Art. 1050 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă. Cuprinsul cererii Dispoziţii speciale

CAPITOLUL III
Dispoziţii speciale

Art. 1050

Instanţa competentă. Cuprinsul cererii

(1) Cererea de uzucapiune se depune la judecătoria în circumscripţia căreia este situat imobilul.

(2) Reclamantul va arăta în cererea de înscriere data de la care posedă imobilul sub nume de proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul dacă imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciară, precum şi numele ori denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacă îl cunoaşte.

(3) La cerere se vor anexa:

a) un certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, care atestă că titularul dreptului înscris în cartea funciară este decedat, precum şi data decesului sau, după caz, un certificat emis de autoritatea competentă, care atestă faptul că persoana juridică titulară a dreptului înscris în cartea funciară şi-a încetat existenţa;

b) un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care să rezulte faptul dacă moştenirea titularului înscris în cartea funciară a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules moştenirea respectivă;

c) un certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale;

d) certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul;

e) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul şi-a întemeiat posesia, atunci când este cazul;

f) documentaţia tehnică cadastrală a imobilului, realizată, pe cheltuiala celui interesat, de o persoană fizică sau juridică autorizată, potrivit legii;

g) extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară ori a înscrierii declaraţiei de renunţare la proprietate, precum şi a faptului dacă imobilul este sau nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară; în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară în folosul altei persoane şi nici grevat de sarcini, un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt, inclusiv faptul că nu a fost alocat un număr cadastral pentru înscrierea imobilului;

h) lista cuprinzând numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin 2 martori.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1050 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă. Cuprinsul cererii Dispoziţii speciale




corduneanu gheorghe 1.02.2021
detin un teren cu chirie de la consiliul municipaldin anul 1991i in suprafata de 50 m- pot dobandi titlu de proprietate pe acest teren multumesc
Răspunde
Dana Prodigean 29.07.2014
1. Instanţa competentă. în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii având ca obiect înscrierea în cartea funciară a dreptului real obţinut prin efectul uzucapiunii extratabulare, aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia este situat imobilul.

Prin urmare, din punctul de vedere al competenţei materiale, aceasta aparţine judecătoriei independent de valoarea bunului imobil, norma înscrisă în art. 1050 alin. (1) NCPC având caracter special faţă de dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă.

Din perspectiva competenţei teritoriale, aceasta are
Citește mai mult caracter exclusiv, acţiunea fiind una reală.

2. Conţinutul cererii. Ca modalitate de redactare, cererea în discuţie are ca obiect înscrierea în cartea funciară a dreptului real obţinut prin efectul uzucapiunii extratabulare, dispozitivul încheierii sau al sentinţei pronunţate în cauză urmând să cuprindă în mod corespunzător această dispoziţie.

Cererea analizată reprezintă o cerere în realizare, patrimonială şi reală imobiliară.

De asemenea, aceasta trebuie să cuprindă elementele generale prevăzute de art. 194 NCPC, la care se adaugă o serie de elemente speciale, şi anume:

- menţiunea privind data de la care reclamantul posedă imobilul sub nume de proprietar;

-temeiul uzucapiunii;

- menţiunea dacă imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciară;

- numele ori denumirea vechiului proprietar sau al succesorului acestuia, dacă îl cunoaşte.

3. înscrisurile anexate cererii. De asemenea, legea prevede în mod expres şi obligativitatea ataşării de către reclamant a unei serii de documente, şi anume:

- dovada decesului sau încetării existenţei proprietarului tabular, dovada dezbaterii sau nu a succesiunii acestuia, cu indicarea moştenitorilor în caz afirmativ, pentru ipo

teza proprietarului tabular persoană fizică [în ipoteza în care sunt incidente dispoziţiile art. 930 alin. (1) lit. a) Noul Cod Civil];

- dovada faptului că imobilul nu face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale [potrivit art. 929 Noul Cod Civil, nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesie, au fost declarate prin lege inalienabile, iar în conformitate cu art. 861 alin. (1) Noul Cod Civil, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, motiv pentru care, dacă imobilul posedat face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, acesta nu poate fi uzucapat, iar cererea va fi respinsă];

- certificatul de rol fiscal în dovedirea persoanei care achită impozitele aferente imobilului, proba având relevanţă prin prisma utilităţii posesiei exercitate de reclamant;

-înscrisul constatator al actului juridic pe care posesorul şi-a întemeiat posesia, dacă acesta există. Lipsa actului nu este de natură să conducă în mod automat la respingerea cererii, întrucât pentru uzucapiunea extratabulară nu este solicitată condiţia bunei-credinţe;

- documentaţia tehnică cadastrală a imobilului, efectuată, pe cheltuiala reclamantului, de o persoană fizică sau juridică autorizată, potrivit legii;

- extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară ori a înscrierii declaraţiei de renunţare la proprietate, precum şi a faptului dacă imobilul este sau nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară; în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară în folosul altei persoane şi nici grevat de sarcini, este necesar un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt, inclusiv faptul că nu a fost alocat un număr cadastral pentru înscrierea imobilului;

- lista cuprinzând numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin doi martori, în dovedirea posesiei reclamantului.
Răspunde