controversa legată de aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 1336 C. civ. 1864, care prevedea obligaţia de garanţie şi pentru viciile ascunse, pornită de la faptul că art. 787 C. civ.
1864 menţiona că obligaţia de garanţie între coproprietari exista „numai pentru tulburările şi evicţiunile ce preced dintr-o cauză anterioară împărţelei", a fost tranşată prin dispoziţiile art. 683 NCC, care stipulează în mod expres că dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului se aplică în mod corespunzător.
7. Cu privire la condiţiile cerute pentru ca obligaţia de garanţie reciprocă dintre coproprietari să aibă loc, teza a ll-a a alin. (1) al art. 683 NCC trimite la dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului.
8. Alineatul (2) al art. 683 NCC reglementează conţinutul obligaţiei de garanţie şi întinderea ei.
9. Copărtaşul care a suferit o evicţiune, totală sau parţială, va fi despăgubit cu o sumă de bani (această soluţie fusese adoptată şi de Codul civil din 1864 în art. 788). El nu va putea cere o nouă împărţeală (pentru a cere să se restabilească egalitatea dintre copărtaşi) şi nici nu va putea cere a primi despăgubirea sa în bunurile comune. Acţiunea coproprietarului prejudiciat este o acţiune personală, nu una reală (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom lll, partea a ll-a, p. 818-819).
10. Despăgubirea se va stabili în raport de valoarea pe care bunul de care a fost deposedat coproprietarul o avea la momentul evicţiunii, iar nu în raport de valoarea pe care o avea la momentul partajului, deoarece aceasta este paguba suferită de moştenitorul evins (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom lll, partea a ll-a, p. 820).
11. De vreme ce garanţia are drept scop să repare inegalitatea dintre copărtaşi izvorâtă din evicţiune, iar copărtaşii garanţi nu au să sufere sau să se bucure de modificările de valoare suferite de bun după împărţeală, trebuie să se ţină seama numai de valoarea bunului de la data împărţelii (M. Eliescu p. 301).
12. Cu privire la întinderea obligaţiei de garanţie, soluţia adoptată de noul Cod civil prin dispoziţiile art. 683 alin. (2) teza I este diferită de cea prevăzută de art. 788 C. civ. 1864, care făcea deosebire între vânzare şi împărţeală. Astfel, în art. 788 C. civ. 1864, despăgubirea datorată coproprietarului evins era suportată de fiecare copartajant „în proporţie cu partea sa ereditară", deci inclusiv de coproprietarul evins, soluţie ce a fost justificată în doctrină pe ideea de egalitate ce trebuie să existe între copărtaşi, astfel că se spunea că pierderea suferită din cauza evicţiunii apasă asupra întregii mase de bunuri comune, spre deosebire de regulile de la vânzare, conform cărora cumpărătorul era despăgubit pentru întreaga pierdere suferită (art. 1337 C. civ. 1864) (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom lll, partea a ll-a, p. 821). Noul Cod civil nu mai prevede că ceilalţi coproprietari suportă despăgubirea datorată coproprietarului evins fiecare „în proporţie cu partea sa ereditară", astfel încât coproprietarul evins nu mai suportă partea corespunzătoare cotei sale părţi din despăgubire.
13. în schimb, în situaţia în care unul dintre coproprietari este insolvabil, soluţia adoptată de art. 683 alin. (2) teza a ll-a este identică cu cea prevăzută la art. 788 alin. (2) C. civ. 1864, în sensul că partea datorată de coproprietarul insolvabil va fi suportată de fiecare coproprietar proporţional cu cota sa parte, inclusiv de coproprietarul prejudiciat.
14. Spre deosebire de vânzare, garantul trebuie să sufere o parte din paguba pricinuită prin evicţiune, căci pierderea se împarte între toţi copărtaşii, inclusiv cel care se bucură de garanţie (M. Eliescu p. 301).
15. Articolul 683 alin. (3) NCC menţionează cazurile în care coproprietarii nu îşi datorează garanţie, şi anume: a) când prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar. Dacă coproprietarul este sau nu în culpă pentru evicţiunea suferită de un alt coproprietar este o chestiune de fapt, care se apreciază de instanţele de fond. „Coproprietarul este în culpă dacă s-a judecat până în ultimă instanţă cu evingătorul fără a-i chema pe ceilalţi coproprietari în garanţie" (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom lll, partea o ll-a, p. 817, nota de subsol 1); b) când coproprietarii au fost scutiţi de obligaţia de garanţie prin actul de partaj. „Clauza de exonerare de garanţie trebuie să fie menţionată în mod expres în actul de partaj, legea neadmiţând o derogare tacită de la regula conform căreia coproprietarii îşi datorează reciproc obligaţia de garanţie" (idem, p. 816). „Clauzele de negaranţie în materie de împărţeală, pentru a fi valabile, trebuie să fie exprese şi speciale. împrejurarea că, la data împărţelii, copărtaşul evins cunoştea primejdia evicţiunii nu poate fi interpretată ca o renunţare la garanţie şi, prin urmare, nu îi ridică şi nici nu îi micşorează dreptul la garanţie, căci clauza de negaranţie trebuie să fie expresă. Pe de altă parte, clauza de negaranţie trebuie să specifice cazurile de evicţiune pentru care garanţia este înlăturată" (M. Eliescu p. 301).
16. Noul Cod civil nu a mai reluat dispoziţiile art. 789 C. civ. 1864 care instituiau un termen special de prescripţie a acţiunii în garanţie (de 5 ani) şi un moment de început al termenului de prescripţie derogatoriu de la dreptul comun (respectiv din ziua împărţelii, şi nu din ziua producerii evicţiunii), astfel încât se va aplica dreptul comun.
17. Acţiunea în garanţie pentru evicţiune se prescrie în termenul general de prescripţie, iar pentru vicii ascunse în 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie (în acest din urmă caz tot 3 ani). în caz de evicţiune termenul curge de la data producerii ei, iar în cazul viciilor ascunse de la data descoperirii lor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului de orice natură, cu excepţia construcţiilor, iar în cazul construcţiilor cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare (art. 3, art. 5 şi art. 11 din Decretul nr. 167/1958) (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 512). Notă. Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat prin art. 230 din Legea nr. 71/2011. în prezent, termenul general de prescripţie de 3 ani este reglementat la art. 2517 NCC, legea neprevăzând un termen special de prescripţie în cazul acţiunii în răspundere pentru vicii ascunse. Potrivit art. 2531 NCC, prescripţia dreptului la acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse, dacă prin lege nu se prevede altfel, începe să curgă, în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcţie, de la împlinirea unui an de la data predării ori recepţiei finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii; iar în cazul unei construcţii, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepţiei finale a construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii.
18. Copărtaşul ameninţat de evicţiune are două posibilităţi de a exercita acţiunea în garanţie: fie se judecă cu evingătorul şi apoi exercită acţiunea în garanţie pe cale principală, fie, în cadrul procesului cu evingătorul, formulează cerere de chemare în garanţie a celorlalţi coproprietari, cea din urmă soluţie fiind singurul mod de a evita a i se opune finele de neprimire prevăzut la art. 1705 NCC.