Art. 942 Noul cod civil Proprietatea bunului găsit Ocupaţiunea Efectele posesiei

Art. 942

Proprietatea bunului găsit

(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.

(2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit. Acesta are obligaţia de a păstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.

(3) Organul de poliţie va afişa la sediul său şi pe pagina de internet un anunţ privitor la pierderea bunului, cu menţionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.

Comentarii despre Art. 942 Noul cod civil Proprietatea bunului găsit Ocupaţiunea Efectele posesiei

nelson denisa 28.01.2014

JURISPRUDENŢĂ

1. Prin lucruri pierdute se înţeleg acele lucruri pe care stăpânul lor, voind să îşi exercite drepturile sale, nu poate să le recapete, neştiind unde se găsesc. De aici se deduce că nu orice lucru lipsit de supraveghere este un lucru pierdut. De exemplu, nu se pot socoti lucruri pierdute băncile din parcuri sau grădini publice, bicicletele sau maşinile lăsate în stradă de proprietarii lor, hainele lăsate pe mal de cei care se scaldă sau rufele întinse în curte, deoarece proprietarul lor, voind să dispună de ele, ştie unde se află şi de unde să le ia. Asemenea lucruri, nefiind

Citește mai mult

pierdute, nu pot fi nici găsite. Deci lucruri pierdute sunt acele lucruri care au ieşit din posesiunea unei persoane fără voia acesteia, însă nu sunt în posesiunea sau detenţiunea alteia, aparţinând mai departe proprietarului (Trib. Suprem, col. pen., dec. nr. 294/1961, cu Nota de A. Ciupe, N. Oprişan, în L.P. nr. 1/1962, p. 75-76).

2. Bunurile mobile se prescriu prin simplul fapt al posesiei, fără a fi necesară vreo curgere de timp. Această regulă, care se referă la bunurile corporale, se aplică numai atunci când proprietarul s-a deposedat în mod voluntar de obiect, iar nu şi în cazul când bunul a fost pierdut sau furat (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 363/1984, în R.R.D. nr. 2/1985, p. 68).

3. Bunul pierdut nu aparţine nici statului, nici proprietarului locului unde a fost găsit acesta, ci continuă să aparţină proprietarului său (Senecal c. R., C.F., 4.11.1983, SOQUIJ AZ-84112014, 1984, C.F. 169, ÎnJ.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1165).

4. Cel care a găsit un bun nu este un detentor de bună-credinţă, deoarece cunoaşte că obiectul găsit aparţine altcuiva (Senecal c. R., C.F, 4.11.1983, SOQUIJ AZ-84112014, 1984, C.F. 169, în J.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1165).

5. Trebuie să distingem între lucrul pierdut şi cel care a fost abandonat de către adevăratul său proprietar. în cel de-al doilea caz, lucrul nu mai poate fi revendicat de către acesta din urmă (Mostromatteo c. Assuronce royale du Canada, C.S., 17.10.1986, SOQUIJ AZ-86021515, J.E. 86 1081, 1986, RJQ 2784, 1986, RRA 689, în J.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1165).

6. Un animal domestic este un bun mobil care continuă să aparţină proprietarului său, chiar şi atunci când a fost pierdut [Perreault c. Societt pour la prevention contre la cruoute envers Ies animaux (SCPA) de l'Ouest du Quebecc inc., C.Q., 13.07.2006, QCCQ 6770, SOQUIJ AZ-50383594, J.E. 2006-1652, E.Y.B. 2006-107817, ÎnJ.L. Baudouin, Y. Renaud p. 1166].

7. Indiferent că se revendică un bun imobil sau un bun mobil, dreptul la acţiune este imprescriptibil, pentru că dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 144/1982, în C.D. 1982, p. 13).

8. Fapta de a nu preda, în termen de 10 zile, un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său constituie infracţiunea de însuşire a bunului găsit. Astfel fiind, realizarea conţinutului acestei infracţiuni implică, printre altele, pe de o parte, împrejurarea ca posesorul sau detentorul bunului să fi pierdut posesia sau detenţia obiectului material al infracţiunii, iar, pe de altă parte, sub raportul laturii subiective, constatarea că făptuitorul - în raport de natura bunului şi de locul de unde a fost luat - a avut convingerea că bunul este pierdut. Nu este realizat conţinutul acestei infracţiuni, ci al celei de furt, în cazul când inculpatul şi-a însuşit fără drept, de pe terenul unde erau instalate conductele schelei de extracţie, foi de tablă care protejau conducta de apă. în această situaţie, bunul însuşit nu era pierdut, iar inculpatul şi-a putut da seama de aceasta (Trib. jud. Timiş, dec. pen. nr. 1588/1972, în R.R.D. nr. 5/1973, p. 145).

