Art. 985 Noul cod civil Donaţia Dispoziţii preliminare Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii preliminare
Dispoziţii comune
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii preliminare
Art. 985
Donaţia
Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.
| ← Art. 984 Noul cod civil Noţiune şi categorii Dispoziţii... | Art. 986 Noul cod civil Legatul Dispoziţii preliminare... → |
|---|
1. Actul de depunere a unor sume de bani pe numele copiilor constituie donaţie (realizată sub forma darului manual) dacă s-a făcut cu intenţia de gratificare a acestora. Dimpotrivă, atunci când scopul urmărit nu a fost gratificarea, ci speranţa ca libretul CEC să iasă câştigător, sumele de bani depuse nu au ieşit din patrimoniul donatorului [C.S.J., s. civ., dec. nr. 132/1991, în Dreptul nr. 6/1992, p. 84).
2. Decizia de acceptare a donaţiei emisă de comitetul executiv al consiliului popular are valoarea unui act autentic şi deci îndeplineşte condiţia de formă cerută de lege. Dacă
Citește mai mult
decizia de acceptare a donaţiei este anterioară ofertei făcute de recurentă, ea are semnificaţia unui act juridic de acceptare a unei oferte de donaţie viitoare, pe care Codul civil nu îl interzice. Dacă din probele administrate a rezultat lipsa intenţiei reclamantei de a gratifica statul, aceasta semnifică, din punct de vedere juridic, lipsa cauzei actului de donaţie, cu consecinţa nulităţii absolute a actului (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2036/2003).3. Existenţa cauzei urmează a fi examinată în raport cu specificul donaţiei, ca liberalitate prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul, fără a se urmări un echivalent. Or, în analiza cauzei în materie de donaţie, definită ca o liberalitate, este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voinţa dispunătorului în acest sens. Ca atare, în acest caz, voinţa de a dispune nu poate fi separată de scopul determinant, care a provocat manifestarea dispunătorului sub forma unei liberalităţi. Cauza în contractul de donaţie cuprinde, aşadar, în primul rând voinţa de a dărui, animus donandi, şi apoi motivul care l-a determinat pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate şi examinate apoi izolat, ele formând un tot. în concluzie, voinţa de a dărui, manifestată prin actul aparent al donaţiei, nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauză de natură a o vicia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens. Aşa fiind, în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt chemate a se pronunţa asupra caracterului acestei condiţii esenţiale de validitate a contractului de donaţie, trebuie să aibă în vedere, pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii, împrejurările contemporane efectuării donaţiei (I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 4957/2004, www.scj.ro).
4. Potrivit legii, convenţia este valabilă chiar dacă nu este expres prevăzută cauza, care este prezumată până la dovada contrarie. De regulă, cauza obligaţiei şi cauza actului juridic sunt conforme cu ordinea de drept. Ca urmare, sarcina dovedirii ilicităţii sau a imoralităţii cauzei incumbă părţii care se prevalează de ele. Cât priveşte admisibilitatea mijloacelor de probă pentru stabilirea inexistenţei, falsităţii, ilicităţii sau imoralităţii cauzei, principiul îl constituie deplina libertate de probaţiune. Cauza este un fapt şi, ca atare, ea poate fi dovedită, în principiu, cu orice mijloace de probă, inclusiv depoziţii de martori şi prezumţii. în raport cu dispoziţiile legale, incumbă reclamantei obligaţia de a dovedi că prin liberalitatea făcută de către donator s-a urmărit începerea sau continuarea unor relaţii de concubinaj, ceea ce ar fi avut un scop potrivnic bunelor moravuri, iar sancţiunea unui act cu o asemenea cauză ar fi fost nulitatea. Dimpotrivă, dacă actul în discuţie a avut la bază un alt scop decât cel invocat de reclamantă, şi anume prin această liberalitate donatorul a fost preocupat de a-şi asigura o existenţă normală, la bătrâneţe, pentru timpul când nu va mai fi capabil de muncă, ţinând seama şi de faptul că era părăsit de familia sa, atunci donaţia este valabilă (C.S.J., s. civ., dec. nr. 39/1994, în B.J. baza de date şi în V. Terzea, Noul Cod civil, p. 903).
2. Spre deosebire de legat, care produce efecte doar de la data morţii testatorului, donaţia produce efecte de la momentul încheierii actului, în timpul vieţii donatorului.
