Art. 945 Noul cod civil Restituirea bunului găsit către proprietar Ocupaţiunea Efectele posesiei
| Comentarii |
|
Efectele posesiei
SECŢIUNEA a 4-a
Ocupaţiunea
Art. 945
Restituirea bunului găsit către proprietar
(1) Bunul sau preţul obţinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, dacă acesta îl pretinde, sub sancţiunea decăderii, în termenul prevăzut la art. 942 alin. (2) teza a II-a, însă nu mai înainte de a se achita cheltuielile legate de păstrarea bunului.
(2) De asemenea, în cazul bunurilor cu valoare comercială, proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din preţ sau din valoarea actuală a bunului. Obligaţia de plată a recompensei nu există în cazul prevăzut la art. 943, dacă găsitorul este persoana care deţine spaţiul ori un reprezentant sau un angajat al acesteia.
(3) În cazul în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin această ofertă şi recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanţa judecătorească.
(4) Dacă bunul ori preţul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat lucru fără stăpân şi remis găsitorului pe bază de proces-verbal. În acest caz, găsitorul dobândeşte dreptul de proprietate prin ocupaţiune. Dovada ocupaţiunii se poate face prin procesul-verbal menţionat sau prin orice alt mijloc de probă.
(5) Dacă găsitorul refuză să preia bunul sau preţul, acesta revine comunei, oraşului sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit şi intră în domeniul privat al acestuia.
| ← Art. 944 Noul cod civil Vânzarea bunului găsit Ocupaţiunea... | Art. 946 Noul cod civil Drepturile asupra tezaurului găsit... → |
|---|
1. Deţinătorul unui obiect pierdut este titularul unui câştig asigurabil (care poate fi asigurat de către o societate de profil - n.n.) (Mastromatteo c. Assuronce royale du Canada, C.S., 17.10.1986, SOQUIJ AZ-86021515, J.E. 86-1081, 1986, RJQ 2784, 1986, RRA 689, în J.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1170).
2. Cheltuielile ocazionate de sterilizarea unui câine găsit nu constituie cheltuieli de administrare a bunului care să trebuiască rambursate de către proprietarul său (Bernier c. Savard, C.Q., 6.06.2002, SOQUIJ AZ-S01367S6, B.E. 2002BE-810; Jacobs c. Monette, C.Q., 20.10.199S, SOQUIJ AZ-50188018, în J.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1170).
► art. 942, art. 943, art. 944 NCC;
► art. 946 CCQ.
1. Obligaţia de restituire apasă în sarcina organului de poliţie în măsura în care proprietarul cere restituirea în termen de şase luni de la data la care bunul a fost predat autorităţii respective. Chiar dacă restituirea a fost cerută în acest termen, organul de poliţie are un drept de retenţie asupra bunului sau a preţului până când proprietarul achită cheltuielile legate de păstrarea bunului [art. 702 alin. (1) din Proiectul Codului civil [art. 945 alin. (1) NCC - n.n.) (V. Stoica voi. II, nr. 282, p. 208).
2. Raportat la
Citește mai mult
dreptul de a cere restituirea bunului, termenul de şase luni, ca şi termenul de trei ani prevăzut în art. 1909 alin. (2) C. civ. actual (din 1864 - n.n.), este un termen de decădere, care are ca efect stingerea dreptului de proprietate asupra bunului pierdut. Această concluzie rezultă atât din dispoziţiile art. 702 alin. (1) din Proiectul Codului civil (art. 945 NCC - n.n.), în care se precizează că organul de poliţie remite bunul sau preţul proprietarului numai dacă acesta îl pretinde în termenul de şase luni, cât şi din dispoziţiile art. 702 alin. (5) (art. 945 alin. (4) NCC - n.n.], în care se precizează că, dacă nu este pretins de proprietarul originar, bunul ori preţul va fi remis, în proprietate, găsitorului, pe bază de proces-verbal. Finalitatea reglementării înlătură calificarea acestui termen ca termen de prescripţie extinctivă, întrucât altfel s-ar crea posibilitatea întârzierii clarificării situaţiei juridice a bunului. Soluţia prevăzută în art. 702 alin. (1) şi (5) din Proiectul Codului civil înlătură deci posibilitatea aplicării, în ipoteza menţionată, a dispoziţiilor art. 694 alin. (2) din Proiect (art. 937 NCC - n.n.), corespunzător art. 1909 alin. (2) C. civ. actual (din 1864 -n.n.). Desigur, aceste prevederi rămân aplicabile dacă găsitorul, în loc să îşi îndeplinească obligaţia de predare a bunului, îl înstrăinează unei alte persoane (V. Stoica voi. II, nr. 282, p. 209).3. Dincolo de redactarea deficitară a textului (art. 945 NCC - n.n.), rezultă că găsitorul beneficiază de un drept de creanţă împotriva proprietarului având ca obiect a zecea parte din preţ sau din valoarea actuală a bunului. într-adevăr, deşi textul lasă să se înţeleagă că recompensa ar putea fi chiar mai mică, o asemenea soluţie presupune acordul părţilor, întrucât textul este supletiv, părţile pot conveni chiar cu privire la o recompensă mai mare. în absenţa acordului părţilor, găsitorul are dreptul la a zecea parte din preţ sau din valoarea actuală a bunului. Fiind vorba de un drept de creanţă, el este supus termenului general de prescripţie de trei ani. Acest termen începe să curgă de la data la care proprietarul şi-a manifestat voinţa de a i se restitui bunul, dar nu mai târziu de împlinirea termenului de şase luni de la data la care bunul a fost predat organului de poliţie. Creanţa găsitorului nu este lichidă în ipoteza în care bunul nu are valoare comercială. în acest caz, găsitorul se poate adresa instanţei de judecată, care va stabili, prin apreciere, valoarea recompensei. Este de observat că acest text [art. 945 alin. (3) NCC - n.n.] nu precizează niciun criteriu care trebuie să fie urmat de instanţa de judecată pentru stabilirea valorii recompensei. Un asemenea criteriu ar fi şi greu de găsit, cât timp bunul nu are valoare comercială, lată de ce acest text ar trebui să fie înlăturat, lăsându-se părţilor libertatea de a stabili în ce măsură este sau nu cazul să se acorde o recompensă şi care este cuantumul acesteia (V. Stoica voi. II, nr. 282, p. 209).
4. Dispoziţiile (art. 945 alin. (3) NCC - n.n.] consacră, în această ipoteză specială, oferta publică de recompensă ca izvor de obligaţii civile, precum şi dreptul de opţiune al găsitorului între a cere valoarea recompensei precizate în oferta publică sau valoarea recompensei stabilite potrivit legii ori de către instanţa de judecată (V. Stoica voi. II, nr. 282,