Art. 934 Noul cod civil Alte dispoziţii aplicabile Uzucapiunea imobiliară Efectele posesiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 2-a
Uzucapiunea imobiliară
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 2-a
Uzucapiunea imobiliară
Art. 934
Alte dispoziţii aplicabile
Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la prescripţia extinctivă.
| ← Art. 933 Noul cod civil Joncţiunea posesiilor Uzucapiunea... | Art. 935 Noul cod civil Prezumţia de titlu de proprietate... → |
|---|
legala.la insistentele mele (locuind practic in apartament) oclpp imi comunica ca apartamentul a trecut in fondul de stat si ca o sa fiu chemat la intreprinderea comunala pentru a incheia un contract de inchiriere.acest lucru nu s-a intamplat nici in ziua de azi .In schimb in cartea funciara apartamentul figureaza inscris ca proprietate de stat
La intrepriderea comunala
Citește mai mult
insa nu figureaza in evidente mentionat fiind oclpp. In anul 1992 am divortat de sotul meu convinsa fiind ca acesta a rezolvat problema si ca sunt in legalitate. In consecinta locuiesc practic in acestapartament impreuna cu copiii din anul 1990 si nu stiu ce sa fac. Am 70 de ani sunt pensionara ,nu cunosc legile dar doresc sa intru in legalitate Intrebarea mea ,pot beneficia de uzucapiune tinand cont ca locuiesc in acest apartamernt de 24 ani ,nu am datorii la asociatie dar nu posed nici un act referitor la acesta Fostul meu sot este senil ,are 75 ani si nu poate sa-mi dea nici un fel de informatie.Daca cineva ma poate indruma spre rezolvare.
1. Pusă în faţa problemei de a stabili în mod concret care anume este ziua împlinirii uzucapiunii, jurisprudenţă franceză a decis că, în cazul termenelor fixate pe luni şi pe ani, ultima zi a intervalului de timp în cauză este cea care poartă aceeaşi dată calendaristică cu prima zi a acestui interval (Soc., 24 fevr. 1961, Bull. IV, nr. 252, p. 199, Gaz. Pal. 1961, 1, 369; Com., 8 mai 1972, J.C.P. 72, IV, 163; Bull. IV, nr. 136, p. 137). Practica judiciară a avut destul de rar ocazia de a se pronunţa pe această temă, pentru că nu se întâmplă prea frecvent ca actul întreruptiv să
Citește mai mult
intervină tocmai în ziua imediat următoare celei care are aceeaşi dată calendaristică cu dies a quo. Şi totuşi, putem menţiona câteva hotărâri: Civ., 3 mai 1854 (referitor la prescripţia unui drept de înscriere de stare civilă), S. 1854,1, 479; Civ. 3e, 20jull. 1994 (uzucapiunea asupra unei coproprietăţi, faţă de unul dintre coproprietari), J.C.P. 2000,1, 258, p. 1748, nr. 8; Civ. 3e, 13 nov. 1984 (în materia uzucapiunii prescurtate), Bull. civ. III, nr. 188, D. 1985, p. 345, noteJ.-L. Aubert; Com., lOjull. 1989 (prescripţia de un an în privinţa unei acţiuni de angajare a răspunderii civile a unui transportator de mărfuri), Bull. civ. III, nr. 220; Soc., 19 nov. 1970 (în materia prescripţiei dreptului la alocaţie suplimentară pentru cel de-al doilea copil - textul legal impunând condiţia ca cea de-a doua naştere „să se producă în termen de trei ani de la cea precedentă", cererea mamei fiind respinsă, deoarece primul copil se născuse la data de 19 decembrie 1965, iar cel de-al doilea la data de 20 decembrie 1968), Bull. civ. V, nr. 645 (opud E. Roşioru nr. 61, p. 227, inclusiv nota 2).2. Pesta, invazia şi în special răsboiul pot fi considerate drept cauze de suspendarea prescripţiei; prin art. 3 din Legea măsurilor excepţionale se decreta suspendarea tuturor prescripţiilor în favoarea celor chemaţi sub arme, pe tot timpul mobilizării sau stării de război. Decretul Regal nr. 1528/1920 ridica suspendarea termenelor judecătoreşti acordată persoanelor civile domiciliate în circumscripţiile în care ea a fost necesară din cauza faptelor de război, iar Decretul Regal nr. 275 din 18 martie 1921 fixa ziua de 1 aprilie 1921 ca dată de la care începeau să curgă termenele suspendate până atunci în favoarea celor mobilizaţi. Jurisprudenţă a hotărât că termenele încep să curgă de la data de 1 aprilie 1921, independent de data demobilizării celor în favoarea cărora a fost suspendată prescripţia, chiar dacă au fost demobilizaţi anterior (Cos. I, dec. civ. nr. 969/1921, în C. Jud. nr. 4/1922) sau ulterior (Cos. I, dec. civ. nr. 1836/1925, în J. Gen. nr. 2051/1925) şi că această suspendare se aplică doar în favoarea celor mobilizaţi, iar nu şi a soţiilor lor (Jud. Ocol Băicoi, Prahova, sent. civ. nr. 158/1921, în C. Jud. nr. 27/1922)
3. Posesia aptă să ducă la uzucapiune poate fi întreruptă sau suspendată numai în condiţiile prevăzute de lege, întreruperea însemnând înlăturarea efectelor posesiei anterioare ei, iar suspendarea lipsind-o de efecte pe un timp limitat. Instanţa de recurs a ajuns la concluzia că înstrăinarea de către proprietar a dreptului său către un terţ a fost de natură să întrerupă posesia uzucapantului. Este de reţinut că legea determină cauzele de întrerupere a prescripţiei achizitive. Ele constau în manifestări de voinţă care se raportează, exclusiv, la atitudinea părţilor faţă de împrejurarea că bunul este stăpânit de posesor, iar nu de adevăratul proprietar. în alţi termeni, actele de întrerupere a prescripţiei achizitive trebuie să pună în discuţie posesia exercitată de uzucapant, aşadar, „să o tulbure". Mai mult - cu referire la prescripţia extinctivă, dar observaţia este valabilă şi pentru prescripţia achizitivă -, cauzele de suspendare şi întrerupere a prescripţiei au caracter limitativ, legea enumerând strict împrejurările care atrag suspendarea sau întreruperea cursului prescripţiei (Trib. jud. Braşov, dec. civ. nr. 423/1984, cu Notă critică de C. Bîrsan, în R.R.D. nr. 10/1985, p. 58-62).