3. Ca varietate a contractelor cu titlu gratuit, contractul de donaţie realizează trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, donatorul urmărind, în principal, gratificarea
Citește mai mult
donatarului, prin diminuarea ireversibilă a patrimoniului său.4. Ceea ce defineşte donaţia este existenţa intenţiei de gratificare a donatarului. Când lipseşte intenţia de gratificare, donaţia bazându-se pe contraprestaţia ilicită a celeilalte părţi (cum ar fi, spre exemplu, donaţia realizată în scopul determinării persoanei gratificate să înceapă, să continue sau să reia relaţiile de concubinaj cu donatorul), actul de donaţie are o cauză ilicită, imorală.
5. în legătură cu imoralitatea cauzei contractului de donaţie încheiat în scopul începerii, continuării sau reluării relaţiilor de concubinaj, în literatura juridică s-a arătat că trebuie distins după cum părţile contractului sunt sau nu căsătorite (V. Terzea, Noul Cod civil adnotat cu jurisprudenţâ şi doctrină, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 899).
6. Astfel, în ipoteza în care donatorul şi donatarul aflaţi în relaţie de concubinaj nu sunt persoane căsătorite, liberalitatea nu are cauză ilicită. Simpla speranţă a unei persoane de a o determina pe alta să înceapă o relaţie de concubinaj nu constituie o cauză ilicită, atât timp cât nimănui nu îi este interzis să manifeste afecţiune faţă de o persoană căreia să dorească să-i câştige bunăvoinţa printr-o liberalitate. Concubinajul (non-adulterin) nu mai este văzut de societatea actuală ca fiind imoral. Concubinajul, înţeles ca viaţă comună, ce presupune o relaţie cu o anumită continuitate între două persoane ce se iubesc, este considerat moral.
în schimb, când „liberalitatea" este în fapt o plată a favorurilor sexuale, o plată a unei relaţii gratuite prin natura sa, dispoziţia are o cauză imorală şi, în realitate, actul nu este cu titlu gratuit, ci este trimis automat în sfera schimbului şi a onerosului. în aceste condiţii, în doctrină s-a subliniat faptul că menţinerea jurisprudenţei care anulează pentru cauză imorală liberalităţile făcute în vederea iniţierii, menţinerii, reluării unor relaţii de concubinaj ar fi nejustificată, o încăpăţânare inutilă şi o dovadă a ignorării epocii, contextului în care trăim (I.R. Munteanu, loc. cit.). în ipoteza în care una dintre părţile contractului de donaţie sau ambele sunt căsătorite (fiecare cu altcineva) şi părţile doresc să înceapă, să continue sau să reia o relaţie de concubinaj, ilicitatea cauzei depinde de scopul urmărit de donator. Astfel, dacă donatorul a urmărit determinarea donatarului să înceapă, să reia sau să continue relaţia de concubinaj, cauza liberalităţii este imorală, ilicită. Dimpotrivă, dacă scopul urmărit a fost acela al îndeplinirii unei obligaţii morale faţă de donatar (spre exemplu, gratificarea pentru a dilua efectul negativ al întreruperii relaţiei de concubinaj, gratificarea în scopul de a nu lăsa concubinul fără mijloace de trai în ipoteza morţii donatorului, în condiţiile în care donatarul nu este moştenitor legal al donatorului, gratificarea în scopul salvării căsniciei sau în scopul reparării prejudiciului moral cauzat printr-o seducere vinovată, aprecierea scopului revenind instanţei de judecată), fiind vorba despre o intenţie legitimă, liberalitatea rămâne valabilă, neavând cauză imorală, ilicită (V. Terzea, Noul Cod civil, p. 899; în sensul conform căruia liberalităţile făcute în vederea iniţierii, menţinerii sau reluării unei relaţii de concubinaj, când cel puţin unul dintre concubini este căsătorit, vor fi desfiinţate pentru cauză ilicita, întrucât adulterul însuşi este ilicit, din moment ce presupune încălcarea de către soţ a obligaţiei de fidelitate, a se vedea I.R. Munteanu, loc. cit.).
7. Scopul determinant al donaţiei se stabileşte la data încheierii contractului de donaţie, nefiind relevantă evoluţia ulterioară a situaţiei concubinilor. Prin urmare, atunci când donatorul a urmărit la data încheierii contractului de donaţie determinarea donatarului să înceapă, să continue sau să reia relaţia de concubinaj cu donatorul, cauza contractului de donaţie este imorală, chiar dacă ulterior încheierii contractului de donaţie a intervenit căsătoria părţilor.
8. Cel mai important aspect al acestui act de liberalitate, care interesează transmisiunea succesorală, este raportul donaţiilor, instituţie reglementată de art. 1146-1154 NCC. Raportul donaţiilor constă în readucerea la masa succesorală de către unii dintre moştenitori (descendenţii şi soţul supravieţuitor care au acceptat succesiunea) a tuturor bunurilor şi valorilor primite de la defunct în timpul vieţii acestuia sub formă de donaţie.