Art. 938 Noul cod civil Buna-credinţă Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă Efectele posesiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 3-a
Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 3-a
Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă
Art. 938
Buna-credinţă
(1) Este de bună-credinţă posesorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului.
(2) Buna-credinţă trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului.
| ← Art. 937 Noul cod civil Dobândirea proprietăţii mobiliare... | Art. 939 Noul cod civil Dobândirea bunului mobil în temeiul... → |
|---|
Citește mai mult
in alb si sub pretextul ca nu a vrut sa plateasca impozit nu a inregistrat-o la fisc.) Cam asa procedeaza toti care aduc masini de afara. Deci pe contract a pus firma Spaniola care apare in actele originale ale masinii si firma noastra, semnand el pentru spaniol.)Ne-a spus sa il sunam daca avem probleme ca el nu face gainarii pentru 3500 de euro si ca totul este ok. Bineinteles ca nu a mai raspuns la telefon si practic am ramas cu o masina cu acte, masina ok si nu este furata fiind verificata si la RAR si la Politie, dar din lipsa unui contract de vanzare cumparare legit nu o pot inmatricula. Deci in acea seara in drum spre politie la 100 metri de sectie chiar in fata noastra vedem masina vanzatorului pt ca ii facusem poze si instant l-am depasit, blocat si am chemat politia. Am ajuns la sectie, am depus plangere, omul a fost si el legitimat, a schimbat povestea, nu mai adusese el masina, cica o cumparase de la un individ din targ sa isi faca si el cateva sute, banii nu a vrut sa ii restituie spunand ca a luat deja alta masina, dupa care a spus ca banii i-a dat cuiva care este in spital. In fine omul este clar un mincinos. Dupa o saptamana am fost chemat de catre ofiterul de caz si am depus o declaratie si astfel a inceput o urmarire penala contra acestui individ.Problema mea este ca am o masina pe care am dat niste bani si nu o pot inmatricula pentru a ma folosi de ea.Din spusele unui ofiter pe la sectie se pare ca ar exista o modalitate de a obtine o ordonanta presedentiala , nu cunosc termenii dar este ceva referitor la uzufruct sau fructis ceea ce mi-ar permite sa inmatriculez masina pe perioada solutionarii dosarului si de a o folosi..
Va rog frumos daca se pricepe cineva la aceasta speta sa ma contacteze deoarece politia mi-a spus ca este nevoie de un avocat sa ma ajute. Va multumesc.
Citește mai mult
exista 2 mostenitori acum acesti mostenitori cer anularea actelor. ce se poate antanpla mise pot anula actele de proprietate? astept un ras va multumesc anticipat1. Dobândirea fructelor de către posesor încetează din momentul în care viciile titlului său îi sunt cunoscute, moment din care posesorul încetează de a fi de bună-credinţă. în cauză, la începutul anului 1986, recurentul a cumpărat (cu act sub semnătură privată) de la un neproprietar terenurile din litigiu, iar reclamanta a fost pusă în posesie de către executorul judecătoresc pe data de 26 mai 1986, la punerea în posesie asistând şi soţia recurentului. Aşa fiind, de la această dată recurentul a fost posesor de rea-credinţă şi nu mai era îndreptăţit să perceapă fructele (Trib.
Citește mai mult
jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 152/1988, în R.R.D. nr. 11/1988, p. 75).2. Buna-credinţă trebuie să existe la momentul intrării în posesie, şi nu la momentul încheierii contractului între dobânditorul de bună-credinţă şi detentorul care a înstrăinat (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1120/1966, în C.D. 1966, p. 90).
3. Constatarea nulităţii contractului translativ de proprietate nu justifică obligaţia cumpărătorului la restituirea fructelor culese decât cu începere de la data introducerii acţiunii, deoarece pentru perioada anterioară el era îndreptăţit să le culeagă, în virtutea transmiterii şi posedării bunului ce a constituit obiectul vânzării. Tot astfel, vânzătorul va fi obligat să plătească dobânda legală de la aceeaşi dată, a introducerii acţiunii (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 322/1980, în 1.6. Mihuţă, Repertoriu 1969-1975, nr. 109, p. 89). în sens contrar: De vreme ce abia la data de 10 decembrie 1987, prin decizie civilă, s-a anulat ca nelegal actul de schimb al unor terenuri agricole, rezultă că între anii 1985 (data încheierii actului de schimb) şi 1987 pârâtul, fiind posesor de bună-credinţă, nu trebuie să restituie reclamantului fructele industriale culese (fânul) sau contravaloarea lor [Trib. jud. Maramureş, dec. civ. nr. 812/1988, în R.R.D. nr. 11/1988, p. 74, cu notă critică a redacţiei: în cauză, instanţa a considerat că buna-credinţă a posesorului a existat până la data pronunţării deciziei (10 decembrie 1987). în mod constant însă, suprema instanţă a statuat că buna-credinţă a posesorului încetează din momentul introducerii acţiunii în vederea anulării actului juridic ori chiar anterior, dacă punerea în întârziere a avut loc pe altă cale (prin notificare etc.), iar nu de la data pronunţării hotărârii de admitere a acţiunii ori a rămânerii ei definitive).
