Art. 1051 Noul Cod de Procedură Civilă Procedura de judecată. Căi de atac Dispoziţii speciale

CAPITOLUL III
Dispoziţii speciale

Art. 1051

Procedura de judecată. Căi de atac

(1) După depunerea cererii, instanţa dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciară sau a succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuţi, precum şi emiterea unei somaţii şi afişarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanţei, al biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară şi la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul, precum şi publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională.

(2) Afişele şi publicaţia vor cuprinde:

a) denumirea instanţei care a emis somaţia, numărul şi data încheierii prin care s-a dispus emiterea;

b) numele, prenumele sau denumirea posesorului şi domiciliul sau, după caz, sediul acestuia;

c) precizarea că acesta invocă dobândirea proprietăţii sau a unui alt drept real prin uzucapiune;

d) indicarea precisă a imobilului, cu adresa poştală şi, dacă este cazul, cu număr cadastral sau topografic şi a numărului de carte funciară, iar în lipsa acestora, cu precizarea vecinătăţilor;

e) somaţia către toţi cei interesaţi să facă opoziţie, cu precizarea că, în caz contrar, în termen de 6 luni de la emiterea celei din urmă publicaţii se va trece la judecarea cererii.

(3) Cheltuielile necesare efectuării formalităţilor de afişare şi publicare sunt în sarcina reclamantului.

(4) Îndeplinirea acestor formalităţi va fi constatată într-un proces-verbal, întocmit de grefier, ce se va depune la dosarul cauzei.

(5) Dacă nu s-au făcut opoziţii în termenul prevăzut la alin. (2) lit. e) sau dacă cel înscris în cartea funciară este decedat ori şi-a încetat existenţa juridică sau a renunţat la proprietate, instanţa se va pronunţa în camera de consiliu, după ascultarea reclamantului şi a martorilor şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii, prin încheiere.

(6) Dacă s-au formulat opoziţii la cererea de uzucapiune, acestea vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula întâmpinare potrivit dispoziţiilor de drept comun. După primirea întâmpinării se va fixa termen pentru soluţionarea cererii de înscriere, cu citarea reclamantului şi a oponenţilor, cărora li se va comunica şi câte o copie de pe cererea de înscriere şi întâmpinarea depusă de reclamant.

(7) În ambele cazuri, instanţa va cerceta dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Codul civil pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.

(8) Încheierea sau, după caz, hotărârea este supusă numai apelului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1051 Noul Cod de Procedură Civilă Procedura de judecată. Căi de atac Dispoziţii speciale




Dana Prodigean 29.07.2014
1. încheierea instanţei. După ce cererea vizând uzucapiunea a fost înregistrată la judecătorie, instanţa dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciară sau a succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuţi. Este de menţionat faptul că referirea „daca sunt cunoscuţi" îi vizează exclusiv pe succesorii proprietarului tabular, nicidecum pe acesta, fiind absolut necesar ca reclamantul să individualizeze proprietarul tabular în cadrul cererii, pentru ipotezele art. 930 alin. (1) lit. a) şi b) Noul Cod Civil.

Citarea prevăzută la alin. (1) al acestui articol reprezintă o
Citește mai mult înştiinţare a titularului dreptului înscris în cartea funciară sau a succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuţi, iar nu o veritabilă citare în proces în sensul art. 153 NCPC, deoarece, în cazul în care aceştia nu fac opoziţie, cererea se va judeca în procedura necontencioasă, conform art. 1051 alin. (5).

De asemenea, instanţa va dispune, prin aceeaşi încheiere, emiterea unei somaţii şi afişarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanţei, al biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară şi la cel al primăriei în raza căreia se află imobilul, precum şi publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională, ultima obligaţie fiind stabilită în sarcina reclamantului. De altfel, toate cheltuielile necesare efectuării formalităţilor de afişare şi publicare sunt în sarcina reclamantului.

2. Conţinutul afişelor şi al publicaţiei. Afişele şi publicaţia au un conţinut specificat în mod legal, care trebuie respectat ca atare. Cu referire la acesta, trebuie menţionată somaţia adresată tuturor celor interesaţi să facă opoziţie, cu precizarea că, în caz contrar, în termen de 6 luni de la emiterea celei din urmă publicaţii, se va trece la judecarea cererii. Apreciem că această menţiune vizează numai ipoteza art. 930 alin. (1) lit. c) Noul Cod Civil, prin raportare la art. 1051 alin. (5) NCPC.

îndeplinirea formalităţilor legale se constatată într-un proces-verbal, întocmit de grefier, ce se va depune la dosarul cauzei, în lipsa efectuării acestora cererea neputând fi judecată.

3. Soluţionarea cererii. Este de menţionat că procedura în discuţie are caracter necontencios în ipoteza în care nu s-au făcut opoziţii în termenul de 6 luni sau dacă cel înscris în cartea funciară este decedat (şi nu are moştenitori care să fi formulat opoziţie) ori şi-a încetat existenţa juridică sau a renunţat la proprietate şi caracter contencios în ipoteza în care s-au formulat opoziţii la cererea de uzucapiune.

în primul caz, instanţa se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere susceptibilă numai de exerciţiul apelului, după ascultarea reclamantului şi a martorilor şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.

Potrivit art. XII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile acestuia privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, în procesele pornite începând cu data de 15 februarie 2013 şi până la data de 31 decembrie 2015, cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului se desfăşoară în şedinţă publică, dacă legea nu prevede altfel. în acest context, se impune sublinierea faptului că dispoziţiile menţionate anterior vizează exclusiv normele cu caracter general prevăzute în cadrul art. 213 alin. (1), art. 240 alin. (1), art. 244 alin. (3) şi (4), art. 261 alin. (1) NCPC, motiv pentru care procesele ce se soluţionează în camera de consiliu potrivit unor norme speciale vor continua a fi judecate astfel, iar nu în şedinţă publică, aceasta fiind şi situaţia cererii ce constituie obiectul prezentei analize.

în cel de-al doilea caz, opoziţiile vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula întâmpinare potrivit dispoziţiilor de drept comun. După primirea întâmpinării se va fixa termen pentru soluţionarea cererii de înscriere, cu citarea reclamantului şi a oponenţilor, cărora li se va comunica şi câte o copie de pe cererea de înscriere şi întâmpinarea depusă de reclamant.

în acest caz, judecata va urma dispoziţiile dreptului comun în materie de procedură contencioasă, iar cererea va fi soluţionată prin sentinţă, ca regulă, susceptibilă numai de exerciţiul apelului.
Răspunde