Art. 686 Noul cod civil Regulile aplicabile bunurilor aflate în coproprietate şi în devălmăşie Partajul Proprietatea comună
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 5-a
Partajul
Art. 686
Regulile aplicabile bunurilor aflate în coproprietate şi în devălmăşie
Prevederile prezentei secţiuni sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul său, precum şi celor aflate în devălmăşie.
| ← Art. 685 Noul cod civil Înstrăinarea bunurilor atribuite... | Art. 687 Noul cod civil Proprietatea periodică Proprietatea... → |
|---|
1. în situaţia unui coproprietar/coindivizar care îşi exercită în mod abuziv dreptul de folosinţă asupra unui bun - imobil de locuit -, este posibilă evacuarea, dacă din probele administrate reiese că pârâtul-coproprietar îl împiedică pe redamantul-coproprietar să folosească imobilul, printr-un comportament care face imposibilă convieţuirea. în acest caz, pârâtului îi rămâne posibilitatea de a exercita o acţiune de ieşire din indiviziune/acţiune de partaj cu privire la imobilul în litigiu. în consecinţă, o acţiune în evacuare de drept comun formulată împotriva unui coproprietar
Citește mai mult
pe motivul imposibilei convieţuiri este admisibilă, iar lipsirea acestuia de un atribut al dreptului de proprietate - folosinţa - este justificată tocmai datorită exercitării abuzive a dreptului şi împiedicării celuilalt coproprietar de a-şi exercita, la rândul său, folosinţa normală a imobilului (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 878/R/2010, nepublicatâ).2. Proprietarul unui imobil are obligaţia de a-şi exercita cu bună-credinţă drepturile asupra imobilului respectiv, iar unul dintre elementele acestei bunei-credinţe este respectarea drepturilor coproprietarilor. în cadrul relaţiilor de familie, dreptul unuia dintre soţi de a folosi locuinţa bun comun cuprinde posibilitatea acestuia de a duce o viaţă normală, într-un climat de linişte, fără ca viaţa ori sănătatea să îi fie pusă în primejdie prin acţiunile întreprinse de soţul coproprietar sau prin comportamentul acestuia. Un element component al dreptului de a folosi locuinţa este şi dreptul de a pretinde oricăror persoane, inclusiv coproprietarilor, să nu facă nimic de natură a atinge acest drept, iar manifestarea acestui drept poate fi cererea de evacuare a soţului care face imposibilă convieţuirea. Chiar dacă o astfel de acţiune nu este expres reglementată de lege, ea este fundamentată pe principiile generale ale dreptului de coproprietate şi ale dreptului familiei. Evacuarea unuia dintre soţi din locuinţa proprietate comună nu atinge dreptul de proprietate al acestuia, pentru că evacuarea este o măsură cu caracter provizoriu, care poate înceta când situaţia care a impus-o s-a modificat, nefiind afectat decât atributul folosinţei dintre cele trei atribute ce caracterizează dreptul de proprietate (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 408/R/2008, în Jurindex).
3. Proprietatea comună în devălmăşie poate înceta în timpul căsătoriei şi la cererea creditorilor personali ai soţilor, în măsura necesară acoperirii creanţelor lor. Efectul este acela că bunurile partajate devin obiectul dreptului de proprietate exclusivă al fiecăruia dintre soţi. Soţii pot avea două categorii de datorii: proprii şi comune. în consecinţă, există şi două categorii de creditori: personali şi comuni. în principiu, creditorul personal nu poate urmări pentru realizarea creanţei sale bunurile comune, acesta putând urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor. Dacă bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanţelor creditorilor personali, aceştia pot cereîmpărţirea bunurilorcomune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii creanţei. Pe cale de consecinţă, ca regulă, legitimare procesuală în cadrul acţiunii având ca obiect partajul bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei are numai creditorul personal al unuia dintre aceştia. în ipoteza în care datoria nu este personală, ci una comună soţilor, creditorul poate urmări bunurile comune, nemaiputându-se aprecia că are calitatea de creditor personal. Ca orice drept de proprietate, şi dreptul de proprietate comună în devălmăşie are în conţinutul său atributele posesie, folosinţă şi dispoziţie. Nici exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate comună nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (C.C., dec. nr. 962/2011, M. Of. nr. 673/2011).
4. împrejurarea că imobilul urmărit s-a dovedit a fi în proprietate comună devălmaşă, iar creanţa ce a stat la baza titlului executoriu nu a rezultat ca urmare a unui împrumut în interesul comun al soţilor, constituie un impediment la executare, întrucât, potrivit art. 493 alin. (1) CPC, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş vor trebui să ceară mai întâi împărţeala imobilului aflat în proprietate comună şi apoi executarea silită a debitorului (Jud. s. 5 Bucureşti, sent. nr. 851/2003, nepublicotă).
