Art. 860 Noul cod civil Domeniul public naţional, judeţean şi local Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 860
Domeniul public naţional, judeţean şi local
(1) Bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public naţional, judeţean sau, după caz, local.
(2) Delimitarea dintre domeniul public naţional, judeţean şi local se face în condiţiile legii.
(3) Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers se face în condiţiile legii.
| ← Art. 859 Noul cod civil Obiectul proprietăţii publice.... | Art. 861 Noul cod civil Caracterele dreptului de proprietate... → |
|---|
1. Transmiterea fără plată, în temeiul unei hotărâri de Guvern, prin protocol de predare-primire, din domeniul public al statului în domeniul public al unui judeţ, a unui teren a cărui apartenenţă la fondul forestier naţional a fost cert stabilită este nelegală, fiind dată cu nesocotirea atât a prevederilor Codului silvic, cât şi a interesului general al protecţiei mediului, care primează în raport cu cel al unităţii administrativ-teritoriale constând în construirea unui campus universitar (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4431/2008).
2. împrejurarea că în cadrul unui
Citește mai mult
proces în revendicare nu s-a făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren nu este relevantă pentru soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind legalitatea adoptării, în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, a hotărârii Guvernului prin care respectiva suprafaţă de teren a fost atestată ca aparţinând domeniului public al unei unităţi administrativ-teritoriale. în condiţiile în care cu privire la suprafaţa de teren dovada unui interes legitim şi a aparenţei dreptului de proprietate sunt confirmate prin hotărâre judecătorească, atestarea apartenenţei imobilului respectiv la domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, în măsura în care această apartenenţă nu este stabilită cu caracter imperativ de Legea nr. 213/1998, echivalează, prin efectele sale, cu o expropriere abuzivă (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 39/2005).► art. 3 alin. (2), (3) şi (4), art. 19-23 şi anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (M. Of. nr. 448/1998);
► art. 120 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată (M. Of. nr. 123/2007).
1. în mod normal, criteriul după care se face delimitarea între domeniul public naţional, cel judeţean şi cel local îl reprezintă utilitatea publică/interesul public pe care o/ îl prezintă bunul în cauză: dacă bunul interesează (sau este util pentru) întreaga societate (o autostradă, un pod peste Dunăre, clădirea în care îşi
Citește mai mult
desfăşoară activitatea Parlamentul ori Guvernul etc.), el va face parte din domeniul public naţional; în schimb, dacă utilitatea sa publică este limitată teritorial (la nivel judeţean ori chiar local) - un drum judeţean, un pod peste un pârâu care traversează o comună, clădirea unei primării etc. bunul ar trebui să facă parte din domeniul public judeţean ori local. Criteriul are însă o oarecare doză de imprecizie, căci se referă la un interes public predominant, iar nu la unul exclusiv: un drum judeţean ori un domeniu schiabil aparţinând unui judeţ în mod evident poate fi (şi este) utilizat şi de resortisanţii altor judeţe, însă fără îndoială că, statistic vorbind, un asemenea bun este utilizat în primul rând de către persoanele care locuiesc în judeţul în cauză.2. Pentru a înlătura orice incertitudini, uneori legiuitorul intervine şi stabileşte că o anumită categorie de bunuri face parte dintr-un anumit domeniu public (naţional, judeţean, local). Iar prevederea de la art. 860 alin. (2) NCC, deşi pare firească, fiind o expresie a principiului paralelismului de procedură (de vreme ce un anumit bun a fost declarat prin lege organică de interes naţional, schimbarea afectaţiunii, respectiv declasarea acestuia trebuie să aibă la bază tot o lege organică), ea este totodată şi cvasi-inutilă: pe de o parte, pentru că, evidentă fiind, regula ar exista şi în lipsa instituirii ei exprese prin lege. Astfel, dacă printr-un act juridic anumite bunuri făcând parte din reţeaua naţională de supraveghere meteorologică ar fi trecute din domeniul public naţional în cel judeţean, fără îndoială că sancţiunea ar fi nulitatea actului în cauză, fiind suficientă prevederea din Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, potrivit căreia această reţea face parte din domeniul public al statului. Pe de altă parte însă, un anumit bun poate fi declasat, în concret, prin scoaterea sa din categoria declarată de utilitate publică prin lege organică. Astfel, un bun anume va face obiectul exclusiv al proprietăţii publice atâta timp cât va face parte din categoria reglementată ca atare-, iar modificarea legii organice este o condiţie pentru ca acea categorie de bunuri, privită în abstract, să nu mai facă obiectul exclusiv al proprietăţii publice, însă oricând administraţia publică, dacă consideră necesar (sau chiar natura!!!), poate scoate un anumit bun din categoria respectivă. Bunăoară, bunurile care fac parte din reţeaua naţională de supraveghere meteorologică vor fi proprietate publică atâta timp cât textul de lege care îi serveşte drept fundament va rămâne nemodificat; însă o suprafaţă de teren pe care se află amplasată o staţie meteo ar putea fi dezafectată şi declasată prin decizia autorităţilor competente, în cazul în care utilitatea publică concretă a acesteia dispare. De asemenea, categoria „plajelor" va fi proprietate publică a statului atâta timp cât legea noastră fundamentală nu va prevedea altceva; însă o anumită suprafaţă de teren care este în prezent plajă ar putea deveni, prin retragerea treptată a ţărmului mării, o suprafaţă de teren oarecare din interiorul uscatului, astfel încât, în urma acţiunilor naturii, administraţia publică să se vadă nevoită să declaseze o asemenea suprafaţă de teren, trecând-o în domeniul privat, pentru că, pur şi simplu, aceasta nu mai aparţine categoriei constituţionale amintite.