4. Atunci când pentru calculul termenului de prescripţie momentul de la care curge acest termen nu intră în calculul său, nu acelaşi lucru se întâmplă cu cea din urmă zi a termenului fixat, care este cuprinsă în intervalul de timp menţionat, la expirarea căruia prescripţia este împlinită (C.A. Dijon, 22 nov. 1926, D.H. 1927, 59; Com., 8 moi 1972, J.C.P. 72, IV, 163; Bull. IVnr. 136, p. 137; C.A. Amiens, 19 janv. 1960, D. 1960, 482, apud E. Roşioru nr. 61, p. 226, nota 4).
5. în cazul Congregaţiei religioase Saint-Viateur s-a decis că, datorită faptului că nu avea personalitate juridică, nu putea fi donatară a unor bunuri. S-a pus problema dacă familia donatorului a pierdut, după cei treizeci de ani prevăzuţi în art. 2262 C. civ. fr. (echivalentul art. 1890 C. civ. român 1864 - n.n.), proprietatea bunului prin neuz. Prin decizia de principiu pronunţată. Curtea de Casaţie a arătat că acţiunii în revendicare nu îi sunt aplicabile regulile prescripţiei extinctive (Civ., 5 mai 1879, D. 1880, I, 143, S. 79,1, 313, în H. Capitant, Les gronds arrets de la jurisprudence civile, 8e ed., Dalloz, Paris, 1984, apud L. Pop, L.M. Harosa p. 319, nota 3).
Legislaţie conexă: art. 2523, art. 2532, art. 2534, art.
Citește mai mult
2535, art. 2537-2544, art. 2551-2556 NCC.1. în art. 692 din Proiectul Codului civil (în prezent, art. 934 NCC - n.n.) se precizează că „Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează în mod corespunzător cu cele privitoare la prescripţia extinctivă". Aşadar, pe lângă problema joncţiunii posesiilor, toate celelalte chestiuni care ţin de cursul prescripţiei achizitive vor fi supuse dispoziţiilor care reglementează cursul prescripţiei extinctive. în felul acesta, redactorii Proiectului Codului civil au curmat controversa care există în prezent ca urmare a faptului că prescripţia extinctivă este reglementată într-un act normativ separat de Codul civil. într-adevăr Codul civil [din 1864] reglementează în principal, chiar dacă nu exclusiv, prescripţia achizitivă (V. Stoica voi. II, nr. 358, p. 490-491).
2. în general, prescripţia - fie achizitivă, fie extinctivă - este analizată ca o supunere a dreptului în faţa stării de fapt, ca o impunere a unei situaţii faptice în sfera juridicului. O stare de fapt caracterizată prin pasivitatea vădită faţă de cel ce poate fi chemat în judecată (în vederea salvgardării unui drept) va conduce în timp la dispariţia oricărei posibilităţi de a acţiona împotriva acestuia. Simetric, posesia exercitată de o persoană asupra unui bun, coroborată cu prelungirea ei în timp, va sfârşi prin a o transforma în proprietarul acestuia. însă, în timp ce prescripţia extinctivă sau liberatorie reprezintă un mod de stingere a obligaţiilor, prin care pasivitatea în exercitarea unui drept de-a lungul unei anumite perioade de timp antrenează pierderea acestuia pentru titularul său, în special în ce priveşte drepturile de creanţă (dar, deopotrivă, şi drepturile reale, cu excepţia dreptului de proprietate), prescripţia achizitivă sau uzucapiunea constituie un mod de dobândire a drepturilor reale principale, în special a dreptului de proprietate. Prin urmare, cele două se prezintă ca fiind instituţii diferite, legate însă printr-un element comun - curgerea timpului (E. Roşioru nr. 142, p. 466-467).