5. Prezumţia relativă a achiziţionării bunurilor cu contribuţia egală a soţilor poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare dintre părţi care, la împărţeală, ar pretinde o contribuţie mai mare. Cotele de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunurilor comune se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil. Ceea ce foştii soţi au achitat, din surse proprii, după desfacerea irevocabilă a căsătoriei, în contul datoriilor comune, în speţă ratele preţului unui apartament, cumpărat în timpul căsătoriei, le conferă dreptul de creanţă, în limita părţilor din debit achitate de fiecare, iar nu cote de proprietate (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 2094/2005).
2. Regimul comunităţii matrimoniale, ca principal efect patrimonial al căsătoriei, trebuie să fie în fiinţă, în principiu, tot timpul căsătoriei. Despărţirea în fapt a soţilor nu atrage încetarea sa, căci acest regim legal nu poate fi
Citește mai mult
modificat ca urmare a înţelegerii sau a neînţelegerii soţilor. în cele mai multe cazuri, regimul comunităţii durează tot timpul căsătoriei, dar, uneori, interesele creditorilor sau ale soţilor pot duce la împărţirea bunurilor comune nu numai la desfacerea şi la încetarea căsătoriei, dar şi în timpul acesteia (Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu p. 99).3. Codul familiei avea o viziune extrem de restrictivă cu privire la posibilitatea soţilor de a pune capăt devălmăşiei în timpul căsătoriei. Astfel, prin derogare de la regula din dreptul comun potrivit căreia nimeni nu poate fi silit a rămâne în indiviziune, Codul familiei prevedea doar două situaţii în care împărţirea bunurilor comune era socotită admisibilă: a) la cererea oricăruia dintre soţi, pentru motive temeinice, şi b) la cererea creditorului personal al unuia dintre soţi, care a urmărit bunurile personale ale acestuia, ce s-au dovedit însă insuficiente pentru satisfacerea creanţei sale; c) la aceste ipoteze admise de legiuitor jurisprudenţă şi doctrina au acceptat şi partajul bunurilor devălmaşe în cazul confiscării speciale, ca măsură de siguranţă dispusă potrivit Codului penal (art. 118), precum şi în cadrul contestaţiei la executare [art. 4001 CPC, art. 174 alin. (2) C. proc. fisc.]. Noul Cod civil permite soţilor să recurgă oricând în timpul căsătoriei la un partaj amiabil, prin act notarial sau, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească, fdrâ ca legea sâ mai condiţioneze admisibilitatea acţiunii de partaj de dovada unor motive temeinice (art. 358 NCC). Bunurile atribuite fiecărui soţ după partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune. Regimul comunităţii nu încetează decât în condiţiile legii, chiar dacă toate bunurile au fost împărţite în timpul căsătoriei (art. 358 NCC). Soluţiile consacrate privind împărţirea bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soţi se menţin şi în noul Cod civil (art. 353) (M. Avram, C. Nicolescu p. 259-268).
4. Cu privire la modalităţile de lichidare a comunităţii de bunuri, art. 320 NCC prevede că regimul matrimonial se lichidează prin bună învoială sau, în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească, iar art. 355 alin. (1) NCC prevede că, la încetarea comunităţii, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.
5. Condiţia actului notarial de partaj poate fi considerată excesivă, având în vedere faptul că, în materia partajului, noul Cod civil nu impune o asemenea condiţie. Astfel, art. 670 prevede doar că partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii. Actul de partaj trebuie să îmbrace forma autentică numai în cazul imobilelor, potrivit art. 680 alin. (2) NCC (M. Avram, C. Nicolescu p. 300-301).
6. în ceea ce priveşte efectele partajului, art. 357 NCC reglementează mecanismul lichidării comunităţii legale, iar ca aspect de noutate, prin alin. (2) teza a ll-a instituie o prezumţie legală simplă, că soţii au avut o contribuţie egală. în concepţia noului Cod civil (art. 680), partajul bunurilor comune produce efect constitutiv, adică numai pentru viitor, ţinând cont, totodată, de efectul constitutiv al cărţii funciare. Textul trebuie însă corelat cu prevederile art. 385 NCC, care instituie efectul retroactiv al încetării regimului matrimonial în cazul divorţului, care urcă până la data introducerii cererii de divorţ sau, după caz, chiar până la data separaţiei în fapt. Prin urmare, s-ar putea discuta despre un eventual efect retroactiv al partajului, prin excepţie de la regula de drept comun instituită prin art. 680. în orice caz, în materie imobiliară, date fiind regulile de carte funciară, efectele juridice ale partajului se produc numai prin înscriere în cartea funciară (M. Avram, C. Nicolescu p. 301-302).