Art. 941 Noul cod civil Dobândirea bunului prin ocupaţiune Ocupaţiunea Efectele posesiei
| Comentarii |
|
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 4-a
Ocupaţiunea
Art. 941
Dobândirea bunului prin ocupaţiune
(1) Posesorul unui lucru mobil care nu aparţine nimănui devine proprietarul acestuia, prin ocupaţiune, de la data intrării în posesie, însă numai dacă aceasta se face în condiţiile legii.
(2) Sunt lucruri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice, peştele şi resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale, fructele de pădure, ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice şi altele asemenea.
(3) Lucrurile mobile de valoare foarte mică sau foarte deteriorate care sunt lăsate într-un loc public, inclusiv pe un drum public sau într-un mijloc de transport în comun, sunt considerate lucruri abandonate.
| ← Art. 940 Noul cod civil Posesia titlurilor la purtător... | Art. 942 Noul cod civil Proprietatea bunului găsit Ocupaţiunea... → |
|---|
1. Lucrurile părăsite devin proprietatea primului ocupant, iar nu proprietatea statului. Prin urmare, în specie fiind vorba de păcura ce se scurge de la schelele societăţilor petrolifere pe o apă care nu este propriu-zis curgătoare, ci mai mult o cale de scurgere pentru apele provenite din ploi, această păcură nu poate fi considerată decât ca un res derelictae, a cărui proprietate nu poate aparţine statului şi deci, implicit, el nu poate conceda dreptul de a o strânge numai unei anumite persoane (Trib. Prahova, s. a ll-o, dec. nr. 611/1924, în C. Hamangiu, N. Georgeon vol. II, p.
Citește mai mult
4).2. Fazanii crescuţi în captivitate nu şi-au pierdut calitatea de animale domestice prin simplul fapt al eliberării lor fortuite, chiar dacă aparţin unei specii sălbatice, astfel încât nu devin un vânat susceptibil de a fi dobândit prin ocupaţiune (Civ. 2e, 12 nov. 1986, Bull. II, nr. 163, p. 110; J.C.P 87, II, 20731, note de Malafosse, apud Code civil 1995-1996, Ed. Litec, p. 426).
► art. 935, art. 936, art. 945 alin. (4), art. 539, art. 942 alin. (1) NCC;
► Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (M. Of. nr. 944/2006);
► Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale (M. Of. nr. 482/2002);
► Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată (M. Of. nr. 828/2008);
► art. 717 C. civ. fr.
1. Mecanismul ocupaţiunii este asemănător posesiei, numai
Citește mai mult
că luarea în posesie conduce nu numai la dobândirea instantanee a proprietăţii, ci şi eliberează de toate sarcinile reale care ar putea greva bunul; este deci un mod originar de dobândire a proprietăţii onimo domini, în sensul că dobânditorul este primul proprietar cunoscut; în alte cuvinte, dobânditorul nu va fi avândul-cauză al cuiva (O. Ungureanu, C. Munteanu nr. 665, p. 820).2. Ocupaţiunea presupune două condiţii: luarea în posesie a bunului şi intenţia de a-l face propriu (animus occupandi); totuşi, credem că intenţia nu trebuie să fie calificată, aşa încât şi persoana lipsită de capacitate poate să fie beneficiara ocupaţiunii (de exemplu, un minor sau un alienat mintal) (O. Ungureanu, C. Munteanu nr. 665, p. 820).
3. Se pot dobândi prin ocupaţiune unele bunuri, cum sunt: apa de băut sau pentru trebuinţele casnice, când este luată dintr-un izvor natural; vânatul ori peştele capturat definitiv şi cu respectarea prevederilor legale speciale (L. Pop p. 246).
4. Ocupaţiunea presupune că aproprierea rezultă din simplul fapt material al capturării animalului de către vânător sau pescar. Vânătoarea este guvernată de teoria posesiei şi de cutumă. Ocupaţiunea presupune că aproprierea este independentă de proprietatea fondului de pe care vânatul a fost capturat. Se admite chiar că ocupaţiunea este realizată înainte chiar ca animalul să fie prins manual, din moment ce el se afla în puterea vânătorului sau a pescarului (animus înainte de corpus); este suficient să loveşti animalul în aşa fel încât el să nu mai poată scăpa (O. Ungureanu, C. Munteanu nr. 668, p. 824).
