Art. 939 Noul cod civil Dobândirea bunului mobil în temeiul uzucapiunii Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă Efectele posesiei

Legislaţie conexă:
► art. 932 alin. (2), art. 933, art. 934 NCC;
► art. 939 C. civ. fr.

1. Prin raportarea realizată în cuprinsul normei juridice care reglementează uzucapiunea mobiliară (în speţă art. 939 NCC) la dispoziţiile art. 932 alin. (2), art. 933 şi art. 934, se consacră în această materie efectul suspensiv al viciilor posesiei, dar şi incidenţa regulilor cu caracter general privitoare la termenul şi cursul prescripţiei, începutul, suspendarea şi întreruperea acesteia. Totodată, se recunoaşte posibilitatea joncţiunii posesiilor în materie mobiliară, în absenţa altor menţiuni, rezultă

Citește mai mult

că şi în această privinţă se aplică regulile şi condiţiile joncţiunii posesiilor imobiliare. De remarcat că, întrucât prin art. 939 este reglementată o singură categorie de uzucapiune mobiliară, se exclud ipotezele în care posesorul iniţial şi cel subsecvent au exercitat acte de stăpânire caracteristice unor uzucapiuni diferite. în ce priveşte rolul jucat de buna sau reaua-credinţă a acestora, faţă de reglementarea cuprinsă în art. 938 alin. (2) NCC („Buna-credinţă trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului"), apreciem că este suficient ca aceasta să existe doar la momentul intrării în posesia efectivă a bunului mobil şi doar în persoana uzucapantului subsecvent. Altfel spus, este suficient ca un posesor să fi fost de bună-credinţă la data dobândirii posesiei asupra bunului mobil, după care, chiar dacă devine de rea-credinţă şi îl înstrăinează unui subdobânditor care, la rândul său, este de bună-credinţă, condiţiile pentru a putea fi invocată joncţiunea posesiilor celor doi sunt îndeplinite. Mai departe, chiar dacă acest din urmă posesor, în cursul stăpânirii pe care o exercită asupra bunului mobil în cauză, devine de rea-credinţă, însă îl înstrăinează unui al treilea dobânditor - de bună-credinţă - mai înainte de împlinirea cursului uzucapiunii mobiliare, în continuare se poate invoca joncţiunea posesiilor în cauză. Nu este mai puţin adevărat că, faţă de prevederile art. 933 alin. (1) NCC, fiecare dintre posesorii subsecvenţi are posibilitatea de a se delimita (din diferite raţiuni) de stăpânirea exercitată de posesorul sau posesorii anteriori şi să invoce strict propria sa posesie asupra bunului mobil în cauză.

2. în premieră, se reglementează uzucapiunea în materia bunurilor mobile; ideea nu este nouă, ea fiind prefigurată de unele studii doctrinare, fără însă a fi fost valorificată şi în plan jurisprudenţial.

3. întrucât art. 696 din Proiectul Codului civil (art. 939 NCC - n.n.) trimite la dispoziţiile aplicabile uzucapiunii imobiliare în legătură cu efectul suspensiv al viciilor posesiei, cu joncţiunea posesiilor şi cu prevederile din materia prescripţiei extinctive, care se aplică şi în materia prescripţiei achizitive, rezultă că regimul juridic al uzucapiunii mobiliare se apropie mult de regimul juridic al uzucapiunii lungi în reglementarea din Codul civil [din 1864). Diferenţa este că termenul de uzucapiune este de zece ani. în rest, aspectele privind dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune trebuie să fie avute în vedere şi în cazul uzucapiunii mobiliare (V. Stoica voi. II, nr. 360, p. 491).

4. Este de discutat dacă efectul achizitiv şi efectul extinctiv retroactivează până în momentul începerii posesiei. în absenţa unei dispoziţii exprese, această concluzie este greu de susţinut. Mai degrabă, s-ar putea susţine concluzia potrivit căreia efectele principale ale uzucapiunii mobiliare se produc în momentul exercitării în forma pozitivă a dreptului potestativ de opţiune. Oricum, pentru a înlătura echivocul, se impune o precizare în Proiectul Codului civil în legătură cu momentul în care operează aceste două efecte (V. Stoica voi. II, nr. 360, p. 491).

5. Cât priveşte dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, este evident că, în momentul împlinirii termenului de zece ani, posesorul nu dobândeşte chiar dreptul de proprietate, ci numai un drept de opţiune, cât timp art. 696 (art. 939 NCC - n.n.) trimite la art. 692 (art. 935 NCC - n.n.), iar acesta trimite la dispoziţiile din materia prescripţiei extinctive, deci inclusiv la textele art. 1947 şi art. 1948 (art. 2512, respectiv art. 2513 NCC - n.n.), din care rezultă că prescripţia nu poate fi invocată din oficiu, iar beneficiarul ei o poate invoca în cursul unui proces inclusiv în recurs sau în faza judecării după casare, iar în cazul arbitrajului, pe tot parcursul soluţionării litigiului (V. Stoica voi. II, nr. 360, p. 491-492).

6. Atunci când intervertirea precarităţii în posesiune se referă la un bun mobil corporal, care are la bază o desistare voluntară, precaritatea nu se transformă în posesiune, ci direct în proprietate, spre deosebire de toate celelalte cazuri, care necesită curgerea unui anumit interval de timp. Deoarece terţul dobânditor nu deţine bunul în temeiul titlului iniţial al predecesorului său (titlu care reprezintă o simplă detenţiune), ci în baza justului titlu, adică a titlului prin care precaristul i-a transmis însuşi dreptul de proprietate, deşi acesta din urmă era doar un proprietar aparent, se impune concluzia că justul titlu nu este doar un simplu element component al bunei-credinţe (I. Lulâ, loc. cit., p. 85).