Art. 935 Noul cod civil Prezumţia de titlu de proprietate Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă Efectele posesiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 3-a
Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 3-a
Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă
Art. 935
Prezumţia de titlu de proprietate
Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.
| ← Art. 934 Noul cod civil Alte dispoziţii aplicabile Uzucapiunea... | Art. 936 Noul cod civil Opozabilitatea faţă de terţi... → |
|---|
Din moment ce pârâtul a dobândit 32 de oi de la un terţ detentor precar, el urmează a fi considerat de bună-credinţă, chiar dacă detentorul nu avea asupra lui actele de proprietate şi sănătate a oilor. Ca atare, fiind de bună-credinţă, nu are calitate procesuală pasivă în acţiunea în revendicare introdusă de reclamanţi (Jud. S.A. Ilfov, sent. civ. nr. 1134/1986, în R.R.D. nr. 1/1988, p. 40). Notă critică. Posesorul, chiar de bună-credinţă, al unui bun mobil are calitate procesuală pasivă în acţiunea prin care se revendică bunul. în cazul de faţă, raportul juridic dedus judecăţii
Citește mai mult
este cel născut între proprietar şi posesorul lucrului, ca urmare a încălcării dreptului de către posesor; subiectul pasiv al raportului juridic ce are în conţinutul său un drept real (în speţă, dreptul de proprietate) este nedeterminat. în momentul în care o persoană încalcă un drept real, subiectul pasiv se individualizează, dar nu în cadrul raportului juridic anterior, ci în cadrul unui nou raport juridic conflictual, grefat pe cel preexistent. în acest nou raport juridic, ce urmează a fi analizat de instanţă, subiectul activ are dreptul să ceară şi să-i fie restituit bunul, iar subiectul pasiv este obligat să-l restituie. Aşa fiind, cel ce se află în posesia lucrului revendicat este „obligat în raportul juridic dedus judecăţii", deci are calitate procesuală pasivă. Ca atare, orice posesor, fie el de bună ori de rea-credinţă, va avea calitatea de pârât în acţiunea în revendicare a bunului (F. Baias, Notă critica la sentinţa civilă nr. 1134/1986 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, în R.R.D. nr. 1/1988, p. 41-46).Legislaţie conexă: art. 2276 alin. (1) (fost art. 2279) C. civ. fr.
1. Ce facem în noul Cod civil? Renunţăm la această formulă ezoterică din reglementarea art. 1909 şi o explicăm în termeni foarte clari şi limpezi şi, practic, spunem în noul Cod civil că posesia în materie de bunuri mobile are trei funcţii: mai întâi are funcţia de a consacra o prezumţie de titlu de
Citește mai mult
proprietate, în al doilea rând, are funcţia de a asigura opozabilitatea faţă de terţi a actelor de transmitere a bunurilor mobile şi, în al treilea rând, în condiţii speciale, are funcţia achizitivă de proprietate. Revenind la prima funcţie, o să observăm că, dacă vorbim de o prezumţie, ea nu se referă chiar la proprietate, ci se referă la titlul de proprietate, deci posesia în această materie a bunurilor mobile creează o prezumţie de titlu de proprietate. în al doilea rând, nu este vorba de o prezumţie irefragabilă, dimpotrivă, este vorba de o prezumţie relativă şi nu se confundă cu prezumţia dreptului de proprietate, cu prezumţia dreptului achizitiv al bunurilor mobile dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Se poate întâmpla fie să demonstrezi că ai şi înscrisuri de proprietate şi nu face prezumţia altceva decât să consolideze titlul respectiv, în al doilea rând, poţi să demonstrezi că nu ai avut titluri de proprietate şi nu ai dobândit ca proprietar, dar îndeplineşti condiţiile pentru a beneficia de efectul achizitiv al posesiei de bună-credinţă şi, în al treilea rând, s-ar putea, răsturnând această prezumţie de proprietate, să nici nu beneficiezi de efectul achizitiv şi atunci, până la urmă, vei fi lipsit de bunul mobil cu totul. Aceasta este deci semnificaţia primului text pe care l-am introdus în art. 935 NCC, în care se spune că oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că a dobândit titlul de proprietate asupra bunului (V. Stoica, Dobândirea bunurilor mobile prin posesia de bunâ-credinţâ, transcript - Conferinţa „Intrarea în vigoare a noului Cod Civil: realităţi şi provocări legislative ale modernizării societăţii româneşti" din 30 iunie 2011, p. 64-65).2. Orice posesor al unui bun este în aparenţă proprietarul său. Prin urmare, până la proba contrară, posesorul este prezumat a fi proprietarul bunului pe care-l posedă (L. Pop p. 201).
3. Pornind de la premisa că prezumţia bunei-credinţe este relativă şi că ea serveşte ca temei prezumţiei de proprietate, [rezultă] că nu este posibil să aibă o valoare absolută o prezumţie care se fundamentează pe o alta, care are doar o valoare relativă. Cele două prezumţii sunt atât de strâns legate între ele, încât nu pot avea o soartă juridică distinctă, una în raport cu cealaltă. Apoi, de vreme ce buna-credinţă a posesorului este susceptibilă de contestare din partea unui terţ care se consideră proprietar, devine susceptibil de discuţie, implicit, şi titlul de proprietate al celui care are în stăpânire materială bunul din litigiu. Prin urmare, pe cale indirectă, se ajunge la combaterea acestei prezumţii considerate absolută, deşi de esenţa prezumţiilor absolute este tocmai inadmisibilitatea înlăturării lor pe vreo cale. Aceasta înseamnă că prezumţia reglementată prin art. 1909 alin. (1) C. civ. [1864] determină numai o răsturnare a sarcinii probei, fiindcă legiuitorul a urmărit doar a-l scuti pe posesor de proba titlului său de proprietate, nicidecum a răpi terţilor neposesori orice posibilitate de a-şi dovedi drepturile referitoare la asemenea bunuri [I. Lulâ, Observaţii asupra prezumţiei prevăzute de art. 1909 alin. (1) din Codul civil, în Dreptul nr. 1/2000, p. 73-85].
4. Atunci când este vorba de bunuri mobile, nu se cere dată certă, fiindcă pentru dobândirea dreptului de proprietate numai momentul intrării în posesiune are relevanţă juridică, iar justul titlu se cere ca negotium iuris, iar nu ca instrumentum iuris. Este necesar în mod absolut un just titlu, pentru că un posesor care s-a pus singur în posesiune nu poate fi de bună-credinţă, întrucât nu poate ignora lipsa titlului său. Este adevărat că, în cazul dobândirii fructelor, nu se cere existenţa unui just titlu, distinct (separat) de buna-credinţă, dar această soluţie de excepţie se explică, în primul rând, prin faptul că fructele nu provin de la detentorul precar, nu au format şi nu au putut forma obiectul unei transmiteri, fiindcă ele nu au fost niciodată proprietatea altei persoane, ci au fost produse de bunul frugifer, pe timpul cât s-a aflat în stăpânirea terţului dobânditor. Proprietatea fructelor se dobândeşte de către posesor numai prin percepere, fiind absurd să considerăm că, posterior intrării în posesiune, terţul dobânditor ar avea nevoie, pentru culegerea acestor bunuri, de vreun just titlu real sau putativ. Dobândirea fructelor este un efect produs exclusiv pe temeiul bunei-credinţe, deoarece există un text de lege care prevede expres aceasta (I. Lulă, loc. cit., p. 84).