5. Acestea (bunurile părăsite, res derelictae - n.n.) sunt bunurile mobile pe care proprietarul lor le-a abandonat în mod voluntar, cu intenţia de a lăsa să fie dobândite de alte persoane; la momentul luării lor în posesie, achizitorul (primo occupanti concentur) nu întâlneşte o proprietate preexistentă. Dobândirea proprietăţii lor are loc prin ocupaţiune şi ea este imediată (de exemplu, obiectele aruncate la pubelă). Trebuie însă să existe neîndoielnic voinţa de abandonare (de aceea, nu va exista ocupaţiune dacă din neglijenţă se aruncă obiecte preţioase); abandonul constituind în mod obligatoriu un act de voinţă, el se distinge de simpla nefolosinţă a bunului sau de bunurile pierdute ori rătăcite, deoarece acestea au un proprietar. Aşadar, nu va exista ocupaţiunea lucrurilor pierdute, deoarece în acest caz verus dominus a pierdut numai posesia bunului, dar i-a păstrat proprietatea; el va avea la îndemână acţiunea în revendicare (O. Ungureanu, C. Munteanu nr. 670, p. 826).
6. Abandonul determină nu numai stingerea dreptului de proprietate, ci şi a tuturor accesoriilor sale. Afirmaţia trebuie să fie nuanţată. Trebuie să se facă distincţie între drepturile accesorii dreptului de proprietate, toate aflate iniţial în patrimoniul aceleiaşi persoane, şi obligaţiile şi sarcinile care grevează dreptul de proprietate. Abandonul, indiferent dacă are ca obiect un bun imobil sau mobil, stinge numai drepturile care sunt accesorii dreptului de proprietate, iar nu şi obligaţiile şi sarcinile care îl grevează, lată de ce este discutabilă afirmaţia generală potrivit căreia ocupaţiunea curăţă toate sarcinile reale care grevau bunul. Mai întâi, o asemenea afirmaţie este relevantă numai pentru ocupaţiunea care are ca obiect lucruri mobile abandonate, iar nu lucruri care nu au fost niciodată obiect de apropriere. în al doilea rând, este greu de acceptat că, prin abandon şi prin ocupaţiunea care urmează, adică prin fapte voluntare unilaterale, ar putea fi stinse drepturile terţilor, cât timp nu există o dispoziţie legală în acest sens (V. Stoica voi. II, nr. 282, p. 210).
7. Dacă inadmisibilitatea aplicării ocupaţiunii în privinţa bunurilor imobile este în afară de discuţie, ideea caracterului limitat al dobândirii bunurilor mobile prin ocupaţiune ignoră însă realitatea lumii moderne. Este adevărat că ocupaţiunea ca mod de dobândire a lucrurilor mobile care nu au avut niciodată un stăpân are astăzi o aplicare limitată. în schimb, a crescut în mod invers proporţional aplicarea ocupaţiunii ca mod de dobândire a lucrurilor mobile abandonate. Totuşi, trebuie să se ţină seama că ocupaţiunea nu se poate aplica decât lucrurilor mobile materiale, iar nu şi bunurilor incorporale, cum ar fi dreptul de autor. De asemenea, ocupaţiunea nu operează în cazul bunurilor mobile care fac parte dintr-o universalitate. în acest ultim caz, se pune problema succesiunilor vacante, ceea ce presupune aplicarea regulii conform căreia succesiunile vacante se cuvin statului (V. Stoica voi. II, nr. 282, p. 196-197).
8. Legiuitorul noului Cod civil defineşte în art. 535 bunurile ca fiind „lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial". înainte de a analiza conţinutul acestei definiţii, să observăm că de la prima citire se detaşează ideea legiuitorului că bunurile sunt acele lucruri care fac obiectul unui drept patrimonial. Per a contrario, lucrurile care nu fac obiectul unui asemenea drept nu sunt considerate bunuri. Ar fi fost bine dacă legiuitorul ar fi consacrat cu acest prilej relaţia întreg-parte între lucruri şi bunuri, în sensul ca din totalul lucrurilor - adică al existenţelor - doar cele care fac obiectul unui drept patrimonial să fie calificate drept bunuri, restul rămânând simple lucruri. însă legiuitorul ratează această oportunitate atunci când afirmă în art. 941 alin. (2) că „sunt lucruri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar" (s.n.). Or, dacă prin definiţie bunurile sunt acele lucruri care fac obiectul unui drept patrimonial, atunci evident nu pot exista bunuri care să nu aibă proprietar. Pentru a păstra logica definiţiei cu care legiuitorul a pornit la drum în art. 535, în art. 941 alin. (2) ar trebui înlocuit cuvântul „bunurile" cu „obiectele". Dacă s-ar realiza această modificare, atunci am utiliza noţiunea de lucruri pentru toate existenţele materiale sau imateriale, urmând ca, prin intrarea unui lucru în patrimoniul unui subiect de drept, acela să urce din punct de vedere juridic la rangul de „bun". Dacă proprietarul unui bun mobil se hotărăşte să îl abandoneze, nemaiavând nevoie de acesta, atunci bunul este retrogradat în categoria lucrurilor, mai precis a obiectelor fără stăpân, de unde ar putea fi luat în proprietate, potrivit dispoziţiilor art. 941 alin. (1) şi (3), de către un alt subiect de drept prin intermediul ocupaţiunii (E.J. Prediger p. 69).