9. Un bun uitat de posesor sau deţinător într-un loc unde acesta ştie că l-a lăsat şi unde se poate întoarce oricând să îl reia nu este un bun pierdut, deoarece persoana vătămată nu a pierdut posesia sau detenţia lui. însuşirea unui asemenea bun de către acela care şi-a dat seama că bunul a fost uitat, şi nu pierdut, constituie infracţiunea de furt, şi nu aceea de însuşire a lucrului găsit (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 2692/1972, în R.R.D. nr. 2/1973, p. 155).

10. Fapta unei persoane de a-şi însuşi un obiect lăsat, pentru scurt timp, de locatarul unui imobil bloc în faţa uşii apartamentului său constituie infracţiunea de furt, nu aceea de însuşire a lucrului pierdut; ca atare, acea persoană nu poate invoca beneficiul termenului acordat de lege pentru predarea obiectelor găsite (Trib. Suprem, col. pen., dec. nr. 294/1961, în L.P. nr. 1/1962, p. 74).

11. Fapta unui muncitor care, găsind pe o masă în hala întreprinderii un obiect de îmbrăcăminte, uitat acolo de alt muncitor, îl ia şi îl duce la domiciliul său constituie infracţiunea de furt, iar nu aceea de însuşire a bunului găsit (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 4489/1971, în R.R.D. nr. 11/1972, p. 149).

12. Fapta unei persoane de a-şi însuşi mai multe oi, depărtate de turma pe care o văzuse trecând cu puţin timp mai înainte, cu însoţitor, constituie infracţiunea de furt, şi nu cea de însuşire a bunului găsit, întrucât aceasta putea să îşi dea seama cu uşurinţă că nu era vorba de un bun pierdut (Trib. jud. Timiş, dec. pen. nr. 747/1980, în R.R.D. nr. 4/1981, p. 116).

Răspunde

nelson denisa 28.01.2014

Legislaţie conexă:
► art. 539, art. 941, art. 1275, art. 2124, art. 2125, art. 2126 NCC;
► art. 216 CP;
► art. 939 CCQ.

1. Din economia textului legal al art. 942 alin. (3) NCC se deduce că cele două condiţii referitoare la afişarea anunţului privitor la pierderea bunului sunt cumulative, în sensul că în fapt organul de poliţie va afişa două anunţuri: unul pe suport material, la sediul său, iar unul în format electronic, „pe pagina de internet". Cel mai probabil, legiuitorul a avut în vedere pagina oficială de internet a respectivului organ de poliţie. în practică ar fi poate mai eficientă, în

Citește mai mult

ce priveşte formatul electronic al acestor anunţuri, afişarea în mod centralizat, pe o pagină oficială de internet a Poliţiei Române la nivel naţional ori cel puţin judeţean, în cuprinsul căreia să fie ulterior detaliată locaţia geografică a sediului organului de poliţie din localitatea în cauză. Desigur, atâta vreme cât scopul aducerii la cunoştinţă publică a anunţului de mai sus a fost atins, iar proprietarul bunului mobil pierdut se prezintă în intervalul de timp de 6 luni prevăzut de art. 942 alin. (2) NCC să şi-l recupereze, eventuala neîndeplinire cumulativă a celor două condiţii de afişare a anunţului în cauză este lipsită de relevanţă juridică (putând constitui, eventual, subiect de preocupare pentru cei abilitaţi în vederea îmbunătăţirii propriei activităţi în această privinţă). în schimb, unele discuţii pot să apară atunci când organul de poliţie procedează la afişarea anunţului doar în una dintre cele două modalităţi sau nu îşi îndeplineşte deloc această obligaţie, iar proprietarul bunului mobil pierdut se prezintă totuşi la organele de poliţie, dar după expirarea termenului de 6 luni în discuţie, mai ales atunci când depăşirea acestui interval de timp s-a realizat cu doar câteva zile sau săptămâni. în măsura în care proprietarul bunului mobil invocă împrejurarea îndeplinirii defectuoase sau neîndeplinirea de către organele de poliţie a acestei obligaţii legale drept cauza determinantă pentru pierderea definitivă a bunului său (pentru că, aşa cum arată alin. (1) al art. 942, bunul mobil a continuat să aparţină proprietarului său şi pe parcursul celor 6 luni în care s-a aflat sau ar fi trebuit să se afle în păstrarea organului de poliţie], trebuie lămurite care ar fi consecinţele juridice pe care le antrenează. Pornind de la dispoziţiile art. 942 alin. (2) partea finală, rezultă că în această materie se vor aplica regulile depozitului necesar. Totuşi, în măsura în care conduita celui însărcinat cu afişarea acestor anunţuri îmbracă forma unei abateri disciplinare ori chiar a unei infracţiuni, nu excludem extinderea răspunderii juridice a acesteia inclusiv pe tărâmul celei penale. în egală măsură însă, apreciem că nu poate fi antrenată o atare răspundere faţă de persoana care învederează că nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii din motive neimputabile (insuficienţa unor resurse de ordin material-financiare, de exemplu) şi că a făcut ceea ce a depins de aceasta în vederea remedierii unor asemenea deficienţe. De remarcat însă, faţă de actuala reglementare, situaţia ingrată şi inerentele ipostaze insolite în care se vor găsi organele de poliţie din perspectiva dispoziţiei legale analizate (este suficient să ne imaginam - de pildă, în cuprinsul unor localităţi care se bucură de un anumit interes turistic - pierderea unor animale de companie, care vor trebui îngrijite timp de şase luni de către organele de poliţie, alături de celelalte atribuţii care le incumbă autorităţilor poliţieneşti).