4. în cazul în care convenţia privitoare la transmiterea proprietăţii imobilului producător de fructe este lovită de nulitate, pentru oricare motiv prevăzut de lege, nulitatea respectivă nu are nicio influenţă asupra fructelor culese de către cumpărător, căruia vânzătorul i-a predat folosinţa bunului tocmai în vederea culegerii fructelor, aceasta însă numai până la data introducerii acţiunii, care echivalează cu punerea în întârziere a cumpărătorului. De asemenea, până la aceeaşi dată, cumpărătorul nu va putea pretinde vânzătorului dobânzile la suma plătită drept preţ. Situaţia este similară, cu privire la fructe, şi în ipoteza în care operează rezoluţiunea convenţiei. Cu privire la producte, arbori tăiaţi de pe terenul dat în folosinţa cumpărătorului, acestea aparţin proprietarului terenului, adică vânzătorului, indiferent de data când au fost tăiaţi, înainte sau după data chemării în judecată, deoarece buna-credinţă a posesorului cumpărător nu poate face ca productele, spre deosebire de fructe, să devină ale sale (Trib. Suprem, $. civ., dec. nr. 1005/1985, în C.D. 1985, p. 35-39).
5. în cazul în care convenţia privitoare la transmiterea proprietăţii unui imobil nu se încheie în forma autentică, aceasta nu are nicio influenţă asupra reţinerii fructelor culese de cumpărător, căruia vânzătorul i-a predat folosinţa tocmai în vederea culegerii fructelor. De asemenea, nici cumpărătorul nu poate pretinde, pentru aceeaşi perioadă, dobânzile aferente preţului plătit, întrucât vânzătorul este în drept să le reţină (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 689/1982, în C.D. 1982, p. 58-61).
6. Potrivit dispoziţiunilor art. 1909 C. civ. (1864), achizitorii obiectelor mobiliare nu sunt protejaţi de lege decât într-atât cât nicio circumstanţă nu a fost de natură să deştepte într-înşii bănuiala asupra legitimaţiei posesiunii persoanei care le-a transmis acele obiecte (Apel Buc. II, Dr. 67/909, p. 532, apud C. Hamangiu, N. Georgean voi. IV, pct. 19, p. 444).
► „Art. 486. Posesorul este de bună-credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute (C. civ. 485, 487, 494, 995, 997,1854 şi urm., 1858,1890,1894,1898)";
► „Art. 1898. (1) Buna-credinţă este credinţa posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. (2) Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului".
Legislaţie conexă:
► art. 937, art. 948 NCC;
► art. 2274 (fost art. 2268),
Citește mai mult
art. 2275 (fost art. 2269) C. civ. fr.1. Ceea ce este nou, ca redactare, dar exista demult ca idee, este definirea bunei-credinţe în această materie. Acum în art. 938 NCC avem o definire a bunei-credinţe şi, de asemenea, precizăm şi momentul în care trebuie să existe buna-credinţă, chestiuni care erau cunoscute însă din doctrină şi din jurisprudenţă (V. Stoica, Dobândirea..., p. 69).
2. Consacrăm o soluţie care fusese controversată multă vreme, dar în ultimul timp era recunoscută de mai toţi autorii, şi anume că şi bunurile mobile pot fi dobândite prin uzucapiune. Păi nu e o contradicţie în termeni? Nu e! Pentru că, atunci când nu sunt îndeplinite anumite cerinţe pentru a opera efectul achizitiv al posesiei mobiliare, atunci înseamnă că acel bun mobil poate să formeze obiectul unei posesii îndelungate şi să fie dobândit prin uzucapiune. Numai că, aşa cum se întâmplă cu uzucapiunea mai în toate cazurile şi în materie imobiliară, termenul de posesie a fost redus şi este vorba de un termen de 10 ani (V. Stoica, Dobândirea..., p. 69).
3. Deci componentele bunei-credinţe sunt: existenţa titlului şi necunoaşterea de către dobânditorul bunului frugifer a viciilor acestuia (L. Pop p. 202).
4. Buna-credinţă a dobânditorului trebuie să fie întreagă, deplină. Dacă acesta a avut cea mai mică îndoială în privinţa calităţii de proprietar a autorului său, atunci urmează a fi considerat de rea-credinţă. Posesorul este de rea-credinţă nu numai în situaţiile în care s-a probat o îndoială efectivă din partea acestuia la data contractării imobilului, ci şi în ipotezele în care uzucapantul putea şi chiar trebuia să aibă asemenea îndoieli cu privire la calitatea de proprietar a înstrăinătorului (de pildă, atunci când în contract se stipulează că dobânditorul a achitat un preţ foarte scăzut sau că nu l-a achitat deloc ori titlul înstrăinătorului „trezeşte suspiciuni") (E. Roşioru nr. 121.3., p. 390).