3. Prescripţia achizitivă are ca bază în mod esenţial uzucapiunea; prescripţia extinctivă, în afara unor cazuri particulare, cum este ipoteza prescripţiei ipotecilor şi a celei a petiţiei de ereditate, nu presupune nicio posesiune (M. Nicolae, Prescripţia extinctivă, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, nr. 28, p. 72).
4. Uzucapiunea extratabulară este un fapt juridic complex, în structura căruia intră nu numai faptul juridic în sens restrâns al posesiei, cu toate determinările prevăzute de lege, ci şi manifestarea de voinţă a uzucapantului, care trebuie să îmbrace însă forma declaraţiei de înscriere a uzucapiunii în cartea funciară. Această concluzie este întărită de dispoziţiile art. 692 combinate cu dispoziţiile art. 1947 din Proiectul Codului civil (art. 934 combinat cu dispoziţiile art. 2512 NCC - n.n.). într-adevăr, în primul articol se precizează că reglementarea prescripţiei achizitive se completează cu reglementarea prescripţiei extinctive, iar în al doilea articol se spune expres că prescripţia extinctivă nu poate fi invocată din oficiu. Momentul dobândirii dreptului de proprietate este momentul înregistrării în cartea funciară a cererii de înscriere a uzucapiunii. într-adevăr, potrivit art. 653 alin. (1) din Proiectul Codului civil (în prezent, art. 890 NCC - n.n.), „înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efecte de la data înregistrării cererilor". Aşadar, în momentul împlinirii termenului de uzucapiune se naşte dreptul potestativ de opţiune al uzucapantului. Exercitarea în forma pozitivă a acestui drept de opţiune, cu consecinţa dobândirii dreptului de proprietate, se face printr-un act juridic unilateral, care trebuie să îmbrace însă forma cererii de înscriere a uzucapiunii în cartea funciară. Această cerere poate fi făcută şi în cazul în care se desfăşoară un proces care poartă asupra dreptului de proprietate asupra bunului posedat, indiferent dacă procesul se află în faza judecăţii în primă instanţă, în faza judecăţii în apel, în faza judecăţii în recurs ori în faza rejudecării după casare, iar în cazul arbitrajului, pe tot parcursul soluţionării litigiului. Această concluzie, înscrisă expres în dispoziţiile art. 1940 din Proiectul Codului civil (în prezent, art. 2513 NCC - n.n.), este diferită de concluzia care rezultă din dispoziţiile art. 1842 C. civ. (1864), dispoziţii potrivit cărora uzucapiunea poate fi invocată numai până în momentul pronunţării deciziei în apel (V. Stoica voi. II, nr. 356, p. 488).
5. Remarcăm ca un moment de început - comun celor două feluri de prescripţie achizitivă - ziua imediat armatoare intrării în posesie. Ziua în care uzucapantul a intrat în posesia efectivă a imobilului nu se socoteşte în cadrul termenului legal, deoarece ea este în mod necesar incompletă. Este regula exprimată de un vechi adagiu: dies a quo non computatur in termino (E. Roşioru nr. 59, p. 221).
6. Prescripţia se încheie la miezul nopţii ultimei zile a termenului prevăzut de lege (L. Pop p. 242).
7. Dacă, în timpul vieţii sale, uzucapantul nu îşi invocă, pe una dintre aceste căi (acţiune sau excepţie - n.n.), dreptul său de proprietate, dobândit prin prescripţie achizitivă, asupra unui bun imobil (de pildă, o construcţie, cu grădină şi curte aferente), va putea oare ca succesorul său universal sau cu titlu universal să procedeze ca atare? Avându-se în vedere că - logic şi juridic - nu i se poate refuza oricăreia dintre categoriile de succesori amintiţi cuprinderea în masa succesorală a unui bun dobândit de către defunct printr-un fapt juridic (cazul uzucapiunii), dar pe care acesta, din indiferent ce motive, nu l-a invocat în timpul vieţii sale pe cale de acţiune, rezultă că atari moştenitori pot, subsecvent decesului lui de cuius, să îşi invoce dreptul prin introducerea unei acţiuni în justiţie, care, după caz, poate fi o acţiune în revendicare, o acţiune de ieşire din indiviziune sau chiar o acţiune în constatare. Pentru identitate de raţiune, aceleaşi categorii de succesori pot invoca şi pe cale de excepţie (de pildă, ca pârâţi într-o acţiune în revendicare) dobândirea de către autorul lor a unui bun imobil prin prescripţie achizitivă, al cărei termen se împlinise anterior decesului său (R. Borza, Posibilitatea invocării dreptului de proprietate al lui de cuius dobândit prin uzucapiune de către succesorii săi universali sau cu titlu universal, în Dreptul nr. 7/1999, p. 23-25, apud V. Terzea, Noul Cod civil adnotat, p. 852).
8. Având în vedere dispoziţiile art. 2513 raportat la art. 934 NCC, invocarea uzucapiunii pentru prima dată în calea procesuală a recursului este inadmisibilă (V. Terzea, Noul Cod civil adnotat, p. 853).