2. Pierderea semnifică o deposedare imputabilă proprietarului, realizată fie prin neglijenţa proprietarului sau a unui terţ, fie ca urmare a unui eveniment de forţă majoră (război, calamitate naturală etc.). în cazul în care bunul mobil a ieşit din patrimoniul proprietarului ca urmare a unei pierderi, proprietarul deposedat poate introduce acţiunea în revendicare, ca mijloc de apărare a dreptului de proprietate (L. Pop, L.M. Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, nr. 14, p. 317). Acţiunea în revendicare, care ocroteşte dreptul de proprietate, nu poate să fie imprescriptibilă doar atunci când are ca obiect material un bun imobil, iar atunci când se referă la un bun mobil să fie ipso facto prescriptibilă, cu atât mai mult cu cât, se susţine, protecţia acordată de cod bunurilor imobile este mult mai mare (idem, p. 320).

3. Un bun găsit este bunul care nu aparţine făptuitorului şi peste care acesta dă în mod întâmplător, într-un loc unde, în raport cu natura bunului, acesta nu se putea afla fără supraveghere. în acelaşi timp, bunul găsit este bunul ieşit din posesia altuia, fără voia acestuia şi fără ca făptuitorul să fie ţinut să ştie cui aparţine. Or, atât noţiunea de bun pierdut, cât şi cea de bun uitat, chiar dacă se diferenţiază prin unele trăsături (de pildă, în cazul bunului uitat, persoana îşi poate aminti unde l-a uitat), întrunesc totuşi toate caracteristicile unui bun găsit (O. Loghin, în legătură cu infracţiunea de însuşire a bunului găsit, în R.R.D. nr. 5/1970, p. 107).

4. Chiar dacă proprietarul este cunoscut sau poate fi cunoscut, dar găsitorul a predat bunul organului de poliţie în termen de 10 zile de la data găsirii, nu se mai poate reţine

infracţiunea de însuşire a bunului găsit, cât timp textele penale instituie o obligaţie alternativă de predare a bunului fie autorităţii competente, fie proprietarului. Nu sunt deci întrunite elementele laturii obiective a acestei infracţiuni, astfel încât nici nu se mai pune problema vinovăţiei (V. Stoica voi. II, nr. 282, p. 208).

5. O (altă) consecinţă a caracterului specific al termenului este că acordă protecţie numai găsitorului de bună-credinţă - adică celui ce nu are intenţia de însuşire, nu a reflectat încă asupra îndatoririi sale de a preda obiectul sau, în orice caz, chiar reflectând, nu a luat încă o hotărâre contrară acestei îndatoriri. Dacă prin forţa situaţiei termenul poate fi folosit şi pentru gândire, acest lucru nu înseamnă câtuşi de puţin că în aceasta ar consta funcţia, precum şi raţiunea creării sale. lată de ce beneficiul lui poate fi invocat numai de găsitorul de bună-credinţă. Nu profită în schimb termenul celui care şi-a exteriorizat intenţia de însuşire, deoarece scopul legiferării termenului este de a înlesni constatarea însuşirii, şi nicidecum de a înlătura consecinţele ei. într-adevăr, ar fi cu totul inacceptabil a se admite că beneficiul termenului poate fi invocat în scopul eludării legii (T. Kelemen, Cu privire la momentul consumării infracţiunii de însuşire a lucrului pierdut, în J.N. nr. 5/1960, p. 886).

6. Termenul de predare se socoteşte din ziua găsirii lucrului pierdut. Cum însă ziua găsirii nu trebuie să coincidă în mod necesar cu cea a pierderii lucrului şi cum găsirea are loc de obicei în condiţii de clandestinitate, găsitorul va putea susţine în cele mai multe cazuri, fără niciun risc, că mai este în termen cu predarea, paralizând - prin predarea, la prima întrebare, a lucrului - activitatea justiţiei penale, datorită imposibilităţii de a stabili momentul când a început curgerea termenului (T. Kelemen, loc. cit., p. 888).

Răspunde