5. Titlul ce se invocă de către posesor nu este un element separat de buna-credinţă, ci intrinsec acesteia, de natură a o justifica. De aceea, titlul nu trebuie, aşa cum prevede textul art. 486 C. civ. [1864], să fie neapărat translativ de proprietate. El poate fi şi un titlu declarativ de drepturi; ceea ce contează este ca posesorul să aibă convingerea fermă, lipsită de îndoială, că are un titlu ce îi dă dreptul la perceperea fructelor. De asemenea, titlul există chiar şi atunci când este putativ, nul absolut sau relativ. Face excepţie situaţia când nulitatea absolută este determinată de încălcarea ordinii publice (L. Pop p. 202-203).
6. Buna-credinţă nu poate exista în absenţa justului titlu, fiindcă acesteia i-ar lipsi baza de referinţă. Numai pentru dobândirea proprietăţii fructelor, buna-credinţă, singură, este suficientă. Indiferent dacă există sau nu un înscris constatator al operaţiunii translative, posesorul are un titlu de proprietate ca negotium iuris, atunci când operaţiunea juridică a fost efectuată, iar el ignoră faptul că bunul provine de la un non dominus (I. Lulă).
7. Condiţia bunei-credinţe nu trebuie să fie dovedită. Din moment ce posesorul prezintă titlul, element intrinsec al acesteia, buna-credinţă se prezumă, până la proba contrară (L. Pop p. 203).
8. Alături de buna-credinţă şi separat de aceasta, pentru aplicarea art. 1909 alin. (1) C. civ. [1864], este absolut necesar şi un just titlu, care trebuie să aibă o existenţă reală, dar care este prezumat, astfel că, după părerea noastră, este exclusă dobândirea bunurilor mobile prin intrarea în posesiune pe temeiul unui titlu putativ, care să aibă existenţă doar pe planul imaginaţiei terţului dobânditor (I. Lulă p. 80).
9. Contravenţia se socoteşte săvârşită de către cel care a înstrăinat animalele fârâ documentul legal care sâ ateste proprietatea şi sândtatea lor; cel care a primit animalul -cumpărătorul, în speţă - nu poate fi socotit contravenient pentru faptul că i s-a făcut înstrăinarea cu încălcarea prevederilor legale. Ne întrebăm însă dacă nu cumva cumpărătorul, în măsura în care e crescător de animale profesionist şi cunoaşte deci textele legale în vigoare, nu are obligaţia, impusă de diligenţă unui bun gospodar şi corect cetăţean, de a solicita documentele amintite în momentul înstrăinării. Fără îndoială, inexistenţa lor nu duce la nulitatea vânzării, dar poate ridica serioase semne de întrebare cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului. Şi atunci, un asemenea cumpărător poate fi socotit a fi de bună-cre-dinţă? Credem că nu. în concluzie, date fiind eforturile ce trebuie depuse în aprecierea bunei-credinţe, considerăm greşită soluţia instanţei, deoarece, în mod cu totul superficial a fost validată susţinerea pârâtului că ar fi de bună-credinţă, fără a se da posibilitatea reclamanţilor de a proba contrariul. în mod corect, în virtutea rolului activ, instanţa ar fi trebuit să le pună în vedere reclamanţilor să îşi completeze susţinerile privind reaua-credinţă a pârâtului cu orice alte mijloace de probă, inclusiv cu martori (F. Baias).
10. în legătură cu susţinerea potrivit căreia în materie mobiliară, datorită numărului mare şi a diversităţii acestor bunuri, care aparţin unei persoane, ar fi dificil de preconstituit, pentru fiecare bun în parte, un titlu de proprietate, considerăm că acest raţionament nu poate fi acceptat, deoarece este de natură a duce la confuzia actului juridic ca operaţiune juridică (negotium ori negotium iuris) cu înscrisul constatator al acordului de voinţă (instrumentum probationis). Din prevederile art. 1909 alin. (1) C. civ. [1864] trebuie să înţelegem numai că actul juridic ca negotium este prezumat că există, mai ales că principiul consensualismului actelor juridice nu impune, cu necesitate, întocmirea unor înscrisuri constatatoare a justului titlu (I. Lula, loc. cit., p. 85).
11. Buna-credinţă a terţului dobânditor trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului [art. 938 alin. (2) NCC], nefiind suficient să existe, pentru ipoteza în care intrarea în posesie a dobânditorului este ulterioară încheierii actului juridic dintre el şi detentor, numai la data realizării acordului de voinţă (6. Boroi, L. Stânciulescu p. 69).